ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
18 ianuarie 2018
INCHIZITIA ROMANIEI: CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII
In mod istoric Inchizitia a fost asociata cu Spania si, intr-o masura mai mica, cu Portugalia. Dar nu cu Romania. Dupa abolirea monarhiei in Romania, insa, Romania a avut si ea parte de o Inchizitie. Pe vremea totalitarismulul era cunoscuta ca „Securitate”, iar din 2000 incoace e cunoscuta ca si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii („CNCD”). Romanilor le era groaza de Securitate iar azi sunt ingrijorati cind primesc o reclamatie ori citatie din partea CNCD. Daca Securitatea ne putea pune in inchisoare fara sa mai vedem lumina zilei poate pentru restul vietii, CNCD-ul ne amendeaza, uneori cu amenzi exorbitante care ne ramin intiparite in minte tot pentru restul vietii. Cazul celebru si bine cunoscut din ultimul timp e al Dr. Leon Danaila, Senator in Parlamentul Romaniei, membru in PNL, un om realizat, in varsta, un om intelept. A fost amendat cu 2.000 de lei pentru „delict de opinie”, dinsul formulind unele opinii la adresa homosexualilor cu care ei nu au agreat si pentru care au facut plingere impotriva lui la CNCD. CNCD l-a gasit vinovat de “discriminare” (a se citi “delict de opinie”) pe distinsul medic neurochirurg octogenar, si l-a amendat cu 2.000 de lei. Alarmant. Din mai multe puncte de vedere care ar trebui sa ingrijoreze pe fiecare cetatean al Romaniei care crede, la fel ca noi, in democratie, drepturile omului si in statul de drept.
Comentariul lui Mihail Neamtu
In prima saptamina a anului, dl Mihail Neamtu, autorul lui Fenomenul Trump, a publicat doua scurte comentarii la adresa acestui incident in care a facut citeva afirmatii cu care suntem in intregime de acord si care ne-au influentat si pe noi sa comentam saptamina asta asupra subiectului. Dl Neamtu se intreba daca nu cumva ne confruntam in Romania cu o Inchizitie, si opina ca CNCD e o institutie neconstitutionala. Si AFR a fost o victima a unei decizii neconstitutionale a CNCD si afirmam ceea ce am spus de ani de zile si inca inainte de a fi penalizati si noi pentru delict de opinie: CNCD s-a transformat intr-o institutie neconstitutionala, lipsita de sens, una care isi gaseste placerea in monitorizarea gandirii si exprimarii cetatenilor tarii cu scopul de a-i amenda daca „calca cu stangul”, adica daca fac afirmatii care lezeaza sau tintesc anumite grupuri minoritare din Romania. CNCD e copia in Romania a unei alte institutii europene discreditata si anti-democrata de care foarte putini stiu ori au auzit – the Fundamental Rights Agency („Agentia Drepturilor Fundamentale”) cu sediul, a-ti ghicit, in Occident (doar nu in Estul „intunecat”?), mai precis la Viena. Despre asta, insa, vom scrie cu o alta ocazie.
Paralele dintre Securitate si CNCD sunt multe si izbitoare. Securitatea era o creatura a statului totalitar desemnata sa afle cum gandesc si ce ganduri exprima cetatenii pentru a proteja statul comunist de oamenii care gandeau contrar ideologiei comuniste, adica gandeau si se exprimau liber. CNCD e o creatura identica, una a statului secular care e si el la fel de intolerant si totalitar ca si statul comunist. Statul secular, la fel ca statul totalitar, nu vrea competitie. Nu vrea opozitie ci cetateni obedienti care absorb ideologia seculara si se identifica in totul totului tot cu ideologia si idealurile mereu in schimbare ale statului secular. Cetatenii care gandesc ori se exprima traditional sunt tinta primordiala a intolerantului stat secular. Creatia lui, CNCD, e intoleranta asemenea Securitatii. Monitorizeaza ce gandesc, scriu ori zic cetatenii tarii si determina daca ei gandesc ori se exprima contrar ideologiei seculare dominante astazi. Scopul insa e acelasi: sa pedepseasca pe cei care gandesc ori se exprima diferit si, in felul acesta, sa protejeze statul secular. Dupa cum se vede, e o unealta fidela a statului secular. Nu doar in Romania ci in fiecare tara europeana. Promoveaza „valorile europene” care in mare masura contravin valorilor traditionale. Este fundamentata pe mentalitatea capricioasa si intoleranta la moda in zilele noastre care a fost bine comentata si descrisa in mai multe carti care au aparut in Occident in doar ultimii putini ani.
CNCD – Inchizitia statului secular
Daca Securitatea a fost Inchizitia statului comunist, CNCD e Inchizitia statului secular intolerant al zilelor noastre. Statul e gelos. Nu vrea cetateni care gandesc ori se exprima contrar ideologiei oficiale, care in zilele noastre e secularismul. Existenta intr-o democratie a institutiilor de tip CNCD e o rusine, o contradictie pentru o democratie, o institutie neconstitutionala, antidemocrata, una incompatibila cu statul de drept. Nu sunt de fel, asa cum se cred si se autodefinesc ele, un pilon al democratiei. Spre deosebire de Europa, in Statele Unite nu exista instituii de tip CNCD. Jurisprudenta Curtii Supreme a Statelor Unite e foarte directa si clara in sensul acesta si protejaza pina in pinzele albe dreptul cetatenilor de a gandi si de a se exprima liber chiar daca exercitind aceste drepturi ei ofenseaza statul ori pe alti cetateni. La urma urmelor asta e libertatea de expresie. Singura limita e bunul simt si calomnia care se pedepseste serios.
Doctrina Tribunalului Suprem de „viewpoint discrimination” interzice statului de a penaliza cetatenii pentru punctele de vedere pe care le exprima. E bine stiut, de fapt, ca judecatorii Tribunalului Suprem din SUA critica pe alocuri si din cind in cind jurisprudenta si judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru ca submineaza libertatea de exprimare. Canada e mult mai aproape de Europa in razboiul impotriva libertatii de expresie decit Statele Unite. Recent, Administratia Premierului Trudeau a anuntat ca va exclude din programele finantate de stat pentru crearea de locuri de munca de vara institutiile si organizatiile care dezagreaza cu avortul, homosexualitatea ori casatoriile homosexuale – printre altele. E de necrezut. E un exemplu clasic de “view point discrimination”, adica discriminare oficiala din partea statului impotriva cetatenilor care nu impartasesc ideologia de stat. [Detalii: http://nationalpost.com/news/politics/religious-groups-meet-to-discuss-concerns-over-abortion-clause-in-summer-jobs-grant-application]
Carti recent publicate
Ceea ce vedem in Romania lui ianuarie 2018 nu a aparut peste noapte. E rezultatul unor tendinte anti-libertate de exprimare care s-au manifestat si continua sa se manifeste in lumea Euro-Atlantica de citeva decenii. Aceste manifestari au cunoscut o explozie nemaipomenita dupa inceputul noului Mileniu. Campusurile britanice, americane si europene au devenit totalitare, iar institutiile de tip CNCD dau apa la moara si se aliniaza impotriva societatii civile. In loc de a crea minti robuste, campusurile universitare creaza minti de gelatina. In loc de a forma adulti care stiu cum sa dezagreeze unii cu altii in mod civilizat, au creat o generatie de tineri care tipa ca sunt ofensati, iar din tipetele acestea castiga cei mai vociferi nu cei mai calculati. Nu e deci de mirare ca atit in Europa cit si in Statele Unite se observa astazi un dialog necivilizat dar in care statul secular ia partea unei parti impotriva celeilalte si de obicei a celei irationale. Gelatinizarea gandirii societatii seculare a fost si inca este un subiect despre care se scrie si publica mult. Examinan, in treacat, trei carti recente care ne-au venit aproape instantaneu in minte citind despre agresiunea CNCD-ului impotriva lui Leon Danaila. Concluzia finala este ca CNCD este un cal troian care promoveaza in Romania aceleasi atitudini intolerante si anti-libertate de expresie care sunt promovate in Occident.
I Find that Offensive! (“Ma ofensezi”!)
Acesta e titlul unei cartulii de 179 de pagini publicata de Claire Fox in Marea Britanie in 2016. E chiar o cartulie pentru ca poate fi usor pusa intr-un buzunar. In 2000 Fox a fondat The Institute of Ideas (“Institutul ideilor”), al carei activitati principale sunt prelegerile si conferintele in campusurile universitare despre libertatea de exprimare si pericolele intolerantei fata de ideile neconformiste. Europenii, zice Fox, dar mai ales generatia tanara universitara, sunt ofensati si nu vor sa auda idei ori discursuri care ii ofenseaza.
Care sunt cauzele principale ale lipsei de interes in protejarea si promovarea liebratii de exprimare? Fox analizeaza citeva dintre ele. In primul rind e lipsa de interes a societatii in promovarea unui dialog social robust, pe care ea il numeste “the decline of a liberal commitment to free speech”, adica “declinul interesului liberalismului in libertatea cuvintului”. O alta cauza e eliminarea de catre parintii generatiei tinere de azi a ratiunii din dialogul social, pe care ea il numeste “the retreat from reason by the older generation”, adica “retragerea generatiei mai in varsta de la ratiune”. Un alt motiv sunt campaniile agresive, numeroase si interminabile impotriva “hartuielilor de tot felul”, cunoscute in Occident ca “anti-bullying campaigns”. Ele, zice Fox, sunt exagerate, nu isi au locul si au avut un efect negativ asupra copiilor si tinerilor. Tot ce ni se spune, o privire care ni se arunca, un comentariu in fuga, sunt privite in asamblu ca forme de agresare si ne fac sa ne simtim ofensati. Rezultatul este o generatie care nu pretuieste dialogul ori schimbul de idei.
What’s Happened to the University? (“Ce s-a intimplat cu Universitatea?”)
O discutie a subiectului infantilizarii mintii si a intolerantei cu propteala statului nu poate fi completa fara a aminti si cartea, publicata anul trecut, de britanicul Frank Furedi, What’s Happened to the University? A Sociological Exploration of its Infantilisation (“Ce s-a intimplat cu Universitatea? O explorare sociologica a infantilizarii ei”). Profesor de sociologie la Universitatea din Kent, Furedi e ingrijorat de mai multe lucruri. O prima ingrijorare pe care o exploreaza, luind ca exemplu ce se intimpla in campusurile universitare americane si britanice, e ca “although academic freedom and free speech are still affirmed in theory, in practice it appears to have lost its vitality and relevance to the lives of many of those who inhabit the university”. (“Cu toate ca libertatea academica si de exprimare sunt accentuate in teorie, in practica se pare ca si-au pierdut vitalitatea si relevanta pentru multi dintre cei care sunt in universitate”.) Libertatea cuvintului si de exprimare sunt mai putin robuste in universitati decit in societatea civila in general. Profesorii sunt atentionati sa fie cu bagare de seama cum isi expun cursurile si ideile sa nu ofenseze studentii.
Un caz notoriu dar si tragic a fost al unui profesor care a exclus dintr-un curs de istorie al Europei capitolul despre cruciadele Secolelor XII pentru a nu-i ofensa pe musulmani. Profesorii se autocenzureaza si internalizeaza cenzura, ceea ce nu poate fi un lucru bun. Nu duce la progres academic si nu foloseste studentilor. Studentii sunt mai mult interesati in a impune limite libertatii cuvintului pentru a nu ofensa decit pentru a apara libertatea cuvintului. Daca o pierdem, intreaba Furedi in mod retoric? Studentii nu par a fi preocupati de asta, fiind influentati mai mult de Marx decit de filosofii Veacului XVIII care accentuau libertatea de expresie. Prioritatea pentru ei e “dreptatea sociala”, si daca sacrificarea libertatii cuvintului e necesara pentru dobindirea acestui deziderat, asa sa fie, zic ei. Totul a inceput in anii 1960, zice Furedi, cu generatia de studenti care in loc sa creeze (ori sa fie creativi) au demolat. Au respins autoritatea si intelepciunea. (“The radicals of the 1960s were rule breakers rather than rule creators, and they refused to recognize the right of university administrators to exercise any authority over their behavior”) (“Radicalii anilor 1960 au fost incalcatori de reguli in loc de fauritori de reguli, refuzind sa recunoasca dreptul administratiei universitare de a exercita orice autoritate asupra comportamentului lor”)
Paul Coleman: Censored (Cenzurat)
Statul secular ca factor al subminarii libertatii cuvintului e obiectivul cartii publicate in 2016 de Paul Coleman, Censored, How European “Hate Speech” Laws are Threatening Freedom of Speech (“Cenzurat – Legile ‘incitarii la ura’ ameninta libertatea cuvintului”). Avocat specializat in drepturile omului, britanicul Coleman lucreaza la firma crestina de avocati americani Alliance Defending Freedom. Prima versiune a cartii a fost publicata in 2012 si a fost revizuita si actualizata in 2016. Cartea e valoroasa si informativa din mai multe puncte de vedere. Printre altele discuta si originile legilor contemporane impotriva “incitarii la ura”, si cum niste intentii initial bune au fost transformate in limite irationale a libertatii cuvintului.
In 1948, ONU a adoptat o serie de rezolutii care au condamnat propaganda nazista si rasimul nazistilor, solicitind comunitatii internationale sa interzica prin lege propaganda nazista care a dus la razboiul mondial. In timp, alte grupuri, pe linga cele rasiale, au inceput sa se folosesca de aceleasi legi pentru a nu fi ofensate nici ele. Asa am ajuns la anii 90 si prima decada a noului Mileniu cind “homofobia”, “islamofobia”, “xenofobia” si alte lucruri ca acestea au devenit tinta legilor care interzic “incitarea la ura”. Afirmatii care pot lejer si subiectiv fi interpretate ca incitare la ura sunt penalizate de catre institutiile statului secular.
Asa am ajuns la cazul lui Leon Danaila din ianuarie anul acesta. In Romania, tratatele internationale care interzic “incitarea la ura” au fost legiferate in Articolul 369 din Codul Penal. Ele prevad pedepse cu inchisoarea de pina la trei (3) ani ori amenzi. Articolul acesta nu face cinste Romaniei. Institutia principala care e insarcinata cu monitorizarea discursurilor care “incita la ura” e CNCD-ul. Ea trebuie abolita, la fel ca Articolul 369 din Codul Penal, iar daca nu, Parlamentul ar trebui sa limiteze in mod drastic competenta si autoritatea de a penaliza a CNCD-ului. Cea mai importanta arma pe care cetatatenii o au impotriva statului si ordinii seculare e libertatea cuvintului. E cea mai pretioasa dintre libertati. E o rusine pentru Romania sa finanteze din taxele noastre o institutie care ne monitorizeaza comentariile, conversatiile publice, materialele de pe Facebook, si chiar mass media, sa vaneze persoanele neconformiste si sa le penalizeze. Lucrul acesta e un pas decisiv spre tiranie. Incheiem, citind cuvintele finale ale cartii lui Coleman. Cu aproape o jumatate de secol in urma delegatul Colombiei la ONU afirma “to penalize ideas, whatever their nature, is to pave the way for tyrrany” (“penalizarea ideilor, oricare ar fi ele, netezeste calea spre tiranie”). Suntem de acord.
Dincolo de Ocean inca e libertate
Americanii, stranii cum ii percepem din Europa noastra post-moderna, se abtin, dupa cum stim, de la ratificareamultor tratate internationale. Ne intrebam de ce? Ba mai zicem si ca sunt stranii. Nu tocmai. Daca tratatele internationale contravin Constitutiei americane, ele nu sunt ratificate. Notiunea de incitare la ura nu a intrat in jurisprudenta americana pentru ca e in conflict cu Declaratia Drepturilor (“Bill of Rights”). Primul drept enuntat e cel al libertatii cuvintului si a religiei. Statului nu i se permite sa adopte legi care sa le restranga. De fapt, periodic, unii Presedinti ai SUA emit proclamatii care amintesc americanilor importanta libertatii cuvintului si a religiei. Presedintele Trump a facut-o acum doua zile, pe 16 ianuarie. Textul Proclamatiei poate fi citit in intregime aici: https://www.whitehouse.gov/presidential-actions/president-donald-j-trump-proclaims-january-16-2018-religious-freedom-day/.
Noi redam citeva fraze care afirma categoric ca Administratia curenta nu va constrange crestinii sa-si sacrifice convingerile religioase pentru scopuri seculare: Our Constitution and laws guarantee Americans the right not just to believe as they see fit, but to freely exercise their religion. Unfortunately, not all have recognized the importance of religious freedom, whether by threatening tax consequences for particular forms of religious speech, or forcing people to comply with laws that violate their core religious beliefs without sufficient justification. These incursions, little by little, can destroy the fundamental freedom underlying our democracy. (“Constitutia si legile noastre garanteaza americanilor dreptul nu doar de a crede cum vad ei de cuviinta, dar si sa-si exercite in mod liber religia. Din nefericire, nu toti au inteles importanta libertatii religioase, fie prin constrangeri fiscale si amenintari la adresa expresiei religioase, fie prin constrangerea cetatenilor sa se conformeze unor legi care le incalca convingerile religioase fara justificare. Aceste incursiuni, incetul cu incetul, pot distruge libertatea fundamentala pe care se sprijina democratia noastra”.) Oare cind Parlamentul Romaniei ori Presedintele Tarii vor enunta o astfel de Proclamatie? Inca o asteptam!
MULTUMIM DIN INIMA PARTIDULUI!
Va informam privind ultimele noutati de care dispunem referitor la Articolul 48 si referendum. Dupa cum stiti Cazul Coman e pe rol in Curtea Europeana de Justitie. Dl Coman cere Curtii sa constranga Romania sa-i recunoasca “casatoria” cu un barbat american in Romania in contraventie cu legile actuale ale Romaniei. Saptamina trecuta Avocatul General al Europei a inregistrat in Curtea Europeana de Justitie o Opinie in care da drept de cauza dlui Coman si impotriva Romaniei. Intelegem ca de obicei Curtea Europeana adopta opinia Avocatului General cind isi emite deciziile oficiale. Ne putem deci astepta ca in citeva luni Curtea Europeana sa dea o decizie care nu va fi favorabila Romaniei si, in consecinta, nefavorabila si Articolului 48 si referendumului.
Referendul se putea tine in toamna dar coruptia politica din Romania ne impiedica sa ajungem la referend. Nu e vorba de coruptia care e obiectivul manifestarilor din Romania de mai bine de un an. E vorba de coruptia politica a celor care s-au pozitionat in primele linii de bataie impotriva coruptiei. Coruptia, insa, nu inseamna doar sa furi bani. Coruptie inseamna si atentat la democratie si la statul de drept. Cind un partid (sau partide) din Romania fac tot ce le sta in putinta sa tergiverseze tinerea referendumului, noi numim lucrul acesta coruptie politica si atentat la adresa democratiei si a statului de drept. Ignorarea ori impiedicarea intentionata, in loc de facilitarea exercitarii, a dreptului a 3 milioane de romani bine intentonati de a-si exercita drepturile constitutionale e o crima politica care nu poate fi trecuta cu vederea.
Stiti despre cine vorbim. Partidele din Romania care se considera de dreapta au devenit, asa cum observa Deputatul PNL Daniel Gheorge luna trecuta, primul si cel mai tenace obstacol care blocheaza referendumul constitutional si vocea a 3 milioane de cetateni ai Romaniei.
In toamna, dl Ludovic Orban a vizitat Washington DC si s-a intilnit cu diverse personalitati din lumea politica americana, inclusiv cu unii lideri politici conservatori. Printre ei a fost si Senatorul Ted Cruz din Texas, un conservator autentic, pro-casatorie si pro-vita. Dl Orban a facut poze cu dl Cruz care apoi au fost preluate si de mass media din Romania. Totul insa a fost un paravan de fum. Dl Orban, la fel ca dna Raluca Turcan, nu este conservator, nici pro-vita, nici pro-casatorie naturala. Cine are urechi de auzit sa auda. [Oferim un comentariu privind pericolul Cazului Coman pentru Articolul 48 si referend: https://agendaeurope.wordpress.com/2018/01/16/will-european-court-impose-the-legal-recognition-of-sodo-marriage-all-over-europe/]
JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!
Am inceput sa publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului”. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro
Prof. Ioan Aurel Pop a ţinut la Academie, pe 15 ianuarie, o cuvântare despre importanța culturii și a studierii istoriei în școli
Cultura română și dimensiunea sa istorică națională
La 8 februarie 2018, președinta Coaliției pentru educație trăgea iarăși, prin mijloacele de difuzare în masă, un semnal de alarmă: „40% din generațiile viitoare, din cei care vin din urmă și trebuie să susțină România din punct de vedere economic, social, cultural și politic, sunt analfabeți social și funcțional, adică vor fi un balast în viitor și nu un activ, ca acum, pentru piața muncii, pentru business, pentru economie, pentru România. Ce înseamnă analfabet social și funcțional? Nu pot înțelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operațiuni simple, mecanice, fizice”. Oare este posibil ca România contemporană să se afle tocmai într-o astfel de situație? Și dacă este așa sau aproape așa, cum se va fi ajuns aici? În ce raport se află acest „analfabetism social și funcțional” cu ceea ce numim îndeobște cultură?
S-au dat, de-a lungul timpului, numeroase definiții ale culturii, fără să se cadă de acord asupra uneia general acceptate. Sub aspect etimologic, cuvântul cultură este latinesc. Verbul latin colo, -ere, colui, cultum are accepțiuni destul de variate: a cultiva (pământul), a locui, a împodobi, a îngriji, a ocroti, a îndrăgi, a-i cinsti pe zei etc. Cultura spirituală (intelectuală) de grup, însă, este un concept mai bine circumscris și acesta se referă, cred, la ansamblul manifestărilor spirituale ale unei comunități, concretizate în creații și realizate, de regulă, în instituții. Cultura aceasta spirituală s-a făurit de-a lungul istoriei și se făurește și acum, sub ochii noștri. Ea este, prin urmare, o moștenire, transmisă deopotrivă prin memoria individuală și prin memoria colectivă, dezvoltată mereu. Nimeni nu poate elabora o creație spirituală – oricât talent ar avea – dacă nu este depozitarul acestei moșteniri, dacă nu a asimilat valorile culturale anterioare, dacă nu are o anumită forma mentis alcătuită prin educație, transmisă dinspre trecut. Dar nu este menirea mea aici să vorbesc despre cultura individuală, ci despre cultura acelei comunități umane care se cheamă națiune și, în primul rând, despre cultura națională românească. Această cultură a românilor ca națiune nu are niciun înțeles fără componenta sa istorică, iar lipsirea ei de dimensiune istorică este un act iresponsabil.[1]
De regulă, azi există o reticență bine întreținută față de trecut (și, implicit, față de istorie), repudiat prin mijlocirea a cel puțin două motivații: 1. Trecutul este mort și, prin urmare, el nu prezintă nicio importanță în „competiția” sa cu prezentul și, mai ales, cu viitorul; oamenii și grupurile de oameni trebuie să se ocupe, așadar, de ceea ce este și de ceea ce va fi. 2. Trecutul este incognoscibil, fiind definitiv îngropat în uitare. Trecutul nu poate fi reconstituit în funcție de criteriul adevărului, fiindcă adevărul nu există. Trăim în epoca post-adevărului și suntem, astfel, liberi să ne construim/ inventăm fiecare propriile „adevăruri”, în funcție de nevoi, sensibilități, gusturi, interese, comenzi sociale, pregătire etc. Repudierea componentei istorice din societățile contemporane, inclusiv din România, este vizibilă în toate domeniile, dar ceea ce ne interesează aici este consecința acestui fenomen asupra culturii.
Primele noțiuni de cultură națională se dobândesc în anii fragezi de viață, în familie și se sistematizează și desăvârșesc apoi în școală, prin educația organizată. Una dintre cele mai importante instituții de cultură este școala și orice capitol important de istoria culturii unui popor începe cu învățământul. Toate disciplinele școlare contribuie la formarea culturii individuale și a conceptului de cultură în general, în mințile tinere. Creațiile care ne-au precedat au fost clasificate – cel puțin de la Renaștere încoace – în filosofice, istorice (istoriografice), teologice (religioase), beletristice, juridice, științifice, artistice, medicale etc. iar de atunci încoace aceste forme de creație s-au tot diversificat și perfecționat. În lumea contemporană, creația din domeniile științelor exacte, ale naturii și tehnice este considerată, de către mulți exegeți, drept cea mai importantă parte a culturii. În timpurile revolute nu a fost însă așa, de aceea moștenirea culturală a omenirii și a națiunii se transmite, în primul rând, în școală, prin discipline ca limba și literatura română, limbi și literaturi străine, istorie, limba și literatura latină, filosofie, religie, geografie etc. Niciuna dintre aceste discipline nu se poate studia și înțelege în afara componentei sale istorice. Spre exemplu, între primele națiuni care trebuie însușite la literatura română se află succesiunea și definirea curentelor cultural-literare, iar faptul este verificat cel puțin din secolul al XVIII-lea încoace, secol în care elitele credeau că prin cultură se poate ajunge la libertate. Am văzut relativ recent că, în programele școlare, aproape orice referință istorică din studiul literaturii este eliminată, iar creațiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate înțelegerii elevilor. Astfel, la tema iubirii, se exemplifică prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cărtărescu, Mircea Eliade și Camil Petrescu, la romanul social prin „Ciocoii vechi și noi” și prin „Răscoala”, la literatura religioasă prin Dosoftei și Arghezi, la literatura istorică prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi și Maurice Druon etc. Firește, nimeni nu mai citește operele literare respective în întregime, ci profesorii și elevii se mulțumesc cu „povestiri” despre aceste opere, cu pastișe, cu reproducerea unor comentarii ale altora și, rar, cu fragmente din lucrările în cauză. De aceea, asistând la ore în școli, mi-a fost dat să aud în anii din urmă întrebări și remarci de genul: „De ce scrie Nicolae Filimon așa de naiv în comparație cu Mircea Eliade?”, „De ce să-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleași teme?”, „Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stănescu?” etc. Disciplina numită „Istorie” – atât cât mai există ea în școală, la dimensiunea unei ore pe săptămână – abordează tot „teme mari”, reluate la nivel superior (după cum ni se spune) în fiecare clasă următoare. De exemplu, se compară revoluțiile din epoca modernă și contemporană, de la Revoluția Engleză din secolul al XVII-lea până la Revoluția Română de la 1989. La fel se întâmplă cu războaiele sau conflictele armate, de la Războiul Troian până la Războiul celor Două Roze (într-o primă etapă) sau de la Războaiele Napoleoniene la Al Doilea Război Mondial (în altă etapă). Astfel, unii elevi pot învăța câte ceva despre Napoleon Bonaparte înainte de a ști date despre Marea Revoluție Franceză, care l-a produs pe Napoleon. În urma unei lecții de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate până azi (adică de la catapultă până la metodele digitale de luptă) am auzit o întrebare stupefiantă: „Oare Iulius Caesar era un om deștept, din moment ce nu-și stabilea strategia de luptă la calculator și din moment ce nu comunica prin e-mail?”. Despre Evul Mediu „întunecat” ce să mai spun? Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale” sau când văd că, în scriptoriile mănăstirilor, călugării truditori au copiat manuscrisele întregii înțelepciuni antice și le-au păstrat ca pe odoare de preț pentru viitorime.
Cum s-a putut ajunge la asemenea aberații educaționale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii. Elevii nu mai știu și nu mai trebuie să știe ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalerească a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau raționalismul, nici cărui secol îi aparține romantismul și nici cum s-a manifestat iluminismul. Am făcut experimentul neinspirat de a-i pune pe studenții mei din anul I să așeze în ordine cronologică câteva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunându-le că s-au manifestat în trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet neștiutori, iar unii mi-au spus că nici nu-și obosesc mintea, fiindcă pot să caute pe telefon dacă au nevoie. Alții, mai versați în formele de comunicare actuale, au pretins că împărțirea aceasta vetustă pe curente culturale, literare, de idei este o convenție umană și că lumea trebuie studiată și cunoscută global, pieptiș, fără bariere și fără domenii. I-am întrebat atunci despre universalismul titanilor Renașterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor și mi-au cerut voie să caute pe Google. În aceste condiții, cum să mai îndrăznești să întrebi ceva despre lipsa de informații din manuale privind umanismul românesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienăchiță Văcărescu și Sadoveanu, Coșbuc și Goga și chiar Topârceanu și Minulescu? Ți se sugerează ori ți se spune clar – după punerea unor asemenea întrebări – că ești depășit de vreme, bătrân, nostalgic sau, mai rău, naționalist și xenofob. Prin astfel de concepții ale noilor „propagandiști”, tinerii ajung la un nivel minim de cunoștințe de cultură generală și de cultură națională, nivel care nu-i ajută deloc să se orienteze în lumea contemporană. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma și te cred dacă le spui că Michelangelo a făcut Capela Sixtină la 1300, animat de concepții iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educației, ne trezim cu promoții animate doar de aspectul material, de câștigul bănesc, de competiția după cât mai multe averi. Campaniile de denigrare a educației (școlii) și a instituției bisericești conduc în aceeași direcție de repudiere a valorilor culturale.
Să ne înțelegem bine: toate acestea nu înseamnă deloc că acești tineri au un nivel scăzut de inteligență sau că sunt mai puțin capabili decât alte generații, din trecut; dimpotrivă, sunt convins că au abilități mult mai bune și potențial mult mai ridicat decât odinioară. Numai că, fiind unilateral și nepotrivit educați, după precepte așa-zis moderne, dar falimentare, ajung victime sigure ale celor care dirijează actualmente comunicarea. Principiul conform căruia elevii nu trebuie să memoreze totul, adică să-și însușească mecanic ceea ce-i învață alții, este unul corect, în esență. Dar de aici și până la a nu memora nimic sau aproape nimic este o mare deosebire! Există educatori care cred (și aplică în practică această convingere) că dacă elevii învață azi cum să lucreze la computer, dacă știu (eventual) cum se deschidă o afacere, cum să mănânce sănătos, cum să-și dezvolte anumite grupuri de mușchi sau cum să practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot să știe și conjugarea verbelor neregulate, să învețe versuri, să înțeleagă pictura murală a Voronețului, să explice noțiunile de „horă” și de „doină” sau să știe „pe de rost” unde se află Pietrosul Călimanilor. Este aceasta, probabil, o gândire de tip digital: memoria tinerilor, ca și memoria calculatorului, este limitată (că doar nimic nu este infinit pe lumea asta pământească!) și atunci de ce să le-o ocupăm cu „vechituri”, cu aspecte „revolute”, cu „balast” și să-i lăsăm neadaptați la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsAp-ului? Toate bune și frumoase, dacă ar fi așa, dar nu este, fiindcă mintea omului nu funcționează pe principii digitale, mintea omenească nu este un computer. Capacitatea noastră de memorare este, practic, nelimitată, iar nefolosirea acestei capacități devine, în anii din urmă, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu noțiuni de cultură istorică precum cele menționate mai sus îl transformă pe om într-un ogor fertil necultivat. Încă din vechime, câmpurile cultivate intens cu anumite plante erau lăsate după un timp să „se odihnească”, erau lăsate „în pârloagă” sau „în moină”, dar numai cu un scop: ca să poată produce apoi mai mult și mai bine ulterior! Dacă însă noi, în perioada celor 12 ani de studii elementare și secundare, îi lăsăm pe elevi să „se odihnească” și nu le inoculăm deloc sau aproape deloc cultură (experiența culturală a națiunii și a omenirii, moștenirea generațiilor care ne-au precedat) îi lăsăm complet de izbeliște, îi lăsăm pradă celor mai dureroase și periculoase experiențe și experimente.
Mulți spun că nu știu, fiindcă au uitat. Este cel mai adesea fals: ca să uiți, trebuie mai întâi să ai din ce uita. Se spune că – în chip paradoxal – cultura generală este ceea ce-ti rămâne în memorie după ce ai uitat ceea ce ai învățat în școală!
Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoaștere precum istoria, istoria literară și culturală, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci și istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Vă rog să întrebați un tânăr care sunt mecanismele simple din fizică, sau când a trăit Newton, sau ce este un postulat, sau când a fost inventat motorul cu ardere internă, sau cum, când și de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu știu din capul lor dacă pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate în lume, în ultimele două secole, să zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu știu ce/ cine este „Făt-Frumos din lacrimă”, nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Războiul Stelelor, de Stăpânul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rău deloc, evident, că știu aceste lucruri despre lumea care-i înconjoară, dar este greșit să fie privați programatic din zestrea lor mentală de moștenirea culturală a omenirii. Necultivarea memoriei – individuale și colective – este rețeta sigură pentru limitarea inteligenței oamenilor. Un om neinformat crede mult mai ușor o știre din mass-media, iar astăzi se manifestă, în peisajul cotidian, adevărați specialiști în „știri false” (fake news), adică în dezinformare. Cum să poți distinge între adevăr și minciună, dacă nu ai înmagazinate în mintea ta cunoștințele de bază despre lumea aceasta, ca să poți compara? Ca să compari ce afli cu ce știi, este nevoie să știi! Prin urmare, nealimentarea memoriei umane cu date culturale pregătește ademenirea ușoară a publicului spre direcții dorite de comunicatorii interesați. Nu digitalizarea este cauza acestei orientări contemporane – despre care am mai scris și am fost rău înțeles de unii – ci plonjarea în epoca Facebook fără pregătirea necesară, iar pregătirea înseamnă cultură, înseamnă cunoștințe despre societate, despre experiența de viață a poporului tău și a omenirii.
Revin la afirmațiile de la început, ca să închei.
Este o mare eroare să credem și să-i convingem și pe tineri că trecutul este mort. Trecutul este viața noastră în care se concentrează toată viața celor care ne-au precedat. În noi se sintetizează tot prezentul oamenilor care au trăit în trecut. Să ne reamintim unul dintre cele mai renumite citate ale lui Faulkner: „Trecutul nu este mort. Nici măcar nu este trecut”. Prin urmare, dacă ne propunem să ignorăm trecutul, ne decidem să ignorăm sau să punem între paranteze viața însăși.
Este drept că noi, oamenii, nu stăpânim adevărul absolut, dar de aici și până la campania de discreditare a adevărului nostru, omenesc și pământean, este o mare diferență. Adevărul- echivalență (acela care tinde să suprapună perfect discursul nostru cu realitatea descrisă) poate să fie o iluzie, dar atunci post-adevărul/ adevărul-semnificație (adevărul fiecăruia, după împrejurări și interese) este o iluzie și mai mare, o șarlatanie frumos ambalată. Nu sunt mai multe adevăruri – cum încearcă să ne convingă unii „exegeți” – ci există doar adevăr relativ, la care ajungem în măsura în care putem, noi, oamenii, dacă facem eforturi în acest sens. Adevărul nostru, chiar dacă nu este imuabil, există și este cu atât mai fascinant. Ce poate fi mai tulburător decât căutarea adevărului omenește posibil și valabil într-o anumită etapă a cunoașterii?
Prin urmare, chiar dacă adevărul este relativ, dar el rămâne adevăr. Iar adevărul nostru se află în legătură cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu și ne dezicem uneori de el, avem o sărbătoare a culturii naționale și ne rușinăm de ea, dacă nu de substantivul „cultură”, atunci de adjectivul „națională”, ca și cum ar fi ciumat. Deocamdată însă – până la reușita deplină a globalizării – un străin venit spre noi nu ne va întreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii noștri de valori, de Ulpia Traiana, de Densuș și de Șurdești, de „Balada” lui Porumbescu și de Victor Babeș, de un contemporan român al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai mulți vor tăcea în fața unor astfel de întrebări sau vor spune – în păcătoasa tradiție românească – că nu avem nimic, că nu am creat nimic și că nu reprezentăm nimic. Ne complăcem uneori în această ieftină filosofie a nimicniciei, autoflagelându-ne cu pasiune. Noi nu suntem, firește, creatorii culturii universale, dar fără noi (ca și fără ceilalți), cu siguranță, cultura lumii ar fi mai săracă.
Cultura românească, învățată la școală din perspectivă istorică – ca să nu mai auzim oameni spunând că Eminescu sau Coșbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastră, salvarea minților noastre, dar și calea de a înțelege universalitatea. Cultura lumii – dacă există – este formată din toate culturile naționale și regionale. Ca români, vorbitori de limbă română, ca să-l receptăm pe Goethe într-o bună traducere românească, trebuie să-l pătrundem pe Eminescu, fără de care am fi cu toții mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine să veghem aici, la Academia România, ca noi, românii, să nu uităm niciodată „să ne cuprindem de acel farmec sfânt”, așa cum ne îndeamnă, din veșnicie, Eminescu.
[1] Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neagă valoarea culturilor naționale în general și a culturii naționale românești, în special.
București, 15 ianuarie 2018
Ioan-Aurel Pop
Cuvîntare ţinută în cadrul sesiunii organizate de către Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Române
Surse:
Acad. Ioan Aurel Pop, despre îndobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație – articol pe activenews.ro
sau
Necultivarea memoriei – individuale și colective – este rețeta sigură pentru limitarea inteligenței oamenilor – articol pe basilica.ro
Descărcare în fisier PDF
V-ati intrebat vreodata de ce atita taraboi cu minoritatile de fapteste vorba de evrei si mai nou de LaGBT-isti cu „a ” de la atei .Ati auzit vreo data o miscare globala pentru drepturile etniilor tutu,hutu ,banga , malagamba ? Nu ? Nici nu veti auzi .