„Cele 5 minute de rugăciune ale dirijorului dinainte de concert…”

Publicat de |2018-11-02T10:41:11+00:002 noiembrie 2018|Textele altora|
Sergiu Celibidache, în amintirile soției sala
– Stii tu cine este Ioana? l-a intrebat odata Sergiu Celibidache pe un
prieten de-al sau.
– Stiu si eu?! bangui acela de teama unui raspuns gresit.
– Ioana este insasi viata!
Zeci de ani mai tarziu, dupa disparitia fizica a marelui compozitor si
dirijor roman, fu randul Ioanei sa-si intrebe o prietena:
– Tu stii cine era Sergiu? Imi manca aerul! Nu voia saracul, dar mi-l
manca. Eu nu mai respiram. Si cred ca am fost un fel de eroina ca i-am
rezistat.
Exuberanta, frenetica in felul ei de a trai, „ o cratita mereu in clocot”
cum se descria ea insasi, dar in aceeasi masura calda si apropiata, o
femeie plina de har spiritual, si nu in ultimul rand , o pictorita de mare
talent , supranumita „sora mai glumeata a lui Paul Klee”, Ioana Celibidache
a fost timp de 45 de ani nu doar sotia lui Sergiu Celibidache, ci insasi
viata lui.
S-au intalnit in Buenos Aires la Teatrul Colon unde Celibidache, in varsta
de 38 de ani, se afla in turneu cu orchestra Filarmonicii din Berlin. Ioana
venise in Argentina cu al doile ei sot, Nicolae Duca, „baiat de baiat”,
„licentiat in drept” , cu un cap de „fanariot afurisit” doar ca sa-i arunce
rutinii vietii manusa provocarii unei aventuri.
In acea seara orchestra interpreta Simfonia a IV-a a lui Brahms. Cand l-am
vazut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai tarziu, octogenara deja, am fost
ca lovita de apoplexie. Nu mai vazusem si nu mai auzisem asa ceva pana
atunci. Ce a facut tanara Ioana de 26 de ani care la 4 ani era „praf” dupa
baiatul spalatoresei familiei ei; la 9 ani era „lulea” dupa baiatul
bancherului parintilor ei, iar la 15 ani era deja maritata? Dupa concert a
mers direct in cabina lui Celibidache sa-i ceara un autograf pe programul
orchestrei. A fost un „coup de foudre” pentru amandoi!
– Sergiu m-a masurat cu privirea de jos in sus, apoi s-a uitat cu privirea
catifelata in ochii mei si am plecat zbuciumata …
Ajunsa acasa, Ioana, fara pic de retinere, ii declara sotului:
– Draga, l-am gasit pe barbatul vietii mele!
Si a plecat. A lasat totul si a plecat. Sotul a crezut ca e o joaca, o
gluma, ca Ioana a innebunit. Spera intr-o revenire a ei dupa ce-i trece
frenezia amorului. „Jamais!” a fost raspunsul Ioanei. „Je suis partie pour
la vie!” Si asa a fost. Timp de 45 de ani, pana la disparitia pamanteasca a
lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni, cu sevaletul sub
brate, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca, Suedia,
Germania … Intrebata cat de greu sau cat de usor i-a fost sa traiasca
atatea ani in intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache raspundea
senin: ”Nu stiu. Mie mi s-a parut a fi un dar de la Dumnezeu.” Despre
Sergiu Celibidache s-au scris nenumarate biografii, dar „una mai proasta
decat alta”, spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reusit sa
patrunda esenta clocotului existential al dirijorului.
Celibidache era altfel: un tumult, un vulcan, o furie, foarte critic,
disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om care-si cunostea valoarea, dar
care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant.
In cartea „ Sergiu altfel …” Ioana Celibidache vorbeste despre Omul
Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre obiceiurile si
comportamentul lui cu care s-a obisnuit atat de greu: sa fii prezenta la
cele 5 min. de rugaciune ale dirijorului inainte de concerte, sa fii
disciplinata, sa fii punctuala in orice, sa fii intotdeauna acasa cand
venea de la repetitii. Cat de usor poate fi sa stai alaturi de o fiinta
care traia exclusiv prin orchestra si repetii, iar tu sa fii mereu
disponibila pentru el? Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam
sa fac tot ce-mi doream.
Daca reuseam sa ies cumva de sub umbra lui, Sergiu intotdeauna ma
determina sa inteleg ca e foarte important sa stau cu el. Si tot ea gasea
raspunsul vindecator: ”Dar si eu eram la fel, ingrozitor de acaparatoare”.
Doua firi atat de profund personalizate artistic, atat de libere in cuget
au trait esenta iubirii fara a umbri calea destinului celuilalt.
Dimpotriva. Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tanara
si toata teoria lui despre viata am absorbit-o ca un burete. El a fost cel
care a incurajat-o sa urmeze cursuri de pictura si tot el era cel mai dur
critic al tablourilor ei.
– Ce-s chestiile astea? Intreba Celibidache dupa ce privea indelung un
tablou pe care sotia sa il semna simplu cu „Ioana”. Unde vrei sa ajungi? Nu
vezi ca nu-i organic?
Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea care i-a adus totul in viata,
inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit pictura in el, spunea ea. Eu
intotdeauna am mazgalit. Nu cautam. El m-a invatat sa caut. Spre sfarsitul
vietii marele dirijor a carui concerte erau „adevarate liturghii simfonice”
(Klaus Umbach), privea timp indelungat tablourile Ioanei in care nu erau
pictate lucruri ci efecte, stari si o intreba: ”Cum faci tu sa ajungi la
Dumnezeu cu pictura?”. Ioana nu-i raspundea. Nu eram demna de raspuns,
spunea ea.
Si totusi Iubirea nu e de ajuns? Unora le este de ajuns.
Au existat certuri, dispute sau conflicte in familia Celibidache?
Bineinteles ca au existat, spunea razand Ioana Celibidache, amintindu-si
cum a plecat odata de acasa suparata ca sotul ei nu vroia in ruptul capului
sa inchida gastele pe care le aveau la „casa de moara” , vila lor ce se
afla la 100 km de Paris. Gastele sau eu, a fost ultimatumul Ioanei.
Celibidache a ales gastele, iar sotia si-a facut bagajele si a plecat …
pentru cateva zile cand dirijorul a cedat in defavoarea gastelor. „Ne
certam, dar nu ne plictiseam!” pare a fi secretul fericirii familiei
Celibidache. Sa inveti sa razi cu „adversarul”, nuanta mai tarziu Ioana. Sa
razi chiar daca nu ai de ce, altfel , te plictisesti de te ia dracu! Asa au
ras 45 de ani!
– Barbatul meu s-a prapadit asa, dintr-o data. Dupa moartea dirijorului in
anul 1996 Ioana Celibidache a intrat „intr-un tunel al durerii”. A incetat
sa picteze, iar cei 5 caini Saint-Bernard pe care dirijorul ii ingrijea
personal, au refuzat mancarea pierind de foame. Viata isi pierduse sensul.
Salvarea a venit tot de la Celibidache: Ioana a inceput sa scrie despre el,
astfel stiindu-l aproape, veghind asupra ei. Sergiu e aici, spunea ea
absolut convinsa. E cu mine. Nu e mort. E transparent.*
*Viata este un dar ce ni se retrage la un moment dat. Ea nu dainue si nu ar
trebui sa avem aceasta pretentie la dainuire, spunea la apusul vietii
(2012) Ioana Celibidache. Sa nu uitam insa sa radem asa cum au facut-o
Ioana si Sergiu Celibidache.
Si au fost fericiti ca nimeni altii in aceasta lume.