„Ceauşismul lui Ion Coja este taxat şi de foştii prieteni”

 Ceauşismul lui Ion Coja este taxat şi de foştii prieteni

October 1st, 2009

Profesorul universitar Ion Coja şi-a anunţat recent intenţia de a candida la preşedinţia României. Dl Coja este cunoscut ca un naţionalist fervent, “de dreapta”, mai ales pe baza faptului că a fost apropiat al lui Petre Ţuţea. Nu ştiu ce a învăţat de la Ţuţea, dar ştiu ca dl Coja a fost secretar de partid pe Universitatea Bucureşti, că a fost senator PDAR, că a fost şi este lider al Vetrei Româneşti Bucureşti (legătura civică a PUNR cu lumea), că scrie de ani buni în România Mare a lui Vadim Tudor, că a candidat pe listele PNG-ului lui Becali şi că are un discurs virulent naţionalist şi nostalgic comunist. Toate acestea îl califică drept un adept şi instrument al naţional-securismului de tip ceauşist.

Cu puţină vreme în urmă, şi-a deschis drum, prin unii ciraci mai tineri de aceeaşi teapă, către Mănăstirea Petru Vodă, unde a îndrăznit să-i ceară binecuvîntare pentru a candida la preşedinţie părintelui stareţ Iustin Pârvu. Părintele nu e la curent cu multe din mizeriile scenei noastre politice, pentru că n-are timp de prostii, avînd în grijă mii de suflete, care vin să i se spovedească şi să ceară cuvînt de folos. Înşelat de cei care i l-au prezentat pe dl Coja, nu numai că i-ar fi dat binecuvîntare – cel puţin aşa susţine dl profesor -, dar l-a şi rugat să predice în ziua Naşterii Maicii Domnului.

În predica aceea, mai mult un recurs la istorie, dl profesor Coja a făcut un nou elogiu ceauşismului şi a deplîns moartea dictatorului. Din păcate, nu a fost oprit din cuvîntare şi dat afară din mănăstire, aşa cum s-ar fi impus, avînd în vedere că părintele Iustin a făcut un car de ani de închisoare politică, pe vremea cînd Ceauşescu era general de securitate, iar în cimitirul de la Petru Vodă îşi doarme somnul de veci un martir al temniţelor comuniste, părintele Gheorghe Calciu, cel care a fost închis şi în anii 70, pentru că s-a opus dărîmării bisericilor, şi a fost considerat duşmanul personal al lui Ceuşescu.

Susţinătorii dlui Coja, care încet încet se dovedesc trădători deopotrivă ai ortodoxiei şi ai neamului românesc, nimic altceva decît nişte naţional-securişti de cea mai proastă factură, n-au suflat un cuvînt despre acest eveniment. Ba au şi postat pe anumite site-uri fotografii cu dl Coja alături de foşti deţinuţi politici, insinuînd susţinerea de care s-ar bucura din partea acestora.

De altfel, dl Coja întreţine de multă vreme relaţii cordiale cu anumiţi foşti deţinuţi politici, care se lasă îmbătaţi de discursul său, ignorînd toate elementele naţional-comuniste şi toate laudele aduse lui Ceauşescu. Dl Coja a reuşit chiar, pe la mijloocul anilor 90, să devină preşedinte al Fundaţiei Buna Vestire – organizaţie cultural-educativă a foştilor deţinuţi politici – şi a încercat să candideze la preşedinţia României din partea Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politici, în majoritate legionari.

Astăzi, foştii prieteni încep să realizeze pe cine au încălzit la piept.

Secretarul general al PPP, Florin Dobrescu, îl pune la punct pe dl Coja, cu duhul blîndeţii, dar ferm.

Redau aici doar cîteva pasaje, îndemnîndu-vă să citiţi textul integral aici.

Personal, vã mãrturisesc cã am fost consternat sã citesc afirmatiile dvs.. Cum domnule profesor, chiar asa? În acceptia dvs. Ceausescu “si-a iubit tara si poporul, s-a straduit pentru binele nostru”…? A fost posibil sã o spuneti atat de deschis, de dezinvolt ?Nu pot sa cred ca nu aveti cunostintã de faptul cã, prin anii 1950, Nicolae Ceausescu conducea reprimarea unor rascoale taranesti anti-colectivizare si chiar divizii de Securitate prin Muntii Fagarasului, dupa partizani (vezi si Gavrila-Ogoranu, “Brazii se frang dar nu se îndoiesc”, vol II).
Pentru ca, mai apoi, prin anii 1980, sa distruga a cincea parte din Bucurestiul istoric (este unicul caz de oras distrus in timp de pace – desigur exceptînd cazul lui Nero), si sa inceapa o cruda campanie de distrugere a satelor, avand ca zona pilot pentru experiment judetul Ilfov. Sunt dispus sã vã invit la mine, in comuna 1 Decembrie, sa va arat blocurile cu 3 etaje, dar fara apa, canal, WC si încãlzire centralã. […]

Cu ce credeti deci ca a fost mai roman comunistul Ceausescu decat comunistul Gheorghiu-Dej, sa zicem? În fond, Dej nu a demolat atatea biserici cate a demolat Ceausescu. Si nici satele românesti. […]

Dar, în ultimã instantã, in anii genocidului antiromanesc, Ceausescu era in conducerea PCR si a fost implicat direct in represiune. Ori ce vreti sa acreditati: ca in 1950 era criminal stalinist, iar in 1965 il apucase brusc umanitarismul? Haideti sa fim seriosi, d-le profesor ! […]

E dreptul dvs. sa aveti orice opinie, si va respect orice opinie. Personal insa, vreau sa va spun ca am oroare de amintirile sumbre ale acelor ani si de orice laude sau scuze care i se gãsesc lui Ceausescu. […]

În ceea ce-l priveste pe Ceausescu, pentru mine si romanii care au suferit atunci, ramane un diavol criminal care si-a meritat soarta.Pentru cã, în fond, de Craciunul lui 1989, a fost ucis în halul acela de nimeni altcineva decât de tovarasii sai din PCR. Cu acordul tovarãsilor de la Moscova. Dupa tipicul obicei al comunistilor de pretutindeni de a se elimina unii pe altii. E plinã istoria PCUS-ului, e plinã istoria partidelor comuniste europene si de pretutindeni de aceste procedee de exterminare a rivalilor interni.
Si apoi, Ceausescu nici macar nu credea in Dumnezeu. Asa ca, pentru el, precum si pentru cei care l-au omorat, ori Craciun, ori nu, tot aia era.
Si este si acum. Caci la conducerea structurilor din România sunt aceiasi oameni. Ei sau urmasii lor.

 

*

*          *

 Ce este cu acest text, domnule professor ION COJA?

Păi, precum știi, în Wikipedia la articolul dedicat mie a apărut această informatie: că am fost secretarul PCR al Universității București… Nu am dat importanță acestei „inadvertențe”, mai ales că Universitatea a avut secretari PCR niște oameni serioși, demni de tot respectul: Gheorghe Cazan, Ghiță Florea, Gheorghe Dincă…  Am precizat totuși că aș fi curios să știu cine a scornit această poveste, nu i-aș spune chiar minciună… Cine știe, dacă mai dura societatea multilateral socialistă poate că ajungeam secretar PCR pe facultate sau pe universitate… M-ar fi onorat această demnitate. Un tînăr pasionat de internet a știut să afle sursa informației: articolul de mai sus, apărut în revista on line Vești Ortodoxe…

Greșiți dacă credeți că pentru publicul de pe Internet nu ar fi contat faptul că ați fost secretar PCR, ba chiar la o instituție așa de importantă ca Universitatea București! Vă descalifica în ochii multora! V-am sfătuit mereu să dați o dezmințire! Oricum, cine a scris textul cu pricina a vrut și a știut că prin această minciună o să vă discrediteze, o să vă compromită! Cine este autorul acestui text, text pe care eu personal evit să-l calific. Este un text nesemnat.

Este nesemnat, dar același tînăr inimos s-a priceput să afle din subteranele redacției respective că textul a fost scris de Claudiu Târziu.

Din câte știu, Claudiu Târziu este cotat ca un bun publicist, din rândul tinerilor naționaliști. Ca și Florin Dobrescu. Amândoi v-au pus „la punct” cu o înverșunare greu de înțeles între oameni care se află pe aceeași baricadă naționalistă! Am avut impresia, citind articolul, că amândoi vă așteptau, vă pândeau să faceți un pas greșit ca să vă sară la gât!…

Nu știu dacă suntem totuși pe aceeași baricadă!… Naționaliștii sunt de două categorii, cel puțin două: unii care au de tras numai ponoase de pe urma acestei credințe, alții care știu să tragă multe foloase, să facă o afacere rentabilă din patriotism, din naționalism chiar! Nu-mi dau seama dacă cei doi tineri sunt în aceeași oală cu mine! Mi-ar părea rău pentru ei! Sunt tineri și au nevoie de multe! Viața este din ce în ce mai grea.

Alt comentariu nu faceți?

Nu țin să schimb cuiva părerea despre mine, dar spectacolul pe care îl oferă cei doi publiciști nu mă poate lăsa rece. Prin meseria mea am fost preocupat nu atât de nivelul cunoștințelor celor care așteptau de la mine o notă, cât de corectitudinea raționamentelor, a gândirii lor! Poți să-l înjuri pe Coja cât vrei, Coja fiind o persoană oarecare, un ins din puzderia de indivizi. Dar când înjuri un personaj istoric este altceva. Ba încă un personaj a cărui moarte frizează martirajul. Trebuie să fii preocupat de grija de a nu greși! Mă indispune ușurința celor doi tineri de a-l blama definitiv și total pe Ceaușescu și regimul de dinainte de 1990! Mă doare, acesta este cuvîntul, te rog să mă crezi, mă doare calitatea argumentației. Precaritatea discursului…

Vă doare prostia altora?

Majoritatea celor care îl înjură pe Ceaușescu o fac cu argumente subțiri, adesea tembele! Și reciproca e adevărată: majoritatea celor care l-au lăudat pe Ceaușescu o făceau fără argumente serioase, corecte, reale. Altele sunt motivele pentru care Ceaușescu merită să fie blamat sau lăudat! Celor doi preopinenți, dacă sunt de bună credință, adică dacă îi interesează adevărul și numai adevărul, le-aș oferi acest subiect de meditație: există persoane care, pentru cât au suferit pe nedrept sau pentru cum s-au luptat cu regimul înainte de 1990, repet: înainte de 1990, merită să le dai toată atenția și toată încrederea că sunt cei mai îndreptățiți să critice ce a fost până în decembrie 1989. Unul dintre aceștia este Constantin Dobre, altul este Paul Goma.

Vă referiți la Constantin Dobre liderul grevei minerilor din 1977?

Da! Acest om, fără să știe, a avut un rol aparte în viața mea. La Europa Liberă mereu au spus despre el ca a fost omorît de „băieții cu ochi albaștri”, într-un accident de circulație simulat la Craiova. Iar eu i-am crezut. A fost unul din motivele pentru care eu l-am detestat pe Ceaușescu și am dat crezare și celorlalte zvonuri despre crimele de care se făcea personal vinovat, cum ar fi cele din Vrancea sau de la Brasov, în 1987. Din această cauză nu am scris niciun rând de laudă partidului sau conducătorului iubit! Din păcate, nu am motive să mă laud cu asta!  Așa cum s-ar aștepta unii!…

Și de ce nu vă gândiți să faceți caz de acest dat extrem de important: sunteți printre puținii scriitori care nu au omagiat conducerea de partid și de stat comunistă… Nu e de colo!

Dacă după 22 decembrie 1989 se instaura în România un regim politic mai bun, mai corect, da, aș fi avut  motiv să mă laud că m-am ținut la distanță de regimul precedent. Așa însă… Dar este alt subiect. Mă întorc la dl Constantin Dobre. După 22 decembrie 1989 am aflat  cu mare mirare că Dobre trăiește, iar despre celelalte crime ale lui Ceaușescu, precum știm, nici una nu s-a confirmat! Nici una!… Mai mult, textele mele despre Ceaușescu, în care i-am găsit „circumstanțe atenuante”, au ajuns și la cunoștința dlui Dobre. M-a căutat pe Internet și la telefon ca să-mi spună că e de accord întru totul cu poziția mea. O părere care diferă mult de a celor doi tinerei… Evident, părerea lui Constantin Dobre contează pentru mine mai mult decât părerea lui Claudiu Târziu sau Florin Dobrescu. Dar și pentru cei doi critici ai lui Ceaușescu ar trebui să conteze părerea lui Dobre! Asta vreau să spun și îi sfătuiesc: să-l caute pe dl Constantin Dobre și să afle de la dînsul cât de criminal a fost Ceaușescu. A simțit-o pe propria sa piele… Este cel mai potrivit să spună cât a fost Ceaușescu de criminal, de trădător etc., etc.

L-ați amintit și pe Paul Goma.

Da, a contat și el în viața mea. Măcar pentru momentul din toamna anului 1977, când am declarat în adunarea generală PCR a Facultății de limbi străine că în organizația PCR a Universității București se află câțiva nemernici cu funcții de conducere importante!… Și am pronunțat și nume. Anul 1977 a fost un an al exasperării. Era după cutremur, apăruse mișcarea Goma, apoi greva minerilor, plutea în atmosferă sentimentul că nu se mai poate continua ca până atunci, că trebuie să facem un început al înnoirii noastre. Urmarea? O colegă, Ecaterina Goga, soția unui general de securitate și lidera de sindicat pe Universitate, a cerut să fiu dat afară din Universitate, influența mea asupra studenților fiind nocivă!… N-a luat-o nimeni în serios!… Secretar PCR pe Universitate era dl Ghiță Florea.

Mă întorc la Paul Goma. Îi trimit cam tot ce scriu pe Internet. Nu cred eu că este de acord cu tot ce scriu, dar dacă de la dînsul mi-ar veni un semnal că bat câmpii cu Ceaușescu „al meu”, atunci aș ezita să continui. Le recomand celor doi criticaștri să citească ce a publicat Paul Goma după 1990 și să se întrebe de ce subiectele abordate de Goma lipsesc din panoplia publicisticii lor? Nu și din a mea!…

De ce credeți că au fost atât de incorecți față de dumneavoastră!

Nu de mine este vorba. Recunosc oricui dreptul de a mă antipatiza, de a mă calomnia chiar. Și mie îmi sunt antipatici unii oameni fără un motiv serios!… Ce mă întristează este incorectitudinea lor față de Ceaușescu. Deloc creștinească! Să ne fie clar: acest gen de abordare a subiectului Nicolae Ceaușescu aduce servicii numai celor vinovați de asasinarea lui Ceaușescu și de tot ce a urmat! Asasinarea lui Ceaușescu este strâns legată de dezastrul național care a urmat! Asasinii lui Ceaușescu au nevoie de susținere în continuare.

Le-o oferă Florin Dobrescu! Cine este Florin Dobrescu?

 Este un tînăr care conduce acum un partid important, în care își pun nădejdea mulți oameni de ispravă: Partidul Pentru Patrie, al foștilor deținuți politici.

Revin la Predica pe care ați rostit-o la Petru Vodă. Totuși, de ce l-ați pomenit pe Ceaușescu într-un context atât de nepotrivit, într-un cuvînt rostit întru lauda Preacuratei Fecioare? Nu v-ați dat seama că veți stârni multă opoziție?

Prost nu sunt, dragul meu. Știam că se vor găsi să mă injure destui. Numai că eu mă aflam la o mânăstire, loc în care simți câteodată binecuvîntarea Cerului. Îmi pregăteam predica, era trecut bine de miezul nopții când mi-a venit ideea să-l pomenesc pe Ceaușescu. M-am întrebat de unde mi-a venit acest gând… Este pentru mine o veche întrebare: cine ordonează fluxul amintirilor și mai ales al gândurilor, al ideilor care ne trec prin freză!… Vin de la un bun sau de la un rău sfetnic? De la Duhul Sfînt sau de la Nefârtatele… A fost o noapte aparte acea noapte, când, după slujba de la miezul nopții am aflat că a doua zi voi ține predică în fața credincioșilor veniți din toate colțurile Țării să-l vadă și să-l asculte pe Părintele Justin, nu pe mine! Mi-am dat seama că pe mulți îi voi stârni împotriva mea! Mulți oameni mărginiți care nu vor ști să vadă restul sau să judece în miezul și în întregul ei predica rostită de mine. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș scoate nimic din acel text!… Pentru mine rămâne și azi deschisă întrebarea: de unde mi-a venit gândul de a-l pomeni pe Ceaușescu din înaltul altarului de la Petru Vodă. De la îngerul păzitor sau de la cel care ne ispitește la păcate…

Părintele Justin Pârvu ce a zis?

Mi-a zis că a fost bine, dar că nu trebuia să-l pomenesc pe Ceaușescu. I-am explicat de ce am făcut-o și mi-a dat dreptate. A făcut și un comentariu neașteptat, pe care nu știu dacă am voie să-l divulg, nu știu nici dacă am voie să-l tăinuiesc mai departe!

E de interes public?

Oho!

Ce a urmat?

A urmat reacția „naționaliștilor”, alde Târziu și Dobrescu, dar și alții, în frunte cu frații Roncea, care, fiecare cu ce a putut, au sărit să împiedice candidatura mea la preșidenția României! Deprimant… Nu comentez!

Dar au fost așa de naivi să se teamă că veți reuși, că creadă că aveți vreo șansă de reușită?!

N-au fost deloc naivi! În cazul meu, succesul candidaturii mele însemna să mă pot adresa electoratului românesc în calitate de candidat și să fac două lucruri: mai întâi să le spun oamenilor câte fapte și situații le sunt ascunse sau prezentate deformat, cât sunt de mințiți și, în al doilea rând, să le spun părerea mea despre câțiva candidați, să le ofer eu, argumente nici azi cunoscute, pentru care acei candidați nu merită încrederea alegătorilor! Am dorit să particip la campania electorală pentru a împiedica alegerea lui X sau Y. N-am ascuns față de nimeni că acesta e scopul meu. Am fost naiv. Eu am fost naivul!

Sunteți naiv în continuare. La Paris, fostul dumneavoastră coleg Alexandru Sincu povestea cu ani în urmă la prieteni și cunoscuți despre dumneavoastră că ați refuzat ani de zile să vă plătiți cotizația la partid. Este adevărat?

Te corectez: este vorba de cotizația la sindicat. Nu am mai plătit-o din 1979 până azi…

Un gest care nu cadra cu ținuta unui secretar PCR!… Care au fost consecințele?

Una singură, propriu zis: M-a chemat la el Alexandru Graur și m-a întrebat ce se întâmplă. I-am povestit care sunt motivele mele, de ce nu plătesc sindicatul, și mi-a dat dreptate! El, comunist din ilegalitate, din 1938, m-a încurajat să merg mai departe cu refuzul meu!… M-au lăsat în pace. Nici eu nu am făcut mai mult decât că nu am plătit cotizația, iar la întrebarea de ce, spuneam că o să plătesc totuși, dar după ce voi explica gestul meu la prima adunare de sindicat pe Universitate… Adunarea aceea nu s-a mai ținut niciodată! Alte detalii nu cred că ar putea interesa.

Sunteți prea discret și prea modest!… Nu aveți voie să fiți așa, atâta vreme cât sunteți o persoană publică, iar mulți dintre cei care vă citesc vă aprobă. Cred că aveți anumite obligații față de cei care vă prețuiesc scrisul. Aveți obligația să le oferiți cât mai multe argumente pentru a le răspunde detractorilor de care aveți parte. Nu puțini! Sunt detractori care odată cu persoana Dvs atacă și ideile dumneavoatră. Nu credeți că ar trebui să protejați aceste idei și pe cei care vi le împărtășesc?

Adică mă îndemni să mă laud, lauda de sine, știi cum e…

Dacă e vorba de ceva adevărat, nu mai este laudă de sine, ci informație. Vă invit să le oferiți celor doi detractori o informație despre dumneavoastră care să le mai potolească avîntul denigrator. Să zicem o întâmplare de pe vremea când erați senator!… Una de care nu se știe.

Cred că ai dreptate. Nepoții au dreptul să cunoască totul despre bunicul lor!… Pentru nepoata mea și nepoții pe care o să mi-i mai dea Dumnezeu: Când m-am pomenit senator, cu mașină și șofer, nu m-am simțit în largul meu. Aveam amșina mea! Așa că am trimis mașina senatului la Constanța, în circumscripția electorală care mă alesese, și am pus mașina cu șofer cu tot la dispoziția veteranilor de război și a foștilor deținuți politici… Aceeași mașină am trimis-o la Nucșoara, a luat-o pe Elisabeta Rizea de acasă și a adus-o la Mangalia, unde a stat o iarnă întreagă la tratament anti-reumatic, la sanatoriul Siemens. E drept, pe spezele lui frate-meu, Aurel Coja. Amândoi am ținut să nu se facă caz  public din acest gest. A fost extraordinar cum s-a purtat lumea din Mangalia cu Elisabeta Rizea. Veneau la ea s-o vadă și s-o asculte ca la Maglavid… O femeie extraordinar de deșteaptă și de plăcută!

 Cum credeți că tînărul Claudiu Târziu a putut să afirme atât de categoric că știe, știe el că ați fost secretar PCR pe Universitate?!

N-aș vrea să păcătuiesc față de cei doi tineri încercând să-mi explic eu comportamentul lor. Ei sunt cei mai în măsură să explice și mai ales să-și explice gestul prin care se fac vinovați, dar nu față de mine, ci față de cei care au dreptul la adevăr, cei care ne citesc. Cei care le acordă vreun credit în viața publică. Da, le ofer acest spațiu, al acestui site, să se explice și eventual să se justifice. Nu exclud existența unui punct de vedere care să le justifice intervenția! Dacă vor să mă injurieze mai departe, o pot face pe acest site și cu efect mai mare. Sunt numai ochi și urechi!…

 

Bucuresti, 20 august

A  consemnat  PETRE  BURLACU