În răspuns la
Trimis pe
Selectare comentariu Rena
212 aprobate
.
.

În răspuns la Ion Coja.
„In ziarul The New York Times din 18 iulie 1982 – scria Jacques Vergotti in memoriile sale – citisem elogiul adus lui El Greco ca autor al portretului lui Don Bosio, expus la Madrid. Revista Time nu a pomenit de Don Bosio si nici de San Sebastian, stiind probabil ca ele nu vor aparea la expozitia lui El Greco de la Washington din acelasi an.” In schimb, aparusera in marea expozitie El Greco organizata de spanioli la Madrid, in Muzeul Prado. Apartenentele nu mai erau invaluite in ceata: Don Bosio, conform catalogului expozitiei, provenea de la Kimbell Art Museum din Fort Worth, Texas, iar San Sebastian din colectia casei de comert de arta Wildenstein & Co. si, dupa opinia noastra, acesta a fost momentul in care autoritatile romanesti s-au implicat intr-o greseala care va avea consecinte: au declansat actiunea juridica pe doua fronturi, cand mult mai util ar fi fost sa incheie, in primul rand, socotelile cu fostul Rege Mihai. Daca ilegalitatea comisa de acesta era dovedita, altfel s-ar fi discutat cu Wildenstein & Co. si Kimbell Art Museum.
Alertat mai demult si ingrijorat ca prestigiul sau va fi afectat si in SUA, si in Europa, la 28 august 1984, fostul Rege Mihai s-a adresat lui Jacques Vergotti: „Draga Jacques, in privinta procesului intentat de Romania muzeului din Texas, ar fi util daca poti sa iei contact cu avocatul meu din US: Bernard H. Barnett, attorney at law, Barnett & Alagia, 1000 Thomas Jefferson St. N. W., Washington D.C. 20007, telefon: (202) 342-0342. L-am vazut ieri aici si este posibil sa-ti dea un semn de viata cum se intoarce in US. Orice informatie care ii poti da va fi binevenita. Cu multumiri anticipate, Mihai”. Romania estimase la 750 de milioane de franci elvetieni (500 de milioane de dolari) valoarea litigioasa a colectiei pe care o revendica. In aceasta suma erau incluse nu numai valoarea tablourilor in cauza, ci si daunele si interesele aferente, in special valoarea dobanzilor compuse, calculate incepand de la 12 noiembrie 1947. Data scoaterii tablourilor din tara.
JACQUES VERGOTTI CONFIRMA DIN NOU. De acum inainte nu ne mai ramane decat sa-i dam din nou cuvantul lui Jacques Vergotti: „Cred ca in 1985 – mai scria acesta in memoriile sale – am putut sa fiu din nou de folos Regelui Mihai al Romaniei. Fusesem surprins de un articol din ziarul local din Bridgeport, intitulat Romania intenteaza proces pentru recuperarea unui tablou de El Greco! Era vorba despre portretul lui Giacomo Bosio, care fusese unul din cele doua tablouri pe care le predasem directorului Bancii UBS, A. Lang, in 1947, cand eram cu Regele Mihai si Regina-mama Elena in drum spre Londra, la nunta Principesei Elisabeta cu Printul Philip. Eram, bineinteles, si eu curios sa stiu ce se intamplase cu acele tablouri dupa plecarea din serviciul Majestatilor Lor, in 1950. Nu m-am indoit niciodata de drepturile de proprietate ale Regelui Mihai asupra intregului avut al castelelor din Sinaia, unde se nascuse. Aceasta era confirmata in codicilul testamentului Regelui Ferdinand din 14 ianuarie 1926. Cum articolul se referea la prezumtia eronata ca pictura ar fi fost luata de Regele Carol al II-lea in timpul celui de-al doilea razboi mondial, inainte de venirea la putere a comunistilor, am trimis pagina din ziar Regelui Mihai in Elvetia. In pagina anexata se poate vedea urmarea data scrisorii mele. Stiind ca avocatul Bernhard H. Barnett, din Washington, avea un birou si la Palm Beach, fiind consilierul juridic al Printului Michel de Bourbon-Parma, am considerat ca era mai bine sa astept vacanta de Craciun, cand urma sa ma intalnesc acolo cu Majestatile Lor.
La vremea aceea nu stiam ca Muzeul de Arta al Republicii Socialiste Romania ceruse Ministerului de Externe sa depuna la Consulatul Statelor Unite ale Americii din Bucuresti o reclamatie cu data de 2 iulie 1984, cerand restituirea tablourilor. In 1950 lasasem administratia contului si depozitului apartinand Regelui Mihai directorului Bancii UBS, A. Lang, care intre timp a fost transferat de la Zürich la Lugano, dar nu si depozitul, care era considerat o garantie in caz de nevoie a unui imprumut mai serios, in timpul exilului. Multa lume din Romania stia in ce conditii Regele Mihai a fost fortat sa paraseasca tara in 1948 si ca guvernul comunist al lui Ceausescu publicase in Magazin Istoric din decembrie 1972 ca fostul prim-ministru Petru Groza acordase la ultima sa intrevedere cu suveranul dreptul la o parte din imensa avere a Coroanei, devize, tablouri, aur, diferite valori imobiliare, chiar o renta viagera… Aceasta a ramas doar o promisiune. Monitorul Oficial din 19 iunie 1948 mentioneaza precis ce a fost confiscat de guvernul Republicii Populare Romane, iar Magazinul Istoric din decembrie 1987 confirma cum, la retragerea cetateniei Regelui Mihai, pe baza unei hotarari a Consiliului de Ministri din 22 mai 1948, averea familiei regale de Hohenzollern a fost confiscata in intregime.
Ceea ce Regele Mihai si Regina-mama Elena aveau in strainatate inainte de plecarea in exil – si deci inainte de declararea Republicii – nu era contestat. Timp de peste treizeci de ani nu se invocase vreo retrocedare retroactiva. Motivul intentarii unui proces de catre guvernul de dictatura al lui Ceausescu parea curios si referinta la Regele Carol al II-lea crea confuzie. Mi s-a parut de datoria mea sa clarific chestiunea, cu ocazia revederii cu Regele Mihai la Palm Beach, unde obisnuisem sa ne intalnim la sfarsitul anului. Pana atunci am gasit timp sa-mi aduc aminte de frumoasa colectie de tablouri de la castelele de la Sinaia, de care am pomenit in aceste amintiri ale mele. Norocul meu insa a fost ca mama mea, putin timp inainte de a muri, in Romania, unde intampina mari dificultati in a obtine un pasaport pentru a-si revedea familia in strainatate, ma abonase la Magazin Istoric ce aparea din 1967. In numarul 69 din decembrie 1972 al acestei reviste, generalul Emilian Ionescu mentiona intr-un articol intitulat Din insemnarile unui aghiotant regal ca eu… am pus la adapost, in strainatate… diferite bunuri ale Casei Regale (tablouri, devize, obiecte de arta si de valoare etc.)…. Astfel, aveam chiar din partea unui colaborator al comunistilor din guvernul Ceausescu dovada ca tablourile de El Greco in cauza fusesera scoase de mine in noiembrie 1947, nu dupa asa-zisa abdicare! Intr-adevar, declaratia aghiotantului corespundea sau confirma notele mele zilnice, intarite si de copia recipisei de la banca din Elvetia”.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/dezvaluiri-povestea-tablourilor-coroanei-romaniei-29703.html
.
.
.
Nota redacției Memoriile lui Jacques Vergotti au fost publicate? Mai trăiește fiul său?…