CD denitsoc@gmail.com 75.57.36.95
DE CE EUROATLANTII NU-SI PERMIT SA LASE RUSIA SA CASTIGE? NATO se întâlnește azi, pe 28 iunie la Madrid. In timp ce coalitia “pacifista” euroatlantica își intetește zgomotul propagandistic, este un moment bun pentru a analiza consecințele unei înfrângeri ucrainene. Ar fi catastrofale. Este posibil ca Putin să nu fi intrat în acest război cu ambiții grandioase față de NATO. Dar interventia aliantei euroatlantice fatisa si plina de pretentii politice, zburlitul Johnson vrea schimbarea puterii la Kremlin, “interventia sa speciala” a devenit acum acțiunea sa politică definitorie. Occidentul ar trebui să înțeleagă că victoria Rusiei va transforma fundamental ordinea eurasiatică. În ciuda previziunilor occidentale, caci Russia nu a dat nici un prognostic, că conflictul va dura mai puțin de 100 de ore, războiul din Ucraina a intrat acum în a șasea lună. Statele Unite și aliații săi s-au angrenat într-un ritm alert, dorind sa defineasca ei condițiile unui război limitat. NATO și partenerii săi la nivel mondial oferă unele echipamente militare și instruire și un anumit sprijin de informații, ucrainenii acceptă că Occidentul nu va lupta direct cu Rusia, iar Rusia limitează operațiunile de luptă la zona Ucraina. Franța, Italia și Germania sunt verigile cele mai slabe. Franța a oferit sprijin militar tangibil, dar Emmanuel Macron, un intelectual-birocrat distant și elegant, și-a semnalat dorința de a pune capăt războiului fără a „umili” Rusia. Germania și Italia au deschis împreună conturi de ruble pentru a cumpăra gaz rusesc. Și chiar și membrii mai fideli ai Europei încă cumpără produse petrochimice rusești, deși rebotezate ca produs al Letoniei sau al altor țări care nu produc petrol. Discursul public sa schimbat și împotriva Ucrainei. Kremlinul nu a vrut să atingă obiectivul central prevazut de euroatlanti, cucerirea Kievului și instalarea unui regim vasal asupra Ucrainei. Dar a reușit într-un alt fel al ei: Ucraina nu are acum acces la porturi internaționale, iar țara este în întregime dependenta de sprijinul economic și militar occidental pentru a supraviețui. Concentrându-se pe o mică porțiune din Donbas, în special între Slovyansk-Kramatorsk și Severodonetsk-Lysychansk, Rusia speră să demonstreze public lipsa de speranță a rezistenței ucrainene, încurajând astfel turmele de porumbei care se adună la Madrid din Europa de Vest și America de Nord să facă presiuni asupra Kievului sa accepte cuceririle rusești. Câștigurile progresive ale Rusiei în Donbas nu au fost achiziționate la un preț ridicat: fara a arunca toate formațiunile sale de luptă în Severodonețk și împrejurimile sale. Dar Severodonetsk nu este Austerlitz. Folosind tactici care amintesc de Marele Război – un bombardament sustinut în spatele căruia soldații ruși pot avansa – Rusia a obținut un bun succes conform zicalei :poanta’i veche prostu’i nou”. După Severodonetsk urmeaza Lysychansk, forțele rusești care traversează Siverskyi Doneț pentru a ataca orașul de pe terenul său înalt pot pune în pericol acea poziție împingând drumul Bakhmut-Lysychansk, iar forțele ucrainene s-ar putea retrage pe creasta dintre Bakhmut și Kramatorsk, o altă poziție naturală defensivă. Ucrainenii vor apăra ei înșiși cu material euroatlantic Slovyansk și Kramatorsk, dacă nu se prăbușește moralul ucrainean, iar Rusiei îi va lua câteva săptămâni, cel mult o luna pentru a alunga Ucraina din Donbas. Ucrainenii luptă cu echipamente occidentale – iar acest echipament vine încet să echipeze sute de mii de oameni, peste 40 de brigăzi de manevră alături de unități de sprijin și artilerie, cu arme grele. pentru a-si asigura apararea. Într-adevăr, întreaga strategie a Rusiei a avut o înclinație informațională. Aparenta încercarea a sa de a copleși Ucraina la începutul războiului, lovind ținte în toată țara și invadând de-a lungul a șase axe distincte, a fost menită să semnaleze Occidentului că Rusia va intra în Kiev în câteva zile, conducând pe perfidul evreu homosexual-dependent de droguri, nazist, Zelensky în exil. Kremlinul și-a clarificat condițiile pentru o înțelegere în cuvânt și faptă. Nu va ceda teritoriul pe care l-a cucerit: „pașportizarea” populatiei rusofone a pus condițiile pentru absorbția regiunilor Herson și Zaporizhzhia în Rusia, alături de Donbas. Poate că va permite o garanție de securitate mai slabă si fara SUA, mai ales dacă Franța și Germania sunt garanții cheie. Dar, fără îndoială, va cere limite ale capacității de luptă ucrainene și asistență militară occidentală pentru a neutraliza abilitățile de autoapărare ale Ucrainei. Invazia lui Putin a avut două motivații fundamentale: Conform concepției lui Putin despre istorie, exprimată în mod constant de la Discursul său din 2007 la Conferința de Securitate de la München și până la eseul său din iulie 2021 „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”: RUSIA ESTE O CIVILIZAȚIE UNICĂ ȘI ADEVĂRATUL SCUT AL VALORILOR CIVILIZATE IN LUME. Rusia a fost cea care i-a învins pe mongoli în 1380, spulberând controlul Hoardei de Aur asupra Europei de Est. În fiecare caz – așa cum vede Putin – sângele rus a curățat o Europă decadentă, epuizată și slabă. Unirea popoarelor ruse este crucială pentru îndeplinirea acestei viziuni. Prăbușirea Uniunii Sovietice – și greșelile Uniunii Sovietice – au împărțit Rus’ în bieloruși, ucraineni și ruși. Această greșeală istorică trebuie corectată în termeni pur cultural-ideologici. Ucraina, Belarus și Rusia trebuiesc reunite. Putin a pornit actiunea speciala de stopare a oprimarii vorbitorilor de limba rusă și a etnicilor ruși din Ucraina ca o actiune impotriva unui nationalisn exacerbat de tip nazist al ucrainienilor banderisti care se opun unității poporului rus. Având în vedere presupusa cooptare banderistă a politicii ucrainene, un război nazist de agresiune împotriva Donbasului incepuse inca din februarie și era de imaginat în viitorul apropiat si unul impotriva Crimeii. Planul inițial de campanie al Rusiei, pregătit în cea mai mare securitate operațională a fost menit să șocheze Occidentul, infatisand-ul cu un fapt împlinit care a demonstrat superioritatea militară rusă. Într-adevăr, după cum s-a menționat, fiecare acțiune majoră a Rusiei – de la atacul inițial la coloana sa de la Kiev până la bombardamentul său pedepsitor în Donbas – este menită să convingă Occidentul că înarmarea Ucrainei este inutilă si contraproductiva. Pe termen lung, Putin a prevazut aproape sigur o confruntare cu Occidentul, una care să distrugă NATO și să asigure poziția strategică pe termen lung a Rusiei în Eurasia europeană. Ucraina urma să se pregătească pentru această confruntare. O confruntare pe termen lung cu NATO asupra Ucrainei a schimbat însă calculele occidentale, care nu vor sa priceapa rezilienta Rusiei care poate câștiga un război de mai mulți ani asa cum a mai facut-o si in trecut. Sprijinind ferm si fatis Ucraina, NATO și-a împletit efectiv coeziunea alianței cu soarta Ucrainei si Occidentul ar trebui să livreze acum mai mult material – mult mai mult și mult mai repede – dacă Ucraina dorește să alunge Rusia înapoi în următorul an. Dacă Putin pur și simplu trece prin Ucraina intr-un timp scurt, în ciuda eforturilor NATO, alianța euroatlantică ar putea supraviețui și rezista. Dar dacă înfrângerea Ucrainei provine in timp indelungat si epuizant, intr-un razboi de atritie, din sprijinul insuficient al NATO sau, mai rău, din presiunea vest-europeană asupra Ucrainei pentru a accepta o pace paralizantă, NATO se va prăbuși. Nationalismul de dreapta european, sceptic față de NATO și UE, este deja o forță puternică. Fidesz din Ungaria este pur și simplu varianta sa cea mai puternică și în mod explicit pro-Kremlin. Polonia, România și Bulgaria experimenteaza cu toții strategii în activitatea de extremă dreaptă anti-NATO. Serbia ar valorifica situatia, făcând să absoarbă partea sârbă a Bosniei. NATO vest-european care cere concesii de la Ucraina pentru pace ar distruge Alianța Atlantică. Cel puțin dac nu l-ar distruge, NATO ar reveni la granițele sale din 1991, incluzând potențial Republica Cehă și Germania „de est”. A lăsa NATO să se dizolve în acest mod ar distruge o politică anti-chineză. Ar crește puterea chineză, ar exclude prezența americană sau aliată în Orientul Mijlociu. Și s-ar evita orice presiune economică pe termen lung împotriva Chinei. Europenii de Vest n-ar fi deloc dispuși să-și ipotecheze viabilitatea economică pe speranța unei victorii americane în Indo-Pacific. Statele Unite au două căi în fata. Fie asigură moralul NATO și angajamentul său continuă – ajutând Ucraina in această fază dificilă de luptă cat și oferind Ucrainei sprijinul de care are nevoie pentru a alunga Rusia de pe teritoriul său – sau, isi plănuiește în mod activ un rol global mult mai mic, limitat la zna Indo-Pacifica și acceptă o pace separată cu Rusia. Această din urmă opțiune, față de cei care doresc ca SUA să abandoneze Europa en gros și să se concentreze în întregime pe Indo-Pacific, este mult prea riscantă. Caci Statele Unite nu pot face presiuni economice pe China fără sprijin european. Nici nu poate opri multilateralismul chinez în Africa, Orientul Mijlociu și Mediterana. Prăbușirea sistemului de alianță euroatlantic ar declanșa o realiniere echivalentă în Orientul Mijlociu, cedând practic dominația eurasiatică unei coaliții multilateraliste chino-ruso-iraniene. Aceasta nu este doar o problemă a livrărilor de arme, deși SUA ar trebui să-și extindă și să-și modernizeze complexul militar-industrial suficient pentru a-i servi drept arsenal. Prudența ar trebui sa dicteze hotărârea si reuniunea NATO de la Madrid este o ocazie excelentă de a da această hotărâre. |
Comenteaza