Ce promisiune i-a făcut Molotov lui Ion Antonescu

Mihai Antonescu vorbeste despre 2 conditii care mai trebuiau acceptate de catre URSS pt a incheia armistitiul: neintoarcerea armelor impotriva Germaniei(o facea doar daca ataca Germania prima) si o zona neutra in care armata sovietica sa nu intre si unde guvernul roman sa aiba autoritate.
Maniu recunoaste ca a venit raspuns favorabil de la Stockholm. Numai ca o da cotita cum ca nu i-a spus maresalului pt ca stia ca si acesta avea o relatie la Stockholm si a presupus ca stie. Aiurea!

Inca o marturie, tot a lui Maniu, in sedinta de guvern din 16 sau 17 sept 1944 – tot stenograme.

Stenogramele guvernului Sanatescu, au fost publicate.
„Avem deosebite marturii si documente din care reiese felul cum am pregatit noi armistitiul. A avut niste tentacule si dl. Mihai Antonescu, raspandite in mai multe parti ale Europei. Intre altele, a avut sugestia si i s-a pus in vedere ca, daca va face armistitiul, se va asigura O ZONA NEUTRA in care sa nu poata patrunde aliatii.
Am vazut eu textul si va puteti inchipui in ce situatie suntem noi azi, guvernul acesta, regimul acesta, si in special noi, care am lucrat efectiv in pregatirea acestui armistitiu, cand ni se va pune in fata, maine-poimaine, ca Antonescu a avut promisiunea lui Molotov – O ZONA NEUTRA pe care noi nu o avem…”
Deci Maniu recunoaste ce obtinuse maresalul iar ei nu!
Iar raspunsul pt ambele conditii venise de la Stockholm, fara sa il comunice maresalului.

Trebuie facuta legatura cu urmatoarele 3 marturii ale unor persoane care au trait atunci si care au fost implicate din plin in evenimente: George Duca – consilier la legatia Romaniei din Stockholm, Pamfil Seicaru – apare in 2 momente, o data in 1940, a doua oara in 1944, trimis de maresal la Madrid pt a pregati armistitiul, apoi Vasile Dumitrescu – ofiter din serviciul de informatii al armatei.

De pe site-ul
http://www.ovidiu-vuia.de/151-295_Vol%20I_Sub%20Zodia%20Cartii.htm
Este vorba de Ovidiu Vuia, medic roman, a trait in Germania, a corespondat cu Pamfil Seicaru.
Consider că declaraţiile lui G. Duca, de totului clar lămurite în Memoriile sale apărute în editura lui J. Dumitru, Muenchen, 1984, vol. III, pag. 54-101 nu lasă nici dubiu când în jurnalul său de zi, la 23 August 1944, ora 11 şi jumătate notează: “Ultima oră: guvernul s’a format în frunte cu generalul Sănătescu, având la externe pe Buzeşti! O ascensiune prea bruscă, căreia – în ciuda excepţionalelor calităţi – nu ştiu zău, dacă va rezista. Mă amuză însă faptul că din August 1943, când dânsul m’a însărcinat – în treacăt fiind la Stockholm – să reprezint pe rege şi opoziţia unită, peste capul guvernului şi al lui Nanu, stabilind, în acelaşi timp, un cifru secret între noi, din anul trecut, zic, mi-a dovedit o prietenie aproape afectuoasă, ce m’a mirat. Fosta mea antipatie pentru dânsul a dispărut, în bună parte, faţă de nepreţuitele servicii pe care le-a adus cauzei…”.

Deci consilierul de la legatia noastra confirma ca lucra pe ascuns, cu toate ca ambasadorul roman F. Nanu – adica seful consilierului – era cu el in acelasi loc.

Pamfil Seicaru in 1940:
„În 1940 începutul lui Octombrie am primit o însărcinare din partea conducătorului Statului, generalul Antonescu, să fac în Spania, Portugalia şi Franţa o luare de contact cu conducătorii acestor State spre a le explica de ce România este alături de Germania. Aşa am fost în audienţă la Salazar, la ministerul de externe al Spaniei care era şeful Falangei şi cumnat al lui Franco şi la mareşalul Petain. Bine înţeles că se dăduseră instrucţiuni ca şefii legaţiilor respective sa-mi deea tot sprijinul.
Desigur am fost primit cu toate atenţiile, dar, probabil că instrucţiile primite de secretarul general al ministerului de externe – Creţzeanu, au fost să zădărnicească misiunea, ceea ce am verificat la Lisabona: prin propriile legături am izbutit să am audienţă la Salazar spre marea şi evident, neplăcuta surpriză a ministerului în funcţiune, diplomat de carieră. Surpriza a fost şi mai mare când am fost primit de preşedintele republicii. În 1945 am ajuns la Madrid (luna Mai). Între timp fusesem condamnat la moarte în lipsă. Am rămas uimit când ataşatul militar mi-a spus că nu poate lua contact cu mine fiindcă la legaţie urmează să se desbată cazul Şeicaru. Am înţeles. Furia celor de la legaţie era că eu începusem să public sub semătură articole în care arătam situaţia creată României prin capitularea fără condiţii făcută de rege cu sprijinul şefilor partidelor democrate, Maniu şi Dinu Brătianu. Ceva mai mult: ridicam problema Basarabiei, ceea ce a provocat panică. Un reprezentant al legaţiei s’a dus la ministerul de externe să expună situaţia, în care se aflau toţi funcţionarii legaţiei şi ministrul, de a fi rechemaţi şi cerea ca cenzura să oprească publicarea. Au fost trimişi la plimbare. În acest climat de ostilitate, am decis să plec la Palma de Mallorca unde am rămas 7 ani şi am rămas într’o voită izolare. Nu erau compatrioţi pe care prezenţa mea să le ameninţe cariera, sau să le tulbure socotelile.”

Ce spune? Ca in loc sa primeasca ajutor de la reprezentantii guvernului, acestia il sabotau.

Pamfil Seicaru in 1944:
L-am vazut pe maresalul Antonescu la Olanesti in ziua de 7 august 44. Mi-a cerut sa plec urgent in Spania, la Madrid. Iata un adevar care se ocoleste in special in emigratie: Conferinta de la Stockholm, in vederea negocierilor unui armistitiu, care s-au dus cu d-na Kolontay. Initiativa negocierilor a venit de la Stalin. La Stockholm era, ca ministru al Romaniei, Nanu. Maresalul mi-a spus: „Am obtinut 3 puncte, mai sunt inca 2 puncte; le vom avea. Rusii nu vor sa-i apuce iarna. Carpatii anuleaza valoarea tancurilor. De aceea avem nevoie, dat fiind ca armistitiul se va incheia, de o baza de aparare in afara hotarelor tarii. Rusii vor semna armistitiul asa cum il cred eu favorabil, in conditiile actuale, tarii noastre. Dar nu-l vor respecta. Sigur vor fi incalcari si nu vom putea protesta in presa noastra. Asa cum am vorbit, avem nevoie in afara Romaniei de organe de presa prin care sa denuntam opiniei internationale orice incalcare a celor prevazute in acordul de armistitiu. Spania este tara in care noi putem desfasura denuntarile rusesti ale obligatiilor luate, Franco nu va relua cat va trai relatiile cu Rusia Sovietica. Deci nu vom fi impiedicati. Vei pleca imediat acolo, la Madrid vei cauta sa inchiriezi sau chiar sa cumperi o tipografie. Esti de meserie si gazetar si tipograf. Vom face si depozit de hartie. Cauti colaboratori pt o publicatie in limba franceza si alta in limba engleza, amandoua saptamanale. Dupa ce ai aranjat totul, te intorci ca sa stabilim programul de actiune. Vei avea semnat de Ica un ordin de a ti se pune la dispozitie suma necesara pt arvuna. Ma tii la curent cu ce ai facut prin ministrul Dumitrescu.” Deci plecarea mea era cu un scop precis, urmand sa ma intorc pt a primi ultimele instructiuni. Totul trebuia sa fie tinut secret. Stia doar Mihai Antonescu. Din nefericire, acest diminutiv politic cauta sa-si asigure pt orice eventualitate prietenia regelui. Legatura cu regele o facea prin Niculescu-Buzesti, seful cifrului. Imediat ce s-a aflat de misiunea mea, s-a comunicat legatiei germane ca eu nu plec la Madrid, ci la Lisabona pt a semna armistitiul. Uluiti, cei de la legatia germana nu stiau ce sa creada: cel care sustinea in articole razboiul contra Rusiei sovietice si denunta imperialismul moscovit mergea sa semneze armistitiul. In consecinta, nu mi-a dat viza de tranzit, ci numai de intrare in Germania, la Viena urmand sa mi se dea viza de iesire. Am plecat totusi, desi imi dadeam seama ca ceva s-a produs, o indiscretie.
…
Afirmatia blocarii mele in Germania a confirmat-o ministrul roman la Berlin, generalul Ion Gheorghe, intr-o carte in care a relatat ca i s-a comunicat denuntul venit de la Externe, ca am misiunea de a semna armistitiul la Lisabona.