Text primit de la dl RADU ȘTEFAN
.
Cu satanistii trebuie sa ne purtam pe masura criminalitatii lor :
Formula lui Ilie Serbanescu, desi e de anul trecut, a ramas neobservata si neadoptata:
link:
http://www.cunoastelumea.ro/statul-roman-este-crestin-sau-cretin/
titlu:
STATUL ROMAN ESTE CRESTIN SAU ESTE CRETIN ?
de Ilie Serbanescu in Cotidianul
Posted on 15 decembrie 2017 by Miron Manega in Dezvăluiri // 4 Comments
Ilie Șerbănescu:
În Predica de pe munte, Iisus Hristos a rostit cu totul și cu totul revoluționara povață „iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt“ (Matei 5.39), care a bulversat pur și simplu lumea. De veacuri, învățații s-au întrebat ce a vrut de fapt să spună Hristos, chemând aparent la o defensivă necondiționată în fața celui rău. Sigur, a opus-o vestitului „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte“ (Matei 5.38), care era, dimpotrivă, o chemare la răzbunare și provocare. Povața „întoarcerii celuilalt obraz“ n-a prea fost urmată nici pe verticala istoriei, nici pe orizontala lumii creștine, tocmai de către cei care s-au afișat că reprezintă creștinismul, dar povața cu pricina a fost și a rămas cel mai minunat îndemn împotriva provocărilor și ciclului neîntrerupt al răzbunării.
Problema este ce te faci tu, creștin, cu cei care te lovesc sistematic și permanent peste obraz, iar tu n-ai decât un singur „celălalt obraz“?! Și dacă cei ce te lovesc sunt „comuniștii“, n-ar fi o problemă, căci n-ai nicio pretenție de la ei, declarându-se deschis atei, dar ce te faci că cei ce te tot lovesc peste obraz, și în ochi, și în nas, și la gioale se dau creștini nevoie mare. Sunt mai răi decât inchizitorii. Măcar inchizitorii erau cu Dumnezeu în gură și cu Satan în suflet, ca și komisarii de tip sovietic de la Bruxelles, dar nu făceau caz și de democrație, cum fac vajnicii komisari.
Fapt este că statul român a dat atât de mult pe deasupra de presupus creștinism, încât, după ce komisarii de la Bruxelles i-au luat resursele de petrol și gaze, le-a „întors și celălalt obraz“ și le-a mai dat și băncile și piesa economică strategică a distribuțiilor de energie (căci, indiferent cine produce energia, toată lumea o consumă și banul este strâns de distribuții, de aceea devenind în mod obiectiv interesul numărul 1 al preluărilor sub control). Iar cine are în mână resursele, băncile și distribuțiile de energie deține întregul rulaj al banului, restul (adică industrii, servicii și comerț) căzându-i la picioare de la sine, precum popicele. Nici nu mai este nevoie să ți se întoarcă și celălalt obraz, întrucât, ca stăpân al rulajului banului preiei automat decizia! Pe când tu, creștin de rând, rămâi chiriaș în țara ta, doar cu credința în mântuirea cea de pe urmă.
Până la mântuirea cea de pe urmă vin însă vremuri grele. Satan de la Bruxelles sau de fapt, de la Berlin, îți mai pregătește una. Cu două viteze. Ei, corifeii, cu viteza rezervată stăpânului, tu cu viteza prostului! Dar lucrurile nu se opresc aici: de fapt, ideea este ca prostul să nu împiedice cumva cu ceva, efectiv sau formal-decizional, înaintarea și propășirea stăpânului. Altfel spus, prostul, lovit și mai tare la gioale, să întoarcă din nou celălalt obraz, recunoscându-și de data aceasta oficial condiția de vasal și urmând a-i face și mai abitir ghetele stăpânului, doar așa, de drag, și nu dintr-o postură, chiar dacă falsă, de membru cu drepturi egale.
Prin așa-numita „Europă cu două viteze“, Satan de la Bruxelles sau mai bine zis de la Berlin cere supușilor o predare necondiționată, consfințită și parafată în acte. Numai proștii pot accepta așa ceva! Satan de la Bruxelles încearcă să vândă proștilor absurditatea că nici măcar perspectiva mântuirii nu mai vine de la Dumnezeu și că până și aceasta le este oferită tot de Satan, dacă sunt cuminți și îi cântă acestuia psalmi, satanici bineînțeles!
Problema este că pilda revoluționară a „întoarcerii celuilalt obraz“ a fost adresată de Hristos preamăritorilor creștini cu referire la semenii lor și nu cu referire la Satan, în timp ce komisarii de la Bruxelles și regulile lor îl reprezintă pe Satan însuși. Confundând probabil ca păcat al său cel mai de seamă, Komisarii de la Bruxelles cu preamăritorii întru credința în Dumnezeu, bietul stat român, în loc de a fi creștin, a rămas de cretin, indiferent de celelalte multe păcate ale sale, cele de voie sau fără de voie!
Ilie Șerbănescu
Sursă: Cotidianul.ro
Cu ceva vreme in urma, iconoclast scria un articol axiomatic cu privire la Ilie Serbanescu, acest Dr.DOOM al economiei Romanesti, vorba lui Octavian Pelin care preia si el articolul.
In articolul cu pricina, sugestiv intitulat, „Ilie Serbanescu un analist care a vazut lumina (prea tarziu), iconoclast da de pamant cu analistul nostru economic, inconsecvent si apostat care a pus umarul la daramarea economica a Romaniei si acum se da lovit profitand de memoria scurta a romanilor.
„Astăzi, opiniile sale ( Ilie Serbanescu ) perfect justificat antioccidentale sunt binecunoscute. De exemplu cea de aici. (trimitere spre un articol patriotic )
De fapt, el sau eu nu suntem antioccidentali. Ei, occidentalii, sunt antiromâni şi nu poţi dori la nesfârşit să aparţii unei comunităţi de popoare care te dispreţuiesc şi te jefuiesc.
Dar cei cu memoria bună îşi pot aminti şi un alt Ilie Şerbănescu, cel din anii ’90.
Din păcate, sunt prea tânăr ca să mi-l amintesc şi pe Ilie Şerbănescu dinainte de revoluţie, pentru că se pare că a existat şi acela.
Nu ştiu ce o fi scris primul Ilie Şerbănescu, cel dinainte de 1989. Am găsit doar o referire a autorului la acele scrieri, din care se poate deduce totul: „Nu ştiu dacă vina noastră, a ziariştilor economişti, a fost mai mare sau mai mică decât a oamenilor de cultură ce au cântat regimul sau al inginerilor ce au edificat construcţiile faraonice inutile şi vlăguitoare economic. Dar ştiu că trebuie să acceptăm integral responsabilitatea minciunii pe care am promovat-o.”
E un extras din motto-ul culegerii de articole „Jumătăţile de măsură dublează costurile sociale”, preluat la rândul său din revista „Lumea”, ediţie specială, 26 decembrie 1989.
Dar domnule Şerbănescu, pentru minciunile sau poate erorile pe care le-aţi comis după 1989, când o să vă asumaţi răspunderea?
De exemplu, scriaţi despre anul 1990 că „în numai 5 luni au fost pur şi simplu spulberate singurele atuuri româneşti pe calea eventualei reforme: echilibrul bugetar intern şi echilibrul plăţilor externe.„[1]
În realitate, a fost exact pe dos.
Cu toată prăbuşirea sistemului economic socialist, cu toată pierderea pieţelor externe, cu toate importurile şi cheltuielile impuse de creşterea spectaculoasă a nivelului de trai în 1990, cu toate campaniile electorale şi agitaţia politică internă, bugetul general consolidat a fost EXCEDENTAR în 1990 (1% din PIB) şi 1991 (0,5% din PIB). Abia în 1992, România a „sărit” la un deficit bugetar consolidat de 4,6% din PIB, urmat de o echilibrare rapidă (deficite de 0,1% din PIB în 1993 şi 2,5% din PIB în 1994).[2].
Se poate observa uşor corelaţia dintre reformă şi deficite. De fapt, nu doar că regimul Iliescu în 1990 – 1991 a menţinut echilibrul bugetar. Abia reformele au provocat dezechilibrele.
Nu lipsa de reformă, ci tocmai reforma a dus la degradarea rapidă a situaţiei economice.
1992, vă amintiţi? Anul marelui premier finanţist Stolojan, a însemnat explozia deficitului bugetar.
Astăzi dl. Şerbănescu deplânge dispariţia „economiei reale”, adică a sectorului productiv. Dar în 1990, tocmai pentru asta pleda: ” … în situaţia actuală, deficitul energetic nu poate fi înlăturat altfel decât printr-o degrevare a consumului de presiunea exercitată de câţiva giganţi energofagi. Printr-o degrevare definitivă şi nu prin măsuri de reducere temporară a activităţii, în genul celor luate.„[3]
Ironia este că tocmai o parte din giganţii energofagi au supravieţuit, de exemplu ALRO Slatina, SIDEX, Rompetrol, chiar Oltchim,etc. Probabil tocmai pentru că, fiind foarte mari, nu au putut fi privatizaţi rapid, ceea ce i-a şi salvat.
Un posibil punct forte în condiţiile prăbuşirii pieţelor externe – autarhia – este văzut de Serbănescu ca o problemă: „Am ajuns în situaţia în care România are poate cele mai slabe performanţe în ce priveşte exportul pe locuitor şi, prin consecinţă, importul pe locuitor din Europa„.[4]
Unde n-am fi şi astăzi atât de puţin dependenţi de schimburile cu exteriorul! Criza abia s-ar simţi!
M-a amuzat entuziasmul pro-colonial: „Ne aşteaptă sarcini copleşitoare. Cu se însă să începem? Desigur, cu reconectarea legăturilor întrerupte de vechea dictatură: redobândirea accesului la clauza naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, reluarea negocierilor privind încheierea acordului cu Piaţa comună, reintegrarea efectivă în activităţile Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, ale altor instituţii economice naţionale„[5] – un text publicat în revista „Lumea azi” nr. 2/11 ianuarie 1990.
Adică prioritatea din punctul său de vedere era, în ianuarie 1990, integrarea urgentă a României în sistemul neocolonial care ne-a strivit şi ne-a zdrobit în următorii 22 de ani. Sigur, probabil el nu cunoştea pe atunci adevărul privind aceste instituţii. Ceva din Occident nu putea fi rău pentru noi, pur şi simplu nu se putea concepe aşa ceva în 1990.
Iar reformatorul salutar cine era? „Aducerea în fruntea Băncii Naţionale a României a dlui Mugur Isărescu (să-l ţină Dumnezeu aşa reformator precum îl cunoaştem) este dătătoare de speranţe.„[6]
Ca să vezi!
Am mai scris aici şi o să mai scriu despre acest idol gol pe dinăuntru, colaborator la colonizarea României, şi voi mai scrie.
În „Pericolele întoarcerii la ce a fost”, articol publicat în „Expres” nr. 20/21-27 mai 1991, Ilie Şerbănescu ridiculizează idei pe care astăzi le-a îmbrăţişat: ” … întreaga reformă economică întreprinsă ar urmări desfiinţarea economiei naţionale şi punerea ei la dispoziţia monopolurilor internaţionale, iar după ce haosul va fi desăvârşit, iar patrimoniul productiv se va fi devalorizat suficient pentru a fi cumpărat pe nimic;„[7]. Ideea că „… în colaborarea cu Occidentul este întrezărită ameninţarea aservirii către acesta„[8] este considerată a fi de apanajul forţelor extremiste.
Ce aş putea spune, domnule Şerbănescu, decât că următorii 20 de ani le-au dat dreptate „extremiştilor” şi „conservatorilor” de atunci, iar dumneavoastră aţi greşit? N-ar fi rău însă să o spuneţi şi dumneavoastră.”
Sursa: iconoclast
Cu voia cui s-au intimplat cele amintite ? Daca avem oameni adevarati in politica , rezolvarea va fi foarte simpla ,dar cum nu avem si sigur nu vom avea singura solutie a poporului roman este boicotul absolut al urmatoarelor alegeri .