Cică vor face schimb de experiență, ca doi președinți care au ajuns amândoi unde au ajuns după ce au făcut afaceri rentabile în același domeniu de investiții, domeniul imobiliar!…
…Vorbind serios însă, nu trebuie să căutăm decât motivele pentru care Trump l-a invitat pe Johannis la Washington! E de neimaginat că Johannis s-a cerut la Washington, că are el ceva să-i spună lui Trump, iar acesta abia așteaptă să afle ce-i va spune Johannul nostru!…
Desigur, pentru muritorii de rând ca noi, invitația aceasta are mai înainte de toate valoare de semn. Fără a ști ce subiecte va aborda Trump, este de comentat faptul că acele subiecte le va discuta cu președintele României! Nu cu președintele Ungariei sau al Bulgariei, termenii de comparație la care apelează toți caraghioșii care fac comentarii politice pe subiectul România.
Cât este de informat, de super-informat, Trump știe că de la Johannis ca persoană nu poate aștepta o analiză sau un sfat plin de înțelepciune și cât de cât pertinent. Sunt convins că Trump ar fi invitat pe oricine ar fi fost președintele României! Căci, în fapt, invitația făcută semnifică prețuire și ofertă de colaborare mai strânsă arătate României!…
Mi-aduc aminte de o discuție cu IOAN ALEXANDRU, în 1994, după ce acesta vizitase Statele Unite ca invitat la celebrul „mic dejun cu președintele Americii”. Impresia cea mai puternică cu care se întorsese poetul: cum-necum a ajuns să viziteze un departamment al guvernului în care se făceau statistici pe naționalități. O statistică, să zicem, a violurilor din ultimul an sau din ultimii 10 ani. Ce naționalitate aveau făptuitorii? O statistică o omorurilor! O tâlhăriilor! A fraudelor de toate felurile! A corectudinii în plata impozitelor! Cine erau ca nație beneficiarii ajutoarelor sociale! Și așa mai departe! O veritabilă oglindă a fiecărei națiuni care avea reprezentanți în Lumea Nouă!… O statistică surprinzătoare, la prima vedere, dar foarte utilă! Și cât se poate de serioasă: statistica americană nu făcea confuzia țigan / român! Ci ținea rubrici separate: una românii, țiganii alta!
Statistica aceea se încheia cu un clasament final al onorabilității etniilor din marele conglomerat de neamuri care este America! Spre mirarea lui IOAN ALEXANDRU, dar și a mea, acolo, într-un birou din America, se știe bine că românii sunt printre cei mai onorabili cetățeni ai Statelor Unite! Printre cei mai „de bază”!
Mulțumit să afle cum stau lucurile cu românii din State, Ioan Alexandru a deschis o discuție mai largă pe tema relațiilor României cu Statele Unite ale Americii în istorie! A avut surpriza să dea peste conlocutori foarte bine informați cu privire la felul cum România i-a tratat pe prizonierii americani din WW2. Ba chiar de la aceiași funcționari a aflat poetul român ceea ce nu știa: ce soartă au avut aviatorii americani căzuți prizonieri în țările vecine. Au fost îngropați de vii în pământ până la gât și apoi vecinii noștri au trecut cu tractorul și au arat terenul astfel amenajat pentru cea mai atroce execuție înregistrată în istorie!… Și doar avioanele americane bombardaseră numai obiective din România, sondele de la Ploiești și Câmpina!
Se pare că republicanii știu mai multe decât democrații despre aceste datorii de recunoștință americănească! Unul dintre republicanii cei mai autorizați în fața publicului american și nu numai, este Pat Buchanan, marele analist politic! A aflat multe despre România de la Aurel Șeitan, cu care a fost bun prieten și tovarăș de idei anti-comuniste! Aurel Șeitan, stabilit în America pe la 1970, după ce în România luptase în munți, iar apoi săpase la Canal!… După 1990 a revenit în România. Ne-am descoperit rude! Mi-a povestit multe despre Pat Buchanan, de la care aflase câteva secrete ale lumii în care trăim! Dar și Buchanan a aflat multe despre România de la Aurel Șeitan. Pat Buchanan a fost unul din atu-urile lui Donald Trump în cursa electorală!
Un aparent paradox: în Rusia românii – recte moldovenii, se bucură de aceeași reputație. Fiind semnificativă în acest sens faima moldovenilor de buni soldați, de buni militari: loiali, disciplinați, cu spirit de inițiativă, aprigi în disputele cu inamicul! Când la vreo unitate militară se prezintă lotul anual de recruți, moldovenii sunt invitați să iasă primii din front pentru a fi repartizați la activitățile / misiunile cele mai importante, la care este nevoie de soldați în termen! Ofițerii ruși preferă să aibă în subordine soldați moldoveni! (apud Petre Burlacu, fost combatant în războiul din Transnistria) Probabil că nu au uitat celavecii că dintre soldații care alcătuiau regimentul de gardă al țarului Nicolae al II-lea, numai moldovenii și cecenii i-au rămas fideli împăratului până la capăt!
Nici în Legiunea străină din Franța românii nu au trecut ne-remarcați ca grup aparte, lăsând în urma lor o pagină remarcabilă! Iar recenta ispravă a românului care a transformat la Londra făcălețul brutarului în armă letală anti-teroristă este un act de bravură daco-română deloc surprinzător pour les connaisseurs!
…Poate că sunt / par naive acest considerații, pe care le putem ușor spori! Nu exagerăm și nici nu tragem concluzii forțate spunând că Trump nu a ezitat să recunoască astfel că România, lumea românească, în contextul european sau numai est-european, reprezintă un caz aparte! Câți președinți est-europeni au mai fost invitați în America înainte de 1999?! Câte vizite la acest nivel au mai avut loc în cele două capitale?… Iar la o evaluare de maximă generalitate, despre care popor, despre care stat din Europa se poate spune că s-a opus imperialismului bolșevic cu mai multă tenacitate decât românii?! Asta nu se poate să nu se știe la Casa Albă!
Dacă Trump se declară și chiar funcționează în slujba intereselor Americii, invitându-l pe președintele României la discuții dovedește că înțelege bine care sunt interesele Americii în Europa de Est, cine poate fi pe termen lung aliatul de nădejde, pe al cărui cuvînt te poți baza! Dovedește Trump prin alegerea României că are informații corecte despre Europa, despre fostele state comuniste! Despre popoarele din această zonă din ce în ce mai importantă pentru pacea și prosperitatea lumii.
Sperăm ca printre consilierii de la Cotroceni să se afle și câțiva care să-l instruiască în acest sens pe Yohannis cu datele complete care pot fi invocate în ideea pe care Trump se pare că o rumegă deja: suntem un popor important, oricât se străduie detractorii noștri să ne scadă în ochii altora și chiar în ochii noștri. Cu Trump însă și echipa sa se pare că nu le-a mers! Altfel nu se explică invitația venită de peste Ocean.
Numai Johannis să fie capabil să se poarte la Washinton ca un român! Să încerce să nu fie neamț! Numai o oră sau două, cât va dura discuția din biroul ovoid, să uite cum îl cheamă și să țină minte numai funcția care l-a dus așa de departe!
Curaj, plăvane! Fii român măcar de data asta!
Ion Coja
6 iunie 2017
https://bbs.dailystormer.com/uploads/default/original/4X/f/a/f/fafa5d5b8e4f59819eeb8ae732e85303fd7bea9a.png
Patrulele sharia au aflat ca sunt si romani in Londra. Pe pielea lor!
Un lucru e clar. Presedintele SUA nu trimite unui invitat, care urmeaza sa ajunga in iunie la el, scrisoare inca din martie, daca e vorba de banalitati. Idem, intalnirea e cu 2 persoane de maxima importanta in SUA, cealalta fiind seful CIA.
Asteptam la propriu cu sufletul la gura si formulam fiecare ipoteze…eu unul n-as exclude-o si pe cea cu mutarea bazei de la Incirlik in Rom^nia. Si mai pot fi si altele.
Cum ce cauta? Foaia de parcurs! I s-a dat secaturii o zdranganica, pe care a avut si tupeul sa o primeasca „in numele poporului roman”, si crede ca l-a apucat pe Dumnezeu de un picior. Eu ii urez politicos sa-si bage zdranganica fix in …partea ailalta! Si s-o pastreze acasa la el. Ca sa poata fi ridicata la perchezitia din cadrul anchetei pentru tradare de neam!
frate… e clar ca singuri nu putem! Daca nu ne trag americanii afara din mocirla, ne afundam cu totul, ca moldovenii de peste Prut. Sau ca ucraineenii…
Daca nu ne iau americanii, cadem in mina nemtilor, care nu ne-au iubit niciodata. Varianta cea mai proasta e sa cadem iarasi la rusi…
Dar noi singuri, cu aceasta clasa politica… nici n-ar mai fi nevoie de un razboi!
Nu stiu ce ti-e clar dumitale, dar eu cred ca, dimpotriva, numai singuri putem. Fara toata suprastructura asta de alogeni si slugi ale lor. Scosi afara din orice functie publica, interzisa orice activitate a lor pe orice spatiu public, si veti vedea cum, ca prin minune, lucrurile se vor indrepta. A, si sa nu uit, bagati pe viata in puscarie, iar averile confiscate securistilor ce supervizeaza tot acest haloimas, precum si tuturor rudelor lor.