Contabilizez ceea ce s-a spus despre Ion Coja c-ar fi : aroman, tigan, machedon, evreu.D-le profesor lamuriti carei etnii apartineti.Ca lingvist, aratati etimologia numelui de familie Coja.Trebuie sa va fi preocupat, altminteri, ar fi descalificant pentru dv….
-
Un commentator de pe blog mă somează cu întrebările de mai sus. Mă rog, cine știe ce bazaconie se mai scornește dacă nu răspund acestei întrebări. O mai fac o dată. Dar încep cu precizarea că nu refuz cuiva capacitatea de a fi un bun român, un român naționalist(sic!), dacă cumva se trage din părinți care nu sunt români! Cu o condiție: să nu-și ascundă originea părinților! Dimpotrivă, este un titlu de mândrie pentru orice cetățean care, deși se trage din părinți alogeni, își asumă identitatea românească și o onorează prin tot ce face! În felul acesta își onorează și părinții!
Cum să nu mă fi interesat originea numelui meu? Mai ales că la școală au fost destui colegii care făceau din Coja „coajă”. Prima mea mirare a fost să-l aud pe tata când ne spunea, de exemplu, „nu mai umblați mă, desculți, ca niste cojani!” Adică, am tras eu concluzia, deși mă cheamă COJA, nu sunt cojan…
Am aflat, din casă, că suntem MOCANI! Cuvînt care la început nu mi-a plăcut prea tare. Prin Constanța copilăriei mele se auzea expresia „ a rămâne mocan”! Adică perdant! Un peiorativ, oareșicât! Când m-am mărit și am citit despre MOCANI cât de mare a fost rolul lor în istoria neamului nostru m-am socotit tare norocos de obârșia mea. Am scris trilogia ȘEITANII, dar am ezitat la titlu. Se potrivea și MOCANII!…
Scurtez povestea: originea cuiva se află după bunici: bunicii din partea tatii s-au numit COJA și ȘEITAN, originari din Bran-Moeciu și Săcele (Șaptesate sau Satulung) de Brașov. Au venit în Dobrogea pe la 1890.
Bunicii din partea mamei s-au numit LICOI și FLOREA, originari din Rășinari! Veniți în Dobrogea pe la 1910.Mulțumiți?
Relatez două scene, una de prin 1987-8, la Bran eram cu toții, la Casa Scriitorilor: colegul Prepeliță, coleg de liceu, scoate o hartă și mi-arată pe unde vine Muntele Coja din preajma Branului. După ce acesta pleacă, feciorul meu, încă șoim al Patriei, mă întreabă „Tată, dar există în România un munte Ceaușescu?!”
A doua scenă, în Parlamnentul României, în Senat. Se discuta legea pădurilor, a pășunilor alpine, iar secretarul de stat IANCU mă rugase să intervin și să propun niște amendamente pe care mi le-a și scris pe o foaie de hârtie. M-am ridicat de mai multe ori, cu propunerile respective, până când la un moment dat, Gheorghe Dumitrașcu, excedat de insistența mea, dar și invidios pe profesionalismul intervențiilor, cere cuvîntul și se miră: „Ce are colegul meu, Ion Coja, constănțean, ba încă și cojan, adică om al câmpiei, cu problemele muntelui, cu pășunile alpine?!”
A trebuit să răspund și am răspuns cam așa:
”Domnule coleg, om fi noi amândoi constanțeni, dar e o mare deosebire între noi: bunicii mei au venit din Bran, de la poalele vestitului masiv Piatra Craiului! Pârvan și alți mari istorici au localizat în Piatra Craiului muntele sacru al dacilor, vestitul Kogaion! Iar în Piatra Craiului sunt mai multe toponime Coja, inclusiv muntele Coja… Iar Kogaionul să știi că se scria așa, Kogaion, dar se pronunța Kojaion!” Și am luat loc în banca mea și în aplauzle colegilor, inclusiv ale udemeriștilor… Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l odihnească, s-a repezit la microfon și a zis cam așa: ”Domnilor, am asistat la un schimb de replici memorabil! Sunt fericit că am fost de față! Felicitări, domnilor colegi!”
Exact-exact cum a fost, cred că s-a consemnat în stenogramă.. Se poate verifica.
E drept, numele Coja se întâlnește și la românii din sud, la aromâni! Am cunoscut un episcop aromân din Albania, trăitot în America, care făcea și el din numele COJA un renume…
Sextil Pușcariu, care își petrecea vacanțele la Bran, a cercetat și a găsit că Branul este o localitate întemeiată pe la 1200 de picurari aromâni!.. Dar amintirea acelui moment nu s-a păstrat în tradiția localnicilor, deci nici în familia mea. Am aflat prima dată de această origine când eram student, de la fotograful Barna, de pe Moșilor, și de la dna Matilda Caragiu, în anul al II-lea de facultate. Mi-au deschis capul amândoi…
Destul?
Poate că discursul meu asumat naționalist ar fi fost mai convingător dacă nu eram român get-beget. Așa cum pledoaria mea pro-legionară câștigă credibilitate prin faptul că fac parte dintr-una dintre puținele familii de români care nu au avut legionari la Canal, la Aiud sau refugiat în Germania…
Regret că nu sunt evreu, ca să fiu mai ușor crezut când neg holocaustul din România, genocidul, pogromul! N-au existat!
Regret câteodată și că nu sunt țigan. Poate că aș fi avut urechea muzicală a cărei lipsă o resimt atunci când mă apucă cântatul prin casă! Numai fluieratul a pagubă îmi iese bine!…Ce etimologie are numele meu? După Iorgu Iordan, în al său Dicționar Onomastic, un dicționar tare superficial scris, ar fi vorba de origine slavă. Din koja, care a intrat în limba română și a devenit, prin diftongare, coajă. Cam simplist, ca să nu zic aiurea.
De ce sună „armânește” acest nume? Pentru că mai sunt o mulțime de nume armânești din două silabe, terminate în A: Goga, Sima, Dima, Dida. O paradigmă și mai strânsă face cu numele Moga, Noja, Goga, Doja, Doca, Doga, Loga, specifice Ardealului.
La cunoscutul istoric al limbii române I.I. Russu, dacă nu mă înșel (sau la alt autor?) am întâlnit cuvîntul coja pe lista cuvintelor dacice reconstituite de acesta, cu sensul „capră”.
Am întlnit într-un ziar acest nume ca nume de botez. De mirare! La Moeciul de Sus am dat de un Coja pe care îl chema altfel, Coja fiind poreclă. Cu un sens care mi-a plăcut să-l aflu. Mi se cam potrivea! Căci deseori l-am auzit pe Nenea Ștefan, frate mai mare al tatei, zicându-mi că sunt un Coja, asta să n-o uit niciodată!… Exact ce ar însemna asta nu l-am întrebat!
Substantivele comune cu structura fonetică de tipul rota s-au diftongat: roată, poartă, coadă, coajă, coasă. Substantivele proprii însă nu s-au diftongat. Nu se știe încă de ce. După părerea mea, numele proprii sunt rostite cu mai mare grijă să nu se modifice, să se păstreze ca atare. În primul rând se îngrijește de asta titularul numelui. Este și un semn de respect! Asta se vede mai ales la cuvîntul POPA, greșit considerat ca fiind de origine slavă. Am colegi care, când i-am întrebat de ce consideră că acest cuvînt este slav, mi-au răspuns că, dacă venea din latinescul POPA, ar fi dat în română POAPĂ!… Exclus! Sensul cuvîntului nu se potrivea cu diftongarea. Popa este substantiv masculin, ca și celelalte nume proprii de mai sus, cu acceași structură fonetică.
Aș fi tare bucuros dacă s-ar confirma originea dacică a numelui meu de familie! Cine n-ar fi?!
ion coja
Am găsit ceva interesant! S-ar putea ca mândria de mocan să aibă un substrat lingvistic:
”Contrariaţi ne lasă şi o serie de expresii ce conţin în structura lor unitatea lexicală muc: „de cea mai bună calitate, fin, ales”; de muc „excelent, distins, ales”; frumos de muc „foarte frumos”. Comună pentru toate expresiile este ideea de superlativ.”
Numai Dumistrăcel ar putea spune unde circulau aceste superlative:
„există două cuvinte muc: continuatorul lat. muccus, avînd semnificaţia de „secreţie nazală”, şi un alt muc, element din fondul autohton, care, din punct de vedere semantic, nu are nici o legătură cu primul, însemnînd „proeminenţă, vîrf, ca şi mugure” [9, 146]. Fiind omonime totale şi în scopul de a evita confuziile omonimice, latinescul muc l-a „eclipsat” pe muc autohton, concurat, pentru exprimarea superlativului, şi de lexemele frunte şi vîrf.”
Sursa: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2657
Nume personale tracice: Mukapor (*por =lat.puer, rom.prunc, poroboc), Mukaboris, Mukabur, Mokasokos (sokos =fiică, fată), Mukakenthos (kenthos = fiu, copil), Mukazenis, Mukapuis, Mucazius, Mukapaibes (paibes =copil, fiu), Mukatralis, Mukala (din tribul denthelatae).
http://groznijat.tripod.com/thrac/thrac_4b.html
Se crede că tracicul ‘muka’ semnifica clan sau trib, dar acum mă întreb dacă nu cumva un Mukazenis se traduce efectiv ”high born” (de neam nobil). Se poate să avem și un omonim cu sensul dat pe site:
muka ‘seed, clan, posterity’ [Iran. muka- in the Osset. mugæ ‘family’, muggag ‘seed, clan’].
http://groznijat.tripod.com/thrac/thrac_5.html
Superlativul acela ar putea fi coradical cu ”Ancient Greek μύκρον (múkron, “sharp point”)” și lat.mucrō
https://en.wiktionary.org/wiki/mucro#Etymology_2
http://www.philippide.ro/persoane/stelian_dumistracel.html
Care-i fonetismul original al reg. cojan care circulă în aria munteană și la curbura interioară a Carpaților?
„cozan” circula în depresiunile Ţara Bârsei-Trei Scaune, Ciuc și Giurgeu.
Cojani sunt numiți cei din câmpia Munteniei care au colonizat o parte a Dobrogei, deci circula termenul până a Dunăre. Nu mi se pare corectă tenta umoristică a cuvântului cojan, pus în legătură cu sl.coja(coajă). N-are sens!
Cred că avem un caz de atracție paronimică.
Știu de sensurile puțin măgulitoare ale reg. mocan și arom.mucan, dar are sens ca o populație să-și asume acest nume dacă nu avea și alte sensuri? La fe și cu cojani, cred că însemna ceva complet diferit de sl. koža.
Nu știu dacă slavii au acest sens de cojani(câmpenii, locuitorii depresiunilor), dar eu suspectez că vine odată cu reocuparea spațiilor largi eliberate de turcomani după invazia tătară și astfel au adus muntenii un entopic ciscarpatic.
Apropo, ciisem undeva că ar fi niște legende cu un anume căpitan al muntenilor din perioada în care pun temelie Țării Românești. Poate e chiar acel Negru-vodă legendar.
Există o veche rîcă între COJANI sau COJENI – oameni de la câmpie, de obieci agricultori, și MOCANI, păstori. În transhumanța cu oile, de la munte la câmpie, deseori turmele stricau semănăturile de toamnă și de aici conflictele! Tranșate și în plan umosristic, al luării peste picior, în derîdere!
Tata îmi zicea: Nu mai mumbla desculț ca un cojan! Aveam neamuri, corcite cu cojani! Nu se uita astan niciodată!… Mentalități uitate, pe cale de a se pierde, din păcate!
Nu sunt adeptul atacului la persoană fără finalizare. Adică, afirmi ceva, ai grijă să te poţi susţine ca om şi ca nickname.
Chestia cu „informatorul” este abjectă.
Prin această marotă orice idiot sau mizerabil poate împroşca pe oricine, iar scripta manent.
Prin natura funcţiilor mele nu aveam cum fi informator al securităţii, chiar dacă nu am lucrat în acesastă structură. Şi nici politruc de frunte nu am fost.
Altfel, orice neica nimeni putea afirma şi despre mine cum că aş fi fost informator, uitând sau ignorând obligaţia fiecăruia, constituţională, privind loialitatea faţă de statul şi Poporul român.
Oricum, toate vor ieşi la iveală iar mincinoşii sau ipocriţii vor fi demascaţi în curând.
Lăsaţi mizeriile … mizerabililor(puteţi opta pentru semnul exclamării dar modificaţi semantica.
Citiţi mai bine despre un fapt real ce are toate ingredientele unei glume de calitate.
………………..
” Am primit din America,
Zeci de mii de ţigani au protestat ieri într-una din cele mai sărace regiuni din România”, a titrat azi CNN, cu referire la marşul organizat de secui în Harghita şi Covasna.
Se pare că redactorii CNN au fost induşi în eroare de mustăţile tipic secuieşti, care nu sunt cu nimic diferite de cele tradiţionale ale ţiganilor.
În articol se precizează că „ţiganii” au mărşăluit pentru a cerşi în grup. „Individual, cerşesc bani sau mâncare. Odată adunaţi câteva zeci de mii, pretenţiile lor cresc: cerşesc bani direct de la Guvern, dar şi teritorii întregi, pe care să le conducă după bunul lor plac.
O mentalitate care nu-şi are locul în Europa secolului XXI”, apreciază jurnaliştii americani.
Americanii militează pentru integrarea lor în societate, în primul rând prin alfabetizare.
Asta după ce au constatat că peste 90% dintre cei care au mărşăluit nu numai că nu cunosc limba engleză, dar nu sunt în stare să se exprime nici măcar în română.
Mai mult, marea lor majoritate nu deţin noţiuni elementare de istorie sau geografie.
„Trăiesc în secolul greşit!”, au spus jurnaliştii CNN despre ei.
I love America !!!
Szeretem Amerikát !!!
………………….”
Doar faptele contează.
Să ne referim la un caz de acest fel pe care, din fericire, P. Țuțea n-a mai apucat să-l afle și să se enerveze, deoarece a trecut în lumea drepților înainte de publicarea acestuia.
Nu știm care organ de presă i-a atribuit două texte de o rară stupiditate și de o totală rea credință, pe care P. Țuțea nu le-ar putut declama (cine știe?) decît în stare de colaps, idei care i-ar fi venit lui P. Țuțea ca un cap de mistreț.
Aceste texte au fost publicate în volumul 321 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, redactat și prefațat de dl. Gabriel Liiceanu. Iată-le:
1 „Un tîmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani te temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare…”
(După alegerile de la 20 mai 1990)
2 „România este un loc viran.”
(După alegerile de la 20 mai 1990)
Manipulatorii cu care colaborează Editura Humanitas, nu-s grozav de inspirați.
“Aforismul” 1 e lipsit de sens. Noi am întîlnit în închisoare oameni întemnițați de 21 de ani, care au rămas în continuare pînă la 25 de ani, de două ori mai mult ca P. Țuțea. Deci alții au fost în stare de mai multă suferință, astfel ca e fals acel ”numai eu am fost în stare ”.
[…]
E adevărat că, ulterior, în 1959, în alt proces, i s-a mai dat o condamnare de 18 ani, dar fie din 10, fie din 18 ani, a făcut 8 ani. […]
Astfel că, indiferent de sensul conținutului ei, P. Țuțea, care cunoștea această realitate, nu putea face o asemnea afirmație, el care afirmă în dialogurile sale: Țmie îmi place preciziaȚ.
[…]
Pe de altă parte, acestea două sînt singurele piese din volum însoțite de paranteze: “După alegerile de la 20 mai 1990”.
De ce? Ce s-a întîmplat la 20 mai 1990?
Au avut loc primele alegeri după decembrie 1989.
La aceste alegeri mai mulți candidați s-au prezentat ca „independenți”, susținuți de așa zisul „Grup de dialog social”, în rîndul căruia n-am auzit de nici un dialog, nici social și nici de altă factură.
Era normal ca un astfel de popor atît de inteligent ca Poporul Român să nu se lase influențat de mass-media „independentă”.
Dacă nu ne înșeală memoria, primul candidat pe lista „independenților”, sprijiniți de GDS, era dl. Gabriel Liiceanu.
Dacă ne aducem aminte bine, din lista GDS n-a fost ales nimeni.
Dar dacă ar fi semnat Gabriel Liiceanu un astfel de aforism n-ar fi mers, era cusut cu ață albă. De aceea, supărarea lui G.L. trebuia reparată prin P. Țuțea, care n-a candiat de fel, nici n-a votat măcar. […]
La 19 ianuarie si respectiv 5 septembrie 1990 ne-a spus că nu s-a plâns niciodată de ororile la care a fost suspus “din orgoliu național, pentru că nu vroiam să aduc ofensă României”.
[…]
L-au cunoscut și l-au ascultat mii de oameni. Se mai găsesc în viață, probabil, cîteva sute. Găsiți unul măcar, domnilor, care să-l fi auzit spunînd o dată măcar ceva de rău despre neamul său. Atunci vă vom crede. Pînă atunci însă…ne pare rău.”
Petre Țuțea, Între legendă și adevăr, Gabriel Gheorghe, Fundația Gândirea, 2001, pg 90-92
Pentru dl. Ioan Coja:
„Să ne referim la un caz de acest fel pe care, din fericire, P. Țuțea n-a mai
apucat să-l afle și să se enerveze, deoarece a trecut în lumea drepților înainte
de publicarea acestuia.
Nu știm care organ de presă i-a atribuit două texte de o rară stupiditate și de
o totală rea credință, pe care P. Țuțea nu le-ar putut declama (cine știe?)
decît în stare de colaps, idei care i-ar fi venit lui P. Țuțea ca un cap de mistreț.
Aceste texte au fost publicate în volumul 321 de vorbe memorabile ale lui
Petre Țuțea, redactat și prefațat de dl. Gabriel Liiceanu. Iată-le:
1 Un tîmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani te temniță pentru
un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare…
(După alegerile de la 20 mai 1990)
2 România este un loc viran.
(După alegerile de la 20 mai 1990)
Manipulatorii cu care colaborează Editura Humanitas, nu-s grozav de
inspirați.
“Aforismul” 1 e lipsit de sens. Noi am întîlnit în închisoare oameni întemnițați
de 21 de ani, care au rămas în continuare pînă la 25 de ani, de două ori mai mult ca
P. Țuțea. Deci alții au fost în stare de mai multă suferință, astfel ca e fals acel
”numai eu am fost în stare ”.
[…]
E adevărat că, ulterior, în 1959, în alt proces, i s-a mai dat o condamnare de
8 ani, dar fie din 10, fie din 18 ani, a făcut 8 ani. […]
Astfel că, indiferent de sensul conținutului ei, P. Țuțea, care cunoștea această
realitate, nu putea face o asemnea afirmație, el care afirmă în dialogurile sale:
mie îmi place precizia.
[…]
Pe de altă parte, acestea două sînt singurele piese din volum însoțite de
paranteze: După alegerile de la 20 mai 1990.
De ce? Ce s-a întîmplat la 20 mai 1990?
Au avut loc primele alegeri după decembrie 1989.
La aceste alegeri mai mulți candidați s-au prezentat ca independenți, susținuți
de așa zisul Grup de dialog social, în rîndul căruia n-am auzit de nici un
dialog, nici social și nici de altă factură.
Era normal ca un astfel de popor atît de inteligent ca Poporul Român să nu se lase influențat de mass-media independentă.
Dacă nu ne înșeală memoria, primul candidat pe lista independenților, sprijiniți
de GDS, era dl. Gabriel Liiceanu.
Dacă ne aducem aminte bine, din lista GDS n-a fost ales nimeni.
Dar dacă ar fi semnat Gabriel Liiceanu un astfel de aforism n-ar fi mers,
era cusut cu ață albă. De aceea, supărarea lui G.L. trebuia reparată prin
P. Țuțea, care n-a candiat de fel, nici n-a votat măcar. […]
La 19 ianuarie si respectiv 5 septembrie 1990 ne-a spus că nu s-a plâns
niciodată de ororile la care a fost suspus din orgoliu național, pentru că nu
vroiam să aduc ofensă României.
[…]
L-au cunoscut și l-au ascultat mii de oameni. Se mai găsesc în viață, probabil,
cîteva sute. Găsiți unul măcar, domnilor, care să-l fi auzit spunînd o dată măcar
ceva de rău despre neamul său. Atunci vă vom crede. Pînă atunci însă…ne
pare rău.”
Petre Țuțea, Între legendă și adevăr, Gabriel Gheorghe, Fundația Gândirea, 2001, pg 90-92
Vă rog să nu publicați acest text o să pun altul; are unele greșeli, nu apar citatele (litere italice/înclinate, punerea în pagină originală deformată, etc.
Până veniți cu celălalt text e bun și ăsta.
Excelentă prezentare a cazului. Mai mexact psus a individului, individul fiind Liiceanu! Românii în mai 1990 au fost faini de tot, voi dezvolta curând această afirmație! Ați făcut o treabă foarte bună, domnule Călin. Mulțumim. Patria recunoscătoare!…
Zilele acestea am fost contactat pe fb de un prieten care reclama un articol scris de dl. Coja,un articol unde…sare calul(înjură ,jignește…)
Cum dl. Coja nu și-a făcut timp(deși am insistat), să îmi dea un răspuns..dacă este sau nu este autorul acestei „isprăvi”.. întreb și eu, pe aici …
Iată mesajul pe care l-am primit pe fb:
„Salut Misu, am vazut ca citesti mult din Ion Coja si citezi din el. Poate tu ai citit alte texte scrise de el, dar asta pare a fi definitoriu referitor la calitatea lui de om si credibilitatea lui ca scriitor, anti-semit de regula. Sper ca nu te ofensez, dar omul asta nu merita atentia semenilor lui. Am inteles ca a fost si informator al Securitatii, ceea ce, mai mult, ii scade credibilitatea. http://m.jurnalul.ro/stiri/observator/reactia-anti-semita-fara-precedent-a-lui-ion-coja-impotriva-campaniei-facias-629267.html „
Mișu Croitor,
Te rog să trimiți acel articol care „sare calul și jignește”, să-l public pe blog. Eu am scris multe texte care sar calul și jignesc! La care te referi dumneata?
Pui la îndoială „calitatea mea de om”! Nu merit atenția semenilor?… Probabil că dumneata îmi dai atenție și îmi scrii de ani de zile pentru că nu semănăm! Da, și eu cred că nu suntem semeni, unul pentru celălalt! Sigur suntem specii diferite!
Numai că și dta și amicul dumitale nu știți ce este aia articol! Dacă un neisprăvit, pe care îl înjuri așa cum merită, face publică o corespondență cu titlu privat, acel text nu se cheamă articol, ci măgărie! Măgăria constând în publicarea acelui text!
De ani de zile, domnule Mișu, postezi pe acest blog și încă nu ai aflat că am fost informator?! Acum, că ai aflat ce vei face? Eu te invit să părăseșrti acest blog, te compromite!
Eu, oricum, pe acest blog nu te mai primesc până nu faci dovada că am fost informator! După ce vei face dovada, îți voi explica de ce nu mi-ar părea grav să fie așa!
…mda!
Pun în discuție articolul „Nerușinatul Ton!”. Nu a existat o abordare imparțială a problemei, ci una pătimașă ,ba chiar răutăcioasă,din partea domnului profesor.
oameni buni va rog calmati-va.l-am cunoscut foarte bine pe ion coja cu care am fost coleg la facultatea de filologie-sectia limba si literatura romana-timp de 5 ani.i-am cunoscut foarte bine si familia si va pot spune ca este un om foarte inteligent,muncitor onest si foarte generos.pe mine m-a ajutat mult sa-mi i-au examenul de stat nepretinzandu-mi nimic pentru timpul pierdut.el nu este de loc antisemit amintindu-si si tot odata elogiind pe unii din fostii nostrii profesori de origine evreiasca -precum a.graur,j.bick etc.el este un navalnic patriot roman care-dupa parerea mea-nu si-ar precupeti eforturile pentru bunastarea poporului roman.a comis eroarea de a intra in polemici cu unele persoane prin care si-a facut multi oponenti.cu totii avem opiniile noastre iar daca aceste opinii irita anumite persoane sa fim scuzati.asa ca in loc de a-l pune pe ion coja la stalpul infamiei invitati-l la o cafea si faceti pace.gm
Moeciu de Sus – Bran – Brasov!
Aceasta a fost portiunea drum asfaltata de militarii instruiti de mine ca „racani” la unitatea militara de drumuri si poduri din Targoviste (UM 0769, daca nu ma inseala memoria).
Aici, la Targoviste, se afla unitatea militara de drumuri si poduri unde am fost recrutat, apoi selectat si trimis impreuna cu alti cativa pentru 3 luni la o unitate de infanterie din Roman (Jud Bacau) pentru a fi instruiti sa devenim sergenti si conducatori de plutoane de munca pe marile santiere. Apoi din cei cei selectati numai 4 dintre noi (eu recrutat din Petrosani, Munteanu din judetul Gorj, Betea din Bacau si Stanomir din Cluj) am fost alesi sa ramanem la Targoviste pentru a instrui recrutii si numai uneori trimisi pe santiere sa inlocuim temporar ofiterii plecati in concedii de odihna sau medicale.
In misiuni militare m-am aflat temporar pe marile santiere de la viitorul aeroport Otopeni (am construit pista de decolari-aterizari), Complexul Institutului Tehnic din Grozavesti, santierul de drumuri de la Caracal si asa cum am spus mai sus pe santierul de asfaltare a ultimei pari a drumului national Campulung Muscel – Brasov, adica, Moeciu de Sus – Bran – Brasov.
La unitatea din Targoviste noi, cei 4 sergenti, am fost cazati permanent in asa-numita „camera a sergentilor” din sediul central si administrativ al unitatii.
Ca o nota de destin istoric in decembrie 1989 „camera sergentilor” a devenit sala de „judecata” a cuplului Ceausescu. Dar asta-i alta poveste.
Chiar dacă nu mă pricep în domeniu,am să încerc și eu,o variantă etimologică a cuvântului “Coja”,dacă tot am văzut discutându-se pe aici.
Din câte îmi amintesc,acest cuvânt,l-am întâlnit în limba spaniolă :
-la masc. “cojo”=șchiop
-la fem. “coja”= șchioapa ( în spaniolă se scrie cu “j”,dar se pronunță cu “h”…”coha”)
M-aș opri doar la etimologia cuvântului,dar,cum pe spanioli i-am cunoscut binișor, mai menționez că d-lui Coja nu i-ar sta deloc rău între ei.Nu mă refer aici, doar la fizionomie ci și la temperament : latin și VULCANIC.
Un neamt care studiase stiintele juridice la Facultatea de Drept din Tubingen, care stia sa construiasca un avion d’a capo al fine si mai era si campion de box , invatat ca sa se bata cu rusii care-l atacau pe strazi de mic copil, cand ii povesteam de romanii critici cu pretul vietii lor, din ziua de azi, fata de crimele si fanatismele iudaice , el neamtul, al carui tata fusese pus in lanturi ani lungi fiindca-si aparase tara de iudeobolshevici, avea o expresie de lauda fata de toti barbatii care indraznesc sa se opuna deschis acestor godzile, asa cum facuse tatal lui : „acesti barbati au cojones”.
Cred ca minunatul Claus, Dumnezeu sa-l ierte, ar fi sesizat asemanarea intre numele luptatorului Ion Coja si exaltarea spaniolilor fata de eroii care le sugereaza curajul si puterea omului de actiune, de care face dovada si mult viteazul si ilustrul nostru Profesor Ion Coja!
Deci primul inteles la care se gandeste un spaniol este vitejia si inteligenta necesara pentru a sustine o batalie adevarata!
Ei privesc spre cer, si nu altfel!!!
Toți voinicii au „cojones”..
Că vorba cântecului:
Și baba ar merge la război
De-ar avea măcar un …”
din cîte știam eu Bran e la poalele masivului Bucegi. Există cumva și un alt Bran la poalele masivului Piatra Craiului? Deși am umblat mult prin zonă nu am întîlnit așa ceva, sau cine știe acum cu schimbările după revoluție, iar despre Kogaion nici măcar nu vreau să mă gîndesc…
tot din cîte cunosc parcă Șeitan nu e de origine română. Se pare că a poposit la noi odată cu venirea unor venetici. Ce știu eu e că înseamnă satana în limbile semite, de unde parcă l-au împrumutat și turcii. Și pentru turci tot satana înseamnă.
a existat un doctor evreu Șeitan care înainte de război a avut un spital de psihiatrie, care se chema Șeitan, pe strada Eminescu din Brașov. După război i-au schimbat numele în Spitalul de Boli Nervoase.
cînd vine vorba de geografie nu mă pot abține cu orice risc. Sper să nu fie cu supărare!
Ptr Zamolxus
Aveți dreptate, Bran și Piatra Craiului sunt pe continente diferite!
Masivul Piatra Craiului și-l împart mai multe comnune, una dintre ele fiind Moeciu de Jos, aflată la sute de kilometri de Bran…
Geografia ca geografia, dar mult mai riscantă est lipsa umorului!…
Am auzit și eu de dr Șeitan din Brașov, era celebru. Dacă era din Săcele atunci sigur eram rude, așa cum rudă am fost și cu Aurel Șeitan, partizanul din munți, revenit din SUA după 1990 să revigoreze PNȚ… Săracul, ce deziluzie a trăit!…
Numele de Șeitan i s-a dat și lui Vlad Țepeș… Evreu și ăsta! Ca toți domnitorii români!
ca de obicei răstălmăciți cuvintele omului. Nu a fost nici ironie și nici umor. Am spus doar lucruri adevărate pe care le cunosc. Vlad Țepeș a fost asasinat, culmea ironiei la Rucăr de cavaleri templieri, iar regina Elisabeta a II-a se laudă că ar fi din neam cu Vlad Țepeș. Luați legătura cu ea dacă nu mă credeți!
Bran și Moeciu de Jos se află pe versantul de nord-vest al masivului Bucegi. Rucăr se află în șa între ambele masive. Am bătut mult țara cu pasul în toate direcțiile. Am și neamuri rătăcite prin zonă. Am urcat Bucegii și din Bran.
Recapitulare: primul Șeitan cunoscut de mine a fost doctorul evreu psihiatru Șeitan din Brașov, al doilea Șeitan cunoscut de mine e unul din bunicii dvs iar al treilea e legionarul de care ați pomenit. Personal nu v-am cunoscut decît pe dvs.
Nu cred că cunoașterea se măsoară în naționalism sau legionarism. De fapt amîndoi nu sîntem legionari pentru că vîrsta nu ne-a permis. Ne-am născut după. În afară de asta nu cred că dvs sau eu avem capacitatea să caracterizăm pe cineva și să măsurăm persoana ca fiind naționalistă sau nu. Faptele vorbesc. Vorbele sînt deșarte. Nici distanța nu prea spune nimic. Parcă spuneați că Șeitan legionarul s-a întors în România și a trăit o mare deziluzie. Cred că avea dreptate și nu greșea cu nimic săracul. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc…
Petre Țuțea spunea că poporul român poate să dispară pentru că nu merită să mai existe, sau ceva asemănător. Atunci nu prea eram de acord. Acum tind să-i dau tot mai mult dreptate, dar ceva încă mă oprește și nu mă lasă să merg pînă la capăt. Nu-mi dau seama ce e, dar am să vă spun atunci cînd îmi voi da seama. Poate în particular dacă vom mai avea ocazia să ne întîlnim și voi avea desigur și răspunsul.
Pînă atunci toate cele bune și multă sănătate!
Deveniți pericol public atunci când îl citați greșit pe Țuțea! A avut și el o vorbă spusă la supărare, după alegerile din 20 mai 1990, și vorba aceea – una din puținele vorbe proaste ale lui Țuțea, circulă mai mult ca oricare alta. Dar măcar așa proastă cum era vorba aceea, citați-o corect! N-a spus nicicum că poporul român merită să dispară! Așa gândiți dvs acum?! Sunteți liber să faceți propagandă și acestei rătăciri. Dar nu pe acest blog! Oricât de mult vă prețuiesc!
Da, o să explic de ce a greșit atunci Țuțea cînd i-a făcut pe români „popor de idioți”. Era vorba de ipostaza poporului român ca electorat la 20 mai 1990… Popoarele, ca și oamenii cei mai deștepți, au și momentele lor de „idioțenie”. Din păcate (pentru unii) sau din fericire (pentu alții), în mai 1990 poporul român nu a fost idiot, ci foarte matur, numai că a fost minți și tradat apoi de cei pentru care ți-au dat votul! Voi reveni asupra acestei chestiuni într-un text public propriu zis.
Umor și ironie la dvs? Nu am găsit așa ceva! Ci dvs nu ați sesizat umorul din intervenția mea la Senat. De mine este vorba, de umorul meu! Recitiți comentariul dvs si veți vedea că a fost neglijent! Pare că ați vrut să identificați contradicții în textul meu! Că Branul și Piatra Craiului nu sunt tangente, nici măcar vecine!
Alt sens nu are comentariul dvs!
Îmi pare bine să vă simt, dincolo de cuvinte, sănătos, în putere! Doamne, ajută!
Țuțea n-a spus așa ceva nici măcar la supărare…nu putea să spună așa ceva.
Vorbele acelea spurcate i-au fost puse în spinare pare-se de Liiceanu ce rămăse-se fără coledzi la alegeri.
Domnule Călin,
Bănuiala asta o am și eu, că sunt vorbe puse pe seama lui Țuțea! Dacă nu sunt înregistrate pe una din peliculele care l-au filamt, înseamnă că este o scorneală. Principal suspect: licheaua!
Domnule Călin, poate aprofundați această chestiune! Multumesc, oricum. Mi-e de mare folos observația dvs. Mi-ar trebui textul în forma în care circulă, eu nu l-am păstrat și aș vrea să-l comentez. Mi-l puteți trimite?
Daca vor fi fiind Iuga in Polonia insemna ca niste romani cu acest nume s-au stabilit candva acolo.
Iuga est nume romanesc nobiliar maramuresean. Un Iuga, descendent din Dragos, a fost voievod al Maramuresului.
Blazonul familiei Iuga il gasiti aici
http://ro.wikipedia.org/wiki/Voievodatul_Maramure%C8%99ului
După numele de familie nu te prea poți lua.
– Au fost băgate nu tare demult…statele centralizate/moderne?
– Rostul lor a fost, și ieste, ca nimeni să nu scape de biruri/taxe/armată; în sat ierau mai mulți Ioni, Ștefani…
– Oamenii știau de-ai cui erau, din ce familie, după, să zicem, porecle.
– Nu cunosc pe nimeni să aibe aceeași poreclă și același nume de familie.
– Ieu îs de-a Oițî, Buerului, Sononii, Condrate și altele dar nici un nume de familie din partea mamei și a tati nu seamănă măcar.
– Numele ieste ceea ce greșit azi zicem prenume; încă nu m-a-ntrebat nimeni în sat cum mă prenumesc.
Cine știe mai bine să mă lămurească.
Felicitari sincere, dle Coja. Si eu am gasit in cartea lui I. Iordan ca numele meu de familie -IUGA- este de origine poloneza. Nici mie nu imi vine a crede desi nu ma deranjeaza. Aveti, va rog frumos, vreo idee relativ la acest lucru ?
O să întreb un coleg mai priceput în onomastică. Și mie îmi place numele IUGA. Am fost bun prieten cu poetul ION IUGA. Numele e din Ardeal, Maramureș…
D-lor Coja,Juga..,se pare ca exista un sambure de adevar ce poate fi probat, ramanand totusi interpretabil..Numele de Coja il putem gasi intr-adevar in slavona,traducandu-se in coaja.Il intalnim in genere la slavi,preponderent slavii sudici(jugo-slavi,sic D-le Juga =Sud)si foarte rar la aramani. Revenind la numele de Juga,facand abstractie de substartul slavon in acest caz polonez dupa cercetarea intreprinsa de dvs(pol-ski=injumatatiti,pola=jumatate) ii putem constata existenta si in tarile baltice,respectiv Letonia,subsemnatul avand un amic originar din Riga care m-a asigurat ca obarsia numelui este 100% baltica(cu toate ca eu nu cred).Iar balticii la randul lor sustin cu tarie ca se trag din daci ! Nedorind a testa calmul, distinsului noastru amfitrion virtual,dl Coja imi permit a face un enunt si-n privinta a doua nume din textul de mai sus:Dna Caragiu si Dnul Puscariu in care putem constata substratul grecesc-araman(Caragiu = Negrescu)al muzei d-lui Coja..,in profund contrast cu cel al amicului sau, Puscariu(Pusca=trage-slav,Puscariu devenind Tragatorul).Sa nu mai deschidem un topic despre numele Seitan,turc= drac/ diavol(dracones turcizat, glumesc).Si toti suntem romani,d-lor ! Doar ne-am nascut in Romania ori avem ascendenta mioritica ! Dle Coja,Juga,respectele mele !
nu conteaza ceea ce sunteti dvs,conteaza ceea ce faceti.
Omul trebuie sa fie judecat dupa faptele morale,dupa activitatile si munca lui.
http://bucuresti-tv.blogspot.ro/