Ce a fost la Colectiv (7)

Cornel-Dan NICULAE

Incendiul de la Colectiv, ca şi când era programat – posted by Justitiarul
https://www.justitiarul.ro/incendiul-de-la-colectiv-ca-si-cand-era-programat/
***
«Portavoce» de import pentru proteste din România
Portavoce este un „film german“ produs de nişte „români“ de import, Marcel Schreiter, Henry Rammelt, care, provenind din Germania, s-au întâlnit şi s-au împrietenit în Franţa, în 2005 (an în care Germandom-ul l-a propulsat în politica românească pe Klaus Iohannis: https://www.german-foreign-policy.com/en/news/detail/4698/), la Universitatea din Lyon, cu jurnalista Ruxandra Gubernat, de la ProTv, care îşi dădea acolo masterul în „studii post-comuniste”.
După câţiva ani, Henry Rammelt şi Ruxandra Gubernat au hotărât să se mute în România, „pentru că simţeau că se întâmplau lucruri”, zic ei. Ea avea să devină şefă în trustul de presă la Realitatea Caţavencu, deţinut pe atunci, în 2009, de Sorin Ovidiu Vîntu, care prin unii dintre jurnaliştii din trust, precum Liviu Mihaiu, se lipise de „societatea civilă” de profesie făcând front cu o parte din aceasta, în acelaşi an, împotriva lui Traian Băsescu.
„Voiau să facă un documentar despre protestele din România”, zic Ruxandra şi Henry, care aveau să şi apară din 2012 şi să participe „la toate valurile de proteste“, în timp ce el, Henry Rammelt, era şi corespondent pentru trustul de presă transnaţional Euronews, cu sediul central tot în Lyon, ca şi coordonator de proiecte în România al reţelei internaţionale Transparency International (un Ong german auto-intitulat „coaliţia globală de luptă împotriva corupţiei” condus la Bucureşti de către activistul Victor Alistar). Henry Rammelt mai activează şi ca „visiting professor“ la Bucureşti, la facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA (al cărui corp profesoral este o adevărată placă turnantă a foştilor marxişti şi a serviciilor secrete, şi unde sunt pregătiţi în România politrucii sistemului globalist).
La SNSPA (care s-a solidarizat în 2017 cu surata ei din Ungaria, Universitatea Central Europeană, a manipulatorului internaţional George Soros), Henry Rammelt predă cursul „Mişcările sociale în Europa”, el fiind dedicat „reţelelor activiste” şi protestelor anti-guvernamentale din Ungaria şi din România, „mişcărilor sociale, societăţii civile, culturii protestelor şi schimbărilor de regim”, precum stă scris în fişa lui de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, facultatea de Ştiinţe Politice, unde îl are ca şef (decan) pe ong-istul de lungă carieră Cristian Pîrvulescu de la Pro Democraţia.
Şi Cristian Pîrvulescu se specializase în mai-august 1995 la „Science Po” (Institut d’études politiques) din Paris, de unde provine şi Henry Rammelt, care, înainte de a veni la Bucureşti, era acolo cercetător-asistent, având astfel recomandările necesare de la Pîrvulescu.
Institutul de Studii Politice din Franţa este, de fapt, ca rol, similar cu Facultatea de ştiinţe Politice (FSP) din cadrul SNSPA Bucureşti, „tot un laborator pentru spălat creierii şi formarea de kapo pentru captivii din lagărul UE“, cum îl numesc criticii, pe unde s-a format şi actualul preşedinte rothschildian al Franţei, Emmanuel Macron, dar şi Sandra Pralong, mâna dreaptă a lui George Soros în România din 1990, care a ajuns din 2015 consilieră prezidenţială pentru Klaus Iohannis.
De fapt, acest Pîrvulescu, angajatorul la vedere al lui Henry Rammelt la Bucureşti, s-a lansat în plan social la revista Sfera Politicii, fondată în 1991 de către Stelian Tănase, un cofondator al Grupului pentru Dialog Social (GDS, finanţat de fundaţia lui George Soros), ca publicaţie a Fundaţiei „Societatea Civilă“, de unde alegaţia că Pîrvulescu ar fi fost un băiat „crescut în curtea GDS“. Dar abia după stagiul francez de la „Science Po“, Cristian Pîrvulescu este propulsat în fruntea Asociaţie Pro-Democraţia, înfiinţată la începutul anilor ’90 de către „organizaţia cooperării liberale internaţionale“, National Democratic Institute (NDI), un pretins „ong“ finanţat de statul şi servicii secrete americane.
La Paris, unde şi-a început stagiile politice, era de fapt, sediul fundaţiei „Societatea Civilă“, care era condusă de unul din „redeşteptătorii“ masoneriei române, Alexandru Paleologu, fundaţie ce patrona revista la care lucra. Dar şi după 1995, Cristian Pîrvulescu a continuat stagiile de formare politică la Paris, în 1998 la Universitatea Paris X Nanterre, în 1999 la Cefipa, iar în 2001 din nou la X Nanterre. S-a înscris apoi, pe filiera politică a Ong-urilor prietene, la stagii în Olanda şi în Germania şi, în 2003 (înainte de alegerile prezidenţiale din România din 2004), la un stagiu la Departamentul de Stat al SUA. Şi, tot din 2003, Cristi Pîrvulescu apărea şi în conducerea fundaţiei lui Soros la Bucureşti. Era vremea „revoluţiei portocalii“ soroşiste din Ucraina şi „societatea civilă“ din România anunţa o revoluţie geamănă şi la Bucureşti, dacă Stolojan sau Băsescu nu ajung preşedinte al României. Ajunge Băsescu preşedinte în 2004, iar Cristi Pîrvulescu, care i-a fost aliat politic şi care ajunsese conferenţiar în acelaşi an la SNSPA, începe să urce în grad în guvernarea liberală, pe care o susţinuse, până ajunge decanul facultăţii de Ştiinţe Politice la „Şcoala Naţională“.
*
Acesta era contextul în care Henry Rammelt ajungea de prin 2009 de la „Science Po” din Franţa, la SNSPA, la Bucureşti, cu contract. Spre deosebire de cei doi prieteni ai ei germani, Ruxandra Gubernat a „crescut în locul acesta“, în România. Când s-a întors în România din Franţa, ea a fost pusă de Realitatea Caţavencu în fruntea proiectului Smark, ce constă din site-ul de marketing smark.ro şi cel de publicitate IQads.ro, în care trustul a băgat 100.000 de euro.
Prietenul lor din Leipzig, Marcel Schreiter, avea să ajungă la Bucureşti mai târziu, peste şase ani, în ziua de 25 octombrie 2015, cu 5 zile înainte de incendiul de la clubul Colectiv. Foarte bizar este că după sosirea lui Schreiter s-au îndreptat chiar spre acel loc, căci, zice ea, „stabiliserăm deja că vom lucra pe ideea de socializare culturală care influenţează implicarea politică a tinerilor… Îmi aduc aminte că ne plimbam prin cartier (Zona Budapesta din Bucureşti) şi am ajuns în curtea de la Fabrica Pionierul, unde era [clubul] Colectiv. Am povestit că sunt o groază de iniţiative culturale care se întâmplă acolo – erau Colectiv, Claca, cunoaştem câteva trupe care aveau sălile de repetiţie acolo – şi Marcel m-a întrebat dacă nu există şi camere de închiriat [pentru el]… La cinci zile după s-a produs incendiul. Nu vreau să discut prea mult despre asta…”. („Portavoce, un documentar despre protestele din România: Cred că am fost pe rând observatori, actori, analişti şi cineaşti şi am încercat să păstrăm o „neutralitate empatică“ faţă de subiect.“ – Ruxandra Gubernat în IQads)
Marcel Schreiter este un producător de filme freelancer care s-a specializat la Karls-Universität la Praga în sociologie, cultură şi mass media. Freelancer fiind, înseamnă că cineva l-a angajat şi s-a nimerit să vină în recunoaştere la locul de unde avea să înceapă filmul lor documentar, chiar înainte cu câteva zile ca incendiul să aibă loc la Colectiv, deşi acesta (oficial) a fost un accident, nu o faptă premeditată, şi deci nimeni nu putea şti ce va urma. Şi totuşi… acolo s-au dus!
„Cam aşa a început munca la [documentarul] Portavoce”, zicea Ruxandra Gubernat despre sosirea la Bucureşti a lui Schreiter, compania căruia, Kirschbaum-Pictures din Leipzig, a şi produs documentarul propagandistic, el fiind specializat în a obţine „înţelegerea şi acceptarea generală” a unor fenomene culturale şi sociale minore, cf site-ului art-and-syhre.com, care adaugă: „Cu proiectele sale adesea critice din punct de vedere social, el atrage atenţia asupra abuzurilor şi a contextului sociologic“, creând o specie aparte de „documentar social“ (propagandistic, de fapt).
Filmul documentar s-a numit iniţial Concert Anulat – mai zicea Ruxandra Gubernat – şi urmărea „firul ăsta“: morţii şi răniţii din tragedia de la Colectiv reprezintă, simbolic, „…tragedia pe termen lung a unei generaţii care nu se poate dezvolta, care nu are nici spaţii fizice, nici spaţii simbolice pentru a deveni autonomă“. Şi, prin urmare, voalat, se identifică şi vinovaţii: guvernarea (cu bătaie spre statul naţional), autohtonul cu tradiţiile şi biserica şi, în general, tot ceea ce se poate identifica ca majoritar local: o identitate naţională / patriotică; în timp ce internaţionalismul sau globalismul (fără a conta consecinţele lui economice asupra statelor slab dezvoltate, care astfel sunt colonizate şi exploatate, de facto) este ceva bun.
De aceea, în prezentarea documentarului lor, Portavoce, eveniment central la festivalul condus de româno-evreul Alexandru Solomon (fiul sionistului româno-israelian Petre Solomon) în martie 2018, One World Romania, se clama propagandistic: „Eşti masochist – trăieşti în România. Nu ştiu cum de mai rezişti. Sau poate că nu mai rezişti, sau nu mai stai cu braţele încrucişate, ceea ce înseamnă că eşti deja parte a comunităţii crescânde de români care se regăseşte frecvent în stradă contestând starea de fapt… – filmul aduce în prim-plan o ţară în profundă schimbare şi tot mai experimentată într-o cultură a protestului ce îşi are rădăcinile în scena culturală alternativă. Suntem mulţi.”
Ce trebuie să conteste românii? „Starea de fapt!“, ceea ce poate însemna un protest permanent până când agitatorii şi organizatorii spun „stop joc“. Dacă nu fac protestul împotriva „stării de fapt“, românii sunt masochişti pentru că trăiesc în România, iar asta le-o spune cei care au venit să trăiască în România (precum autorii filmului, Henry Rammelt şi Marcel Schreiter). Apare ca şi când, pentru noua ordine globală, trebuie ca românii să îşi neantizeze identitatea, să plece în alte părţi, iar cei din alte părţi să se mute în locul lor. Până la „stop joc“.
„Tema care a fost la baza Portavoce ne era foarte familiară şi aproape, cunoşteam şi participaserăm la toate valurile de proteste începând din 2008 şi pană atunci. Aveam deja un unghi de abordare“, mai preciza Ruxandra Gubernat, ei fiind, deci, şi agitatori şi actori ai protestelor, dar şi teoreticieni-profesori şi, mai ales, îndoctrinatori: activişti ai cauzei obscure.
Deşi s-au plâns că la început nu au avut fonduri pentru Portavocea lor, sponsorizările au apărut odată cu producţia efectivă (editarea documentarului). Totuşi, nu a fost declarată concret nici o sursă de finanţare, iar R. Gubernat admite că a apelat şi la prieteni, dar cei mai mulţi dintre aceştia se situează în zona activiştilor sociali cu experienţă în obţinerea fondurilor de la marile Ong-uri internaţionale sau alte asemenea granturi şi ajutoare, precum agitatorii de la manifestaţiile stradale #rezist Florin Bădiţă şi Mălin Bot, oengiştii de profesie ca Laura Ştefan şi Sorin Ioniţă de la Expert Forum, jurnalişti sateliţi ai societăţii civile precum Dan Tapalagă, Lidia Moise (de la Revista 22), jurnalişti de la RISE Project (site de investigaţii finanţat din fonduri Soroş şi indirect de către CIA), sau precum Rodica Culcer (de la GDS), Vlad Mixich (iohannist-cioloşist crescut de soroşistul nr.1 al României, Andrei Pleşu,) ori poetul-jurnalist Iulian Tănase (din trust, la radio Radio Guerrilla până în 2019, poetul fiind cel care l-a însoţit pretutindeni în campania prezidenţială pe Klaus Iohannis, preşedintele încercând apoi răsplătirea acestuia cu funcţia de şef al Institutului Cultural Român).
*
Acţiunile de stradă ale „societăţii civile“ din România fiind perla festivalului, au mai urmat şi un documentar olandez, pledoarie pentru primirea în Europa de emigranţi refugiaţi asiatici, unul francez, L’Assemblée (Adunarea), de „cultură a protestului”, având episod central o manifestaţie maraton de 3 luni împotriva legislaţiei franceze a muncii în Place de la République din Paris, manifestaţie numită Nuit Debout (Noaptea pe poziţie), de unde inspiraţia de peste o jumătate de an a activiştilor de Ong români de a lansa în ianuarie 2017 lozinca-manifestaţie „Noaptea ca hoţii“, şi alte documentare asemănătoare, mai ales propagandistice, inclusiv împotriva clericilor islamici, precum un documentar german ce prezenta „zbuciumul“ unui „artist politic“ iranian pe acest subiect. Un alt documentar al festivalului era îndreptat împotriva celui de al treilea partid al Greciei, Zorii Aurii, considerat de către producători ca promotor al unei „ideologii toxice”, de extremă dreaptă. Un film israelian prezent la festival, la Bucureşti, s-a înscris şi el la categoria „cultura protestului“.
Documentarele au fost difuzate la Muzeul Ţăranului Român, mai ales, această instituţie a statului român fiind deja celebră prin difuzarea unor documentare şi filme artistice de promovare a relaţiilor homosexuale şi, implicit, a „drepturilor persoanelor LGBT“, acesta fiind unul din scopurile declarate şi ale fundaţiei Soros şi a tuturor celor afiliate ei.
În această direcţie, a promovării imaginii minorităţilor sexuale, este angajată şi soţia lui Alexandru Solomon, Ada, producătoarea controversatului film artistic cu temă homosexuală „Poveste din Ferentari”, a cărui difuzare la Muzeul Ţăranului Român a făcut obiectul unor splendide proteste în februarie 2018, proteste creştine conduse de Adrian Grigoriu şi anti-soroşiste conduse de Mihai Tociu, persoane remarcabile, dar ignorate de media centrală, proteste difuzate şi la ştirile tv, când Alexandru Solomon a fost surprins (la stirile Pro Tv) cum se repezea să indice jandarmilor sau poliţiştilor pe care protestatari creştini sau „anti-sistem” să-i ridice şi să îi evacueze din sala de proiecţie a muzeului.

Cornel-Dan NICULAE