Caut avocat redutabil!
Îl dau în judecată pe mizerabil!
Alexandru Florian n-are ce căuta
în funcția de director la
onor Institutul Holocaustului!
Scrisoare deschisă
La data când s-a înființat Institutul pentru cercetarea Holocaustului din România, Ministerul Culturii a organizat un concurs pentru ocuparea postului de director al instituției nou înființate. Am considerat că aș avea competența necesară conducerii unui asemenea institut: am scris două cărți pe tema Holocaustului din România și câteva zeci de articole, m-am îngrijit de publicarea unor cărți pe această temă, am organizat mai multe dezbateri publice despre Holocautul din România și alte contribuții, inclusiv literatura beletristică tangentă la subiect scrisă de mine: un roman și două piese de teatru. Nimeni, în România, nu a scris mai mult decât mine pe tema Holocaustului!
Drept care mi-am depus dosarul pentru a intra în concurs și eu, feciorul dumnealor părinții mei, dintre care, despre tatăl meu, am motive să cred că este consemnat în arhivele Yad Vashem sau ale Mossadului pentru câte le-a făcut el evreilor din Constanța în anii 1940-45, ba chiar și mai târziu, uzând de drepturile și obligațiile sale de bun român!
Deci, eu, ION COJA, m-am considerat îndreptățit să conduc Institutul pentru cercetarea Holocaustului din România… Recunosc, ar fi avut hazul său, ca orice paradox, dacă ajungeam să le fiu șef Lyei Benjamin, lui Harry Culler și altor specialiști în istoria PCUS, varianta prescurtată. Dar eu totdeauna m-am condus după principiul că anecdota primează. Cu orice risc! Este o regulă veche, de pe vremea dacilor!… Cum să mă dezic de ea și să n-o respect?!
Pe lângă actele cerute, am depus și un memoriu, un plan de management, prin care detaliam chestiunea: cum văd eu activitatea Institutului abia ieșit în lume.
Am depus toate cele la Ministerul Culturii și am început să aștept convocarea la interviul legiuit. Cred că mi-am cumpărat atunci și un costum de haine nou, să fac impresie de director, nu de… Mă rog! Asta nu se pune!
Dar, în locul invitației așteptate, am primit refuzul comisiei ministeriale: nu m-a acceptat să mă înscriu la concurs dintr-un motiv care mi s-a părut și mie demn de a conta: nu aveam studii universitare în specialitatea istorie!… Refuzul, așa cum a fost formulat de Ministerul Culturii, îl mai am pe undeva! Merita păstrat!
În temeiul acestui răspuns oficial, expediat cu număr de înregistare, ștampilat și semnat, am acceptat să aflu mai apoi că pe postul de director a fost angajat un istoric într-adevăr profesionist, istoric militar din echipa generalului Ilie Ceaușescu, echipă de istorici a căror poziție față de holocaustul din România o cunoșteam dinainte de 1990: negare totală, judicios argumentată.
Numai că de o vreme, nu știu exact de când, director de Institut dedicat cercetărilor istorice privind Holocaustul nu mai este un specialist istoric, ci este o haimana de specialist în materialismul dialectic și alte baliverne bolșevice, leniniste, staliniste!
Am consultat CV pezevenghiului și n-am găsit nicăieri consemnat că ar fi absolvent al unei facultăți de istorie!
Firește, este vorba de hahalera care face de rușine întreg neamul evreiesc sub numele său conspirativ de Alexandru Florian. Este derbedeul care, în ultimele luni, a reușit să se impună ca individul cel mai scârbos, mai grețos, mai antipatic, de la Brucan încoace! Ba unii zic că și-a depășit cu mult modelul!…
Consider că prezența sa în fruntea Institutului numit mai sus este ilegală. Dacă cumva greșesc, aștept să mă corecteze un specialist jurist!
Până atunci, convins că mi s-a făcut o nedreptate mie sau un abuz care l-a favorizat pe infractorul mai sus numit, rog să fiu ajutat de un jurist care să formuleze corect reclamația ce urmează să o fac în justiție și / sau la Ministerul Culturii.
Ultima oară când am dat în judecată Comunitatea Evreiască din România am făcut-o de capul meu, fără să mă asiste juridic nimeni și am ratat ocazia de a câștiga un proces în care adversarii mei, eternii mei adversari de la FCER, erau cu totul descoperiți. Am greșit chemându-l în instanță și pe tartorul numit Aurel Vainer. El era principalul vinovat! Cu el aveam eu ce aveam de împărțit! Am uitat însă că are imunitate parlamentară bătrâna haită, așa că acțiunea mea s-a împotmolit de la bun început.
De data asta mă las pe mâna specialiștilor, datele problemei fiind cele de mai sus. Le mai enunț o dată:
Ministerul Culturii, ca să mă împiedice să particip la concursul pentru ocuparea postului de director la Institul Holocaustului, post pentru care m-am considerat a fi cel mai potrivit, a pus o condiție pe care eu n-o îndeplineam: studii universitare în specialitatea istorie. Această condiție însă n-o îndeplinește nici actualul director, Alexandru Florian, drept care devine evident tratamentul discriminator și abuziv care ni s-a aplicat de către Minister. Sper să pot avea dreptul la reparații de daune și morale, și materiale.
Exact – exact în ce constă ilegalitatea comisă de ministerul Culturii îl las să aprecieze pe necunoscutul bărbat care se va oferi să mă ajute. Pe față, prin angajament de avocat, sau mai discret, să nu-și compromită cariera! Numai eficient să fie!
În așteptarea dumnevoastră, stimate camarad,
Ion Coja
6 februarie 2016
http://www.avp.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=62&Itemid=64&lang=ro
iote-l si pe cryptoshobolanul pe care confratii lui de tradari si minciuni criminale vor sa vi-l puna din oficiu , in ceafa , ca doar l-au pus deja altor romani carora le-a fost incrustat in molalele capului, ca sa le suga sangele si mintile!!!!!!!!!!!!!!!!!!! IN NICIUN CAZ CA SA-I APERE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Stefane, Ciorbalaul nici macar fata de OM nu are! Asta-i din familia Reptilienilor 1000%!
BRAVOOO,domnule profesor !! Mai trebuie uneori sa pleznesti obrazul gros al ocultei. Doamne Ajuta si sa fie cu dreptate .
Inca o gogoase zionista despre „pogromuri antiiudaice cu miile deja din secolul 19 in Romania” – anihilate de cerectatorii americani seriosi, TOT IUDEI, DAR OAMENI DEMNI CU AUTORESPECT – (asa cum explicitati aceasta notiune – a respectului de sine ca fiind virtutea cea mai inalta , inca din antichitate , de la Pitagoras cetire, in romanul Seitanii, pe care numai fraierii nu-l citesc, hahahhaa! sau poate ca stiu ei bine ce fac caci eu eram sa-mi dau duhul de ras!!!) – caci iata una buna sa i-o bagati gangsterilor sindicatului lui Wiesel, d’alde Alexandru Florian, sub nas, ca poate stranuta mai viguros si revine la realitate:
cititi ultimul fragment din josul paginii din acest articol, cu cartea si autorul din care sunt extrase de Germar Rudolf, care prezinta si alte „erori” zioniste foarte interesante asupra cifrelor holocaustului inventate deja din secolul 19 – ca cea despre Romania si pogromuri contra mii de evrei pentru care organizatiile evreiesti din Indianapolis au scos lumea in strada in semn de protest, pana i-a potolit Departamentul de stat SUA!
CACI NUMARUL VICTIMELOR A FOST: ZERO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Without further comment:[26]
“Nothing illustrated the Jews’ new status more clearly than the Senate response to the Romanian pogroms in 1870. The first news reports to reach the United States indicated that ‘thousands’ had been killed in riots in late May. Protest rallies were held in Indianapolis, Louisville, and a half-dozen other cities. After some furious lobbying by Simon Wolf, the matter was brought to the Senate floor by Senator Oliver Morton of Indiana.
Morton read a statement from the Indianapolis Jewish rally and asked for action by the Senate Foreign Relations Committee. The committee chairman, Massachusetts GOP leader Charles Sumner, delicately told the chamber he was ‘disposed to believe that there is at least some gross exaggeration in the report’ of mass murder. In reply, Senator Morton assured his colleagues that his statement had come from ‘gentlemen of the highest respectability and position, and they represent a very large and numerous class of people in Indianapolis and in Indiana.’ That was enough it seems; the Senate ordered the Foreign Relations Committee to take up the matter with the State Department. (Sumner turned out to be correct. The riots’ death toll had been zero.)”
Citatul este extras din aceasta carte :
[26] Jonathan Jeremy Goldberg, Jewish Power, Reading, Massachusetts: Addison-Wesley 1996, pp. 98f.
Exemplu extras din prefata lui Germar Rudolf la cartea lui Don Heddesheimer :” The First Holocaust—Jewish Fund Raising Campaigns With Holocaust Claims During And After World War One”, first appeared in 2003.
Gasiti prefata integrala a lui Germar Rudolf la cartea lui Heddesheimer,cu cateva exemple de minciuni zioniste formidabile , inclusiv despre nemti -ASTAZI !!!!!!!!- gazand iudei in Irak cu Zyklon B, , aici:
http://germarrudolf.com/germars-views/the-first-holocaust/
http://corneliuturianu.blogspot.be/2016/02/raspunderea-penala-parlamentarilor.html
SUNTETI CHIAR ASA DE SIGUR CA VAINER ALA ERA IMUN LA TOATE???
TURIANU ZICE CA NICI VORBA!
miercuri, 3 februarie 2016
Răspunderea penală a parlamentarilor-miniştri
Au trecut aproape șaisprezece ani de la intrarea în vigoare a legii răspunderii ministeriale, cincisprezece ani în care lumea politică s-a tot frământat pe tema răspunderii penale a parlamentarilor-miniştri. Invocând „imunitatea parlamentară” consacrată în art.72 alin.1 din Constituţie, unii continuă să să-şi închipuie că miniştrii sunt persoane sacrosante ce plutesc deasupra muritorilor de rând. Or, imunitatea nu conferă parlamentarului privilegii absurde în raport cu cerinţele legii penale. Ea nu îl protejează decât în ceea ce priveşte voturile şi opiniile politice exprimate în virtutea mandatului ce i-a fost încredinţat în mod democratic de către alegători. Pentru infracţiunile ce nu au nici o legătură cu îndeplinirea acestui mandat, parlamentarul răspunde penal ca oricare alt cetăţean.
Pe piaţa ideilor juridice şi-au făcut apariţia cele mai bizare teorii. Se aud voci potrivit cărora miniştrii nu pot fi traşi la răspundere întrucât, vezi Doamne!, se bucură de „imunitate”. Or, cum am subliniat în mod repetat, nu este vorba de imunitatea parlamentară prevăzută de art.72 alin.1 din Constituţie, respectiv de lipsa „răspunderii juridice” pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului de parlamentar, ci de răspunderea penală prevăzută atât de art.109 alin.2 şi 3 din Constituţie, cât şi de Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Sunt apoi alţi specialişti care se pun pe poziţii clar partizane, plecând de la premisa că legea penală ordinară le-ar putea fi aplicată miniştrilor de o manieră selectivă, şi anume „numai în măsura în care faptele nu sunt compatibile cu natura calităţii de demnitar”. Fals. Nici o infracţiune nu este compatibilă cu funcţia de ministru. Ministrul nu se poate sub nici un motiv sustrage legii penale ordinare în cazul în care săvârşeşte infracţiuni prevăzute de Codul penal. Şi asta pentru că, potrivit Constituţiei, „nimeni nu este mai presus de lege” şi nici un fel de privilegii nu pot fi îngăduite. Ar fi absurd şi ridicol totodată să ne imaginăm că luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite etc. ar putea rămâne nepedepsite.
De altfel, ideea este evident inacceptabilă din simplul motiv că toţi cetăţenii, de la vlădică la opincă, sunt, în egală măsură, supuşi legii, nimeni – indiferent de funcţia pe care o ocupă – neputând a avea obrăznicia de a se considera mai presus de lege. Aşa zice Constituţia.
Legea stabileşte în seama miniştrilor trei rânduri de răspunderi precis delimitate. Prima dintre acestea este cea politică şi ea se materializează în întrebările şi interpelările ce le pot fi adresate în Parlament şi, în aceeaşi zonă, se înscrie şi faimoasa moţiune de cenzură cu care cât de cât am început să ne familiarizăm. Există apoi răspunderea civilă pentru daunele aduse cetăţenilor prin acte sau fapte contrare legilor în vigoare. În acest context, cetăţenii pot face uz de instituţia contenciosului administrativ. Am lăsat anume la urmă veritabilul măr al discordiei: răspunderea penală.
În ceea ce priveşte răspunderea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, Constituţia statuează că în afara răspunderii politice în faţa Parlamentului, „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie” (art.109 alin.2).
Ei bine, exact aceleaşi prevederi, exact aceeaşi înşiruire de principii constituţionale este reprodusă întocmai în Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială. Astfel, potrivit art.11 din această lege, „Membrii Guvernului răspund penal pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor de la data depunerii jurământului şi până la încetarea funcţiei, în condiţiile prevăzute de Constituţie”.
În ceea ce priveşte cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului „pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, potrivit normelor de procedură stabilite prin prezenta lege” sunt reglementate în art.8 din Legea nr.115/1999:
„(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor:
a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean;
b) prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului:
a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată;
b) emiterea de ordine normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, vârstă, sex sau orientare sexuală, apartenenţă politică, avere sau origine socială, de natură să aducă atingere drepturilor omului.
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) se pedepseşte”.
Este limpede că asemenea infracţiuni nu îşi pot găsi locul în Codul penal şi, tocmai de aceea, a fost necesară o lege specială în această materie.
Aşadar, pentru infracţiunile de drept comun ce nu au nici o legătură cu mandatul de parlamentar ori cu statutul de membru al Guvernului, comise în timpul exercitării funcţiilor lor, parlamentarii-miniştri răspund penal ca oricare alt cetăţean.
Legea specială a responsabilității ministeriale nu-l scutește pe ministru de prevederile Codului penal; ea nu face decât să extindă aria incriminărilor, definind infracțiuni specifice acestei funcții și care constituie infracțiuni care nu pot fi săvârșite decât de un ministru în exercițiul funcției sale.
Publicat de Corneliu Turianu la 18:18