Cât sunt secuii de secui?

Și cine sunt ei, SECUII?

   Aici, în America, am un coleg și un prieten foarte bun, de mulți ani, un secui cu numele de Lotzi, care e căsătorit cu o româncă. Lucrurile păreau foarte stabile până când prietenul meu Lotzi a început să fie din ce în ce mai “maghiar “ citind tot ce putea găsi din presa iredentistă. Locuind pe coasta vestică a continentului, soția lui, disperată, mă chema la telefon să mă întrebe ce e de făcut. I-am spus că cel mai simplu este să facă testul genetic, genomul. Prietenul meu a acceptat cu greutate, dar a acceptat. L-am chemat la telefon după aproape trei luni de zile și l-am întrebat despre rezultatul testului genetic. Mi-a spus că nu l-a primit. Dar am auzit-o pe soția lui strigând: “Spune, mă, adevărul”. ”Curajos”, el mi-a închis telefonul. Sigur că am chemat-o imediat pe soția lui care, acoperind vociferările soțului, mi-a spus că nici gând să fie maghiar. El era “I1b “, nimic altceva decât…Dac! 

Sau mai cam pe “ ungurește “ un Valah împuțit”.

De atunci lucrurile s-au schimbat la 360 ° și prietenul meu acum se consideră un  … Pelasg  și nu mai existe discuții contradictorii pe această temă în familia lor.

Dar să ne întoarcem la secuii noștri ”maghiari”.

Absurditatea vremurilor actuale: steagul secuiesc, cu însemnele soarelui şi lunii –  specific rumânimii (ele se află pe steagurile vechilor regiuni, fiind vechi simboluri dacice), a fost folosit prima oară în alianţa dintre secui şi Mihai Viteazul, contra ungurilor. 

Acum, ungurii au luat steagul respectiv, ce s-a născut împotriva lor, şi l-au pus pe Parlamentul lor!!!  

O prostie inimaginabilă!!!

Cauconii, aflăm încă de la Homer, erau de origine tracă şi trăiau pe râul Kaukon în Kaukonia, care 

cuprindea regiunea Elis şi părţi din Ahaia şi Arkadia. Ei ar fi migrat din nordul Peninsulei Balcanice pe la anul 1600 î.Chr.  Pe cei rămaşi în  vatra originară Ptolemeus (sec. II d.Chr.) îi va regăsi cu numele de cauconensis la nord de Dunăre printre triburile din Dacia, în Ţara Bârsei şi în împrejurimi, dar fără a trece de Carpaţii Răsăriteni.  

Prin coroborarea informaţiilor referitoare la teritoriul lor, dacii cauconi au trăit în sud-estul Transilvaniei cuprinzând nu numai Ţara Bârsei, ci şi o parte din actualul judeţ Harghita, spre izvoareleOltului, ca şi părţi din judeţele Buzău şi Mureş. 

Tot în această zonă, Amianus Marcellinus (sec.IV) a consemnat existenţa unui ţinut numit Caucaland, iar mărturia unui soldat roman se referă la un munte Caucas de pe lângă râul Olt. 

Ca urmare a faptului că reprezentau un vechi neam autohton atestat încă din antichitatea îndepărtată, lingvistul german Jacob Grimm a considerat firesc să constate legătura dintre denumirile de cauci, cauconi şi Caucaland pentru a le asocia acestora şi denumirea de Cogaion (muntele sfânt al dacilor), cu conotaţia sa religioasă. 

Pe de altă parte,  filologul german J.Wolff considera că şi denumirea de Kockel cu variantele Kukel şi Kukula utilizate de saşi pentru a desemna Târnavele ar proveni din anticul coca sau cuca, care înseamnă munte, cu menţiunea că cel mai important munte din zona Târnavelor se numeşte Cogan, cu variantele mai vechi Cocan sau Chuchal, ceea ce indică faptul că originea reală a acestor denumiri este hidronimul Kukula, menţinut şi astăzi în uz de secui.

Cine nu îşi ştie trecutul nu este vrednic nici de prezent!

Ținutul secuiesc, cât și apartenența secuilor la maghiarime, sunt invenții absurde ale acelor ani!

Niciodată nu a existat ținutul secuiesc iar secuii, despre care în vechime ungurii spuneau că sunt…rumânii aprigi, au fost cea mai persecutată colectivitate de sub stăpânirea maghiară: Gheorghe Doja – secui autentic (până acum câteva sute de ani, secuii aveau nume rumânesti si erau …( !! ) ortodocși, deci erau rumâni curati), cel care a condus răscoala de eliberare a Transilvaniei de sub jugul maghiar, a fost mișeleste ars pe un scaun incins; dar nu numai din acel moment a început genocidul etnic împotriva secuilor: stăpânirea  maghiară i-a obligat să poarte nume ungurești, să treacă la catolicism si să vorbească maghiara. 

Cine nu se supunea avea să fie ucis. 

În memoria genocidului îndreptat de unguri împotriva secuilor stă mărturie Bulevardul Martiriului Secuilor – aflat la Miercurea Ciuc!!!

De ce aceste adevăruri au dispărut din cărțile de istorie? 

Cât de nemernică e această clasă politică, indiferentă la transformarea unor adevăruri istorice în minciuni antirumâneşti? 

Câți dintre noi mai știm că Ștefan cel Sfânt al Ungariei a fost rumân după mamă? 

Câţi dintre noi mai știm că numele de Ungaria e un nume cu origini tracice, 

Ungro-Valahia – un nume străvechi ce face referinţă la pământul negru (Neagra Valahie) al Panoniei Tracice? ) 

Să nu uităm că Budapesta mai are o urmă de rumânism tracic în ea: steagul roșu, galben și albastru, prezent pe frumoasa primărie a acestui oras! 

Toate aceste asocieri dintre toponime şi etnonime puse de mult în evidenţă de savanţii germani, conduc la concluzia că tribul dacic al cauconilor este unul şi acelaşi cu neamul sikuli-lor, adică al secuilor care ocupă şi astăzi acelaşi ţinut şi mai ales folosesc străvechea denumire de Kükülö. 

Numai în legătură cu acest hidronim ţinutul lor a şi purtat denumirea de Ciculia, iar locuitorii numele de ciculi, aşa cum au consemnat călătorii străini. 

Dar numele de ciculi trece uşor la forma siculi, de unde şi forma de secui. 

Viteji, aidoma cauconilor din Elis, siculii dacici şi-au păstrat conştiinţa de autohtoni, mândri de faptul că erau stăpâni pe ţinuturilor lor, ceea ce a impus recunoaşterea demnităţii lor colective.

Captaţi treptat în sfera de interes a coroanei de la Buda, aşa după cum arată şi A.D.Xenopol în ”Istoria românilor din DaciaTraiană”, (Ediţia III, Bucureşti 1988, Vol III pag.224) ei au fost maghiarizaţi prin mijloace din ce în ce mai dure, mai ales după anul 1848. Pentru a forţa desprinderea lor definitivă de masa covârşitoare a autohtonilor din Ardeal, istorigrafia timpului le-a atribuit diferite origini bizare, care se contrazic între ele şi ca atare se anulează reciproc.  

În încercarea de a suplini lipsa oricăror dovezi care să ateste o pătrundere a lor în Ardeal, cum a fost cea a saşilor intens susţinută decoroana maghiară, istoricii au vehiculat şi mai vehiculează diferite plăsmuiri referitoare la originea secuilor oscilând penibil între a-i considera avari, gepizi, huni, pecenegi etc, deşi ei sunt autohtoni, sunt membrii străvechiului neam dacic al cauconilor, primii care au dat nume locurilor pe care trăiesc. 

Ei au conservat până astăzi nu numai nişte toponime de vârstă neolitică, ci serii toponimice de vârstă  neolitică uneori identice cu cele din zona Sibiu, ceea ce reprezintă o altă mare dovadă a faptului că sunt băştinaşi.

Recapitulând, va trebui să arătăm lumii întregi că cei numiţi astăzi secuii sau siculii sunt 

urmaşii autohtonilor denumiţi caucoli, iar mai târziu ciculi fiindcă au trăit şi trăiesc pe văile râurilor denumite încă din antichitate prin hidronimul autohton Kukula. 

Ca o altă dovadă că râurile Kukala au o denumire rumânească arhaică, aceeaşi spiritualitate rumânească a atribuit unui râu din bazinul Siretului omonimul Cucalea.

Având în vedere că maghiarizarea lor forţată echivalează cu imprescriptibilul 

genocid etnic, ne revine obligaţia ca, în numele adevărului, să facem necesara distincţie maghiarizat-maghiar, mai ales în cazul secuilor, care începând cu Unio Trio Nationum s-au revendicat ca etnie de sine stătătoare, distinctă de a ungurilor. 

I-am uitat şi continuăm să îi uităm pe cei de o fire cu noi şi soarta nu iartă. Din ignoranţă şi din comoditate operăm cu teorii de tip Roesler, deşi adevărul istoric cu privire la secui se susţine cu argumente:

1. Argumente geografice şi toponimice, sistematizate în lucrările ştiinţifice ale lui Sabin

Oprean (1928) şi Coriolan Suciu (1974). 

Vlăhiţa este numită în maghiară chiar Olah Falu, adică satul valahilor. Prezenţa lor sub numele de cauconi în sud-estul Transilvaniei este probată de harta lui Ptolemeu din secolul II, dar şi de mărturiile unor călători străini ca Georg Reicherstorfer care la 1527 îi numea ciculi ca şi de mărturiile lui Christian Schesaeus de la 1540 sau de ale lui Ferrante Capece din februarie 1584.

2. Argumente arheologice, având în vedere vestigiile bine reprezentate pentru toate

epocile începând cu neoliticul. 

În ansamblul Daciei, ŢaraSecuilor se delimitează în mod natural prin particularităţile sale de relief, de climă şi de resurse, iar aferent acestora, mărturiile arheologice o individualizează încă din protoistorie ca pe o adevărată punte peste Carpaţi între Dacia intra- şi extracarpatică. 

În acest context, aşezările din Ţara Secuilor au prosperat încă din antichitate susţinând o concentraţie demografică ridicată mai ales prin importantele resurse minerale (sare, fier, cupru. ape minerale etc.) de care au dispus mereu. (vezi şi Viorica Crişan, Dacii din estul Transilvaniei etc.)

3. Argumente istorice, mai ales pentru a denunţa legile de maghiarizare din anii

1842, 1879, 1883 şi 1907, în temeiul cărora o bună parte din densa populaţie autohtonă a fost transformată, prin cele mai draconice forme de constrângere, în vorbitori de limbă maghiară. 

În jurnalul campaniei de pedepsire de la 1761, generalul von Buccow  a notat pentru

totdeauna că în cel mai maghiarizat scaun din secuime din 102 sate, 99 erau locuite de….(!!!)… români, …aşa cum arată istoricul Dr. Mircea Dogaru în revista LUMEA Nr.4 (108)/2002.

4. Argumente heraldice. Fiindcă în sfârşit s-au  recunoscut siculi, deci ciculi autohtoni, şi nu altceva, vor redescoperi din perspectiva continuităţii asumate că în momentul semnării tratatului UNIO TRIUM NATIONUM aveau ca secui conştiinţa originii lor …dacice, motiv pentru care s-au ilustrat în heraldică prin tandemul de semne dacice primordiale soarele-luna (însemnele de pe drapelul secuiesc), tandem deseori regăsit în multe reprezentări antice ale dacilor, inclusiv pe tăbliţele de plumb cu scriere dacică de la Sinaia (vezi ziarul „Gardianul” din 30mai – 4iunie 2005).

Aceeaşi pereche SOARELE-LUNA mai apare numai pe stemele de sorginte dacică ale Moldovei şi ale Ţării Valahe şi la nimeni altcineva în lume. 

De aici lipsa oricăror îndoieli că şi secuii au avut conştiinţa că aparţin neamului dacic. 

5. Argumente culturale. Simon de Keza spune limpede că secuii au împrumutat scrierea de la vlahi. Dar o scriere valahică de tip răboj, numită „rovás irás” şi după maghiarizarea lor, nu se potrivea decât unui grai valahic şi în niciun caz unui grai străin, care ar fi folosit limba şi scrierea latină după modelul oferit la acea vreme de cancelaria regală de la Buda. Hilar este faptul că propaganda anti-românească a uitat de Simon de Keza pentru a pretinde că sintagma „rovás irás” ar defini o scriere adusă de prin Asia, deşi chiar teremenul de „rovás” ( răvaș ) indica originea sa valahică.  Ca dovadă că este o străveche scriere rumânească, rumânii din Valea Timocului, cei care n-au avut legături cu secuii, folosesc şi ei până astăzi termenul de „răbuj”. 

Pe de altă parte, este remarcabil faptul că odată cu parţiala lor maghiarizare, secuii au transpus şi în variantă maghiară celebrele noastre balade Meşterul Manole şi Mioriţa, total inaderente ( !!??) folclorului maghiar sau oricărui alt folclor, ca semn profund al faptului că secuii aparţin la matricea stilistică rumânească.

6. Argumente religioase.

Despre originea lor dacică vorbesc şi stâlpii lor funerari de pe morminte care sunt identici cu stâlpii dacici care mai sunt păstraţi în alte zone rumâneşti. Gestul nostru de închinare a pâinii cu semnul crucii regăsit la secuii trecuţi la calvinismul lipsit de cinstirea Sfintei Cruci este un alt indiciu al orginii lor ortodoxe. Aceeaşi origine ortodoxă o au şi parastasele pe care le fac secuii la înmormântare. Ca mărturie tragică a deznaţionalizării lor forţate încă se mai văd, în mai multe locuri, dărâmăturile unor vechi biserici ortodoxe, semn al comunităţilor de români maghiarizaţi în secuime.  Despre grozăviile îndurate în perioada de maghiarizare forţată ne vorbeşte şi monumentul de la Ciceu consacrat celor două sute de secui ucişi în zi de hram de către generalul de tristă

amintire, care a mai bătut cu tunul cam tot atâtea locaşuri de cult ortodoxe, între care şi  mânăstirea lui Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

7. Argumente antroponimice, din lucrările ştiinţifice ale lui G.Popa – Lisseanu şi ale lui I.I. Rusu (1986), şi mai recent ale lui Ioan Ranca (1995) sau Ioan Drăgan (2000) care pe baza documentelor de arhivă dovedesc maghiarizarea familiilor româneşti prin nume ca Albu, Boér, Bokor (Bucur), Karácsony, Csipán (cioban, în graiul aromânilor), Dán, Fogarasi, Kosztin, Lunguj, Lupuj, Mirtse, Moldván, Nyisztor, Oláh, Oltyán,Pászkuly, Ráduly, Sztojka, Szávuly, Sérbán, Zsunkuy (se citeşte Juncu) şi multe, multe altele, ceea ce nu mai poate fi considerată o problemă a persoanelor respective, ci a naţiunii române şi a României, din moment ce astăzi liderii acestor autohtoni maghiarizaţi odată cu numele lor cer autonomie teritorială. 

Aceste nume dovedesc încă o dată că împotriva Neamului Rumânesc s-a practicat imprescriptibilul genocid etnic care, însă, nu poate servi de bază pentru pretenţiile teritoriale numite autonomie.

8. Argumente sociologice.

Lucrările bine documentate cu date culese din teren de Maria Cobianu-Băcanu (1998 şi 2000), doctor în filozofie la Institutul de Sociologie al Academiei Române.

Este de la sine înţeles că din cele opt grupe de argumente chiar şi numai o singură grupă este suficientă pentru a susţine definitiv calitatea de autohtoni a secuilor ca trup din trupul ţării, chiar dacă o bună parte au fost maghiarizaţi forţat de către defuncta putere imperială în mai multe etape bine cunoscute de istorie, dar şi în perioada Diktatului. Le-am menajat prin tăcere drama deznaţionalizării, ca mama cea adevărată din cunoscuta piesă de teatru „Cercul de cretă caucazian” a lui Bertold Brecht.

Nici acum nu vom proceda altfel, dar nu putem accepta sub nicio formă contrafacerile 

celor care, mânaţi de interese străine, practică intriga şi minciuna spre continua hărţuire şi, în final, spre dezagregarea României. 

O lege privind protejarea minorităţilor, oricare ar fi conţinutul ei, ar obliga majoritatea să se subordoneze oricărui minoritar devenit astfel un protejat, fiindcă obţine un statut preferenţial, ceea ce este inadmisibil din moment ce într-o ţară democratică legile sunt aceleaşi pentru toţi. 

În cazul minorităţii “maghiarizate “ din România situaţia se dovedeşte a fi foarte periculoasă prin faptul că acești oameni au devenit masă de  manevră pentru revizionismul mărturisit pe care îl implică incalificabila contestare a tratatului de pace semnat de toate părţile la Trianon. 

9.  Și, în sfârșit, singurul lucru care poate să dovedească adevărul, este …testul genetic …care ar trebui efectuat la populația de secui! În felul acesta toată lumea ar ști adevărul. 

Dacă ei aparțin grupului  I ori I1b, lucrurile sunt foarte clare și adevărul va fi văzut și acceptat de toți!

                                                         ***

Și cine sunt ei, SECUII???

                          partea a II-a

Secuii anihilați, absorbiți și transformați în … maghiari

De ce această duşmănie a ungurilor faţă de secui? 

Din două pricini, iar mai târziu din trei.. 

* De la început, faptul că Secuii se înţelegeau foarte bine cu ceilalţi rumâni, din Moldova şi Muntenia – teritorii neocupate de unguri la vremea respectivă – era intolerabil pentru unguri. 

* A doua pricină: secuii erau alt neam decât Ungurii! 

În secolul XIX s-a declanşat maghiarizarea sistematică a scaunelor secuieşti şi spre sfârşitul perioadei interbelice maghiarizarea şi-a atins scopul. Secuii dispăruseră din istorie. Naţiunea secuiască înceta să mai existe!

La mijlocul secolului XIX, Secuii încă socoteau că „Ţara” este pentru ei Rumânimea, acoperind prin acest nume, „Ţara”, Moldova şi Muntenia, considerând Ungaria ca „străinătate”. Acum însă nu mai există Secui, întrucât au fost asimilaţi de Unguri. 

Deci, în revendicările lor de azi, Ungurii nu pot apela la nimic din istoria şi drepturile celor pe care i-au nimicit, adică pe Secui. 

Cum s-a înfăptuit diabolica maghiarizare a secuilor??

Primele maghiarizări ale numelor au avut loc între 1848 si 1849, când la aproape 700 de persoane li s-a schimbat numele. 

În 1862, altor 550 de persoane le sunt maghiarizate numele, cinci ani mai târziu numărul acestora ajungând la o mie. Numirea în 1867 a unui nou ministru responsabil cu maghiarizarea avea să accentueze procesul. 

Sub presiunea autorităților, la fiecare jumătate de an se întocmeau liste pentru schimbările de nume, pe regiuni și provincii, lucru ce avea să ducă la maghiarizarea a încă 2.700 de persoane între 1867 și 1880.

Rezultatele nu erau însă pe măsura pretențiilor iredentiste ale societății de

maghiarizare. Prin urmare, în 1898, revizionismul maghiar comanda răspândirea în masă a unui îndrumar intitulat „Cum să maghiarizăm numele de familie”. Autor era chiar președintele Societății de maghiarizare a numelui, Telkes Simon, pentru care „așa cum prin botez creștinul devine membru al comunității creștine, tot așa, prin maghiarizarea numelui de familie, prin…botez național, cel cu nume străin este primit în societatea maghiară.

Astfel, promotorul maleficei lucrări prevedea mai multe metode de maghiarizare rapidă și eficientă a numelor de familie. În primul rând, maghiarizarea prin preluarea numelui așezării din care provenea supusul imperial și adăugarea terminației „i”: Aradi, Erdi, Lendvai etc. 

Sau se recomanda traducerea denumirilor meseriilor: Acs-Dulgheru, Dobos-Tobosaru, Festo-Boiangiu, Lakatos-Lacatusul, Pap-Preotu, Kantor-Dascalu, Zaszlos-Stegaru, Tiszt-Ofiterul etc.

Pentru cei ce voiau să păstreze amintirea naționalității strămoșilor, li se permitea să folosească numele de Najos (Bavarez), Bolgar (Bulgaru), Gorog (Grecul). 

Pentru români era rezervat apelativul Olah, autorul inventând și numele

de Kun, ca aplicare pentru neamul „așezat între Dunăre și Tisa”. 

În urma acestor acțiuni, fenomenul de maghiarizare a numelor a luat rapid

proporții. Peste 300 de schimbări de nume în 1880, încă 1.300 un an mai

târziu și mai bine de 14.000 în deceniul care a urmat. 

Totuși, la sărbătoarea mileniului din 1896, Societatea de Maghiarizare a Numelor a considerat rezultatele ca nesatisfăcătoare, fiind expediate într-un ritm frenetic noi metodologii și propuneri de nume tuturor acelora care prin pozitia lor puteau contribui la aplicarea deciziilor (directori de școli, ziare și reviste, societăți financiare și industriale, dar și arhive). 

Apelurile aveau să fie trimise și episcopilor greco-catolici, reformați, catolici, unitarieni și lojelor masonice.

Ungaria își urmează “instinctul”.

Cartea secretă a guvernului

În 1907, la Budapesta apare sub egida Tipografiei Regale Maghiare de Stat lucrarea „Românii din Ungaria”. Un volum de lucru confidențial al guvernului maghiar, în cele o mie de pagini fiind inserate măsuri dure vizând reducerea la tăcere a tuturor mișcărilor care militau pentru apariția în cadrul unei confederații de state naționale a Transilvaniei Românești. Desigur, editarea lucrării este și astăzi negată de Guvernul de la Budapesta. Peste timp, însă, s-au păstrat cel puțin două exemplare, unul aflat la Biblioteca Universitară din Cluj-Napoca, iar cel de-al doilea arhivat în fondul secret al Academiei Române din București.

Direcțiile de luptă împotriva românismului propuse de Anton Huszar

se refereau la distrugerea unității demografice a românilor ardeleni,

maghiarizarea Bisericii greco-catolice române, desființarea autonomiei

Bisericii Ortodoxe Române, maghiarizarea învățământului, interzicerea culturii românești în Transilvania, desființarea presei românești

și a organizațiilor politice ale ardelenilor, precum și împiedicarea accesului 

românilor la instituțiile financiare. Lucru care s-a realizat, între 1907 și 1918, Ardealul fiind colonizat cu maghiari, românii ardeleni fiind trans-colonizați în mai multe regiuni maghiare. Din atenția revizioniștilor nu scăpau nici școlile. Astfel, ținând cont de faptul că limba română era cea mai puternică armă a românilor împotriva maghiarizării, autorul propunea ca în școlile secundare românești limba de predare să fie maghiara (cum și azi se întâmplă în județele Harghita și Covasna) iar limba română să fie …opțională.

La rândul lor, societățile de lectură de la liceele românești erau obligate să-și țină ședințele în mod alternativ, într-o săptămână în maghiară, în

alta, în română. 

În ceea ce-i priveşte pe români, procesul de secuizare a lor s-a produs de-a lungul secolelor, lent, pe cale paşnică şi ”naturală”, dar au existat şi presiuni şi constrângeri de natură etnică şi confesională, cum au existat şi momente de constrângere, de trecere forţată a românilor vorbitori de limbă maghiară din satele etnic mixte la religii de expresie maghiară. 

Purificarea etnică a românilor.  

Cronologic, aceste momente de maximă intoleranţă faţă de confesiunea şi etnia românilor din „Secuime” au avut loc după cum urmează: anii 1848/1849, toamna anului 1916 (după retragerea armatei române din Ardeal), lunile ce au urmat retragerii administraţiei româneşti; anii care au urmat după Dictatul de la Viena (1940-1944), perioada de după instalarea administraţiei Comisiei aliate de Control (noiembrie 1944- martie 1945), primăvara anului 1990. 

Prezente în memoria colectivă a românilor din Covasna şi Harghita, 

aceste momente reprezintă, o „piatră grea” a convieţuirii interetnice, 

manifestându-se ca o adevărată …”teroare a istoriei.” 

După ce a trebuit să renunţe la poziţia dominantă ca urmare a destrămării monarhiei austro-ungare şi formării României Mari, maghiarii din acest spaţiu au avut şi au dificultăţi să accepte noua poziţie de minoritate, continuând să lupte pentru menţinerea sau recâştigarea privilegiilor şi poziţiilor lor dominante. Aşa au procedat după instaurarea comunismului când, cu sprijinul lui Stalin, au reuşit să înfiinţeze Regiunea Autonomă Maghiară, „experiment socialist” de tristă amintire pentru rumâni.

În final, trebuie să spun că nu e niciun motiv să fii supărat dacă ești maghiar sau țigan în țara românească.

Dar consider că este o crimă ca cineva să te păcălească și să-ți schimbe părinții, rădăcinile.

Napoleon Savescu