Lecturi memorabile
General Br. (r) Aurel I. Rogojan 28 Noiembrie 2021
Aurel V David-Eminescu Izvoare
Semnalăm două apariții editoriale de incontestabilă valoare documentar-științifică ale conf. univ. dr. colonel (r) Aurel V. David „Izvoare ale măreției și tragediei lui Mihai Eminescu – Eminescu să ne adjudece – (studii de sociologie etnospirituală)”, Editura Pim, Iași, 2021, 531 pagini și „Eminescu pe marele drum al destinului”, vol.I – „Pe nesfârșitele drumuri ale cărții – ursitoarele destinului eminescian”, 333 pagini; vol. II – „Pe lungul drum al destinului”, Editura Pim, Iași 2021, 351 pagini.
Cât de actual este astăzi Eminescu? Pentru cine-i cunoaște opera, întrebarea este fără rost. România guvernată de interminabile crize are nevoie de resursele ideologice izvorâte din gândirea genială și viziunea demiurgică a conservatorului Eminescu, pentru a se putea opri prăvălirea milenarului nostru neam în neant. Într-o Românie în care câștigă teren demolatorii istoriei, dezavuatorii eroilor și personalităților culturale, științifice ți politice, Eminescu este mai actual ca oricând.
Evoluționist, asemenea lui Platon, Aristotel, Descartes și Kant, Eminescu a conceput societatea și cunoașterea umană în continuitate, valorificând tradiția ca fundament al oricărei cunoașteri, temei în care „toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naționaltății și a țării (Opere vol. X, pag. 259). Abordările eminesciene privesc toate prioritățile agendei publice a timpului său, dar corelate contextelor istorice, economice, sociologice, demografice și geopolitice, pentru a da sens și perspectivă consolidării și dezvoltării națiunii și statului român.
Pentru a nu trezi susceptibilitățile celor grabnici de a-l eticheta pe Eminescu ca ideolog al extremismului naționalist, le oferim viziunea sa despre misiunea românilor, „chiar în virtutea originiei lor”: „Aruncați din întâmplare la răspântia unde se ating cele trei lumi deosebite și mai mult ori mai puțin învrăjbite, lumea modernă, cea musulmană și cea muscălească, românii, chiar în virtutea originii lor, sunt meniți a reprezenta interesele ideilor moderne și a fi un stat de cultură deosebită, în care trei lumi se întâlnesc și se împacă” (Aurel V. David, „Izvoare ale măreției și tragediei lui Mihai Eminescu – Eminescu să ne adjudece – studii de sociologie etnospirituală”, pag. 517).
Cuprinsul volumului citat ne reține atenția prin titluri ca: „Nicolae Bălcescu-Izvorul de istorie și limbă românească. Comentarii pe marginea studiului eminescian „Bălcescu și urmașii săi”; „Alexandru Ioan Cuza-Mentorul tainic al ideilor eminesciene privid edificarea României întregi”.
Lucrarea citată, pe parcursul a 20 de studii și articole, aduce argumente, unele inedite, că „Mihai Eminescu a fost, în scurta sa viață, în același timp, învățător, filosof, preot, profet, apologet și martir. […], Patriarh al limbii române, Sociolog al României moderne, Poet al României eterne, Prima jertfă politică pe altarul Daciei Mari” (op. cit. Idem).
Trebuie observat că fiecare dintre studiile și articolele volumului au ca pretext câte un motto eminescian, care a constituit temeiul cercetării legăturii dintre Eminescu și ideea motto-ului. Astfel, cap. XIII „Detronarea lui Cuza prin complot și trădare” se deschide cu caracterizarea detronării de către Mihai Eminescu: „Vor trece veacuri și nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de rușine ori de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina lui 11 februarie [1866] și stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururea în memoria generațiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn” (op.cit.pag.393).
„Pecetea neamului și a familiei asupra destinului pruncului Mihail” este intertitlul de deschidere a volumului I din „Eminescu pe marele drum al destinului…”, care aduce informații asupra originii transilvănene a moșilor și strămoșilor lui Mihai Eminescu și a contextului istoric, geopolitic și demografic în care aceștia au plecat din ținutul Blajului pentru a se stabili în Bucovina, unde ardelenii știutori de carte erau la mare căutare și loc de cinste pentru a-i învăța pe copiii românilor cititul și scrierea în limba românescă după grafia latină cu care Școala ardeleană a înlocuit grafia chirilică.
În economia a 684 de pagini ale celor două volume „Eminescu pe marele drum al destinului”autorul reconstitue drumurile lui Mihai Eminescu, mai întâi cel al familiei, apoi cel al cărții (școlii) – de la Ipotești la Cernăuți, fiindu-ne prezentate succinte fișe documentare, cu informații din momentul respectiv, ale localităților prin care a trecut. Urmează drumurile la Botoșani (pe atunci aparținea de România), la Suceava și la Ipotești, din nou la Botoșani pentru a termina clasa a II-a de gimnaziu, înapoi la Cernăuți, unde teatrul actriței Fanny Tardini, cu un repertoriu politic național-românesc, îl va determina pe tânărul Mihai să urmeze trupa pentru a ajunge la Brașov, apoi la Sibiu (1864), unde să se înscrie ca privatist la Gimnaziul catolic german, asemeni fratelui său Ilie.
În căutarea destinului, drumurile lui Mihai îl duc din nou la Botoșani (practicant la tribunal, copist la Comitetul permanent al Consiliului județean), apoi iarăși la Cernăuți pentru a continua studiile, dar se alătură iarăși trupei teatrale cu care ajunge la Brașov, revine la Ipotești și pleacă la Cernăuți, unde ia pare la funeraliile profesorului său Aron Pumnul, care, pentru Eminescu era „geniul mare al deșteptării Bucovinei”.
Urmează: „Drumul spre Blaj – Inima românismului”, „Blajul – Între speranțe și dezamăgiri”, „Pe drumul norocului – Din Ardeal în România”, Pe drumul speranței – Din Novaci la Dunăre” și „Pe drumul împlinirii destinului”, de la Corabia la Giurgiu, unde s-a angajat hamal zilier în port și rândaș la grajdul unui hotel, dar are șansa de a cunoaște folclorul zonei Vlașca. Aici este descoperit de Iorgu Caragiale, care avea nevoie de un sufleor la trupa sa de teatru. Despre acest moment Ion Luca Caragiale consemează: „Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat – care slujea în curte și la grajd – culcat în fîn și citind în gura mare pe Schiller. În ieslea grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca băiatului – plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea a fi copil de oameni, ajuns aici din cine știe ce împrejurare. Actorul îi propune să-l ia sufler cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi cu bucurie. Își luase biblioteca și acuma se afla la București” (op.cit.pag.324).
Din toamna anului 1867, Mihai se stabilește cu chirie în casele lui Iorgu Caragiale din strada Boteanu, fiind angajat secretar la trupa teatrală a lui Mihail Pascaly, care-l va recomanda ca sufleur și copist la Teatrul cel Mare. Leagă prietenia fastă cu I.L.Caragiale și, în scurt timp, va fi prezent în vâltoarea evenimentelor care vor marca destinul românior transilvăneni, dar și al României, numite de el: „țara mea de glorii, țara mea de dor”
„Atunci toți l-au crezut rumân, fără straie omenești, flămând, îngândurat, neajutorat, nevoiaș, slab, suferind. Însă, după ce au aflat ce inteligență lucra în creierul său veșnic în alertă, destui binevoitori, neștiutori sau pizmași i-au căutat alte origini. Nu putea fi român pentru că era prea deștept […] Astfel, străini de neam i-au reinventat originea, păcălind o perioadă și pe unii români nativi […]”, fiindu-i atribuite nu mai puțin de 13 origini etnice. Eminescu avea să le spună: „Ne ținem grapă de părinți, ce neam de neamul lor au fost români…scriitorul acestor șiruri e însuși neam de țărani…și a ținut coarnele pugului pe moșia părintească”(op.cit.pag.348).
Contestarea etnicității românești, chiar din momentul remarcării genialității sale este, de fapt, așa cum observă Aurel V. David „începutul drumului lui Eminescu spre nemurire…”
Prin cele două opere de cercetare a măreției, tragediei și a locurilor de pe cuprinsul vetrelor românești prin care Mihai Eminescu a trecut pe drumul destinului său, autorul oferă numeroase informații mai puțin cunoscute ori puse în valoare, unele inedite, prin care întregește patrimoniul cunoștințelor despre inegalabila personalitate simbol a neamului românesc. Totodată, prin aceste lucrări și originalitatea abordării unui subiect despre care s-a scris poate cel mai mult în literatura consacrată marilor personalității ale culturii românești, Aurel V. David își revendică locul meritat printre eminescologi, dovedindu-se un fervent promotor și apărător al operei lui Eminecu și al ideologiei naționale de sorginte eminesciană.
Aurel V. David are și el drumurile destinului său. Din Cheudul Sălajului, de la Poarta Someșului, în garda prezidențială a lui Nicolae Ceaușescu, un drum întrerupt de evenimenteleAurel V David Eminescu vol 1 din decembrie 1989, judecat pentru favorizarea infractorului (șeful statului în funcție), achitat și eliberat din lipsă de probe. Fiind absovent al Facultății de istorie-filosofie din Universitatea București, pornește pe un nou drum, acela de cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Militară, de unde următorul drum îl va duce în instituțiile de învățământ ale Serviciului Român de Informații, la obținerea titlului de Doctor în știința militară al Academiei de Înalte Studii Militare, precum și a gradului didactic de conferențiar universitar la Facultatea de Informații din Institutul Națonal de Informații. Din anul 2001 până la trecerea în rezervă, în anul 2006, la limită de vârstă, a îndeplinit funcția de Șef al Centrului de Studii și Cercetări pentru Siguranța Națională din cadrul Serviciului Român de Informații.
După trecerea în rezervă a profesat în învățământul universitar în calitate de conferențiar universitar, prodecan și decan la Facultatea de Sociologie-Psihologie a Universității Spiru Haret. A publicat mai multe cărți științifice, monografice, cursuri universitare, precum și numeroase studii și articole în reviste de specialitate.
Semnalăm reocupările pentru viața și opera lui Mihai Eminescu și din partea altor profesioniști ai lumii informațiior secrete. Astfel, știut fiind că proiectul politic eminescian privind unitatea națională a deranjat cele trei imperii, colonelul (r) George Ene a cercetat și studiat subiectul Eminescu. Securitatea și siguranța naționlă a României, pe care l-a dezvoltat într-o teză de doctorat.
Arabistul Dan Toma Dulciu, după retragerea din serviciul activ s-a dedicat carierei universitare și eminescologiei publicînd:
– Eminescu Diplomația, București, Editura Universitară, 2008;
– Misterele gravurilor ediției Maiorescu Simboluri Criptice, București, Editura Universitară, 2008;
– Eminescu – sofisme și aporii, București, 2013;
– Mihai Eminescu – Prezențe vieneze, București, 2016;
– Eminescu în culisele justiției Dosarul interdicției judecătorești, București, 2016;
– Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu Documente inedite, București, 2016;
– La Steaua…. o interpretare hermeneutică”, Magic Print, Onești, 2017;
– M. Eminescu – Itinerar vienez”, Viena, 2017;
– Eminescu inedit-ediţia „papier à cigarette.
https://www.b1tv.ro/politica/o-noua-materie-va-ajunge-in-scolile-romanesti-legea-care-prevedere-introducerea-materiei-istoria-evreilor-holocaustul-a-fost-promulgata-1090391.html?utm_source=facebook_B1&utm_medium=referral&utm_campaign=post&fbclid=IwAR0dQcEh-RIoZ1IXaawO30_BZ84TCVSStDezonSR8P2UB3uPNSvdZ7ryZ0c
O noua materie se introduce in Romania si anume ,,Istoria evreilor . Holocaustul” care se bazeaza pe falsuri istorice, pe acte de politie politica pe origine si pe furturi de dosare. In cest simulacru de materie antiromanismul o sa vedeti falsuri de toata jena pe istorie cenzurata… cu sefi de servicii secrete, ofiteri israelieni si in abuzuri in justitie pentru compromitere. In anii 50 am avut o retea de ofiteri de Securitate care se ocupa in secret cu arhivari de dosare in anchete si in interogatorii in secret din care nici macar un singur dosar nu a mai ajuns in public . Mai mult de atata, o comisie a aliatilor a constat ca nu exista acte pe numarul oficial de morti si pentru asa ceva s-a ajuns la concluzia ca statul israelian nu poate primi despagubiri . Aceasta comisie a avut aprobarea presedintelui Dej si a Securitatii sa intre in arhivele romanesti…
In anii 50 am avut un razboi al spionilor plin de executii cu cartite si cu epurari staliniste pentru interesele statului Israel in Romania . La inceput aripa dura a Securitatii a condus mai multe operatiuni de falsificari de acte cu crime de razboi in vederea retragerii sprijinului acordat de CIA si de NATO anticomunismului din Romania si actele sunt valabile si astazi si utilizate de Centrul Wiesenthal in vederea justificarii numarului de morti declarat de ei. Neoficial, multe din aceste acte au fost prezentate de media evreiasca din Romania ca acte valabile…. Dupa aceste operatiuni au urmat incercarile CIA si Israelului de impartire a despagubirilor de razboi care blocau plecarea armatei sovietice din Romania conditionata de plata despagubirilor de razboi. Mai mult de atat, Israelul a incercat prin impartirea despagubirilor de razboi sa provoace si un val de deportari si de executii de evrei in Romania in fata vanatorilor de vrajitori anticomuniste din SUA pentru curatarea imaginii pe propiile comunitati acuzate de stalinism… Deportarile de evrei au fost blocate din interior de Securitate….
In anii 50 tatal meu ca sef in Securitate a condus verificarile pe legionari si asa a ajuns sa ancheteze si sa interogheze spioni germani, spioni britanici si spioni sovietici care au actionat in Romania inainte de 23 august 1944 pentru care a ajuns la operatiunile sub steag fals germane sau sovietice. Germania a luat in calcul pierderea razboiului cu trimiterea Romaniei la despagubiri de razboi ca sa primeasca ei conditii mai usoare si sovieticii aveau tot interesul sa exagereze pentru justificarea anexarii Basarabiei. Astfel, pana in 1953 a arhivat zeci de dosare de verificari care dupa 1989 au fost furate din arhivele Securitatii in amenintarile sefilor de servicii secrete romanesti si al unui fost ofiter israelian pe nume David Suli ajuns milionar in retrocedari ilegale pentru care s-a judecat ani si ani de zile. Vinovat de furtul dosarelor se face Emil Constantinescu care a condus furtuile de dosare in amenintari grele pe tatal meu si pe fostii ofiteri implicati in strangeri de probe si in arhivarea acestor dosare.
Dupa anexarea Basarabiei in arhivele romanesti a intrat GRU-ul cu sefi din Securitate spioni sovietici pentru care nu se mai poate sti ce e real si ce e fals pentru ca au fost mai multe operatiuni de falsificare de acte si de dosare . Mai mult de atata, sistemul de deportari sovietic lua in considerare partea etnica pentru care nu se mai poate sti ce a fost acolo pentru ca vine pe sistem de contrainformatii si de operatiuni psihologice. Cum ,,meseria se fura” aceste operatiuni de pe teritoriul Romaniei au fost monitorizate din 1951 de aripa national comunista din Securitate si doar cei implicati mai stiau ce a fost sau cei care au monitorizat aceste operatiuni…. Pentru pastrarea tacerii Emil Constantinescu a trimis sefii de servicii secrete cu amenintari si cu santajuri la fostii ofiteri de Securitate ca sa pastreze tacerea pe secretele anilor 40 si anilor 50 in saradele lui Lucia Hossu Longin pentru imagine.
Holocaustul a fost declarat in Romania in acte de politie politica pe origine pe familiile si pe copiii fostilor ofiteri de Securitate ca sa pastreze tacerea si in furturi de dosare sau in falsificari de dosare. Dovada o gasiti in dosarele fostilor ofiteri de Securitate curatate exemplar ca sa nu se ajunga la arhivarile de dosare…din care astazi nu a mai ramas nici macar un singur dosar.