CARE SECUI?

Publicat de |2011-07-17T21:45:28+00:0017 iulie 2011|Transilvania|

Câteva întrebări

Insistența UDMRistă pe tema existenței unui Ținut Secuiesc în România, ca entitate geografică, istorică și etnică, cu pretenția de a fi recunoscută și politic, ca zonă („regiune”) administrativă distinctă, ne obligă să facem observațiile și considerațiunile ce urmează, oareșicât neplăcute pentru cei vizați, dar nu este vina noastră că am fost provocați la acest examen de luciditate. Noi nu aveam nevoie de așa ceva. Alții însă se pare că nu mai e chip să te înțelegi cu ei fără să le pui oglinda în față!

      Prima întrebare care se ridică singură în picioare este următoarea: cum ar putea să existe un asemenea ținut, numit secuiesc, devreme ce la ultimul recensămînt al populației s-au declarat secui numai câteva mii de cetățeni din România?! Vreo cinci mii cu toții! S-ar zice că mai mulți sunt bulgarii, rutenii, tătarii și o mulțime de alte etnii minoritare din România, cam toate, dar nici una dintre etniile acestea nu visează la un teritoriu propriu, ba unul întins pe trei județe! Aproape o zecime din suprafața României, pentru numai cinci mii de persoane?! Nu-i absurd cumva?

Secuii vorbesc ungurește. Trecem peste anumite particularități lingvistice. Iar cei mai mulți dintre ei, în proporție de peste 90%, s-au declarat maghiari la ultimul recensămînt. Udemeriștii declară că secuii sunt un fel de olteni de-ai lor, că maghiarii și secuii sunt deci același popor, aceeași nație. Cu alte cuvinte, acel mult râvnit Ținut Secuiesc ar urma să fie un Ținut Unguresc în interiorul României, un soi de Ungarie mai mică. Nu altceva!

Îi invităm pe concetățenii noștri să fie oameni serioși și să nu se mai ascundă după cireș. Cireșul este un pom după care nu se poate ascunde nimeni, este prea firav, prea subțire. Ca și piersicul! Nici după el nu te poți asunde. Așadar, despre așa ceva este vorba, stimați concetățeni, despre un Ținut Unguresc în interiorul României! Asta este ținta dumneavoastră, miza aflată în dispută!

Și problema, pusă în clar, aceasta este: putem accepta o asemenea Ungarie, ceva mai mică, în interiorul hotarelor românești? …Îi las pe udemeriști să răspundă!

Indiferent de răspunsul lor sau al nostru, e bine de știut că nu ne-ar lăsa Europa și nici ONU să îngăduim o asemena soluție administrativă. Am crea un precedent și un model extrem de primejdios pentru pacea lumii. În plus, acest model este și inacceptabil în sine, este o soluție injustă, incorectă, și mai ales inaplicabilă. Dacă o acceptăm, pe aceeași logică va trebui ca în interiorul acestei Ungarii mici să creăm și o Românie mai mică, la Toplița și împrejurimi, unde românii sunt majoritari!… Și așa mai departe, la nesfârșit!

Acceptând mai departe logica preopinenților udemeriști, ne întrebăm – și aceasta ar fi a doua întrebare, cât este de reală mult invocata vechime și istoricitate a acestui ținut „secuiesc”? Adică cerem să vedem harta, în vechea administrare a Transilvaniei, să vedem dacă chiar a existat vreodată această entitate, recunoscută și consemnată ca atare. Nu are mare valoare un asemenea argument, dar dacă vom constata – așa cum bănuiesc eu, că acest Ținut Secuiesc nu a existat niciodată, pe nicio hartă administrativă a Transilvaniei, nici măcar pe harta Ungariei Mari, asta va spune mult despre seriozitatea adversarilor noștri. Nota bene: prin adversar înțeleg lider udemerist, activist al iredentismului maghiar absurd și stupid, indiferent unde-și duce existența. Repet: din câte am aflat și eu, ca antecedent istoric al mult doritului Ținut Secuiesc nu a existat decât vestita Regiune Autonomă Maghiară, care și-a pierdut autonomia în condiții pe care UDMR preferă azi să le facă uitate. Fie așa!

Așadar, dacă ungurii, de la Budapesta sau de la …Koloszvarul de odinioară, nu au recunoscut niciodată existența unui Ținut Secuiesc, de ce ar face-o românii, care cunosc mai puțin statutul real al secuilor?! Există secui? Sunt diferiți de etnia maghiară? Prin ce se deosebesc? Prin ce se aseamănă?

Ajungem astfel la a treia întrebare, pe care ne-o punem cu toată seriozitatea: există secui?

După declarațiile UDMR secuii nu există ca popor, ca etnie de sine stătătoare. Sunt – și îl citez din nou pe Verestoy Attila, secuii sunt o subdiviziune dialectală, geografică, a măreței și glorioasei națiuni maghiare. Proportions gardées, secuii sunt pentru maghiari ceea ce sunt oltenii, zice dl Attila, pentru români. Firește, nu punem la îndoială competența dlui Verestoy, și îl inventariem alături de toți ceilalți istorici, maghiari sau mai puțin maghiari, care spun același lucru, că secuii nu există ca popor, ca nație, ca etnie de sine stătătoare. Dar știu că mai sunt și alți istorici, mult mai mulți, inclusiv maghiari, care susțin că secuii sunt altceva decât maghiarii! Sunt distincți de aceștia. O etnie separată! Și, firește, aduc în această privință oarece argumente. Mă opresc la un singur argument: argumentul biologic. Cândva la modă, cercetările biologice au fost repudiate de istorici și de politicieni, ca fiind de inspirație rasistă. În ultima vreme sunt iar luate în seamă, ca cercetări de genetică și antropologie foarte exacte.

Cercetări biologice interbelice, bazate de analiza sângelui, au dus la concluzia că între maghiari și secui sunt diferențe rasiale, biometrice, foarte mari. Vezi lucrările lui Petru Râmneanțu, bazate și pe cercetările unor savanți germani. La fel, diferențele dintre românii din Ardeal și maghiari. În schimb, între secui și români aceste cercetări biologice au pus în evidență asemănări foarte mari. Asemănări care nu miră pe nimeni dintre cei care cunosc istoria Transilvaniei și au cunoștință de procesul de maghiarizare și de secuizare care a afectat un număr considerabil de români. Maghiarizarea a afectat elitele românești, iar secuizarea un număr mare dintre românii de rând, țărani îndeosebi.

Acest proces, deseori identificat și înregistrat, încă nu a făcut obiectul unei cercetări științifice serioase. Mai presus de interesul științific, ar trebui să existe un interes uman pentru acești români care, din diverse cauze, au pierdut, temporar sau definitiv, parțial sau total, conștiința românească.

Intră la socoteală și românii din Ungaria, care la 1 Decembrie 1918 erau câteva sute de mii, aproape o jumătate de milion! Bucureștiul, capitală a tuturor românilor, nu s-a îngrijit deloc de soarta românilor din Ungaria. Aceștia nu au uitat că sunt români. Faptul că sunt, majoritatea, greco-catolici și prin asta se deosebesc de toți maghiarii, este ca un memento pentru ei, să nu-și uite obârșia. Sunt nevoiți să și-o tăinuiască din pricina agresivității șovinismului maghiar. Șovinism activ atât la nivelul autorităților, cât și la nivelul vecinului de palier. Budapesta s-a priceput să imagineze și să aplice minoritarilor din Ungaria metode deosebit de eficiente de maghiarizare. Acestui proces le-au căzut victime nu numai românii, ci și sute de mii de germanici, sași sau șvabi din Ungaria.

În decembrie 1989, când, în primele zile ale „revoluției”, simpatia internațională pentru România atinsese cote record, mii de maghiari din Ungaria au prins curaj și și-au clamat identitatea românească. A fost o mare surpriză pentru autoritățile sensibile la acest subiect! Oroarea petrecută de Crăciun 1989, mineriadele care au urmat și alte isprăvi feseniste, i-au făcut pe bieții oameni să bată în retragere, rușinați… Le e greu, în atmosfera de anti-românism sălbatic în care trăiesc, să-și deschidă sufletul. Dar nici indiferența noastră față de românii din Ungaria nu mai poate fi acceptată, la niciun nivel al vieții publice!

Singura forță politică din România care a fost preocupată de soarta românilor deznaționalizați au fost legionarii. În perioada interbelică, echipe de studenți legionari au bătut satele cândva românești din secuime, mergând din casă în casă și explicând acelor secui ortodoși sau greco-catolici că nu mai au motive să se teamă a-și afirma identitatea de români! La românii din sudul Dunării, tot așa, numai legionarii au fost preocupați să-i revigoreze ca purtători ai moștenirii daco-romane. Din păcate, autoritățile nu au susținut în niciun fel aceste eforturi. Dimpotrivă, n-au existat în România oameni mai prigoniți decât legionarii!…

Se naște astfel a patra întrebare, probabil cea mai importantă: când ne vom învrednici să concepem și să demarăm o vastă acțiune de recuperare pentru românism a unui număr cât mai mare de români dintre românii maghiarizați sau secuizați în ultimii o sută de ani?

Poate n-ar fi rău să adoptăm modelul UDMR-ist, chiar și metodele cu care încearcă să-i recupereze pe ceangăi, de exemplu. Chiar dacă este vorba de un fals istoric în cazul ceangăilor. Măcar insistența și aplombul udemerist le-am putea împrumuta. Iar de partea noastră fiind adevărul istoric și dreptatea, e foarte probabil să avem și rezultate pe măsură!

Evident, o asemenea politică, de recuperare a românilor pe care vecinii noștri s-au străduit din răsputeri să-i deznaționalizeze, îi vizează și pe românii din celelalte țări unde aceștia sunt într-un proces de descreștere numerică, indus în mod artificial de autoritățile respective. Nu de azi, de ieri, ci de decenii sau secole chiar! E de mirare cum de au supraviețuit ca români bieții oameni! Lucrurile nu mai pot fi lăsate la voia întâmplării și este nevoie de o acțiune guvernamentală energică și inteligentă, perseverentă, dusă cu mult tact, cu șiretenie chiar, dacă este cazul, acțiune care să nu depindă nicicum de alternanța politică la guvernare.

      Ce oferă Uniunea Europeană secuilor? Este o întrebare legitimă, căci tuturor minoritarilor Uniunea Europeană le oferă câte ceva… De pildă le oferă zeci de milioane de euro țiganilor, lucru bine cunoscut. Le oferă și aromânilor din Balcani un sprijin important – e drept, mai mult moral! Întrebarea aceasta și-o pun și mulți secui, care speră într-un ajutor UE consistent și diversificat… De curând, la sediul UE, activiștii secui au încercat să întindă o tarabă pe care să-și exhibe drepturile la un ținut autonom. Au părăsit sediul UE cu coada între picioare, ignorați de factorii de decizie europeană. Se așteptau la mai multă atenție! Gheorghe Frunda & comp. le promisese altă primire.

De ce pomenesc numele lui Georg Frunda? Pentru că Gyuri Frunda este un om deștept, dar l-am auzit susținând o prostie la TV, o prostie cu care i-a îmbrobodit și pe secui, îmi dau seama. Iar cum G.Frunda nu este un prost, deduc că de fapt i-a mințit pe bieții secui dându-le speranțe nejustificate. Anume speranța de a ajunge și ei în România să aibă statutul catalanilor din Spania!… Catalani care la UE au un sprijin consistent. De ce nu l-ar obține și secuii?…

Răspund: Secuii nu vor obține acest statut dintr-un motiv foarte simplu, domnule Frunda: pentru că secuii nu sunt secui, ci maghiari! Făcând jocul Budapestei și al UDMR-ului, și declarându-se la recensămînt maghiari, bieții secui nu au știut ce au de pierdut: au pierdut protecția și sprijinul Uniunii Europene, care acordă o atenție specială numai minoritarilor care nu au o țară mamă, așa cum au bunăoară evreii, bulgarii, turcii sau armenii din România și de oriunde. Inclusiv maghiarii, care au o țară mamă, numită Ungaria. Catalanii, bascii, țiganii intră în categoria celor pe care nu-i apără nicio țară mamă, ei trebuie apărați de organismele internaționale! Și chiar sunt apărați și sprijiniți!

Cinstit vorbind, secuii fac și ei parte din această categorie de minoritari, iar modelul catalan li s-ar fi putut aplica fără probleme. Dar au greșit, nu au fost cinstiți față de ei înșiși, au acceptat să se declare maghiari. Și-au negociat identitatea, au stat la târguială pentru ea! Nu știu ce au câștigat prin asta. Dar eu știu ce au pierdut renunțând la identitatea de secui: au pierdut dreptul de a li se aplica modelul catalan! Frunda și ai lui, din UDMR, fac tot felul de sofisme ca să-i împiedice pe secui să priceapă ce au pierdut când au acceptat, în pofida istoriei lor și a tradiției populare, a conștiinței lor etnice, au acceptat să intre în jocul Budapestei, al UDMR, și să se declare unguri.

După părerea mea și a celor mai mulți români de bun simț, în România nu sunt numai 5000 de secui. Dimpotrivă, secuii sunt cam o jumătate de milion, sunt minoritatea etnică cea mai bine structurată, cea mai omogenă din România. Au făcut însă o mare greșeală, o greșeală istorică atunci când, după 1990, au avut ocazia să se manifeste din nou ca o etnie de sine stătătoare, iar ei s-au declarat maghiari!… De ce au făcut-o, eu nu știu! Știu ei mai bine, secuii, probabil! Eu știu în schimb ceea ce mulți secui nu știu: cât de rău s-au păcălit sau au fost păcăliți! Cât de mult au pierdut pe mâna acelor lideri secui care s-au lăsat păcăliți! Păcăliți sau cumpărați?…

Trist este că păcăleala sau trădarea merge mai departe, picioarele acestei minciuni încă mai au ceva vlagă și hoinărește mai departe prin Ținutul Secuiesc, în toată voia: secuii sunt unguri!…

Există un Ținut Secuiesc, căruia să i se acorde de la București autonomie?

Dacă e vorba de autonomie și secui, fac precizarea cea mai importantă din acest text: singura autonomie de care secuii au nevoie și la care au tot dreptul să spere și să aspire este autonomia față de Budapesta, față de UDMR, față de fantasmele revizionismului maghiar, la care s-au băgat slugă! S-au legat la cap fără să-i doară! O asemenea greșeală nu se poate rezolva de azi pe mâine și în niciun caz nu se poate rezolva la București.

*

      În general, politica revizionistă maghiară speră, cam totul, de la conjunctura internațională favorabilă, de la sensibilizarea instituțiilor cu vocație planetară sau continentală, capabile la momentul potrivit să încline balanța în favoarea Budapestei. Cheltuie multe miliarde maghiarii de pretutindeni ca să facă un loby pro-maghiar și anti-românesc cât mai convingător. Sunt ceva semne care îi încurajează să spere într-o reeditare a diktatului de le Viena, din august 1940… Ținutul Secuiesc ar fi un pas important în această direcție. Dar deja nu mai e vorba propriu zis de o revizuire a hotarelor, ci activitatea iredentistă a devenit o meserie, o profesie de sine stătătoare, un job din care poți ieși la pensie cu o bătrânețe asigurată… Se alocă fonduri serioase, cheltuirea lor devine deja o problemă în sine. Un număr tot mai mare de persoane ar fi afectate personal, în bugetul familiei, dacă relațiile dintre români și maghiari s-ar normaliza!

Din fericire e vorba prea puțin de români și mai ales de maghiari angajați pe acest câmp al muncii contra vîntului. Printre care maghiari îi număr și pe românii maghiarizați de voie, nu de nevoie. Maghiarizați bine după 1990… Cum ar fi și câțiva dintre liderii UDMR, proveniți din familii mixte sau numai vag ungurești. Care între a face carieră politică ca români în FSN sau ca maghiari în UDMR au ales locul în care puteau să iasă mai bine în evidență, unde penuria de lichele era mai mare. Caz tipic, același Ghiță Frunda… Cel mai inteligent și mai abil dintre liderii UDMR. Consecvent numai în versatilitate! Ca toți udemeriștii! În rest, un mare domn!

 

ION  COJA

 București, 12 iulie 2011