Care libertate, domnule Gâdea? Şi care demnitate?!

În urmă cu vreo săptămână, pe Antena 3, la emisiunea moderată de tînărul domn Mihai Gâdea, au fost invitaţi domnii Paul Niculescu Mizil şi Ştefan Andrei să-şi depene amintirile şi impresiile legate de persoana şi “epoca” Nicolae Ceauşescu. Prestaţia celor doi domni tovarăşi a fost aproape fără cusur, prezentând într-o manieră convingătoare o sumă de “părţi pozitive” ale tovarăşului, ale epocii. Nu le comentez. Ci mă opresc la reacţia moderatorului, vizibil stânjenit de laudele aduse de cei doi vechi activişti ai CC al PCR, pe care totuşi, în final, i-a taxat sever amintindu-le că anii aceia, când s-or fi construit ele sute de mii de apartamente şi sute de kilometri de metrou şi canal, au fost totuşi anii în care ne-au lipsit din plin şi demnitatea, şi libertatea!.. Cei doi invitaţi nu au mai avut timp să răspundă la această obiecţie «majoră», cum ar zice fostul lor tovarăş Iliescu. Păcat! Era interesant să vedem ce ar fi putut ei spune în apărarea lor. Eu, ca unul care am trăit din plini acei ani, pot confirma: Da, domnule Gâdea, ne-a lipsit libertatea! Deseori, de cele mai multe ori, ne-am simţit lipsiţi de libertatea de a vorbi şi de a acţiona după voia inimii noastre şi a cugetului nostru! După puterile minţii noastre! Iar şi mai des ne-am simţit umiliţi şi jigniţi, atât ca oameni, cât şi ca români de ceea ce se întâmpla în ţară! Vă felicit că aţi avut prezenţa de spirit de a nu lăsa uitate aceste aspecte, probabil cele mai importante atunci când faci evaluarea unei epoci, a unor conducători de ţară!

Dar, vă întreb, cum rămâne cu libertatea şi demnitatea noastră cea de azi? Păreţi tare mulţumit de ceea ce faceţi şi puteţi face ca cetăţean şi ca gazetar. Chiar sunteţi? Vă simţiţi liber? Liber liber?

De demnitate ce să vă întreb? Este o chestiune mai mult personală, o lăsăm pentru puţin mai încolo şi mă întorc la libertate, la libertatea presei mai întâi, cea de care beneficiaţi dumneavoastră şi colegii dumneavoastră, şi vă bucuraţi mai mult decât noi, ceilalţi, consumatorii de presă şi de dezbateri televizate. Vedem că nu vă scapă nici un prilej de a lovi în putere, în guvern sau în preşedinte, semn evident că sunteţi nişte gazetari liberi! Nu mai departe deunăzi când cu toţii, toată mass media, l-aţi atacat şi demascat de ministrul mincinos şi sperjur, cel cu accidentul de circulaţie. Bine i-aţi făcut! Pe lângă toate cele idividul mai este şi mitocan! Prost crescut! Ştiu bine ce spun şi o spun dintr-o experienţă personală, de care nu vreau să fac prea mult caz!… Aşadar, pe toate posturile TV, zile în şir pe prima pagină a ziarelor, numai despre asta s-a vorbit! Până când, saturat de atâta vehemenţă gazetărească şi incontinentă, am băgat de seamă că insistenţa aceasta este neruşinat şi stupid de disproporţionată faţă de multe alte subiecte, infinit mai importante, şi cărora cinstita noastră mass media, în frunte cu emisiunea pe care o moderaţi, nu le acordă nici cea mai mică atenţie! De ce? Cumva pentru că nu aveţi voie să le discutaţi? Ar fi cu putinţă aşa ceva?!

La ce mă gândesc când îmi permit să vă trag de mânecă atunci când vă lăudaţi cu libertatea de azi?

Mă gândesc în primul rând la dumneavoastră, care aţi omis să puneţi câteva întrebări invitaţilor dumneavoastră. Bunăoară când aceştia, super-informaţi cum se vedeau a fi, au declarat că procesul Ceauşeştilor a fost un asasinat, dumneavoastră, domnule Gâdea, nu aţi intervenit prompt şi gazetăreşte întrebând cine este asasinul şi ce a urmărit prin această crimă! Cumva pentru că dumneavoastră cunoaşteţi răspunsul? Dar noi, telespectatorii, nu ştim, căci la nici una dintre emisiunile dumeavoastră nu s-a dezbătut acest subiect nici măcar pe sfertul sfertului din timpul pe care l-aţi alocat imberbului ministru!

I-aţi lăsat pe cei doi invitaţi să-i acuze pe beneficiarii zisei revoluţii cum că au furat miliarde de dolari din vistieria Ţării, că au distrus capacitatea de producţie a Ţării, că au furat şi au vândut flota Ţării, şi nici n-aţi clipit! De parcă cei doi vorbeau despre fleacuri, ocolind subiectul : libertatea şi demnitatea noastră, recuperate şi intrate în funcţiune abia după 22 decembrie 1989! Care libertate ? Libertatea de a fura nepedepsit milioane de dolari din averea statului, adică şi a mea un pic ?! Căci unii au avut şi au mai departe această libertate! Care demnitate? De a asista la carnagiul din decembrie 1989, când fără nici un motiv au murit trei mii de tineri nevinovaţi, numai ca să creeze aparenţele unei situaţii scăpate de sub control şi să ofere astfel o motivaţie asasinatului din 25 decembrie 1989, când asupra noastră a tuturor s-a abătut ruşinea cea mai mare din istoria acestui neam?! Vă simţiţi mai demn, ca om şi ca român, după acel asasinat? În câte emisiuni aţi discutat inadmisibila situaţie – inadmisibilă sub raportul demnităţii umane, de a nu da nimeni socoteala nici până azi pentru acei 3000 (trei mii) de bravi concetăţeni ucişi unii la nimereală, alţii cu adresă precisă, după un plan deopotrivă de criminal şi de tembel făurit cu mult înainte de 22 decembrie 1989! Al cui plan ? Până când adevărul despre decembrie 1989 nu va fi liber să iasă la lumină se mai poate vorbi de libertate în România? Care libertate? Libertatea lor de a fi noi minţiţi pe faţă, fără nici o reacţie propriu zisă a presei în apărarea adevărului ?! Sau trăiţi oare cu iluzia că acest adevăr a expirat demult ?!

Măcar dacă ruşinea şi minciuna din acel decembrie nenorocit s-ar fi răscumpărat prin ce a urmat! Dimpotrivă, e floare la ureche decembrie 1989 faţă de ce ne-au rezervat guvernările post-decembriste! Faţă de noianul de minciuni şi nenorociri ce s-au abătut asupra Ţării şi nu apare nici un semn că vor conteni!

Da, domnule Gâdea, avem o presă liberă, ceea ce denotă cât suntem de liberi cu toţii. Avem o presă liberă să scrie tot ce vrea şi mai ales liberă să nu scrie nimic despre ce nu vrea patronul să se scrie ! Patronul sau patronii patronului ! Sau poate, prea tînăr fiind, încă nu cunoaşteţi această instanţă : patronii patronului ?!

Încerc să fiu mai exact, chiar didactic. Şi vă ofer, ca-ntr-o dezbatere televizată, părerea mea despre democraţie şi despre democraţia de azi. Democraţia se manifestă, în principiu, prin două forme extrem de vizibile: (1) pluralism politic şi alegeri libere pentru Parlament ; (2) referendumul, ca formă de consultare a poporului, a demos-ului, asupra unor probleme esenţiale, decisive, de importanţă istorică.

La toate alegerile de după 1989 s-au petrecut ilegalităţi crase şi furturi de voturi. În 2004 însuşi Traian Băsescu, după primul tur, a reclamat furtul la urne şi a cerut intervenţia procuraturii. A tăcut după aceea, şi nu avea dreptul să tacă. Dar mai ales presa avea obligaţia să ceară ancheta procuraturii! Din păcate nimeni nu vorbeşte despre îndatoririle presei, ci numai de libertatea presei, libertatea de a se abţine de la …obligaţiile ce-i revin, dreptul de a-şi alege subiectele etc. Dreptul de a ocoli subiectele… Trucarea şi fraudarea alegerilor, a tuturor alegerilor de după 22 decembrie1989, este un subiect tabu în mass media noastră. Inclusiv la emisiunea dumneavoastră. Nu aţi avut nici o emisiune pe acest subiect, domnule Gâdea! Or, toată viaţa noastră politică, tot pluripartidismul nostru două parale nu face dacă se fură la număratul voturilor, fie prin lege, fie prin încălcări ale legii. Repet: “se fură la număratul voturilor prin lege”! Căci legea electorală, ca şi legea partidelor, sunt deliberat croite ca să împiedice accesul la actul legiuitor al unor autentici reprezentaţi ai poporului. Popor care simte aceste strâmbătăţi ale legii şi nu mai acceptă ca prin prezenţa sa la urne să legitimize o clasă politică şi un preşedinte în care nu se mai recunoaşte. Ce democraţie este aceea în care importante decizii se iau cu acordul a 10% din populaţia Ţării ?!

Cât priveşte referendumul, dacă am fi trăit într-un regim democratic, ar fi trebuit să ţinem până acum câteva zeci de referendumuri, prin care să decidem cu toţii asupra unor chestiuni de importanţă vitală, bunăoară asupra privatizării, o facem sau nu? Şi cum? Le dăm investitorilor străini dreptul să cumpere cât vor din pământul Ţării ? Le dăm voie să facă ce vor cu proprietăţile funciare ? Le dăm voie străinilor sau privatizaţilor autohtoni să se facă proprietari pe bogăţiile subsolului românesc? Le dăm voie să taie pădurile şi să exporte lemn brut, aşa cum odiosul regim ceauşist nu permitea? Desfiinţăm irigaţiile şi-i lăsăm pe ţigani să fure şi să topească ţevile de aluminiu ca să aibă ce exporta în Turcia? Cedăm străinilor sistemul bancar, sistemul energetic? Le vindem străinilor fabricile noastre, pe care ei să le demonteze, să le vândă la fier vechi şi să trimită în şomaj eroica noastră clasă muncitoare, obligând astfel milioane de români să plece în bejenie prin ăle ţări străine?! Repet, după 22 decembrie 1989 societatea românească s-a confruntat cu zeci de probleme la a căror rezolvare nu a fost nimeni dintre noi întrebat, soluţia venind în plic, de la FMI, de la UE şi alte «oficine», ne-româneşti şi anti-româneşti. Nu v-aţi întrebat, domnule Gâdea, nici dumneavoastră şi nici ceilalţi făcători de talk show-uri, de ce în România nu s-a ţinut un referendum pe tema intrării noastre în Uniunea Europeană! Un subiect atât de important nu a fost pus niciodată în dezbatere publică! S-a organizat în 2003 un referendum la care s-a furat pe faţă, cu neruşinare şi cu acceptul întregii noastre mass media, liberă prin Constituţie să nu ştie de nici o obligaţie faţă de Dumnezeu, faţă de adevăr, faţă de cititori ! Asta înseamnă libertatea cu care ne-am pricopsit după 1989 ! Libertatea de a deveni slugile Europei, de a pleca peste mări şi ţări, unde să ne umilim cerşind un loc de muncă, de cele mai multe ori mizer şi prost plătit. Dar decât sărăcia de acasă, sărăcia de după 1990, sărăcia provocată cu multă metodă de emanaţii revoluţiei, e bună orice slujbă în Occident, căci înseamnă supravieţuirea ta ca persoană…. Dar nu şi supravieţuirea noastră ca neam, ca naţiune, ca stat, ca ţară !

Până şi numele de român ni l-am pierdut, iar asta cu concursul asumat pe faţă al presei noastre, al întregii mass media, care nu mai face deosebirea dintre români şi ne-români decât atunci când românii trebuie daţi la o parte sau demonizaţi! Aţi făcut, domnule Gâdea, vreo emisiune despre dreptul românilor de a fi şi de a rămâne români ?! Despre strategiile, în plină desfăşurare, care urmăresc destructurarea socială şi etnică a românilor ? Despre dezavantajele condiţiei de etnic român, dezavantaje bine stipulate în legile româneşti de după 1990 ?! Căci, din nou, ca pe vremea ocupaţiei cominterniste (1945-1964), în România de azi, încăpută iar sub dominaţia cominternistă, este mai bine să fii sau să te declari orice altceva, numai român nu ! Da, după 1990 am căpătat mai multă demnitate şi mai ales am căpătat libertatea de a nu mai ţine la propria demnitate ! Nici ca persoană, nici ca popor ! Devii suspect şi anacronic dacă mai nutreşti asemenea sentimente !

Să nu mai lungesc vorba : am sau nu dreptate ? M-aş bucura să nu am dreptate ! M-aş bucura să-mi puteţi demonstra că mă înşel ! Să-mi puteţi dovedi că la Sinteza Zilei aţi vorbit despre toate cele de mai sus şi încă alte subiecte la fel de importante, de dureroase pentru tot românul ! Că le-aţi discutat pe îndelete cu oamenii cei mai avizaţi să-şi facă publice opiniile !

Dar ştiu bine că nu puteţi face această demonstraţie… Nu este vina dumneavoastră, ci a sistemului ! A sistemului aşa zis democratic, care mimează existenţa tuturor partidelor posibile, înscenează şi regizează un proces electoral fraudulos din start ş.a.m.d… Dar pentru ca această mascaradă să ţină, este mare nevoie de o presă liberă ! Liberă să facă din ţânţar armăsar şi să-şi năucească cititorii ori telespectatorii cu toate prostiile şi mizeriile, cu toate fleacurile şi cancanurile, cu scandalurile cele mai penibile, împiedicându-i pe bieţii oameni să vadă şi mai ales să înţeleagă nenorocirile, la scara istoriei mari, care se petrec ori ni se pregătesc, atât fiecărui individ în parte, cât mai ales la nivel comunitar, naţional ori planetar !

Sunteţi prea tînăr ca să fiţi vinovat de această stare de lucruri. Păreţi un om de bună credinţă ! (Altminteri nu v-aş fi scris aceste rânduri…) Nu ştiu câtă dreptate îmi veţi da în sinea dumneavoastră ! În public, ca răspuns la cele de mai sus sunt sigur, aproape sigur, că nu veţi avea nici un răspuns. Vă veţi face că plouă aşa cum face toată mass media românească atunci când miza este Adevărul. Căci există o demnitate a Adevărului, nu orice conformitate cu realitatea merită să fie numită adevăr. Că dl ministru era sau nu beat la volan, că alt domn ministru a trucat sau nu o licitaţie, acestea sunt fapte, nu adevăruri. Adevărul este deasupra faptelor şi le subsumează unor sensuri, unor semnificaţii generalizatoare. Bunăoară, în cazul de faţă, adevărul despre acel Ludovic este să ne întrebăm şi să înţelegem cum este cu putinţă ca în România să ajungă miniştri nişte neica nimeni pe care un regim politic cât de cât responsabil nu i-ar fi promovat în nici o funcţie de decizie ori de reprezentare ! Acesta trebuia să fie subiectul dezbătut la Sinteza zilei… Căci de la bun început trebuia să vă miraţi de numirea lui şi a altora ca el în funcţii atât de importante – repet: nişte neica nimeni, pe care nimic, nicio performaţă profesională nu-i recomanda să li se dea Ţara pe mână ! Trebuia să vă miraţi şi să demascaţi impostura, căci Ţara asta a noastră de această boală suferă : impostura ! O boală cronică ! A fost impostură cu carul şi înainte de 1990, iar sentimentul nostru de demnitate era lezat pe atunci mai ales de impostura din fruntea piramidei sociale ! Părea că e de neimaginat mai multă impostură ! Ne-a bătut Dumnezeu ori şi-a rîs diavolul de noi, că după 1990 ne-am trezit conduşi de impostori şi mai mari, mai găunoşi, mai falimentari, singura schimbare fiind aceea că impostorii cei noi sunt şi criminali sau hoţi, ori amândouă !

Vă propun un exerciţiu, în legătură cu cei doi invitaţi pe care i-aţi avut : puteţi numi un ministru de externe post decembrist care să reziste unei comparaţii cu Ştefan Andrei sau un ministru de la învăţămînt care să calce cât de cât pe urmele lui Paul Niculescu Mizil ? În legătură cu dl Paul Niculescu Mizil am o amintire foarte exactă de pe vremea când domnia sa era ministru peste toţi profesorii din România. Unul dintre aceşti profesori, răposata Teodora Popa, a lăsat-o corigentă la latină pe una din fiicele domnului ministru, studentă la Facultatea de limbi străine. S-a prezentat domnişoara Niculescu Mizil la «Olimpiada» din toamnă, a luat nota meritată – nu nota 10, iar pe colega mea am întrebat-o dacă a venit vreo pilă de la cineva. Mi-a răspuns cam aşa : «Norocul fătucei că nu s-a pus nici o pilă, căci n-aş fi trecut-o nici dacă ştia de 10 !»

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii… Căci, dacă tot am intrat în vorbă, vă fac o mărturisire: suport tot mai greu minciunile care se spun peste tot, inclusiv la emisiunea dumneavoastră, despre ce a fost înainte de 1990. Cred că nu se mai poate continua aşa. Cer deci cuvîntul, nu la o emisiune a dumneavoastră, ci la mai multe, căci s-au adunat prea multe minciuni şi o singură emisiune nu ne-ar ajunge. Poate că nu mă veţi invita, dar vă sfătuiesc să încercaţi, măcar ca să vedeţi dacă există sau nu instanţa amintită mai sus : patronii patronului… Căci dacă nu voi primi invitaţia solicitată, nu pe dumneavoastră voi da vina.

În aşteptare, Ion Coja

Bucureşti 26 decembrie 2007