O problemă de teologie?

 

Am primit deunăzi o carte interesantă, Amprenta divină, de Maria Tacino, apărută în 2011, la editura Singur, în colaborare cu Grinta. Mi s-a spus că este o carte care face demonstrația matematică a existenței lui Dumnezeu!… M-am sfiit la început dinaintea unui asemenea exercițiu, dat fiind că știu tot atâta matematică câtă a uitat măgarul mitropoliei!… Până la urmă mi-am luat inima în dinți, am frunzărit cartea mai întâi, am văzut că nu are mai deloc formule de geometrie sau de trigonometrie, așa că am luat-o la citit până la urmă! O carte cu risipă generoasă de inteligență și de erudiție din partea autoarei. Scrisă frumos! Felicitări…

 

M-am bucurat să constat că demonstrația nu se bazează pe numere, pe cifre, ci pe cuvinte, și că nu este o demonstrație matematică, ci mai degrabă logică. Voi reveni asupra acestei cărți, o las deocamdată la pritocit, și mă rezum la relatarea unui gând care – cum să-i spun? M-a străfulgerat, m-a fost străbătut, m-a săgetat, mi-a trecut prin cap ca-n vestita anecdotă?!… Mi-a venit, deci, nici eu nu știu cum și de unde! Probabil că e legat și de contextul discuțiilor publice despre hoțiile de la Loteria Națională, la care am participat și eu! (Nota bene: La discuții, nu la hoții am participat!)

 

Este vorba de o întrebare, o problemă pe care o pun și celorlalți cititori de pe site-ul nostru, spre a-i găsi împreună răspunsul cel mai bun.

 

Problemă: În România, țară care a abandonat în urmă cu 25 de ani regimul comunist, un regim al ateismului de stat, iar de atunci descurajează în mod oficial orice formă de negare a Divinității, cu alte cuvinte într-o țară care este organizată după principiul ei dintotdeauna: NIHIL SINE DEO, Domnul X, persoană fără cazier și alte antecedente dubioase, dar chiar dacă le-ar avea, întrebarea rămâne aceeași, neclintită, anume:

 

Domnul X a jucat la Loto și a câștigat de câteva zeci de ori la rând, săptămână de săptămână, lozul cel mare. Luat la întrebări de procuratură, domnul X spune că de fiecare dată a visat-o pe mama sa, de pe lumea cealaltă, care i-a spus ce numere să joace. De fiecare dată mama sa era însoțită de un ânger și, când domnul X a întrebat cine este, mamă-sa i-a spus că este Ângerul său cel bun, care l-a protejat încă de la naștere! De la el, de la Ânger, sunt numerele!…

 

Procurorul, domnul procuror, este el însuși un ins profund religios! În răspunsul său, domnul X „a dat vina” pe Dumnezeu, cum că numai intervența Domnului putea să producă o înlănțuire de coincidențe atât de improbabile. Vezi declarația lui Einstein, invocată și de domnul X: „Coincidențele sunt felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim!”

Ne întrebăm: Cum va proceda domnul procuror față de domnul X? Va accepta explicația acestuia? Iar dacă nu, cum îi va demonstra domnului X că minte, fără ca procurorul să se dezică de credința sa în Dumnezeu?”

 

Aceasta este întrebarea la care îi invit pe colegii de site și de pe Face Book să răspundă, să comenteze. Eu însumi mă aflu în căutarea unui răspuns care să stea în picioare! Succes!

 

Al dumneavoastră,

Ion Coja