Capitalismul e pe ducă

CD

DEZINTEGRAREA CAPITALISMULUI/HIPERIMPERIALISMULUI
de CD

Inca din 1902 s-a prezis si scris ca urmeaza si dezintegrarea Capitalismului cand va ajunge in faza de hiperimperialism, Oare ce suna mai bine a Hyperimperialism decat Globalismul cu Noua sa Ordine Mondiala?

În present in noua sa lucrare, Hanappi [1] concluzionează că condițiile globale au paralele neliniștitoare cu tendințele de dinainte de izbucnirea primului și celui de-al doilea război mondial. Semnele că lumea este pe o pantă alunecoasă spre un război global includ:
• cresterea inexorabila a cheltuielilor militare;
• democrații care trec în state polițienești din ce în ce mai autoritare;
• amplificarea tensiunilor geopolitice dintre marile puteri;
• renașterea populismului în stânga și în dreapta;
• destrămarea și slăbirea instituțiilor globale consacrate care guvernează capitalismul transnațional;
• și extinderea neîncetată a inegalităților globale.

Suntem deci in faza de „capitalism dezintegrator”
Aceste tendințe, dintre care unele au fost vizibile înainte de războaiele mondiale anterioare, reapar în noi forme. Hanappi susține că trăsătura definitorie a perioadei actuale este trecerea de la o formă mai veche de „integrare a capitalismului” la o nouă formă de „capitalism dezintegrator”, ale cărei trăsături au apărut cel mai clar după criza financiară din 2008.

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, spune el, capitalismul global se afla pe o cale „integratoare” către concentrații mai mari de bogăție transnațională. Aceasta a fost întreruptă de izbucnirile de NAȚIONALISM care au adus cele două războaie mondiale. După aceea, o nouă formă de „capitalism integrat” a apărut pe baza unui cadru instituțional care a permis țărilor industrializate să evite un război mondial timp de 70 de ani.

Dar, de la criza financiară din 2008, distribuția bogăției s-a înrăutățit, puterea de cumpărare pentru clasele de mijloc și muncitoare scăzând pe măsură ce bogăția devine și mai concentrată. Creșterea în centrele occidentale de capital transnațional a încetinit, în timp ce acordurile comerciale internaționale anterior sacrosancte sunt sfâșiate în bucăți. Acest lucru a alimenteaza o revenire la naționalism, în care structurile globale și transnaționale sunt respinse, iar străinii sunt demonizați.

Dezintegrarea capitalismului, explică Hanappi, va recurge din ce în ce mai mult la „puteri coercitive directe completate de noile tehnologii informaționale” pentru a suprima tensiunile interne, precum și la o înclinație mai mare spre ostilitățile internaționale.

Conflictul dintre marile puteri
Hanappi explorează trei scenarii potențiale pentru modul în care s-ar putea desfășura un nou conflict global.
În primul său scenariu, el explorează perspectiva unui război între cele mai proeminente trei puteri militare: SUA, Rusia și China.
În ciuda cresterii enorme a bugetului militar in SUA realizarile tehnicii militare nu sunt vizibile si nici efficiente desi din 2016 președintele Trump a inaugurat o nouă creștere considerabila a cheltuielilor, în timp ce cheltuielile rusești cu mult mai mici au adus tehnica lor militara pe primul loc in lume, cu o generatie si chiar doua inaintea celei americane, iar cheltuielile chineze au adus si ele rezultate excelente, daca nu la nivelul celor rusesti dar cel putin deasuprea nivelului american.

SUA și Rusia ar putea transfera accentul activităților lor militare pe mecanisme sub acoperire, indirecte și proxy. În cazul SUA, Hanappi subliniază:
„… strategia militară americana pare să includă posibilitatea de a delega o parte din responsabilitatea operațională locală pentru a închide vasalii, care primesc sprijin masiv pentru arme din partea SUA, de exemplu Arabia Saudită și Israelul în Orientul Mijlociu. Turcia, una dintre cele mai puternice ramuri NATO din zonă, este un caz special. Se pare că i s-a permis să distrugă un stat emergent al populației kurde, care ar fi fost mai aproape de stilul european de guvernare”.
Dar acest scenariu nu se mai verifica: SUA a retras trupele sale din Afganistan, si au inceput deja retragerea tehnicii militare din șeicatele arabe.

Războiul comercial dintre SUA și China escaladează, în timp ce ambele puteri se ceartă asupra secretelor tehnologice și se ceartă cu privire la amprenta militară în creștere a Chinei în Marea Chinei de Sud. Între timp, expansiunea masivă a Marinei și Forțelor Aeriene ale SUAspre est indică pregătirile pentru un potențial conflict major fie cu China, fie cu Russia.

SUA a anulat tratate nuclear critice stabilite in perioada Războiului Rece, deschizând calea către o cursă a înarmării nucleare. Coreea de Nord rămâne nepocăita cu privire la programul său în curs de desfășurare privind armele nucleare, în timp ce ruperea de către Trump a acordului nuclear cu Iranul descurajează această țară, cat si alte tari să respecte termenii de dezarmare și raportare.

Războaie mici, contagiune globală
Al doilea scenariu al lui Hanappi explorează perspectiva unei serii de „mici războaie civile în multe țări”. Ingredientele unui astfel de scenariu își au rădăcinile în renașterea populismului de dreapta și de stânga. „Ambele variante – uneori implicite, alteori explicite – se referă la o formă de stat națională istorică trecută la care își propun să se întoarcă”, explică Hanappi.

În timp ce populismul de extrema dreapta se întoarce la regimurile autoritare, rasiste, instituite în Germania și Italia în anii 1930, populismul de stânga tânjește să revină la modelul de „capitalism integrat” care a fost în vigoare în primele trei decenii după cel de-al Doilea Război Mondial și care a reacționat la efectele inegalizante ale capitalismului prin „plasa socială” a așa-numitului „stat social”, precum și prin diverse forme de intervenție a statului în economie alături de industria privată.

Potrivit lui Hanappi: „Reprezentanții Capitalismului Integrat sunt discreditați și nu pot acționa efficient ca lideri, mișcarea fiind astfel forțată să experimenteze noi forme de organizare națională.”
În acest context, susține el, există potențialul izbucnirii unui război civil național între ramurile paramilitare emergente ale mișcărilor populiste de dreapta și de stânga, în contextul adoptării puterii de stat de către oricare dintre mișcări și intrarea în conflict cu opoziția.

Hanappi avertizează cu privire la posibilitatea unui efect regional sau global de „contagiune”, dacă aceste defecțiuni apar într-un interval de timp similar.
Acest scenariu este, de asemenea, susținut de date statistice. În 2016, un studiu realizat de Lloyds Insurers a constatat că, “din 1960, a existat o frecvență tot mai mare a violenței politice” care implică focare regionale și transnaționale de tulburări civile în interiorul și între state.

Insurgența globală a săracilor
Cel de-al treilea scenariu al lui Hanappi face o paralelă cu constatarea studiului Lloyds că, “în următorii ani, lumea se va confrunta probabil cu mișcări anti-imperialiste și de independență, proteste în masă pro-reformă împotriva guvernului și insurecție armată sau insurgențe asociate cu două ideologii particulare, Marxism și Islamism. Plauzibilitatea acestui scenariu se regăsește în „traiectoriile profund divergente ale bunăstării părților sărace și a părților bogate ale economiei mondiale”.
În timp ce PIB-ul a continuat să crească în ansamblu, în ultimele trei decenii inegalitățile în materie de venituri s-au intensificat și mai mult.

Hanappi susține că, în realitate, condițiile globale fac o combinație a acestor trei scenarii mai probabilă decât doar una dintre ele.
„Dezintegrarea capitalismului nu este o predicție, ci a sosit și ne modelează déjà viața de zi cu zi. Dezintegrarea capitalismului dizolvă hiperimperialismul, dar pentru a face acest lucru trebuie mai întâi să distrugă si capitalismul integrat, asa cum il stim noi.”

Trăsătura distinctivă a capitalismului dezintegrator este tendința sa de a stabili „restricții naționaliste și rasiste” menite să excludă „ceea ce liderii săi definesc ca o minoritate inferioară” pentru a proteja acumularea de capital pentru o identitate națională îngustă definită etnic.
Vechile instituții capitaliste integrate sunt abandonate și sunt introduse déjà noi structuri de guvernare mai coercitive.

Ce urmează dincolo de dezintegrare?
Diagnosticul lui Hanappi este pătrunzător, dar este limitat din cauza concentrării sale înguste asupra economiei. Din analiza sa lipsește orice recunoaștere a crizelor biofizice care conduc la dezintegrarea capitalismului global: fluxurile ecologice și energetice prin care funcționează economiile capitaliste – și, prin urmare, limitele naturale (sau granițele planetare) pe care le încalcă.

Cu toate acestea, conceptul său de „dezintegrare a capitalismului” – aducând cu sine o înclinație sporită spre conflicte violente – se alătură bine unui concept ecologic mai larg de declin civilizațional explorat într-o lucrare recentă a geografului american Dr. Stephanie Wakefield [2]publicată în revista peer-reviewed, “Resilience”. Wakefield se bazează pe munca de pionierat a ecologului de sisteme CS Holling, care a susținut că ecosistemele naturale tind să urmeze un „ciclu adaptiv” format din două faze, „o buclă frontală de creștere și stabilitate și o buclă din spate de eliberare și reorganizare”.

Ea subliniază că, în timp ce activitatea lui Holling s-a concentrat pe studiul ecosistemelor locale și regionale, a rămas întrebarea dacă ideea de „buclă din spate” ar putea fi aplicată la scară planetară pentru a înțelege dinamica tranziției civilizaționale actuale. Prin urmare, bucla frontului este echivalentă cu vârful „capitalismului integrat” care a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial și a continuat să evolueze printr-o „epocă de aur” de creștere neoliberală din anii 1980 până la începutul anilor 2000.
De atunci, am asistat din ce în ce mai mult la erupția contradicțiilor interne cu această „buclă frontală” a capitalismului integrat, sub forma unei traiectorii de dezintegrare care manifestă „bucla din spate” a declinului sistemic-civilizațional.

Prin urmare, faza de dezintegrare a capitalismului face parte dintr-un „ciclu adaptiv” mai larg al capitalului global, care se află acum pe culmile colapsului prelungit – faza hiperimperialismului.
Repoziționarea condiției umane de către Wakefield în cadrul „buclei din spate” deschide spațiu pentru a o privi ca parte a unei serii istorice mai lungi de cicluri civilizaționale de declin și reînnoire, în care sarcina pe care o avem în față este de a ne îmbrățișa rolul în activarea și sporirea posibilităților de reînnoire.

Lucrarea lui Wakefield ne reamintește că, în timp ce pericolele unui al treilea război mondial, indiferent dacă izbucnește sau nu, escaladează în bucla antropocenă a dezintegrării capitalismului, oportunitățile de reînnoire, reorganizare și renaștere apar rapid si sigur.
În plus, trebuie să tragem un semnal de alarmă, necontenit, la toate nivelurile, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la adevărata natură a schimbării de era în care ne aflăm acum ca specie.

Orice ar fi, în cele din urmă SFÂRȘITUL nu este aproape – ci mai degrabă, ne aflăm în zorii necunoscuti ai unui nou ÎNCEPUT.

Note:
1. Profesorul Hanappi preda la catedra Jean Monnet pentru economie politică a integrării europene – la Institutul pentru Modele Matematice în Economie din cadrul Universității Tehnologice din Viena. De asemenea, face parte din comitetul de conducere al grupului de experți privind riscurile sistemice din cadrul rețelei de cercetare în domeniul cooperării europene în domeniul științei și tehnologiei, finanțat de UE.
2. Dr. Stephanie Wakefield – “Anthropocene Back Loop”-“Bucla din spatele Atropocenului” – carte publicata in 2020. În fața haosului climatic, a politicii post-adevăr și a tribalismelor în creștere, este clar că vechile structuri ale liberalismului se destramă. Bazându-ne pe ecologia rezilienței, Stephanie Wakefield sugerează că intrăm în bucla din spate a Antropocenului, un timp de eliberare și colaps, confuzie și reorientare, în care nu numai populațiile ci și climatul sunt în curs de răsturnare, din motive fizice și metafizice.