Astăzi un atac dur din partea laboratoarelor de campanie ale PDL la adresa preşedintelui SCMD Mircea Dogaru şi USL a scos la iveală încă un „mare complot” în vederea capturării justiţiei, desigur de către demonul şef Voiculescu şi dracii săi înregimentaţi în neagra armată care demolează România prosperă şi democrată de azi. Capturarea justiţiei s-ar face chipurile la cel mai înalt nivel printr-o înţelegere semnată de premier şi preşedintele SCMD pentru desfiinţarea Curţii constituţionale. Uite, eu ca om simplu nu prea mare specialist în probleme de constituţionalitate, dar nici prost sau novice gândesc aşa. Că această Curte trebuie să judece legile prin prisma adecvării la CONSTITUŢIA ROMÂNIEI. Că prin litera Constituţiei referendumul pentru demitere este constituţional şi prin spiritul Constituţiei referendumul trebuie să asigure condiţiile echitabile, neângrădite, care să ducă în mod necesar la un rezultat: demitere sau nedemitere. Că cetăţeanul la noi este cel mai frecvent doar o abstracţiune şi că procedând la o îngrădire a sistemului electoral pentru demitere prin introducerea unui „numerus clausus” Curtea constituţională a generat multe confuzii şi probleme, astfel:
Toţi românii au dreptul la vot. Există români activi politic mai conştienţi sau nu de problema politică şi soluţionarea ei (cetăţeni) care merg la vot şi vor vota pro sau contra, da sau nu, ei îşi exercită dreptul la vot. Există români mai dezinteresaţi de politică, indiferenţi, care nu merg niciodată la vot formând marea masă a absenteiştilor. Ei au dreptul la vot, dar nu şi-l exercită. Presupunând că acest număr al lor va face ca după decizia Curţii referendumul să fie invalidat, nu se specifică ce se întâmplă. Ce înseamnă un referendum nevalid ? Că preşedintele îşi reia funcţia ? Nici pe departe … Un referendum invalid este necorespunzător ca procedură şi trebuie reluat până când devine valid, adică până se întruneşte condiţia de 50% plus 1. Dacă se acceptă ideea că preşedintele îşi reia funcţia atunci acesta este efectul persoanelor care nu s-au prezentat la vot, dar neprezentarea lor a fost considerată ca fiind un vot contra demiterii preşedintelui. Păi, onorabilă Curte constituţională, unde sunt condiţiile procedurale echitabile ? Adică, eu îmi exercit dreptul de vot ca un cetăţean activ şi sunt pus pe picior de egalitate cu cineva care nici măcar nu are conştiinţa civică de a se prezenta ? Nu cumva mă discriminaţi ? Dar, nu era mai simplu să nu se prezinte nimeni la vot, ci acei votanţi contra Băsescu să deschidă geamul pe partea dreaptă, în timp ce ceilalţi să-l lase închis ? Trebuie să vă reamintesc că rezultatul votului (demiterea sau nedemiterea) este consecinţa exercitării dreptului de vot, nu a posesiunii dreptului de vot. Bănuiesc că oricum ştiţi şi Dvs aceste lucruri. Dar, de recomandarea cetăţenească a PDL de a nu se merge la vot ce ziceţi e constituţională sau nu ? Eu zic că e constituţională, dar defel cetăţenească şi că un asemenea partid nu are ce căuta pe plaiurile noastre. Onorată Curte, dar nu cumva aţi încurajat, desigur fără voie, acele recomandări ? O fi constituţional, o fi moral ?
Desigur, odată cu trecerea timpului şi proporţional cu maturizarea politică şi cetăţenească vom avea o altfel de Curte constituţională. Atunci, noi nu vom mai fi, ci doar copiii noştri care acum învaţă democraţia şi civismul. Până atunci putem fluiera a pagubă sau asculta o frumoasă melodie de demult a cenaclului Flacăra.
ALEGEŢI SOLIDARITATEA, ALEGEŢI ADEVĂRUL, ALEGEŢI OMUL BUN

MOTTO: „Analiza finală este între tine şi Dumnezeu. Nu a fost oricum, niciodată, între tine şi ei.”

Nu este niciun secret pentru nimeni că lupta pentru putere, impostura, precum şi jefuirea averii naţionale sunt elemente de continuitate şi constituie apanajul politicii iresponsabile a politicienilor români. “Dacă, zic eu, vor exista în România conştiinţe care nu se vor vinde, atunci e de sperat…In România exista de 16 ani, doar demagogi, trăgători de sfori şi indivizi puşi pe căpătuială….În momentul de faţă eu mă întreb, cum de România mai există! România nu e o ţară coruptă, România e o ţară jefuită, e o ţară prădată, e o haită de lupi şi dinauntrul ţării şi din afară care în complicitate, fură tot ce se poate în România”- sunt cuvintele regretatului patriot şi om de cultură Octavian Paler.
Trăim într-o lume în care orice tranzacţie politică este posibilă. Se revarsă asupra românilor, zilnic, un potop de date şi informaţii cu iz electoral, direcţionate din mai multe centre de decizie politică, astfel încât cetăţeanul devine tot mai agresat, nedumerit, şi resemnat. O lume politică, hoaţă şi prosperă continuă să facă negoţ cu viitorul românilor, lansând în sfera publică teorii idioate, excluse din căţile democraţiei, cum este cea a „BOICOTULUI ELECTORAL” şi a “LOVITURII DE STAT”. Imi este greu să cred că, după 22 de ani de exerciţiu democratic, omul de rând poate fi manipulat cu un asemenea instrument şi de asemenea, că PRIN ACESTE MINCIUNI, preşedintele suspendat îşi va crea o imagine de tip funcţional şi moral. Harababura de voci a comandourilor paramilitare urlătoare, întreţinută de personalităţi obscure şi moral epuizate continuă să facă, sub masca „boicotului” oferte generoase pentru cetăţeni , inclusiv, denigrarea SCMD. Sunt jucate „la masa verde” istoria , prezentul şi viitorul românilor. Printre alte sensuri atribuite, “boicotul” este şi o metodă de luptă politică sau economică constând în sistarea organizată a relaţiilor cu o persoană (fizică sau juridică) în semn de represalii.
Din cuvântul „boicot” a derivat verbul „a boicota”, cu sensul de a priva o persoană sau o entitate de orice relaţie socială şi/sau comercială, în scopul de a o prejudicia şi de a o forţa astfel să cedeze şi să facă ceea ce i se cere.
“Noi astăzi, suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiţii nu sunt solidari între ei. Mă tem eu, că oameni care ridică privirea mută spre cer, mă rog, căutând la Dumnezeu un sprijin, pentru că s-au lămurit cum e cu grija statului faţă de ei, nici între ei nu mai există solidaritate. România seamănă, după părerea mea, cu un vas spart, sfarâmat, în cioburi. Vasul ăsta spart, în cioburi, nu mai permite să duci, spre un viitor, un ideal naţional” – Octavian Paler. Acest nenoroc pentru români îşi are originea în ceea ce reputatul şi regretatul om de cultură Mircea Vulcănescu (în „Dimensiunea Românească a Existenţei”, Ed. Bucovina, 1944, pag. 79) spunea: „românul este atât de bun făcător de planuri, combinator de ipoteze, iscoditor de posibilităţi şi de resurse, admirator de străini şi suspinător după caractere”.Din aceste considerente stimaţi compatrioţi, am ajuns ca, după 22 de ani de la Revoluţia televizată de Crăciun, să ne fragmentăm politic în funcţie de interese şi influenţe conjuncturale. Această atitudine civică va continua să alimenteze dezmăţul moral al celor care ne-au condus sub sceptrul lui Traian Băsescu. Chiar nu se înţelege că demiterea acestuia pune capăt unei perioade de tranziţie de la „dictatura roşie” la democraţia autentică? Că nu se poate sfârşi tranziţia la economia de piaţă fără să fie eliminată tranziţia politică de la comunism la democraţie? BOICOTUL REFERENDUMULUI este „ultima armă” pe care, această grupare cameleonică „ruptă din FSN”, o poate utiliza împotriva noastră. Astăzi, 26.07.2012, m-au oprit câţiva cetăţeni pe stradă şi m-au întrebat: ”domnule profesor mergem duminică la vot ?”. Le-am explicat cu răbdare ce se întâmplă, ce semnifică boicotul, de ce oamenii şi-au sacrificat vieţile şi destinul, ce alternative vor urma. Am convingerea că vor merge la vot cu familiile lor, cu prietenii şi rudele lor şi că Boicotul portocaliu, iresponsabil şi infracţional, va genera o reacţie de mobilizare AD- HOC, împotriva lui Traian Băsescu! Ştiu că nu se citesc aceste texte decât de o mie, sau două mii de cetăţeni. Dacă, fiecare „am salva conştiinţele” a 5-10 prieteni, sau cunoscuţi şi am opri „marketingul politic portocaliu” pus pe „jaf spiritual”, am câştiga încă 5000 – 10.000 de suflete, chinuite de o propagandă ostilă şi o bătaie de joc inadmisibilă! Poate vom mări numărul de participare la vot, de la 55% la 60% dintre cei înscrişi pe listele electorale! Poate vom da o lecţie de democraţie liderilor occidentali şi vom impune haitei portocalii un ultim gest de bun simţ, de recunoaştere a voinţei poporului. În loc de a contribui la invalidarea referendumului, participaţi cu toţii la invalidarea propagării iresponsabile a „loviturii de stat”! Traian Băsescu şi echipa lui de „miluiţi, spăgari şi mafioţi” cunosc foarte bine că o participare masivă la vot şi demiterea sa cu un scor de peste 70%, va pune capăt , definitiv, tranziţiei politice , de la comunism , la democraţie. Din aceste considerente urlau cu obedienţă, pe mai multe voci, la telefoanele denigrării naţionale, „că justiţia este capturată”!
“Romania este o tara fara reguli” – Octavian Paler . Se transmit tot felul de informaţii în legătură cu unele fapte infracţionale săvârşite de reprezentanţi ai PDL , în teritoriu. Se reţin cărţile de identitate, se „stimulează” prin bani, zahăr, ulei etc, atitudinea de neexercitare a votului, se promovează în spaţiul public chemări de a nu participa la „lovitura de stat”, etc. Decizia de boicotare arată frica de popor din curtea susţinătorilor lui Traian Băsescu, dar şi predilecţia pentru încălcarea legii a PDL. În conformitate cu articolului 52, aliniat 1 din Legea nr. 3/2000 „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi” iar prin acest gest, PDL instigă la comiterea unei infracţiuni. Nu sunt atât de sigur că atitudinea PDL va fi sancţionată ferm de instituţiile Uniunii Europene, în special de Comisia Europeană care, pînă în prezent, s-a arătat foarte interesată de situaţia politică din România. Totodată, intenţia PDL de a filma secţiile de votare, poate să încalce prevederile legale, respectiv Legea 677/2001, care reglementează protecţia datelor cu caracter personal, imaginea unei persoane fizice. Un astfel de demers nu poate să fie pus în practică fără să se încalce această prevedere legală. Fiecare cetăţean are dreptul la protecţia acestor date cu caracter personal. Constituţia României, stabileşte că votul este secret. Orice persoană este liberă să voteze sau să nu voteze. Din acest punct de vedere filmarea unor persoane, fără acordul lor, poate să constituie un atac la libertatea alegerii acelei persoane de a vota. Dragi poliţişti cu „salariile tăiate”, dragi procurori „blamaţi şi ameninţaţi”, dragi cetăţeni aduşi „în sapă de lemn”, acţionaţi, în conformitate cu legea. Oricine poate demasca un infractor. Nu putem încheia tranziţia politică fără să respectăm legea. Trebuie să reconstruim solidaritatea socială prin demiterea lui Traian Băsescu şi să fie aduşi în faţa legii toţi aceia care, prin boicotul idiot şi ilegal, au prejudiciat dreptul de a alege.
Dragi camarazi,
Am intervenit de nenumărate ori, în temperarea unor solicitări imperative din zona SCMD, către noul guvern. Aveam certitudinea că unele revendicări şi cereri nu fac obiectul de activitate al SCMD. Am încercat, de câteva ori, să opresc unele derapaje utilizate în limbaj şi documente şi să ne vedem mai departe de acţiunea şi conduita noastră, orientate spre folosul tuturor cetăţenilor. Iată cum azi, 26.07.2012, mass-media aservită lui Traian Băsescu, a speculat conţinutul unor documente anterioare ale SCMD care, spun domniile lor, „cer imperativ” desfiinţarea unor instituţii ale statului. Niciodată nu s-a pus problema ca USL să negocieze cu noi asemenea aberaţii! Documentul prezentat de preşedintele SCMD, în Piaţa Victoriei, în data de 14.07.2012, semnat de Victor Ponta, NU ERA LISTA CU PROBLEME DE PE SITE-UL SCMD(folosită cu tendinţă azi, de media ticăloasă şi aservită) CI O ADRESĂ, care avea numai două paragrafe, în care se preciza că „fiecare punct din protocol urmează a fi discutat cu reprezentanţii USL, până la alegerile parlamentare” . Încercarea de relaţionare a „invocatei şi falsei iluzii a loviturii de stat” a USL, de existenţa şi acţiunea SCMD, este o acţiune diversionistă, de intoxicare, aruncată pe piaţă, cu disperare, acum, în pragul referendumului suspendării. Documentul cu pricina, semnat de mai multe organizaţii şi fundaţii, inclusiv SCMD, era un document de dezbatere, o listă cu probleme, iar ideile din conţinut erau la stadiul de opinii. Iată cum, în aceste momente cruciale pentru demiterea lui Traian Băsescu, politicienii portocalii, încearcă o breşă în efortul nostru de a sprijini USL, speculând un document anterior al SCMD, care, până în acest moment, nu a fost studiat de USL. Încercarea de a-l agăţa pe Victor Ponta de „cererile aberante” care privesc desfiinţarea unor instituţii fundamentale ale statului (CCR, DNA şi ANI) sunt riscuri ce trebuie demontate de noi toţi. Dar în primul rând de cei care le-au produs. Din aceste considerente solicit intervenţia urgentă pe toate mijloacele şi canalele posibile, pentru demontarea acestei diversiuni portocalii. Pesonal, am făcut această intervenţie. Iată de ce , în viitorul SCMD -ului , este nevoie de luciditate, calm şi raţiune. Iată de ce trebuie să fim , în permaneţă atenţi , la derapaje. Iată cum, o poziţionare strategică greşită, într-un anumit moment, poate fi speculată la momentul potrivit, de adversar. Sunt sigur că premierul va contracara acest jalnic şantaj politic şi va continua, în mod curajos, bătălia pentru „scoaterea democraţiei din chingile dictatoriale”. Este o lecţie care ar trebui să ne dea mai mult de gândit.
Dragi camarazi,
Valul de ură populară a crescut în spatele acestor netrebnici, care au aruncat România în braţele vrajbei politice. Această vrajbă este pustiitoare, la fel ca arşiţa soarelui, nu are nicio logică şi sfidează existenţa şi aşa chinuitoare, a poporului român. Ne-am spart ca societate , în grupuri partizane, vehemente şi agresive.
Duminică , 29.07.2012, vom ajunge într-un moment al adevărului, la un capăt de drum.
„Imi e greu, să văd oameni vlăguiţi şi dezamăgiti de viaţă, în jurul meu. Imi e greu, în fiecare zi să văd comportamentul dezamagitor al unor politiceni. Imi e greu, să văd cum unii năruiesc munca a generaţii întregi. Imi e greu, să văd oamenii care sunt lipsiţi de speranţă. Imi e greu, să lupt cu mediocritatea şi nesimţirea. Cred că sunt momente în viaţă, în care e bine să alegi, să mergi înainte pe calea ta, să dai speranta celor din jur, să oferi compasiune şi solidaritate celor din jurul tau, să ajuţi pe toţi cei care au nevoie de ajutor. Cred că o societate poate fi mai buna, prin educaţie, prin devotament, solidaritate, compasiune şi implicare. Toţi trebuie să se solidarizeze pentru înlăturarea cauzelor ce afectează negativ evoluţia societăţii în ansamblu. ACUM SUNT CONVINS CĂ ACEL MOMENT E TOT MAI APROAPE, ŞI SPER CĂ SUNTEM CU TOŢII PREGĂTITI SĂ FACEM ACEL GEST DE IMPLICARE, INDIFERENT DE ALEGERILE NOASTRE. ALEGEŢI SPERANTA, ALEGETI BUNUL SIMŢ, ALEGEŢI SOLIDARITATEA, ALEGEŢI O GÂNDIRE CORECTĂ, ALEGEŢI EVOLUŢIA, ALEGEŢI OMUL BUN”- OCTAVIAN PALER

“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea frumoasă, ţara mea de dor?
Să scapi de lichele, să scapi de hoţie,
La prezentu-ţi sumbru, mare viitor!”

Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele „Alianţei Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler”
Gl.mr.(r). prof.univ.dr. Petrişor Mandu