Călin Kasper nu are ce face !

Stimate domnule Profesor Ion Coja,

Din cand in cand dispar de pe blogud dvs., asa cum dispar de pe toate site-urile de socializare. Motivul este ca am perioade cand ma bantuie inspiratia si atunci las totul balta, ca sa scriu. Pauzele insa sunt si activoatoare ale atentiei, fiindca dupa o pauza mai lunga, observi mai bine schimbarile pe care le sufera un blog. Revenit din convalescenta scrisului, am observat pe blogul dvs. o usoara incrancenare urmata de frustrare, care face ca unii postaci sa para nervosi si pusi pe hartza. Asta probabil si pentru ca lansati texte foarte serioase, intr-un ritm ametitor, care ii fac pe unii sa-si piarda cumpatul si sa sara la bataie.

Va trimit acum un text care nu-si propune sa dea in cap la nimeni, dimpotriva, unul adresat nimanui si tuturor, ca sa-si descreteasca fruntile prea incruntate. Este un text usor, scris cumva si cu o tenta autoironica, asa cum le place la romani. Si desi textul pare ca se tine de glume, ideea ca neamul romanesc este unic in lume, ramane in mintea tuturor mai pregnant decat daca ar citi zece texte „serioase” despre nationalism si etnicitate romaneasca.

Iata si textul mult laudat:

Apicultorul amator

În anul 1987, auzind eu vorbindu-se că apicultura îl face pe om mai inteligent, m-am apucat şi eu de crescut albine. Asta a durat până în anul 1993 când, emigrând în Germania, a trebuit să mă despart de albinele mele dragi.

A urmat o perioadă când m-am agitat prin fauna citadină şi industrială a nemţilor, dând şi eu din coate, ca să-mi deschid drum printre ei. Asta a durat până în toamna anului 2016, când am ieşit la pensie, la 65 de ani şi jumătate. La pensie da, dar nu şi din câmpul muncii, fiindcă mai lucrez încă cu o jumătate de normă. Munca are rostul ei, dacă eşti sănătos şi mai ai încă energie.

Amu, dacă m-am văzut pensionar, am socotit că a venit iar vremea să fac ce vreu, după filozofia de viaţă a lui Pavel Stratan, exprimată atât de poetic în melodia sa „Vinul de Primae”:

De mitel de cand mă ştiu

Mi-o plăcut să beu

Să fumez, să dau cu pumnul

Şi să fac ce vreu!

Simţind totodată că acumulez cu timpul şi un oarecare deficit de inteligenţă, m-am gândit că cel mai bun remediu naturist ar fi să mă apuc iar de albinărit, ceea ce am şi făcut anul trecut, în 2017. Totodată, ca exerciţiu pentru stimularea creativităţii, am socotit de bun augur să mă dezvolt multilateral, ca unul care a prins epoca societăţii multilateral dezvoltate. Astfel că de la scris, unde am îmbogăţit literatura română de calitate cu cinci romane tot unul şi unul, m-am găndit să trec la o exprimare audiovizuală, care are mai mare impact asupra psihicului uman. Desigur că filmul are nevoie de idei originale, aşa că mi-am adus aminte de primul meu roman, intitulat „Pui de ţigan”, care are şi cel mai mare succes de piaţă, în care am introdus pentru prima dată în literatura română conceptul cu totul nou, denumit „Iniţiativa românească în acţiune”. Ca să înţelegeţi în profunzime ce se ascunde sub acest titlu, redau mai jos fragmentul din roman care clarifică cum nu se poate mai bine ideea: (Ionică, personajul principal al romanului, reuşeşte în 1987 să fugă din România ceauşistă şi să ajungă în Austria. Aici este preluat de un fermier, care-l angajează ca om bun la toate. Patronului, căruia nu-i venea bine pe limbă să-i spună Ion, îi va spune de cum l-a cunoscut, Jan. Iar Jan, angajat numai de o zi la fermă, scuturând aprig din copite, ardea de nerăbdare să arate de ce e în stare!)

” Eram bucuros și plin de o energie pozitivă pe care voiam cât mai repede s-o las să se manifeste. Şi cum voiam să dau dovada de spirit de iniţiativă ca să vadă patronul că nu aştept să mă mâne din spate la muncă, am și trecut la fapte.

Văzusem în curte, chiar în faţa casei un rond de flori la care pământul era tare ca piatra. M-am și mirat că florile alea, săracele, nu se uscaseră încă și arătau totuşi așa de proaspete!

Am descolăcit deci furtunul de apă, m-am câcâit vreo câteva minute până i-am prins şpilul la mufa ce se prindea de ţuţuroiul robinetului de apă, apoi sucind robinetul apei moderat ca să nu rup gingaşele tulpini de flori, m-am apucat cu toată sârguinţa să ud rondul de flori din mijlocul curţii.

La un moment dat îl vad pe patron ca se zgâieşte la mine pe geam, cu ochii cât cepele.

– Așa așa, şefule, benoclează-te bine, să vezi și tu iniţiativa românească în acţiune! Mi-am spus atunci, mândru nevoie mare de inspiraţia avută. Seful a ieşit încă de vreo două ori din casă, fiindcă nu-şi credea ochilor ce vedea.

– Uite că vouă nu v-a dat prin cap să udaţi nişte biete flori! A trebuit să vin eu din România ca să vă arăt ce trebuie să faceţi!

În timp ce mă năcăjeam să fac colac furtunul așa cum îl găsisem, numai ce vad că vine seful la mine:

– Hallo Jan! Was hast Du gerade gemacht? (Buna Jan! Ce te-ai apucat tu să faci aici?)

– Ich habe den Blumen Wasser gegeben! Am spus eu atunci cu prefăcută modestie. (Am udat florile!)

– Alles schön und gut Jan, aber hast Du nich bemerkt, dass diese Blumen aus Kunstoff sind? (Foarte bine şi frumos, Jan, dar tu n-ai observat că florile astea sunt din plastic)?”

Amu, ca să trec acest concept din literatură în audiovizual, nu puteam s-o fac fără ca să înfiinţez Studioul cinematografic „Alexandru Sahia II” ca Asociaţie non-profit, cu buget de finanţare zero. Celor care vor râde de mine, le voi povesti o întâmplare petrecută la Sighişoara, pe când eram unul din cei mai aprigi apicultori din zonă. Am asistat atunci, prin 1987 la o discuţie între doi apicultori vechi, în care unul dintre ei îi reproşa celuilalt că toată viaţa lui a avut numai stupi slabi. „Şi ce dacă?” răspunde cel atacat. „Cu stupi puternici poate lucra orice prost!” Aşa şi eu! Cu bugete ca la Hollywood poate orice prost să facă filme la care să se zgâiască, plătind, toţi fraierii. Greu e să faci filme fără bani, la care să se uite lumea de plăcere, fiindcă acolo îţi trebuie idei.

Azi, zece februarie, am pus pe youtube 2 filmuleţe de câte un minut fiecare, intitulate „Initiativa românească în acţiune”. Filmarile le-am făcut ieri, tot în două minute. Dacă vor avea succes iar eu voi mai avea idei, oi mai da şi în viitor cu pumnul. Dacă nu, nu!

Filmuleţele le găsiţi pe Youtube dacă introduceţi în motorul de căutare numele meu, scris nemţeşte: Calin Kasper

Doamne, ajuta!