CD
1.131 aprobate

denitsoc@gmail.com
75.57.36.95

 

 

De pe Internet:

Gratie lui Vali

Ziua in care Franta a vandut catre SUA o tara intreaga!

In ziua de 30 aprilie 1803 a avut loc tranzactionarea celui mai vast teritoriu negociat vreodata in istoria lumii: Napoleon Bonaparte, pe atunci inca prim-consul al Frantei, cadea de acord cu presedintele american Thomas Jefferson asupra vanzarii imensului teritoriu Louisiana, in suprafata de 2.144.476 kmp – aproximativ cat jumatate din teritoriul Uniunii Europene de astazi.

Pretul a fost unul derizoriu, de 3 centi/acru sau 7 centi/ha, respectiv 78 de milioane de franci in total.

Teritoriul reprezenta 22,3% din actuala suprafata a Statelor Unite, iar numele de Louisiana nu trebuie confundat cu actualul stat federal Louisiana, care astazi reprezinta doar o mica parte din teritoriul de altadata, potrivit History.com.
Fosta colonie pe care Franta o vindea Statelor Unite cuprindea teritoriile din statele federale de astazi: Lousiana, Missouri, Texas, New Mexico, Arkansas,  Iowa, Oklahoma, Kansas, Nebraska, o parte din Dakota de Sud si din Minnesota, o buna parte din Dakota de Nord, din , Montana, Wyoming, Colorado. De la Golful Mexic pana in Canada, o fasie imensa si manoasa care a deschis apoi, dupa achizitionare, frontierele catre vestul Americii de Nord care desi era locuit de indigenii „pieile rosii” au fost declarate tericorii virgine.

O tranzactie neconstitutionala

La momentul respectiv, presedintele Jefferson a avut de intampinat pe plan intern opozitia puternica a unor grupuri politice, care semnalau ca tranzactia este neconstitutionala. Presedintele stia prea bine ca legea suprema a tarii nu prevedea
posibilitatea achizitionarii de terenuri vaste din banii publici, dar stia tot atat de bine ca legea nici n-o interzicea. A aplicat principiul conform caruia ceea ce nu-i interzis
de lege este permis.

La randul sau, primul consul al Frantei Napoleon Bonaparte vindea un teritoriu de peste mari fara sa aiba acordul Adunarii Nationale, ba chiar fara sa fi pus problema in dezbaterea ei.
Dar Napoleon stia bine ce face. Dezbaterea este un fel de boala lunga, care duce la moarte sigura. Bonaparte a contat pe faptul ca el personal era in plina ascensiune, ca patria il aclama pentru faptele de arme, ca tocmai se pregatea sa se incoroneze imparat chiar in anul viitor si ca unui asemenea om nu va indrazni nimeni sa-i stea impotriva, sub pretextul ca „nu ne vindem tara”.

Pentru americani, era importat ca achizitionasera o tara intreaga la un pret ridicol de mic.

Presedintele Jefferson il delegase pe James Monroe, viitorul presedinte, sa plece la Paris ca sa negocieze numai achizitionarea orasului New Orleans cu imprejurimile sale si-i daduse mandat sa nu angajeze mai mult de 20 milioane dolari. Dar la Paris, Monroe a ramas buimac, afland ca francezii ii ofera intreaga colonie la pretul de 15 milioane dolari, respectiv 78 milioane franci. Chilipirul nu trebuia ratat, iar Monroe
a acceptat fara sa ezite.

Pleasca din bratele americanilor

Statele Unite s-au pomenit pur si simplu cu o afacere foarte rentabila, un „tun”, cum am spune in termenii de astazi, uimindu-se ca Franta se pacaleste singura, fara ca macar sa se tocmeasca.

Dar ce interes avea Napoleon sa vanda aceasta colonie? De buna seama, gandul lui Napoleon nu era la colonii, ci la tarile Europei pe care le socotea incapabile sa-i reziste. Ambitia lui era sa le faca vasale pe toate, de la Madrid si pana la Moscova, facandu-si toate neamurile, frati, cumnati si cate mai erau ele, numai regi si printi. Iar pentru asta ii trebuiau bani. Vanzand colonia, impusca doi iepuri dintr-un foc.

Mai intai scapa de grija administrarii unor teritorii indepartate, unde populatia se rascula din te miri ce (instigate de americani) si din acest motiv trebuia sa tina acolo trupe, care i-ar fi fost mai utile acasa.
Pe de alta parte navele ce trebuiau sa aduca in Franta roadele coloniei franceze erau atacate si jefuite de „piratii” caraibilor, pirati angajati, ajutati si protejati de guvernul american, aceiasi situatie cu Alaska ruseasca.

Al doilea, orice ban incasat era un venit bun pentru zestrara armatei, careia viitorul „Imparat al Republicii” (acesta a fost titlul initial al lui Napoleon Bonaparte, la urcarea pe tron) ii pregatea numai fapte de glorie.
Dar a fost scris ca gloria sa se incheie tragic, iar Louisiana sa ajute la inflorirea SUA.