Dle Ion, pentru mine scrisul este ca mersul pe bicicleta, nu conteaza pe unde pedalez, conteaza doar unde ajung char daca voi ajunge cu camasuta apretata insultata de noroiul drumului. ( Noi aici am uitat limba romana dar nu am fost in stare sa invatam enleza care nu ne va apartine…niciodata !!!!)
Apreciez sincer constiinta ta didactica si cu toate ca urasc dascalimea universtara a carei ideologii bolnave sint in proces sa distruga civilizatia crestina, trebuie sa recunosc ca unii dintre cei mai importanti oameni din istoria mea emotionala sint citva profesori, a caror icoane stau la loc inalt in biserica sufletului meu si culmea este ca unul din ei a fost profesor de limba rusa, pe care o detestam la acea vreme, dar care m-a ajuta acum sa intru tiris si cite nitel in literatura lor atit de formidabila.
Sint de accord cu remarca dumitale la limba mea romaneasca si accept, inca o data nota rea cu care am fost logadit toata viata dar care m-a ajutat in pemanenta sa inteleg cine sint si unde imi este locul.
Problema principala a mea este ca ar trebuii, in sfirsit sa incep sa invat sa tac. Nu stiu cit de mult pricepeti voi de acolo din bordeiul mioritic ce se intimpla in lume, dar exprimindu-ma in termeni academici, pot sa spun pe scurt ca este „nasol” si imi este frica mult mai mult decit mi-a fost frica de gura mea mare pe care nu o puteam tine inchisa nici in tara, dar care pina la urma m-a ajutat sa sar din balta in ocean; ocean care acum dupa o buna bucata de vreme am descoperit ca este tot o balta, iar oceanul mare si albastru si plin de corabii cu pinze imaculate, pe care toti il visam de fapt nu exista. A fost o iluzie !!!