CD
VOR FACE CU VREO DIFERENTĂ BOMBARDREA HOUTHI-LOR?
de James Holmes
Ce ar spune amiralul J. C. Wylie despre loviturile aeriene și cu rachete de ieri împotriva houthii-lor din Yemen?
După toate probabilitățile, autorul cărții “Military Strategy: A General Theory of Power Control”, un element fix în canonul strategic, ar fi un sceptic confirmat că loviturile vor realiza ceva decisiv împotriva rebelilor.
Pentru Wylie, scopul strategiei militare este controlul – în principal controlul spațiului fizic. Și susține că este nevoie de soldați sau de pușcașii marini la sol, nu de aviatori sau rachetisti de pe mare, pentru a prelua controlul spațiului fizic.
El proclamă că, în cele din urmă, „omul la fața locului cu o armă” este arbitrul victoriei. Soldatul cu putere de foc superioară determină cine câștigă.
Deci, rezultatele decisive împotriva houthiilor par fanteziste, cu excepția unei ofensive amfibie, o opțiune neatrăgătoare, dacă nu de neconceput pentru magnații coaliției. Prin urmare, probabilul scepticism al lui Wylie față de această afacere s-a numărat printre consideratele opinii de azi.
Ce a intenționat conducerea coaliției să realizeze cu bombardarile de ieri?
Potrivit secretarului Apărării Lloyd Austin, atacurile vor „perturba și degrada capacitățile Houthis-ului de a pune în pericol marinarii și a amenința comerțul global pe una dintre cele mai critice căi navigabile din lume. Acțiunea de astăzi a coaliției trimite un mesaj clar către Houthi că vor suporta alte costuri dacă nu își pun capăt atacurilor ilegale.” Expresiile cheie sunt perturbare și degradare, mesaj clar și costuri suplimentare.
Și ceea ce spune secretarul Austin are sens pe de’o parte. Înțeleptul marțial Carl von Clausewitz susține că există trei moduri de a învinge un antagonist pe câmpul de luptă. Impunerea unor costuri insuportabile este una dintre ele. Un dușman rațional ar trebui să capituleze dacă este convins că nu își poate permite să-și atingă obiectivele militare sau dacă nu îi pasă suficient de obiectivele sale pentru a plăti prețul necesar. Degradează suficient capacitatea de încălzire și conducerea sa ar trebui să cedeze. Austin pare să călătorească pe teren solid din punct de vedere clauusewitzian.
Cu toate acestea, amiralul Wylie ar fi probabil contestat cu această abordare. Acest lucru se datorează faptului că Wylie clasifică bombardamentul aerian drept o operațiune „cumulativă”, în contrast puternic cu operațiunile „secvențiale”.
Operațiile secvențiale sunt operații în sensul liniar convențional. O astfel de campanie este alcătuită din angajamente tactice întreprinse în succesiune. Fiecare lovitura depinde de ceea ce s-a întâmplat în ultima și modelează următoarea lovitura din serie. Și mai departe până când o forță își atinge scopul final sau inamicul confundă strategia. Puteți proiecta operațiuni secvențiale pe o hartă sau o hartă nautică folosind linii continue sau curbe îndreptate către obiectivul final.
Un vector este metafora potrivită pentru operațiile secvențiale.
Nu este așa cu operațiunile cumulate. Sunt alcătuite din multe angajamente individuale neconectate între ele în timp sau spațiu. Fiecare acțiune este independentă de celelalte. O strategie cumulativă macină un adversar, provocând daune la scară mică în multe locuri de pe hartă, mai degrabă decât să-l lovească în mod constant până când capitulează sau nu mai are mijloacele de a rezista.
Cu alte cuvinte, aceasta este o abordare dispersată a luptei. Trasează rezultatele pe o hartă sau grafic și vezi că ai împrăștiat vopseaua degeaba peste tot.
Vopseaua este metafora potrivită pentru operațiunile cumulate.
Războiul naval – operațiunile submarine și raidurile la suprafață în special – este de natură cumulativă pentru Wylie.
La fel este și războiul insurgenților și contrainsurgenților. La fel și războiul aerian și cu rachete. El îi sfătuiește pe bombardieri că abilitatea de a distruge lucrurile de pe sol din aer nu este același lucru cu a prelua controlul asupra lor. Și fără control nu există victorie militară. Exista si amara experienta a VietNamului, care parea bine controlat aerian.
Acum, Wylie nu condamnă operațiunile cumulate. Nici pe departe, el le descrie ca pe un adjuvant valoros – uneori de neprețuit – la o strategie militară generală bazată pe operațiuni secvențiale. Uzura unui adversar prin înțepături este un factor de diferență în luptă, sporind probabilitatea ca ofensivele secvențiale să-și atingă obiectivele împotriva unui inamic obosit.
Cu toate acestea, el o consideră intrinsec indecisă ca o strategie de sine stătătoare. Prin urmare, el s-ar îndoi de eficacitatea acțiunilor de ieri, cu excepția cazului în care coaliția de la Marea Roșie organizează o ofensivă amfibie – un mod secvenţial de operațiuni care ar putea da rezultate decisive dacă ar fi conceput și executat cu înțelepciune.
Acestea fiind spuse, dacă liderii coaliției doresc să-și sporească perspectivele de succes fără a merge la țărm, iată cum ar trebui să o facă. Ei ar trebui să meargă pe mare, aplicând violență maximă în multe locuri cheie de pe hartă în același timp și ar trebui să mențină presiunea pe o perioadă susținută de timp. Procedând astfel, ei pot amplifica efectul de șoc al unei ofensive aeriene și de rachete, ca să nu mai vorbim de distrugerea armelor inamice, a infrastructurii de sprijin și a logisticii.
Din nou, bombardarea de sus constituie o formă dispersată și, prin urmare, indecisă de război. Dar concentrarea multor atacuri la timp și menținerea presiunii constante ar putea descuraja liderii Houthi să lanseze noi atacuri asupra navelor din Marea Roșie.
Concentrarea forței intense în timp ce se dispersează în spațiu este cel mai aproape o strategie cumulativă de a se potrivi efectele materiale și psihologice produse de o ofensivă secvenţială. Din nou, totuși, șansele sunt stivuite împotriva succesului.
În ceea ce privește trimiterea unui mesaj către Houthi, ei par indiferenți la calculele raționale cost-beneficiu în modelul Clausewitzian. Nici nu par deterrabile, de altfel. Aceștia sunt ideologi, nu contabili lipsiți de pasiune ai costurilor, beneficiilor și riscurilor. Nici, evident, nu au singurul cuvânt de spus în ceea ce privește strategia față de Israel și susținătorii săi occidentali.
Republica Islamică Iran este patronul din culise al houthiilor, care transportă arme și alte sprijinuri pentru Yemen pe ascuns pe mare. Într-adevăr, este departe de a fi de neconceput că Teheranul a instigat atacul Houthi ca o modalitate de a lovi indirect Israelul și Occidentul, ca să nu mai vorbim de vecinii arabi care sfidează pretențiile sale de suzeranitate regională.
Așadar, viitorul deține posibilitatea unei escalade orizontale a luptei pe hartă, precum și o escaladare verticală la violență mai mare dacă Iranul ar veni în ajutorul clientului său. Situația este analizată cu atenție, nu e nevoie să spun. Proiectarea a ceea ce s-ar putea întâmpla reprezintă începutul unei contrastrategii înțelepte și al designului operațional.
Acum, ca întotdeauna în întreprinderile marțiale, previziunea este o primă, mai ales dacă este și evazivă.
Și, ar putea adăuga Wylie, supraveghetorii coaliției trebuie să înțeleagă, să accepte și să lucreze în jurul limitelor abordării la tarm.
Este improbabil ca o campanie din aer și mare menită să perturbe și să degradeze operațiunile Houthi îi va supune pe militanți.
Dar aceasta este singura opțiune fezabilă și acceptabilă înaintea coaliției.
Rămâneţi pe aproape.
AVIZ:
Dr. James Holmes este sef de catedră in materie de Strategie Maritimă la Colegiul de Război Naval și un membru distins la Centrul Brute Krulak pentru Inovație și Război Viitor, Universitatea Marine Corps.
Sursa: https://nationalinterest.org/blog/buzz/will-strikes-houthis-make-any-difference-208567
Traducerea: CD
Faptul ca atacarea yemenului e inutil o recunoaste chiar Biden care zice ,,nu au efect bombardamentele, dar le vom continua,,
Un fel de non-sens si lipsa de logica….. in loc sa se alieze cu Iran-ul, si cu JCPOA asa cum facuse obama, biden joaca la doua capete.
Insa acum e prea tarziu ca sa mai exista o relatie diplomatica intre USA si iran. Sunt prea multe evenimente razboi si morti intre Iran si USA, si asta nu mai poate repara relatia.
Nu a existat vreo alianta a lui Obama cu Iran (e o interpretare superficiala, precum cea cu „Turcia e stat nuclear”), ci doar acel acord nuclear, prin care Iran accepta restrictiile ca acel program sa ramana doar la nivelul aplicatiilor civile, sa accepte inspectii si monitorizari etc.
Cel care s-a retras din acord a fost Trump, care a pretins si ca Iranul ii datoreaza „billions and billions”. Circumstanta in care Iran s-a vazut iesit de sub obligatiile acordului.
Nu inteleg care-s cele doua capete la care joaca Biden. Nu mi-e simpatic, dar care e similaritea intre el si Erdogan, care chiar are puseuri de felul asta?
Apropo, ieri senatul SUA a ajuns la un acord asupra unui fond de 118 miliarde, 60 pentru Ucraina, 14 pentru Israel, 20 pentru granita de sus, restul la si altele.
Acordul va trebui supus miercuri la vot, rezultatul e incert de prevazut, pentru ca MAGA-istii (latura Trump), nu vor niciun acord.Nu ii intereseaza nici granita, nici politica externe, nimic, decat a avea munitie pentru campanie („ceilalti nu au reusit nimic, nici pe plan extern, nici pe tema frontierei”).