„Să trăiască românismul !… El este pentru noi prima condiție pentru ca să putem iubi umanitatea.”

Domnilor, mi-ați oferit președinția acestei societăți. O consider mai mult decât o onoare, mai mult decât o plăcere, mai mult decât o manifestare: m-ați pus, domnilor, în stare de a lucra cu o vigoare în înțelesul convingerilor mele. Am crezut totdeauna că mântuirea neamului nostru constă nu în neguroasele sfere ale abstractului, ci numai în stindardul viu al românismului. Am crezut totdeauna că acest măreț drapel nu poate fi ridicat sus de niște mîini veștejite, ci numai și numai de puternicul braț al junimii. Românism ca țintă, Junimea ca glonț: o teorie întreaga în doua cuvinte! Privindu-vă, ma simt fericit de a o vedea realizată în miniatură. Suntem puțini deocamdată? Nu! Suntem foarte mulți. Sămânța din care se desfășură acel brad al Carpaților, care ne apare ca un munte înfipt într-un alt munte, e măruntă și uriașă totodată, căci arborele întreg se cuprinde deja într-însa. Leul este leu, chiar când se naște. Astfel e și românismul. Dar o sămânță, domnilor, lesne poate fi strivită în fașă. Aici e răul. Să vedem dară , să ne ferim de uneltirile vrăjmașilor, să apărăm sâmburele viitorului.

Indignarea se zugrăvește pe fețele domniilor voastre; se poate, oare, ca Românismul să nu mai fie sigur tocmai în fața românilor ? E o rușine s-o spunem; ar fi o greșeală să o ascundem și o pieire să n-o înțelegem. Să cercetăm situația. Inamicul este pe jumate dezarmat, când începem a-l cunoaște mai de aproape. Viermii cei mai periculoși nu sunt din afară, ci se formează în însăși corpul nostru cangrenat. Când boala ajunge până acolo, omul moare, dacă nu se leapădă în clipă de membrul cel căzut în putreziciune. Popoarele – ca și indivizii ! Bubă mai mare, dureri mai crude, agonie mai lungă – iacă toată diferența. Există la noi o legiune de oameni, pentru care un grec, un turc, un hotentot, un român – e tot una. Ei pretind că meschina chestiune a naționalităților trebuie să piardă în grandioasa concepție a umanității. Nenorociții, ei nu știu, sau nu voiesc a ști că adevăratul amic al geniului omenesc este numai acela care își iubește mai înainte de toate propria sa gintă. Ce ați zice dumneavoastră despre un tablou în care nu s-ar vedea decât o singură culoare ? Ce ați zice despre o arie, în care nu s-ar auzi decât un singur ton ? Varietatea culorilor constituie pictura; varietatea tonurilor constituie muzica; varietatea naționalităților constituie umanitatea. Fiecare neam reprezintă în concertul total o idee diferită, fără de care n-ar putea fi armonie. Precum tipograful așează literă lângă literă, tot așa Providența a cules națiune după națiune, combinând, din însăși diversitatea lor, unirea unui „Cuvânt”. Lăsând ca românul să devină neamț sau muscal, ați sters o culoare, ați suprimat un ton, ați înăbușit o idee, ați pierdut o literă, ați făcut din umanitate o caricatură, o disonanță, o galimatie ! Oare aceasta se cheamă a iubi ? Iubirea cea adevărată se manifestă numai în concret: creându-și un ideal, sufletul îl întrupează. (…) Ridicol în teorie, cosmopolitismul este, în practică, un egoism rafinat! E comod a iubi umanitatea, când aceasta ne scutește de a vedea altceva în lume, afară numai de propria noastră nulitate ! (…)

Nu toți cosmopoliții sunt atât de sinceri. Unii dintre ei nu combat pe față românismul. Ei posedă două stratageme ingenioase, ca să ajungă la același rezultat pe o cale mai sucită. Întâi: libertatea mai presus de naționalitate. Un liberalism în culme ! Dar pentru ca cineva să fie liber, caută mai înainte să existe. Românul nu mai există deîndată ce încetează a fi român. Devenind muscal, el există ca muscal, devenind neamț, el există ca neamț; însă ca român – nu ! Babilonienii, asirienii, cartaginezii, sute de națiuni stinse nu mai există astăzi, nu pentru ca n-au lăsat copii și nepoți, ci numai pentru că aceștia au uitat individualitatea lor națională.

Un mort are el nevoie de libertate ! Ce satiră! Când această frumoasă tactică nu reușește, mai este o alta, și mai dibace. Noi am dori a lucra românește – zice oftând cosmopolitul mascat – dar nu e oportun ! Oportunitatea cere să fim turci, tătari, israeliți, până ce va veni odată rândul românismului. Ce este oportunitatea, domnilor? Negarea principiului! Ce este principiul ? Adevărul. Oportunitatea este o minciună(…)

Nimic mare în lume n-a prins rădăcină fără să fi avut martiri. Dacă apostolii lui Christ judecau că nu era oportun a se expune la tortură, omenirea ar fi fost idolatră până astăzi. Răscoala lui Tudor Vladimirescu n-a fost oportună, deoarece nu a reușit. Revoluția din ’48 – de asemenea. Cu teoria oportunității, România s-ar mai zbuciuma încă sub talpa fanariotului ! Națiunile merg înainte numai pe calea principiului. Cine se teme a fi român totdeauna, sub pretext de oportunitate, nu e român niciodată ! Cosmopolit ca și ceilalți, dânsul nu spune verde și limpede, calculând a nu fi oportun nici aceasta!… Șiret de meserie, el uită că viclenia nu este nici măcar un semn de inteligență… Așadar, domnilor, dușmanul cel mai neîmpăcat al românismului este spiritul cosmopolit, răspândit în țară, mai mult sau mai puțin, sub diferite forme, când mai fine, când mai grosolane, când fățiș, când îmbrobodit în larva libertății fără naționalitate, sau a oportunității fără principiu ! Din fericire, el nu ne poate amăgi !

Junimea este incapabilă a trăi în minciună și în metafizică: îi trebuie adevăr și viață! Plină de forțe, ea nu le ascunde, precum se pitulează slăbiciunea; până și apatia-i aparentă este somnul unui Vezuviu! Neatinsă de miasma corupției, ea caută să-și exercite puterea pe calea binelui: până și rătăcirile sale sunt ca suflul alunecat în treacăt de luciul unui cristal. Neamețită prin vârtejul străinătății, ea nu s-a deprins a-și batjocori leagănul. Dovadă această societate !…Iată de ce , domnilor, vă mulțumesc din adâncul conștiinței că m-ați crezut destul de tânăr între cei bătrâni pentru ca să pot înțelege aspirațiile și să împart speranțele domniilor voastre.

Să trăiască românismul !… El este pentru noi prima condiție pentru ca să putem iubi umanitatea. El este pentru noi prima condiție pentru ca să putem iubi adevărul. Românismul este umanitate, libertate și adevăr…. Cosmopolitismul – egoism, sclavie și minciună !

B.P. Hașdeu (discurs rostit în 1869)