Medicină și creștinism (1)
Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae
24 Octombrie 2021
Vasile Astărăstoae
Atacurile suburbane și manipulatorii împotriva Bisericii Ortodoxe Române și a ierarhilor ei dezvăluie un plan bine pus la punct pentru a eroda credibilitatea unei instituții, care, de peste două milenii, este expresia spirutalității în comunitate. „Progresiștii”, „ziariștii – investigatori sub acoperire” și tot felul de „formatori de opinie” promotori ai unor false concepte (cum ar fi teoria genului), cu spume la gură, se întrec în invective, injurii, minciuni în încercarea de a destabiliza Biserica. Cu tristețe am identificat în acest grup și pe unii dintre medici. Ar fi sub demnitatea mea să le răspund troglodiților, utilizând limbajul lor, și prefer să le arăt ce înseamnă creștinismul pentru civilizația europeană. Știu că, în societatea contemporană, o societate aflată în acest moment într-o profundă criză morală, în care, în numeroase situații, nonvalorile sunt considerate repere, iar adevăratele valori sunt contestate, a scrie despre relația dintre medicină și creștinism constituie o provocare, dar și un demers necesar de reafirmare a tradiției sănătoase a societății.
Educați într-o epocă în care spiritualitatea și implicit religia sunt excluse din activitatea de îngrijire a bolnavilor, mulți medici de astăzi nu abordează și componentele spirituale ale vindecării atunci când se adresează pacienților lor. Deși medicina este adesea privită ca un domeniu distinct de religie, credințele religioase au un impact semnificativ asupra modului în care medicii interacționează cu pacienții și în înțelegerea bolilor și a morții.
S-a dovedit că mulți pacienți doresc să-și înțeleagă boala în cadrul religiei lor, doresc să discute probleme religioase și spirituale, solicitând timp pentru a vorbi despre religie sau spirit. Medicina pozitivistă, empirică nu este echipată să se ocupe de tipul acesta de întrebări.
Dihotomia, care există astăzi între religie și medicină, nu a fost întotdeauna prezentă. Oamenii, care căutau vindecare, doreau un leac atât pentru trup, cât și pentru suflet, iar medicii din trecut erau capabili să înțeleagă acest lucru. Într-o țară în care peste 85% din populație se identifică ca fiind creștină, este benefic pentru medici (și nu numai) să afle despre rădăcinile comune ale medicinei și creștinismului.
Legătura dintre medicină și credință pare să fi dispărut în anumite grupuri din societatea seculară, dar rămâne faptul că rădăcinile medicinei, în Europa, sunt creștine (fie că o recunoaștem sau nu) și că, indiferent ce spunem sau orice facem, credința și medicina, în esență, nu pot fi separate.
Contribuția creștină în medicină
Contribuția creștină în medicină s-a manifestat pe mai multe paliere: atitudinea față de boală și bolnav, dezvoltarea spitalelor, implicare comunitară, învățământ și cercetare științifică. Voi prezenta în câteva note anumite aspecte.
Atitudinea față de boală și bolnav
Lumea în care a apărut creștinismul a fost adesea crudă și inumană (nu cu mult diferită de societatea secularizată actuală). Cei slabi și bolnavi erau disprețuiți. Avortul, pruncuciderea și eugenia au fost practicate pe scară largă. Medicul era, adesea, un vrăjitor, fiind și vindecător, iar puterea de a vindeca îi conferea în același timp și puterea de a ucide. Dintre vindecătorii lumii clasice, numai școala hipocratică avea o atitudine diferită față de semenii lor. Aceștia au jurat să vindece, să nu facă rău și să își îndeplinească datoria de îngrijire a bolnavilor.
Creștinismul a adus o altă abordare bazată pe iubirea aproapelui, pe solidaritate, pe comuniune, pe devoțiune și empatie. Această atitudine i-a atras pe medicii hipocratici către creștinism. Istoricul medicinii Gary Ferngren citează studii despre structura profesională a Bisericii primare și concluzionează că „aproximativ 150 de medici din școala hipocratică pot fi identificați cu o certitudine rezonabilă din perioada imperială romană” – un număr enorm pentru acele vremuri. Din aceasta am putea concluziona că medicii au fost, mai mult decât orice alt grup profesional, atrași de creștinism. Sau poate creștinii erau atrași de practica medicală mai mult decât de orice altă meserie. În orice caz, statisticile sugerează multe despre compatibilitatea și similitudinea dintre viața harului și viața medicului.
Creștinii au privit sănătatea ca pe o binecuvântare dată de Dumnezeu, și nu o virtute (ca la greci și romani). Boala și durerea nu erau rele materiale și morale, pedeapsă a zeilor pentru păcate individuale (așa cum susțineau religiile păgâne). Boala și durerea erau rele materiale, nu morale, rezultatul căderii umanității, dar erau adesea folosite (sub îngrijirea providențială a lui Dumnezeu) pentru a produce un bun spiritual.
Pentru creștinii din primele secole, boala și tot ceea ce afectează omenirea este consecința păcatului originar (Sfântul Augustin). Creștinii au anticipat învierea trupului, în care, boala și moartea, inamicul final va fi învins.
Creștinii au considerat că medicina este un dar al lui Dumnezeu, oferind alinare celor care suferă de boli. Noul Testament și literatura creștină timpurie au impus îngrijirea creștină atât la nivel individual, cât și la nivel corporativ pentru cei care sufereau de boli fizice. Dumnezeu vindecă prin taine, prin minuni de vindecare și mai ales prin medicină și doctori: este acțiunea sa cea mai normală, cea mai obișnuită.
Iisus le-a spus apostolilor „Vindecați pe bolnavi și spuneți oamenilor: Împărăția lui Dumnezeu este foarte aproape de voi” (Luca 10, 9). Hristos ca vindecător este una dintre temele caracteristice din scrierile creștine din anii de după generația apostolică. Ignatie din Antiohia, scriind în 107 d.Hr. (când apostolii erau încă o amintire vie), a vorbit despre Iisus ca medic.
Titlul de „medic divin” a prins rădăcini în gândirea creștină, în special în Est. Și dacă Hristos a fost vindecătorul atât al sufletelor, cât și al trupurilor, iar vindecarea trupului a fost un lucru bun, atunci un mod în care un creștin l-a putut imita pe Hristos a fost prin a acorda ajutor celor bolnavi.
Majoritatea creștinilor nu au considerat incompatibilă folosirea medicinei și practicarea vindecării prin rugăciune. Crezând că Dumnezeu este stăpân asupra vieții și morții și că Dumnezeu lucrează cel mai adesea prin mijloace naturale, ei au apelat pentru vindecare la folosirea medicamentului și la rugăciune.
„Cei sănătoși nu au nevoie de medic, ci cei bolnavi”, le-a spus Iisus fariseilor (Matei 9:12). Implicația evidentă: creștinii au răspuns imperativului vindecător al lui Iisus, dedicându-se îngrijirii bolnavilor. Creștinii au ridicat în mod constant statutul social al celor slabi, bolnavi și deficienți și au căutat să-i iubească și să-i îngrijească la maximul abilităților lor. Creștinii Imperiului Roman au început să schimbe atitudinea societății față de bolnavi, cu dizabilități și pe moarte, prin viziunea lor radical diferită.
Credința creștină a servit și ca vehicul pentru propagarea practicii medicale, deoarece se referea la un Dumnezeu care avea un interes personal în rasa umană, mergând chiar până la crearea corpului uman și mai târziu să-și asume o asemănare umană în întruparea lui Hristos. Această legătură intimă dintre Divin și corp marchează un contrast puternic cu atitudinea credințelor păgâne ale vremii, al căror panteon al divinităților a prezentat doar un interes secundar pentru treburile omului. Această legătură intimă a corpului și bunăstarea acestuia, cu venerarea corectă a lui Dumnezeu definește relația crestinismului cu medicina.
Din primul secol, Biserica primară a organizat un efort sistematic de îngrijire a bolnavilor prin asistență voluntară. Filantropia medicală a jucat un rol primordial în caritatea creștină. Din punct de vedere istoric a fost cea mai mare contribuție a creștinismului la îngrijirea sănătății. Conceptul de filantropie (bunătate sau dragoste față de ceilalți) a fost esențial pentru abordarea specific ortodoxă a vindecării și a medicinei, manifestându-se la început în monahism. Sfântul Grigorie din Nyssa (335d.H-384d.H), fratele Sfântului Vasile cel Mare, a insistat că îngrijirea bolnavilor este o datorie esențială a creștinului. Este adevărat că ar putea fi o muncă grea, chiar și o muncă periculoasă, dar este ceea ce Hristos ne cerea. Și dacă Hristos a cerut-o creștinilor, atunci întreaga Biserică ar trebui să se implice. Conceptele creștine de filantropie au fost motivate de agape, o dragoste de sacrificiu față de ceilalți, care dădea mărturie despre dragostea lui Hristos, reflectată în încarnarea sa și în lucrarea de răscumpărare pe cruce. Creștinii au fost încurajați să viziteze bolnavii în mod privat, iar diaconii (ale căror atribuții constau în mare parte în ameliorarea nevoinței și suferințelor fizice) erau așteptați să viziteze bolnavii.
Deoarece medicina a fost privită ca o chemare sacră, literatura medicală înainte de secolul al XIX-lea descrie idealurile profesiei în termeni de valori religioase și morale.
Creștinii văd întotdeauna afinități între îngrijirea trupului și grija sufletului. Practica medicinei a oferit medicului oportunități de a da sfaturi spirituale.
Iisus a spus: „Orice ai făcut pentru unul dintre cei mai mici frați ai mei, ai făcut pentru mine”. (Matei 25:40). De aici derivă o nouă loialitate.
Impulsul către filantropie reflectă convingerea că ființele umane au fost create după chipul lui Dumnezeu, ceea ce a dat fiecărui individ o valoare inerentă. La rândul său, aceasta a constituit baza pentru respectul vieții de la concepție până la moarte, care distinge în mod clar etica medicilor creștini de etica medicală predominantă a pluralismului politeist clasic, reluat în secolul al XXI-lea de consecvențialismul bioetic al secularității.
De aceea, astăzi, după două milenii de creștinism, medicii și asistentele creștine, inspirați de exemplul și învățătura lui Iisus din Nazaret, sunt în continuare în fruntea eforturilor de a atenua suferința umană, de a vindeca bolile și de a avansa cunoștințele și înțelegerea.
– Va urma –
P.S. În următoarea notiță, voi prezenta rolul Bisericii creștine în crearea spitalului/spitalelor.
LA VALDAI – LUMEA, POTRIVIT LUI VLADIMIR PUTIN
de Pepe Escobar
Sesiunea plenară este punctul culminant tradițional al discuțiilor anuale, de la VALDAI CLUB – una dintre cele mai importante adunări intelectuale ale Eurasiei.
Vladimir Putin este un keynote speaker frecvent la Soci, unde anul acesta, tema generală a fost „Shake-up-ul global/Trezirea globala, în secolul 21: individul, valorile și statul”.
Putin a abordat-o direct, în ceea ce poate fi considerat deja unul dintre cele mai importante discursuri geopolitice din memoria recentă si cu siguranță cel mai puternic moment al său în lumina reflectoarelor.
Previzibil, atlanticiștii asortați, neoconii și intervenționiștii liberali vor fi apoplectici, dar asta e irelevant. Pentru observatorii imparțiali, în special în sudul global, ceea ce contează este să acordăm o atenție deosebită modului în care Putin și-a împărtășit viziunea lui asupra lumii – in câteva momente foarte sincere.
Chiar la început, el a evocat cele două simboluri chinezești care descriu „criză” (ca în „pericol”) și „oportunitate”, amestecându-le dar si lamurindu-le, cu o zicală rusească: „Luptă împotriva dificultăților cu mintea ta; luptă împotriva pericolelor cu experiența ta.”
Această referire elegantă, oblică la parteneriatul strategic Rusia-China a dus la o evaluare concisă a actualei table de șah:
“Re-alinierea echilibrului de putere presupune o redistribuire a acțiunilor în favoarea țărilor în creștere și în curs de dezvoltare care până acum s-au simțit si au si fost lăsate pe dinafară.” Cu alte cuvinte, dominația occidentală a afacerilor internaționale, care a început cu câteva secole în urmă și, pentru o scurtă perioadă, a fost aproape absolută la sfârșitul secolului 20, face loc unui sistem multilateral mult mai divers.
Asta a deschis calea către o altă caracterizare oblică a războiului hibrid ca noul modus operandi:
“Anterior, un război pierdut de o parte însemna victorie pentru cealaltă parte, care și-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce se întâmpla. Înfrângerea Statelor Unite în războiul din Vietnam, de exemplu, nu a făcut din Vietnam o „gaură neagră”. Dimpotrivă, acolo a apărut un stat în curs de dezvoltare cu succes, care, desigur, s-a bazat pe sprijinul unui aliat puternic. Lucrurile stau altfel acum: războiul nu se mai oprește, ci doar își schimbă forma. De regulă, câștigătorul ipotetic este reticent sau incapabil să asigure o recuperare pașnică postbelică și nu face decât să agraveze haosul și vidul si care reprezintă de fapt ADEVARATUL pericol pentru lume.”
Un ucenic al lui Berdyaev
În mai multe cazuri, mai ales în timpul intrebarilor si raspunsurilor, Putin a confirmat că este un mare admirator al lui Nikolai Berdyaev. Este imposibil să-l înțelegi pe Putin fără să-l cunosti si înțelegi pe Berdyaev (1874-1948), care a fost filosof și teolog – în esență, un filozof al creștinismului.
În filosofia istoriei lui Berdyaev, sensul vieții este definit în termeni de spirit, în comparație cu accentul pus de modernitatea seculară pe economie și materialism.
Nu e de mirare că Putin nu a fost niciodată marxist.
Pentru Berdyaev, istoria este o metodă de memorie temporală prin care omul lucrează spre destinul său. Relația dintre divin și om este cea care modelează istoria. El acordă o importanță enormă puterii spirituale a libertății umane.
Putin a făcut mai multe referiri la libertate, la familie – în cazul de fata la familiile cu mijloace modeste – și la importanța educației; și a multumit din toată inima dascalilor lui pentru ucenicia sa la Universitatea de Stat din Leningrad. În paralel, el a distrus absolut wokeismul, transgenderismul și a anulat cultura promovată „sub stindardul progresului”.
“Suntem surprinși de procesele care au loc în țările care se vedeau ca pionieri ai progresului. Tulburările sociale și culturale care au loc în Statele Unite și Europa de Vest nu sunt, desigur, nici una dintre afacerile noastre; nu intervenim in ele. Se pare ca lumea din țările occidentale este convinsa că ștergerea agresivă a unor pagini întregi ale propriei istorii – „discriminarea inversă” a majorității în favoarea minorităților, sau cererea de a renunța la înțelegerea obișnuită a unor lucruri de bază precum mama, tatăl, familia sau chiar diferența dintre sexe – că acestea sunt, în opinia lor, repere ale mișcării spre înnoirea socială.”
Deci, o mare parte din discursul său de 40 de minute, precum și răspunsurile sale, au decodificat unele remarci la ceea ce el a definit anterior ca „conservatorism sănătos”:
“Acum, când lumea se confruntă cu un colaps structural, importanța “conservatorismului rațional” ca bază pentru politică a crescut de multe ori, tocmai pentru că riscurile și pericolele se înmulțesc, iar realitatea din jurul nostru este fragilă.”
Revenind la arena geopolitică, Putin este ferm convins că „suntem prieteni cu China, dar nu împotriva cuiva.”
Din punct de vedere geoeconomic, și-a făcut din nou timp să se angajeze într-o explicație magistrală, cuprinzătoare – chiar pasională – a modului în care funcționează piața gazelor naturale, dublată de pariul auto-înfrânt al Comisiei Europene pe “piața on spot”[1] și de ce Nord Stream 2 schimbă jocul.
Afganistan
În timpul întrebărilor și răspunsurilor, profesorul Zhou Bo de la Universitatea Tsinghua, din Beijing a abordat una dintre provocările geopolitice cheie, actuale. Referindu-se la Organizația de Cooperare de la Shanghai – OCS, el a subliniat că, „dacă Afganistanul are o problemă, OCS are o problemă. Deci, cum poate OCS, condusă de China și Rusia, să ajute Afganistanul?”
Putin a subliniat patru puncte în răspunsul său:
• Economia trebuie restabilită;
• Talibanii trebuie să elimine total traficul de droguri;
• Principala responsabilitate ar trebui asumată „de către cei care au fost acolo timp de 20 de ani” – reiterând declarația comună după întâlnirea dintre troica extinsă și talibanii de miercuri de la Moscova; și
• Fondurile statului afgan trebuiesc deblocate de bancile SUA si occidentale.
De asemenea, el a menționat, indirect, că Marea Bază Militară rusă din Tadjikistan nu este o simplă recuzită decorativă.
Putin s-a întors la subiectul Afganistanului în timpul întrebărilor și răspunsurilor, subliniind încă o dată că membrii NATO nu ar trebui „să se absolve de responsabilitate”.
El a motivat că talibanii „încearcă să lupte împotriva radicalilor extremi”. În ceea ce privește „necesitatea de a începe cu componenta etnică”, el a descris tadjcii ca reprezentând 47% din totalul populației afgane – mesajul a fost pe imperativul unui guvern incluziv.
El a atins, de asemenea, un echilibru: În măsura în care „împărtășim cu ei [talibanii] o viziune din exterior”, el a subliniat că Rusia este „în contact cu toate forțele politice” din Afganistan – în sensul că există contacte cu foști oficiali guvernamentali precum Hamid Karzai și Abdullah Abdullah și, de asemenea, cu membri ai Alianței Nordului, acum în opoziție, care sunt auto-exilați în Tadjikistan.
Rușii ăia “plictisitori”
Acum comparați toate cele de mai sus cu actualul circ NATO de la Bruxelles, completat cu un nou „master plan pentru a descuraja amenințarea rusă în creștere”.
Nimeni nu a iesit in pierdere niciodată mizând pe capacitatea NATO de a ajunge în adâncul prostiei inconsecvente.
Moscova nici măcar nu se mai obosește să discute cu acești clovni: după cum a subliniat ministrul de externe Serghei Lavrov, „Rusia nu se va mai preface că unele schimbări în relațiile cu NATO sunt posibile în viitorul apropiat”.
Moscova de acum înainte vorbește doar cu stăpânii – la Washington. La urma urmei, linia directă dintre șeful Statului Major General, generalul Gerasimov, și Comandantul Suprem Aliat al NATO, generalul Todd Wolters, rămâne activă. Băieții mesageri, precum Stoltenberg și birocrația masivă a NATO de la Bruxelles sunt considerați clovni irelevanți.
Acest lucru se întâmplă, în evaluarea lui Lavrov, imediat după ce „toți prietenii noștri din Asia Centrală ne-au spus că sunt împotriva … abordării, fie din Partea Statelor Unite, fie din partea oricarui alt stat membru NATO care incearca sa promoveze staționarea oricărui aparat imperial „contraterorist” în oricare dintre „…stanurile” Asiei Centrale.”
Și totuși Pentagonul continuă să provoace Moscova. Trezitul lobyst cum este Secretarul Apărării Lloyd „Raytheon” Austin, care a supervizat “Marea Evadare Americană” din Afganistan, pontifică acum că Ucraina ar trebui să adere de facto la NATO.
Aceasta ar trebui să fie ultima miză care să pună în țeapă zombie-ul „mort de creier” (după cum insusi Emmanuel Macron a numit NATO), deoarece își întâlnește soarta incercand sa starnească atacuri simultane rusești in Marea Baltică și MăreaNeagră.
Sursa: http://www.informationclearinghouse.info/56827.htm
Nota:
1. “piata on spot” inseamna o piata de desfacere pe loc, fara contracte pe lunga durata care sa asigure preturi convenabile stabile pe durata contractului.
Traducerea si nota : CD