Fw: Neagu Djuvara a mințit cu nerușinare.
People
Ion Jianu Today at 8:54 AM
To
Gelu Vartic
Message body

–– Forwarded Message ––
From: Lupu Dorel
To:
Sent: Saturday, May 14, 2016 8:25 AM
Subject:

Neagu Djuvara a mințit cu nerușinare.

TARA ROMANEASCA. 1310-1352. STUDII GENETICE: BASARAB I, intemeietorul Tarii Romanesti, a fost român fără nici o legătură genetică cu cumanii. Neagu Djuvara a mințit cu nerușinare.
Error! Filename not specified.
Câţiva ani la rând cărţile lui Neagu Djuvara despre originea cumană a primilor Basarabi, publicate la prestigioasa Editură Humanitas au fost succese de casă. Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor i-a adus mulţi bani în conturi bătrânului istoric nonagenar, înşelând buna credinţă a cititorilor români şi sfidând logica istorică.
Teoria cumană a Basarabilor promovată de Neagu Djuvara, nu are nicio legătură cu realitatea istorică. Şi ca minciunile proferate de Neagu Djuvara să fie complete l-a mai făcut pe Basarab I şi catolic, deşi bisericile ridicate de el erau zidite în cel mai pur stil bizantin ortodox. Istoricii diletanţi şi o parte a presei stipendiate de Soroş au dat curs promovării acestei teorii absurde, tocmai pentru a lovi în fondatorii statului medieval românesc şi în Biserica ortodoxă. Trebuie să fi lipsit de elementare studii de artă bisericească ca să susţii că Biserica Sf. Nicoale din Curtea de Argeş era ridicată de un catolic.
Dar, iată, că recent cercetătorii clujeni patronaţi de Academia Română şi Centru de Studii Transilvane au analizat genetic mormântul unui membru întemeietor al familiei Basarabilor: renumitul Vlaicu Vodă. În 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea ,,Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeş.
Despre geneza Ţării Româneşti”, susţinută de către şef de lucrări dr. Beatrice Kelemen (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geologie – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe, Cluj-Napoca), CS I dr. Adrian Ioniţă (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti) şi CS I dr. habil. Alexandru Simon (Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Studiere a Populaţiei – Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca).
Evenimentul, găzduit de Sala de Consiliu a Academiei, a fost moderat de Acad. Alexandru Vulpe (preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române) și s-a bucurat de o participare deosebită din partea comunității academice și universitare.
În urma discuțiilor și comentariilor, cele mai importante concluzii au fost următoarele:
Defunctul din Mormântul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puţin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeş II (biserica de astăzi), ridicată cel devreme pe la 1350, fiind înmormântat în Biserica Argeş I (datând din anii 1230-1260), fiind vorba, cel mai probabil, de unul dintre fiii nenumiţi ai lui Basarab I amintiţi într-un document din 1335;
Nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană; istoria defunctului din mormântul 10 se înscrie în coordonatele cruciate (anti-tătare la acea vreme) ale afirmării monarhice, cunoscute atât de Ţara Românească, cât şi de Moldova;
Din cercetările genetice reiese că Basarabii erau etnici români, înrudiţi cu voievozii ortodocşi din Maramureş, care au pregătit revolta împotriva Coroanei maghiare şi „descălecatul” în Moldova, ce a dus la întemeierea noului stat medieval românesc de la est de Carpaţii Orientali.
În concluzie „teoria cumană” a lui Neagu Djuvara se înscrie ca şi cărţile demitizante ale lui Lucian Boia în direcţia „europeană” de falsificare a Istoriei României.
În opinia acestor “falsificatori ai istoriei” strămoşii noştri originari trebuie să fi avut origini cumane şi catolice, numai români ortodocşi să nu fie. Ştiinţa geneticii a reabilitat însă adevărul istoric: Basarabii erau români de religie ortodoxă.
(știrea și informatiile preluate partial din articolul lui Ionut Tene – de pe Napoca News http://www.napocanews.ro/2014/11/cercetatorii-clujeni-au-confirmat-genetic-originea-romana-a-dinastiei-basarabi-teoria-cumana-a-lui-neagu-djuvara-e-falsa.html)

Fluierul vă prezintă aici și articolul lui George Damian
„Basarab voievod a fost român şi ortodox. Neagu Djuvara ne cam minte”
în care minciunile lui Djuvara și Boia sunt desființate

Error! Filename not specified.
Neagu Djuvara practică în cartea lui exact aceleaşi artificii de care îi acuză pe restul istoricilor români: ocoleşte unele documente, pe altele le interpretează aşa cum îi convine pentru a-şi susţine teza.
Enumăr mai jos o serie de documente (citate via Matei Cazacu, în Magazin Istoric din februarie 2013):
19 iunie 1330 ţarul sârb Ştefan Duşan se lăuda că a învins şapte ţari, printre care şi pe „Basaraba Ivanco, socrul ţarului Alexandru al Bulgariei”;
– 26 noiembrie 1332 Carol Robert de Anjou îşi aminteşte de bătălia de la Posada aşa „am ajuns în nişte ţinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ţinute pe nedrept în Ţara Transalpină de către Basarab, schismaticul [ortodox], fiul lui Thocomerius, spre marea noastră şi a sfintei coroane insultă, acest Basarab, necredinciosul nostru român, mânat de un gând rău…”;
– 19 mai 1335 altă amintire a lui Carol Robert de Anjou despre bătălia de la Posada : „Spre cinstea slujbei deosebite şi vrednice de o veşnică amintire a numitului magistru Toma, pe care ne-a făcut-o în Ţara Transalpină, unde atacul duşmănos pornit cu cruzime […] de către Basarab românul şi fiii lui …”;
– 17 octombrie 1345 Papa Clement al V-lea îl informa pe regele Ungariei că „ … am luat măsuri să se îndrepte felurite scrisori către nobilii bărbaţi Alexandu al lui Basarab şi către alţi români, atât nobili, cât şi oameni de rând” pentru sprijinirea a doi fraţi minoriţi;
– 9 iulie 1347 regele Ladislau cel Mare spunea aşa „în Ţara Transalpină, în expediţia domnului Carol faimosul rege al Ungariei împotriva lui Basarab românul, pe atunci necredincios regatului şi sfintei coroane”;
– 1358 Cronica pictată de la Viena îl numeşte pe Basarab „schismatic perfid” (n.red. schismatic = denumirea dată ortodocșilor de către catolici);
– 10 aprilie 1370 Papa Urban al V-lea îi scrie lui Vladislav Vlaicu (nepotul lui Basarab) şi îi reproşează că a rămas schismatic, moştenire de la „vechii săi predecesori”;
Citind cu bună credinţă toate aceste surse documentare nu poţi ajunge decât la următoarea concluzie: pe primul voievod al Ţării Româneşti îl chema Ivanco/ Ioan după botez, era creştin ortodox (schismatic) şi de etnie română (valah).
Neagu Djuvara reuşeşte performanţa să răstălmăcească toate aceste documente, pentru el nu există nici o îndoială că Basarab era cuman catolic. Thocomerius este pentru Djuvara „Toctamir” („fier călit” în limbile turcice), deci cuman. Varianta că Thocomerius din transcrierea latină ar putea fi Tihomir nu este luată în seamă. Că toate documentele ungureşti spun despre Basarab că era schismatic (ortodox) nu are aproape nici o importanţă pentru Neagu Djuvara – el spune că de fapt era vorba de calomnii din partea regelui ungar pentru a-l îndepărta pe voievod de Papă.
Neagu Djuvara citează un singur document în care Papa îl lăuda pe Basarab că a sprijinit activitatea unor călugări catolici „tanquam princeps devotus catholicus” – „ca/precum un devotat principe catolic”. Din punctul meu de vedere acest document chiar nu îl dovedeşte drept catolic pe Basarab – el i-a sprijinit pe călugării Papei „ca şi cum ar fi fost” un principe catolic. Cealaltă scrisoare papală în care se anunţă trimiterea unor scrisori către români (valahi) printre care şi fiul lui Basarab, Alexandru, nu spune precis că acesta ar fi fost catolic. Că le permitea catolicilor să facă propagandă în Ţara Românească este una, însă asta nu îi face neapărat catolici.
Ca şi în cazul lui Lucian Boia, editura Humanitas a pus în mişcare în sprijinul lui Neagu Djuvara un impresionant aparat de propagandă jurnalistică. Toţi cei care au ocupat secţiile de cultură de la diversele publicaţii sunt ferm convinşi că Basarab a fost cuman. Cartea lui Matei Cazacu în care sunt demontate tezele lui Neagu Djuvara „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti” a trebuit să apară la Chişinău, la editura Cartier, că în Bucureşti nu a încăput. Ştiu ce îmi cumpăr data viitoare când trec Prutul.
(sursa: http://www.george-damian.ro/basarab-voievod-a-fost-roman-si-ortodox-neagu-djuvara-ne-cam-minte-4293.html)

Vasile Ernu: Interviu luat istoricului Matei Cazacu

Error! Filename not specified.
Cînd domnul Neagu Djuvara a lansat „teoria cumană” („Thocomerius – Negru vodă. Un voievod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti”, Ed.Humanitas 2007) am rămas surprins de succesul mediatic pe care l-a avut, dar şi mai mult m-a surprins reacţia foarte slabă a lumii istoricilor de la noi. Nu sunt istoric, aşa că nu am o opine legată de acest subiect.
Am citit însă recent o carte-replică („Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti”, Ed.Cartier 2013) dată de doi istorici medievalişti: Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan.
Demult nu am citit o critică mai devastatoare, bine argumentată şi uşor accesibilă unui public mai larg. Zilele acestea am avut ocazia să discut cu istoricul Matei Cazacu*.
(V.E.) Vasile Ernu: Dragă Matei Cazacu, cartea „Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti” este doar o critică a “teoriei cumane” a domnului Neagu Djuvara sau este ceva mai mult de atît? Ce îşi propune această carte?
Matei Cazacu: Critica teoriei cumane este doar vârful icebergului. Cartea este, înainte de toate, o replică întru apărarea istoriografiei româneşti mai vechi şi mai noi, pe care Neagu Djuvara o desconsideră, ba chiar o calomniază în bloc şi fără nuanţe începând cu Haşdeu, Onciul, Iorga şi Gh. Brătianu până în zilele noastre. Ea este apoi o reaşezare a problemei – întemeierea Ţării Româneşti la cumpăna secolelor 13 şi 14 – cu toate premizele şi consecinţele ei imediate pe terenul solid al documentelor, câte cunoaştem până astăzi.
Este apoi o lecţie de metodă. Deşi este considerată o ştiinţă, e drept nu exactă, ci umană, istoria nu operează ca matematicile cu teoreme demonstrabile, cu ecuaţii cu una sau mai multe necunoscute ce sunt repede identificate sau ca fizica şi chimia unde experienţele de laborator confirmă sau infirmă o ipoteză fără drept de apel. Istoria permite, ba chiar este nevoită s-o facă, dacă este cu adevărat creatoare, avansarea unor ipoteze, a unor scenarii sau modele pe care cercetarea ulterioară le confirmă sau nu, uneori după decenii sau chiar secole.
Istoriografia românească din ultimele secole a construit astfel de modele, unele (general) adoptate, altele respinse. Întemeierea Ţării Româneşti de un voievod român de confesiune ortodoxă este unul din aceste modele general acceptate de istoricii serioşi. Părerile amatorilor, oameni (probabil, uneori) de bună-credinţă, dar fără formaţie ştiinţifică în domeniu, trebuie să rămână în domeniul lor, science fiction. În Franţa, un astfel de personaj a scris o carte la câţiva ani după moartea lui Napoleon I, în care „dovedea” că împăratul nu a existat şi că în realitate e vorba de un mit solar!
Această carte este deci o pledoarie pentru profesionalism, pentru rigoare ştiinţifică şi pentru onestitate intelectuală. În sfârşit, last but not least, ea este realizarea parţială a unui proiect vechi de aproape cinci decenii. În 1966-67 eram student la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi voiam să fac o teză de licenţă (azi îi zice master, cred) cu profesorul Constantin C. Giurescu. Domnia sa m-a întrebat dacă aveam un proiect şi i-am răspuns că mă pasiona chestiunea întemeierii Ţării Româneşti.
Am fost foarte decepţionat când profesorul m-a sfătuit să renunţ la el, deoarece era prea complex (pentru un tânăr de 20 de ani) şi mi-a propus să aleg o monografie de domn muntean : „de exemplu, Vlad Ţepeş!” Această propunere mi-a transformat complet existenţa (nu intru acum în detalii), dar nostalgia vechiului meu proiect nu m-a părăsit niciodată.
Şi iată că îl văd realizat de Neagu Djuvara, dar, vai, în ce condiţii!
V.E.: Critica adusă „teoriei cumane” a domnului Neagu Djuvara este devastatoare. Demult nu am mai citit o deconstrucuţie atît de bine argumentată şi nuanţată. Care sînt argumentele centrale ale acestei critici? M.C: Faptul că Basarab poartă un nume de origine turcă veche (cumană), nu înseamnă că era de această origine.
M.C.: Argumentele centrale ale acestei critici sunt înseşi documentele şi cronicile de epoca neglijate şi/sau ignorate de Neagu Djuvara, deşi sunt adunate şi publicate de peste 200 de ani. Faptul că Basarab poartă un nume de origine turcă veche (cumană), nu înseamnă că era de această origine, deoarece toate mărturiile contemporane şi posterioare precizează că era român şi ortodox.
Nu există nici măcar un singur izvor care să afirme această aberaţie care a apărut în secolul 20 la unii istorici unguri. Iar numele lui de botez era Ivanco-Ioanco-Iancu, deci Ioan, un prenume care apare şi în familia Asăneştilor (Asan era porecla unuia din cei trei fraţi), întemeietorii celui de-al doilea ţarat româno-bulgar la 1185-6, care erau români (vlahi).
Câţiva cneji şi nobili români din Transilvania secolelor XIV-XV poartă nume de această origine, ca şi un număr foarte restrâns de mari boieri munteni din secolele XIV-XVI. Dar aceasta nu înseamnă ca erau cumani, cum afirmă Neagu Djuvara, citând un filolog ungur de tristă amintire, un adevărat „Fachidiot”, pe care îl urmează orbeşte.
Este adevărat, şi nimeni nu contestă faptul că acest popor – de fapt o adunătură de triburi nomade purtând numele grupului dominant, aşa cum au fost hunii, avarii şi pecenegii – s-a instalat în Câmpia Dunării şi în nordul Mării Negre în secolele 12-13 unde au lăsat câteva urme în toponimie (vreo 300 din câteva mii si zeci de mii), câteva cuvinte în limba noastră, câteva morminte şi ceaune de fiert mâncarea. Alţii s-au refugiat în Ungaria de frica tătarilor şi s-au botezat catolici la 1238, urmaşii lor purtând nume creştineşti, astfel că, după această dată, singura indicaţie a originii lor este cea oferită de documente.
Aceleaşi documente care spun că Basarab era român şi schismatic (ortodox), iar nu cuman şi catolic! Neagu Djuvara ignoră fenomenul de modă în antroponimie (nume de persoane), ca de altfel şi în îmbrăcăminte, tehnică, etc. Johnny Răducanu, un talentat cântăreţ de jazz, era oare american fiindcă purta acest prenume ?
Sau comuniştii români care şi-au „botezat” copiii Vladimir, Zoia, Saşa, Serghei, Maia (de la 1 Mai) erau ruşi ? Sau românii din Ardeal şi din Basarabia maghiarizaţi sau rusificaţi de funcţionarii stării civile care făceau din Ion Janoş, şi respectiv Ivan, erau ei unguri sau ruşi ?
Guadelupa şi Martinica sunt pline de oameni care se numesc Cezar, Iulius, ba chiar Cantacuzino, deoarece au fost botezaţi astfel de funcţionarii stării civile franceze al căror ghid era un dicţionar latin-francez. In plus, Basarab este un titlu, o funcţie în Imperiul mongol, în care cumanii, cei rămaşi în afara Ungariei, au fost înglobaţi după 1241.
V.E.: Susţineţi că medievalistica românescă este sub un asediu paraştiinţific. În ce constă acest asediu şi ce rol joacă domnul Djuvara cu a sa „teorie cumană” ultramediată în această problemă? Oare „cumanomania” nu e un soi de nouă „tracomanie”? Cum credeţi că se explică acest succes imens la public a „teoriei cumane” a domnului Djuvara? Şi de ce credeţi că răspunsurile mai multor istorici importanţi au rămas într-un con de umbră?
M.C.: Tracomania lui Iosif Constantin Drăgan şi cumanomania lui Neagu Djuvara nu pot fi puse pe acelaşi plan, deoarece cea dintâi avea, ca şi slavomania lui Roller, un substrat politic, pe când cea de-a doua este un fenomen de modă, aşa cum la Roma tinerii eleganţi din secolele 4-5 se îmbrăcau şi se coafau după moda „barbară” (gotică sau hunică).
Tracomania a fost instrumentalizată de regimul naţional-comunist al lui Ceauşescu pentru a respinge, în numele unei antichităţi venerabile dar, vai, inexistente, moştenirea romană şi creştină care ne ancorează pe noi, românii, în Europa civilizată şi democratică. Tot aşa s-a întâmplat în Germania lui Hitler cu teoria germanismului arian impusă de regimul nazist ca dogmă ştiinţifică. Aceasta, potrivit principiului enunţat de Orwell : cine stăpâneşte trecutul controlează prezentul.
Cumanomania a apărut pe un fundal de criză existenţială politică şi economică, de neîncredere în elitele intelectuale şi în discursul lor. Ceea ce i-a dat curaj şi popularitate a fost, o spun cu regret, (mult prea) timida replică a istoricilor români din motive pe care nu e locul să le discut eu acum şi care ţin de demersul personal al fiecăruia din ei.
V.E.: În ultima perioadă, după ce domul Neagu Djuvara a scos mai multe cărţi de popularizare istorică, numele domniei sale a început să devină unul de referinţă în domeniul istoriei cel puţin pentru noi, profanii. Dumneavoastră afirmaţi tranşant că „Autorul se consideră o autoritate în materie de istorie universală, dar cunoştinţele sale provin din lucrări generale sau învechite, care nu ţin cont de cercetări mai recente.. etc” Unde este locul domniei sale în istoriografia românească? Cum se raportează lumea academică faţă de istoricul Neagu Djuvara?
M.C.: Este loc pentru toată lumea cu condiţia, ca la medici, să se respecte ierarhia între specialişti şi generalişti. L-am comparat pe Neagu Djuvara cu „unchiaşul sfătos” venit din lumi şi vremuri apuse, care povesteşte cu vervă şi talent istoria „neamului” pentru copii şi tineret, deci un vulgarizator al istoriei.
Câtă vreme istoricii specialişti nu vor face efortul de a scrie pe înţelesul unor cercuri largi de nespecialişti, amatori de istorie, ca francezii Frantz Funck-Brentano, Fernand Braudel, Régine Pernoud, Jacques Le Goff, Georges Duby, Marc Ferro şi Emmanuel Leroy-Ladurie, sau ca numeroşi anglo-saxoni (citez doar pe Steven Runciman, Peter Brown, David S. Landes), cititorii români vor fi siliţi sau tentaţi să se adreseze lui Neagu Djuvara pentru a evita limbajul prea tehnic sau limba de lemn.
Există apoi istorici care fac vulgarizare de bun nivel – în Franţa, Alain Decaux e cel mai cunoscut – dar care nu au pretenţia originalităţii şi în niciun caz nu-şi permit să ignore cu suficienţă documentele şi izvoarele sincere şi autentice. Şi totuşi, în România, Neagu Djuvara a fost numit doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, dar în „laudatio” se vorbeşte mai mult de activitatea sa politică, diplomatică, de animaţie culturală şi caritativă. In orice caz, nu de Negru Vodă.
Iar dacă ar fi să-l plasez în istoriografia română, l-aş aşeza între poligraful Dumitru Popescu (autor de nuvele istorice şi cu haiduci), Bucura Dumbravă („Haiducul” şi „Pandurul”), Florian Christescu („Istoria neamului nostru”) şi Dumitru Almaş („Alei codrule fârtate”!).
(Sursa: adev.ro/mtb8zl)