Decât să votați pe Băsescu, mai bine votați cu UDMR!

Băsescu a fost mereu în Parlament, din 1990 până în 2000, când, prin fraudă a ajuns primar general. Tot prin fraudă a ajuns președintele României, atât în 2004 cât și în 2009. Prin înșelăciune, a scăpat de demitere de două ori! Și nu-i este acum rușine să candideze cu un partid „al său” pentru un post de senator! Are, în fapt, două partide care îi fac jocul scârnav: PNL și PMP! Feriți-vă să le dați votul! Sunt la dispoziția „javrei ordinare”!

Intrați pe Monitorul Oficial, publicație care consemnează toate luările de cuvînt din Parlament! Nu veți găsi nicio cuvîntare a „javrei ordinare”! Nicio intervenție în dezbaterile Parlamentului, nicio declarație!… În niciuna din cele trei legislaturi, Băsescu nu a ieșit la tribuna Parlamentului cu vreun amendament sau vreo inițiativă legislativă! S-a ținut numai de intrigi și aranjamnte de culise, mult mai eficiente decât activitatea la lumina reflectoarelor din aula parlamentară!

Brusc, după ce nu mai este președintele, nemernicul se întrece cu toată lumea în declarații naționaliste, de politician responsabil! Dar zece ani de zile ce ai făcut nemernicule pentru ca pământul Țării să nu se mai vândă străinilor?! Pentru ca pădurile Țării să nu se mai taie haotic, în dușmănie față de români!

Se laudă că a liberalizat regimul cetățemiei române pentru basarabeni!… Dar cu ce preț?! Cât îi costă pe basarabeni să recapete cetățenia părinților, pierdută în condiții atât de dramatice!… Sute de mii de evrei și-au căpătat cetățenie română pretextând c-o recapătă! Procedura pentru aceștia este mult mai simplă și mai ieftină, Băsescule, decât pentru frații noștri de peste Prut! I-ai ajutat pe basarabeni să plătească cu bani grei și cu eforturi penibile să obțină ceea ce era dreptul lor, plătit cu sânge, cu nesfârșite suferințe în Siberiile de gheață! De ce să-i coste atât de mult? Milioane de euro! Nu m-aș mira să aflu că acești bani din greu munciți de frații noștri nici măcar nu au ajuns în visteria Țării!

Te vrei în Parlament? Te vrei șeful grupului de parlamentari kgb-iști din Parlamentul României?! Căci asta va fi funcția ta: să coordonezi activitatea de trădare a Țării din Parlamentul României! Ai făcut-o și ca președinte, cu mare succes! Cu mari succesuri!… Nu vrei să te retragi la pensie! Meseria ta nu-ți dă dreptul să te retragi! De când te știi acționezi împotriva intereselor românești! Ai făcut-o ca ofițer de securitate, securitatea trădătoare, KGB-istă, ai făcut-o ca membru PCR, ai făcut-o și după 1990 mai ales, la lumina zilei! De pe cel mai înalt jilț!

Nu! Nu dobândirea imunității parlamentare este scopul tău! Știi bine că devotamentul tău față de Kremlinul de la Moscova și din alte capitale te face imun pe câteva generații! Te vrei în parlament pentru că ați făcut din el stână fără câini! Și lupii se întorc mereu pe unde au mâncat oaia!Turma de mioare naive și ușor de prostit care este electoratul român!…

Oameni buni! Pe cine votați?!…

*

Ion Coja