Băsescu, instruit să stârnească milă. Dezvăluirile lui Aliodor Manolea – de la trucurile electorale, la mişcările lascive ale Elenei Udrea

Autor: VICTOR CIUTACU

Aliodor Manolea, omul care a stat în spatele lui Traian Băsescu în campania electorală dramatică din 2009 şi la referendumul din 2007, i-a acordat lui Victor Ciutacu un interviu în exclusivitate.

Pentru prima oară după victoria actualului preşedinte suspendat împotriva lui Mircea Geoană, celebrul psihoterapeut, lipit imagistic de nu mai puţin celebra Flacără violet, vorbeşte public despre secretele omului Traian Băsescu şi ale anturajului său. Care este rolul Elenei Udrea în deciziile lui Traian Băsescu, cum se comportă cele două fete ale familiei Băsescu şi cum va vota la referendum Aliodor Manolea?

● Jurnalul Naţional: O ţară întreagă vă ştie drept stăpânul flăcării violet şi omul care i-a stat în spate lui Traian Băsescu într-un moment crucial pentru viitorul său politic…
● Aliodor Manolea: Aş prefera să vă spun, pentru început, ce nu sunt: fan al domnului Băsescu, membru al vreunui partid, membru al Societăţii Române de Parapsihologie (deci nu sunt parapsiholog), vrăjitor. N-am colaborat cu nici un fel de structuri de securitate, nici înainte şi nici după 1989. Şi, sper să nu vă dezamăgesc, nu am nici o legătură cu flacăra violet. Este doar o găselniţă. Dădea bine pe sticlă şi în presă şi mi-a fost atribuită. Sintagma Flacăra violetă este protejată la OSIM de un coleg de-al meu, tot psiholog, care deţine patentul, care a apărut la televiziuni şi a dat explicaţiile necesare, însă nu a fost luat în seamă. Mie îmi place culoarea şi un prieten, pictor, Liviu Ungureanu, care mi-a dăruit un tablou pe această temă.

● Ce nu sunteţi m-am lămurit. Aş vrea, totuşi, să aflu cine sunteţi, domnule Aliodor Manolea.
● Un bucovinean născut la Câmpulung Moldovenesc, fiu, bunic, tată şi soţ. Sunt ofiţer de tancuri (în rezervă din 1993), psihoterapeut autonom în terapii cognitiv-comportamentale şi hipnoză eriksoniană. Am acumulat o experienţă redutabilă privitoare la stările modificate ale conştiinţei, am publicat (cu soţia sau ca unic autor) nouă căţi în domeniul medicinei complementare.

● Un amalgam impresionant de cuvinte. Puteţi rezuma pe limba mea?
● Ca psiholog studiez mintea umană şi comportamentul uman. În calitate de cercetător în psihologie, investighez aspectele fizice, cognitive, emoţionale, sociale şi cele privitoare la comportamentul uman.

“Un om care nu are nici o valoare”
● Fiind un om mai degrabă înclinat spre ştiinţele exacte, simt nevoia să rup acest dialog. Aşa că vă întreb direct. De ce omul care a stat în spatele lui Traian Băsescu acordă primul interviu de după alegerile din 2009 unuia dintre cei mai acerbi critici ai suspendatului, întâmplător redactor şef al singurului cotidian declarat şi asumat antiprezidenţial?
● Acum sunt mâhnit de tot ceea ce se întâmplă, de denigrarea valorilor perene ale neamului. Mă gândesc că moşii şi stămoşii noştri se răsucesc în mormânt văzând ce se întâmplă cu moştenirea lăsată. Sunt mâhnit de vrajba pe care o seamănă necontenit  cel care ar trebui să fie împăciutorul, mediatorul, cel care ar trebui să atenueze conflictele societăţii, un om care nu îşi iubeşte poporul, care nu pune accent pe valorile familiei, pentru care cultura nu are nici o valoare, un om pentru care intelectualitatea este un balast de care trebuie să scape.

● Mă pierdeţi. Parcă-i un citat din Sinteza zilei.
● Domnule Ciutacu, vorbim despre un om lângă care am fost în momente cruciale pentru el şi pentru ţară, un om pe care l-am ajutat pentru că am crezut în schimbarea în bine. Sunt extrem de dezamăgit. Discutăm acum pentru  că ceva din interiorul meu a strigat: “Până aici! Aşa nu se mai poate!” Mă aflu aici pentru a povesti despre omul Traian Băsescu, aşa cum l-am cunoscut în relaţia mea  directă cu el.

● Mie mi se pare că i-a prins bine prezenţa dumneavoastră lângă el. Tot nu înţeleg ce vă veni acum, când arde cămaşa demiterii pe om.
● Dl Bogdan Chirieac spunea la un post de televiziune că eu sunt întotdeauna alături de câştigători. Informaţia nu-i corectă. Eu nu sunt alături de câştigători ci aceia alături de cine sunt eu câştigă întotdeauna. Ei devin câştigători! Uitaţi, ca să nu mai revenim la subiectul atacului energetic de la confruntarea finală dintre cei doi candidaţi la preşedinţie din 2009, vă povestesc eu benevol ce s-a întâmplat atunci, mai ales că se leagă cu întrebarea dumneavoastră. În timpul confruntării televizate, pentru-că domnul Băsescu stătea prea mult cu capul în jos privind la hârtiile de pe pupitrul din faţa lui, m-am deplasat într-o parte a sălii de unde putea să mă vadă şi de unde voiam să îi fac semn să-şi ridice capul şi să-şi corecteze poziţia corpului. Am găsit un loc în lateralul unei camere de luat vederi. Lângă mine a venit o consilieră a domnului Geoană pe care o cunoşteam dinainte. Ne-am salutat şi m-a întrebat ce fac. I-am spus că sunt acolo pentru-că vreau să îi fac semn lui Băsescu să ţină capul ridicat. Am întrebat-o acelaşi lucru şi mi-a spus că stă lîngă camera tv şi îi face semn lui Geoană să se uite la camera care era în emisie. Când s-a aprins lampa roşie de pe camera TV de lângă noi, consiliera i-a făcut cu mâna arătând insistent spre cameră, numai că între ea şi acea cameră TV eram eu. Vă imaginaţi deruta interioară a candidatului Geoană care vorbea şi era atent la ceea ce spunea, când consiliera lui arăta insistent spre mine. Nu înţelegea de ce mă arăta atât de insistent. Şi cu cât se uita la noi, din ce în ce mai bulversat, consiliera îi făcea semne tot mai ample… Nu ştiu ce a gândit atunci, dar, ulterior, a apărut aberaţia cu atacul energetic şi de aici, tot acel tăvălug mediatic de luni de zile. Am fost făcut în toate felurile, de la parapsiholog la vrăjitor. Nu am reacţionat, nu am replicat pentru-că aşa am fost sfătuit. Am tot crezut că preşedintele va clarifica situaţia şi să spună că am lucrat ca şi consilieri în comunicare, dar nimic…

Lucrătura la prezoane
● Şi după aproape trei ani vă luaţi revanşa?
● Nu, domnule, e mai lung, dar important. După un an de zile de atacuri în media, am încercat să merg la televiziuni şi să mă prezint aşa cum sunt eu de fapt.. Şi m-am trezit cu o mică surpriză. Nu vreau să acuz pe nimeni, nu arăt cu degetul spre cineva. Doar prezint faptele. Anul trecut, spre primăvară, am mers să îmi schimb cauciucurile de iarnă cu cele de vară. La vulcanizare, lucrătorul de acolo îmi arată spre roata stângă spate: din cinci prezoane de fixat roata, îmi lipseau patru! Doar la acea roată…Dacă în mers ar fi cedat acel singur prezon, roata ar fi căzut, m-ar fi răsturnat şi aruncat pe contrasens. Ca nu cumva să mă rateze cei care ar fi venit pe sens invers. Cu urmările pe care le intuiţi. Şi repet ce mi-a spus cel de la vulcanizare: “Dom’le, cine a făcut-o n-a fost hoţ, a ştiut ce face!” Ca să nu mai spun de câte ori soţia mea a fost şicanată în trafic! Noroc că este are reflexe foarte bune…

● Sună terifiant, dar, dacă-i aşa cum povestiţi, iar eu n-am nici un motiv să nu vă cred, de ce nu v-aţi lămurit direct cu preăedintele Băsescu? Îmi place să cred că mai aveaţi acces la Cotroceni.
● Am fost alături de foarte mulţi oameni pe care i-am ajutat şi care şi-au recâştigat echilibrul psihoemoţional, sănătatea şi încrederea în viaţă, forţa interioară de a-şi atinge obiectivele. Printre ei şi domnul Băsescu. Legătura noastră a început în condiţiile primului referendum de demitere. Printre cei care ne-au cerut ajutor a fost şi fiica preşedintelui. În 2007, când tatăl ei a fost suspendat, Ioana ne-a rugat, pe mine şi pe soţia mea, să-l ajutăm pentru-că este într-o stare care le face, pe ea, pe sora sa şi pe mama lor să se gândească la tot ceea ce este mai rău. Când l-am întâlnit, am văzut o epavă de om care iţi inspira milă. Întreaga lui fiinţă cerea ajutor. Cei care i-au fost în apropiere ştiu foarte bine acest lucru. I-am acordat ajutor. L-am echilibrat psihoemoţional şi ne-a cerut să îl ajutăm în continuare, să fim alături de el în campania pentru referendum. Şi am fost. Sprijinul nostru a contat din punct de vedere al comunicării. Avea nevoie să poată transmite mesajul pe care l-au dorit el şi stafful lui de campanie. Iar acest mesaj să fie recepţionat într-o măsură cât mai mare de auditoriu.

● Dacă nu-i vreun secret professional bine păstrat, m-aş bucura să aflu şi cum.
● Vă pot explica, grosso-modo, cum am acţionat. Metodologia folosită este analizată şi dată exemplu în multe universităţi de prestigiu din lume. Astfel, în actul de comunicare, în general, aproximativ 10%  din mesajul raţional este receptat de publicul ţintă. Restul este o percepţie subliminală, percepţie care trece dincolo de cuvinte: limbajul trupului, tonul şi  timbrul vocii, culorile şi simbolurile arhetipale folosite. Ideea principală pe care am folosit-o a fost aceea de victimizare a preşedintelui suspendat. Pentru limbajul trupului, am folosit poziţia cu mâinile desfăcute în lateral, poziţie care amintea şi trezea sentimentele legate de  crucificare. Mai trebuia realizat sentimentul de iubire care era necesar să însoţească limbajul trupului.

● Traian Băsescu şi iubirea, baba şi mitraliera!
● Aici a fost marea problemă. Ceea ce am găsit sau, mai bine spus, ce nu am găsit acolo, în interiorul omului Băsescu. În afară de iubirea de sine, n-am găsit iubirea pentru aproapele său, iubirea de oameni. Şi am fost uimiţi. Cel care nu iubeşte poporul l-a condus pe acesta şi voia să îl conducă în continuare. Atunci am avut un moment în care am vrut să ne retragem. Mai ales că nu aveam nicio obligaţie de nici un fel care să ne condiţioneze colaborarea. Totuşi, de regulă, atunci când începem ceva, mergem până la capăt, folosind toate capacităţile şi toată priceperea noastră pentru atingerea scopului pe care ni l-am propus. Nu vă puteţi închipui cât de greu a fost să îl determinăm să spună „vă iubesc”. Atunci am aplicat  stratagema ca, sub impulsul temerilor sale generate de pierderea puterii pe care o exercita ca preşedinte, să accepte, să fie de acord în interior că starea lui de bine este condiţionată de mulţimile cărora li se adresează. Că depinde de ei să îşi recapete privilegiile. În aceste condiţii, a început să privească oamenii cu alţi ochi, să îi vadă şi altfel decât ca o masă amorfă. Rezultatul s-a văzut la vot. Bineînţeles că, odată revenit la putere, a acţionat aşa cum era obişnuit, a uitat repede tot ce a acumulat în bine.

Povestea puiuţului de comunist şi a ţigăncii împuţite  
● De aia nu mai sunteţi alături de veşnicul câştigător al confruntărilor electorale? 
● Nu doar de aia, haideţi să nu absolutizăm. Ca să vedeţi ce fel de om este, vă voi povesti şi un alt lucru care pe noi ne-a şocat. Chiar dacă ştiam bârfele şi aluziile prezentate chiar şi în presă referitoare la doamna Udrea, am fost impresionaţi de următorul episod. Doamna Maria ne povestea cum, nu numai odată, la diferite mese la care participa şi Elena Udrea, aceasta se apleca ostentativ peste masă pentru a-şi etala decolteul şi a-şi marca lasciv senzualitatea. Făcea acest lucru neţinând seama că şi doamna era prezentă. Era durere şi neputinţă în glas. Era atâta jale în sufletul ei, încât ne-a impresionat adânc. Aşa că, zilele următoare, i-am spus preşedintelui confirmat prin referendum că lumea vorbeşte câte în lună şi câte în stele şi că, poate, ar fi bine pentru imaginea sa publică să nu îşi lege numele de cel al Elenei Udrea. A tăcut, nu a spus nimic. Doar ne-a privit cu acea uitătură caracteristică. La despărţire, ne-a zis că ne va contacta dânsul. Nu a mai făcut-o timp de doi ani de zile, până în 2009, în campania pentru prezidenţiale. Nici el, nici Ioana sau altcineva apropiat lui nu a spus un mulţumesc.

● Şi, totuşi, aţi revenit lângă el.
● Da, ca să trăim pe viu şi alte episoade asemănătoare. Spre exemplu, la un moment dat, a primit un telefon şi pesemne că nu i-a plăcut ce a auzit. A ridicat tonul spunând cu dezgust: „Ce? Nu vrea? Mă împiedic eu de un directoraş? Dă-l afară!”Aşa este el, foarte, foarte uşor poate trece peste oricine şi poate călca în picioare pe oricare dacă acesta nu îi este sau nu îi mai este de folos. Nu-mi amintesc ca vreodată, după ce lucram cu el, să se fi uitat în ochii mei şi să-mi fi spus „mulţumesc”. Atitudinea sa este a celui căruia totul i se cuvine şi i se pare normal să primească tot fără să dea nimic în schimb. Nici măcar mulţumiri. Îmi amintesc ce ruşine mi-a fost mie, ca român, ca militar care a depus un jurâmânt de apărare şi onorare a valorilor naţionale, a însemnelor oficiale şi a personalităţilor reprezentative ale ţării când, de Ziua Naţională, pe 1 Decembrie 2009, a întors ostentativ spatele şi nu a dat mâna cu foştii preşedinţi ai României. O asemenea desconsiderare şi lipsă de respect este foarte greu de întâlnit. Cred că stăbunicul meu, aghiotantul mareşalului Averescu în timpul primului război mondial, s-a răsucit de trei ori în mormânt!

● Trageţi foc cu foc, dar tot nu reuşesc să mă lămuresc de ce, dacă tot treceaţi din dezamăgire-n dezamăgire, aţi continuat să lucraţi pentru el.
● Staţi că abia m-am stârnit. În 2007, în timpul primului referendum, la Cluj, deşi tocmai vorbisem cu dânsul şi l-am rugat să fie atent la ceea ce vorbeşte, la ieşirea din hotel, s-a repezit pur şi simplu la un tânăr făcându-l „puiuţ de comunist” doar pentru-că îşi exprima decent părerea. Ceea ce nu am putut să uit şi m-a înfiorat a fost răutatea exprimată în cuvintele spuse, în dezgustul şi desconsiderarea omului care nu este de aceeaşi părere cu el şi cred că, dacă erau singuri, ar fi fost în măsură să îl lovească. A mai fost episodul celebrei sintagme „ţigancă împuţită”. La fel ca în alte dăţi, l-am rugat să nu iasă în public, să stea la reşedintă şi să aştepte exprimarea votului. Aşa cum face de obicei, a deconsiderat ce i s-a spus, aşa cum desconsideră pe toţi şi pe toate. Nimeni nu contează. Doar el este centrul universului, doar el „este în tot şi în toate”. Dacă vreţi, vorbim puţin despre Eba, domnişoara mereu surprinzătoare…

Droguri uşoare, licitaţii şi controale
● Nu ea-i pe buletinul de vot de duminică, dar nu văd de ce n-am face-o.
● La toate mitingurile organizate, înainte de discursuri, venea cu o echipă de tineri care trăgeau prelungitoare şi instalau imprimante. Apoi, făcea fotografii cu participanţii la miting. Ei stăteau de o parte a gardului despărţitor instalat de jandarmi, iar domnişoara Elena zâmbea pe partea cealaltă. Şi imediat se scoteau pozele la imprimantă, poze pe care dădea autografe. La mitingul tatălui său, îşi făcea publicitate! Mie mi s-a părut destul de cinică acţiunea asta. Şi arată că şi fiicei îi pasă tare mult de ce se întâmpla cu tatăl său.

● Mă lasă rece sentimentele pe care le au unul la adresa celuilalt. E familial or, să-şi resolve diferendele-n interior. Singura calitate care mă interesează a Elenei Băsescu e aceea de europarlamentar roman.
● Bine, mă întorc în campanie, a ei. Un episod repede intrat într-un con de umbr a fost ochiul învineţit al domnişoarei Eba în microbuzul cu care, împreună cu grupul său de tineri, se deplasau în campanie. Nu am fost martor, luaţi-o ca o mică bârfă pentru care nu garantez, dar se şoşotea că, de fapt, învineţirea ar fi fost cauzată de o altercaţie între tinerii din autocar. Care erau, cel puţin, euforici. Oare să aibă vreo legătură cu faptul că domnişoara Eba s-a exprimat expres că este pentru liberalizarea consumului drogurilor uşoare, a produselor etnobotanice?

● A făcut-o chiar la mine-n emisiune. Trebuia musai să aibă legătură?
● Nu ştiu, doar mă întreb, pentru că ştim cu toţii dramele tinerilor consumatori de etnobotanice, suflete rătăcite. Şi, în suferinţă, vedem disperarea părinţii şi apropiaţiilor. Iar mie nu mi se pare  firesc ca de la nivelul familiei prezidenţiale, al unui europarlamentar, să fie lansate apeluri, care numai pentru binele poporului nu sunt.

● Nu ea e acum miza. Tatăl ei îşi joacă funcţia şi cariera politică. Familia politicianului e, de regulă, în lumea civilizată, ultima barieră.
● De acord, dar când familia e-n banca ei. Dar eu am fost printer ei. Am văzut şi am auzit. Există o persoană care a trăit efectiv pe pielea ei ceea ce înseamnă folosirea instituţiilor statului în folosul personal.  Acest lucru mi s-a spus ca să fiu atent şi la ce s-ar putea să mă aştept. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, eu spun doar ce am auzit, printer ei. Cică acea persoană a participat la o licitaţie pe care ar fi câştigat-o cineva pentru Ioana Băsescu. Concurenţa a făcut contestaţie, chiar sfatul primit a fost să nu facă ceva de care să îi pară rău mai târziu. Persoana respectivă se plângea că într-o lună s-a bucurat de mai multe controale de câte zile a avut luna respectivă. Şi sigur i-a părut rău! Este foarte bine să fii fiică de preşedinte, nu?

Telefonul scurt
● Aţi trăit toate astea şi mi le povestiţi ca pe un film?
● Da, un film urât, cu telefoane speciale şi STS, că tot se poartă zilele astea subiectul. Despre telefonul operativ (TO), vă voi spune ceva la care am fost martor. În dimineaţa zilei când a trebuit să predea temporar funcţia domnului Antonescu, am fost chemaţi la reşedinţa sa de la Vila Lac 3. Ne-am dus şi, înainte de a mai vorbi ceva, preşedintele suspendat a vorbit la telefon, de faţă cu noi, cu un personaj extrem de important în stat. Ne-am dat seama că era vorba, pentru-că repeta cu glas tare ce i se transmitea, de un rezultat la vot din cadrul Curţii Constituţionale de patru „pentru” la cinci „împotrivă”. Când i s-a spus la telefon cine a votat împotrivă, a exclamat: „Aha, Cutare, nemernicul naibii”. Curat independenţa puterilor în stat…

● Cutare are şi o personalizare?
● Deocamdată ajunge atât.

● Şi de unde, taman acum, răbufnirea asta narativă?
● E un moment crucial. Toată lumea are o emoţie puternică referitoare la ceea ce se întâmplă cu ţara. Iar această emoţie, dacă se menţine prea mult timp, dăunează întregii naţiuni. Ne simţim cu toţii ameninţaţi că vin peste noi DNA, ANI, SRI, mascaţii, procurorii, fiscul şi nu mai ştiu cine. Să vedem numai frica de telefoane. Toţi ne temem că ni se ascultă telefoanele, chiar dacă nu am avea motive de teamă. „Nu se ştie niciodată!” spun cei care intră în birouri şi îşi pun telefoanele pe televizoare ca semnalul audio să fie bruiat. Frica aceasta, teama că suntem urmăriţi, că oricând ni se poate întâmpla ceva rău, ameninţaţi mereu cu instituţiile statului care ar trebui, de fapt, să ne protejeze…

● Frică, ne-frică, noi doi am convenit prin telefon să ne întâlnim pentru acest interviu…
● Da, dar trebuie vorbit. Pentru că nu se poate trăi normal într-o atmosferă de teroare. E o teamă colectivă, alimentată şi prin mass-media, când urmăriri ca în filme sunt prezentate la televizor. Vedem filmări cu subtitrare, înregistrări ambientale, date confidenţiale din dosarele de urmărire penală sunt publicate în ziare. Mie mi se pare că se urmăreşte instaurarea unei frici generalizate, a unei învrăjbiri naţionale. Şi dosariada asta năucitoare, dosarele „ţinute la sertar” ca să fie scoase atunci când îl supărăm pe preşedintele jucător. Un preşedinte care s-a jucat cu noi toţi aşa cum a vrut şi aşa cum nu ne putem închipui. Chiar dânsul a spus că oamenii din PDL se plângeau: „ce face preşedintele, ne arestează pe toţi?” Din când în când, mai apar fapte care dau puţin câte puţin la o parte perdeaua care acoperă adevărul. Şi vedem cu toţii cum se străduie să acopere adevărul, să aducă-n faţă teama, de „lovitură de stat”, de instabilitate.Teamă şi iar teamă. De asta vorbesc acum. Oare greşesc? Dumneavoastră puteţi hotărî. La vot.

● Să-nţeleg că nu boicotaţi referendumul?
● Domnule Ciutacu, societatea noastră este în suferinţă. Pentru-că este îmbolnăvită de de ego-ul lui Traian Băsescu. Noi, cu toţii, putem aplica cele patru adevăruri universale: 1.Există suferinţă. 2.Suferinţa are un început. 3.Suferinţa are un sfârşit. 4.Există o cale de a elimina suferinţa. Pentru noi, calea pentru eliminarea suferinţei este votul pentru demitere. Eu votez DA pentru demitere.

Aliodor Manolea
● A publicat articole de popularizare, de cercetare ştiinţifică şi a prezentat rezultate ale unor cercetări ştiinţifice la Academia Română, Academia de Ştiinţe Medicale, Academia de Cibernetică „Ştefan Odobleja”, Universitatea Bucureşti, Universitatea din Oradea, Universitatea din Timişoara, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea „Dalles” Bucuresti, Universitatea din Liege-Facultatea de Matematică- Belgia, Asociaţia de Psihologie Transpersonală din Bucureşti, Asociaţia de Psihologie Transpersonală din Lisabona, la congrese şi conferinţe cu participare naţională şi internaţională;
● Doctor în Ştiinţe-medicină complementară al Open International University for Complementary Medicines- Colombo, Sri Lanka;
● Doctorand în Ştiinţe Militare al Universităţii Naţionale de Apărare;
● Doctorand în Psihologie al Universităţii Bucureşti.