Acad. Nicolae Dabija face analiza lucidă a meciului pierdut din toamnă

E un scor extraordinar, ţinând cont mai ales de aceea că agitaţia ei electorală s-a desfăşurat pe parcursul a doar trei săptămâni de zile.

E o victorie, desigur. Dar nu atât de mare încât să mă bucure.

Ea îmi aminteşte de un comentator sportiv care anul trecut, după meciul de fotbal Republica Moldova – Anglia, afirmase că „echipa noastră a jucat cu mult mai bine decât echipa Angliei, păcat doar că a pierdut”.

Atunci echipa care jucase mai bine, cea a Republicii Moldova, pierduse meciul cu scorul de 0 : 5 în faţa echipei „slabe”.

În concluzie, putem afirma că în acest scrutin şi noi am învins cu 0 : 5!

A trecut aproape o lună de la turul doi al alegerilor şi, după ce entuziasmul popular, cu „de fapt noi am câştigat, dar ei au fraudat!”, s-a mai domolit, o analiză la rece a celor întâmplate e mai mult decât necesară.

Şi asta – pentru ca să nu ne îmbătăm cu apă rece.

Trebuie să spunem din capul locului, cel puţin aceasta e impresia pe care mi-a lăsat-o: Maia Sandu nu a dorit să câştige aceste alegeri. Ba mai mult, în dimineaţa primei zile de după alegeri ea se lăsă satisfăcută de scor: nu a ieşit să le vorbească tinerilor, care au aşteptat-o la proteste, n-a sesizat cu argumente convingătoare Comisia Electorală Centrală, Curtea Constituţională despre fraudele şi încălcările cu adevărat grave care îi aparţin lui Dodon: de la folosirea resurselor financiare de câteva milioane de euro venite din Bahamas (un arhipelag din Oceanul Atlantic cu câteva sate, în care locuiesc triburi de negri, care folosesc drept monedă bureţii de mare şi care n-au auzit niciodată de moneda „euro”) la xenofobia anticonstituţională, de la ameninţarea că va „stârpi” unioniştii (peste 40 la sută din populaţie) la declaraţii privind schimbarea cursului oficial al statului, de la teza de doctorat plagiată la Minciuna pe care şi-a făcut-o agent electoral, de la recunoaşterea regimului anticonstituţional de la Tiraspol (el felicitându-l recent pe un „conducător” al unui stat croit ilegal pe o bucată din ţara al cărei preşedinte se pretinde – la şantajul cu vărsările de sânge care urmau să se întâmple dacă nu va câştiga dânsul alegerile etc.

Cei din Platforma „DA” timp de un an de zile tot încercau să ne convingă că legendarii „omuleţi verzi” nu există şi că aceştia ar fi o invenţie a celora care doresc să sperie societatea.

Până la urmă cine a avut dreptate? Dacă unul dintre acei „omuleţi verzi” – Igor Dodon – a ajuns preşedinte al Republicii Moldova.

Dodon să nu existe? Să nu fie aiurelile lui aproape zilnice o realitate?

Acum el se pregăteşte intens să facă din Republica Moldova, cum s-a lăudat recent, o confederaţie, o ţară alcătuită din trei state: Moldova, Transnistria şi Găgăuzia.

Nu vom fi nici măcar o Transnistrie, cum ne temeam, ci o Găgăuzie.

Cu trei subiecte, cu trei limbi de stat, cu trei constituţii, cu trei guverne etc.

Maia Sandu nu a avut conştiinţa că ne reprezintă, ci – doar aceea că se reprezintă. Sau că-l reprezintă pe Andrei Năstase, unicul care a însoţit-o la întâlniri şi de care n-a reuşit să se distanţeze în turul doi, când acest lucru era necesar.

Astfel ea n-a luptat atât contra lui Dodon, cât contra lui Plahotniuc. Deşi acesta din urmă n-a candidat.

Iar Igor Dodon e de-o mie de ori mai periculos decât Plahotniuc. Cel puţin acesta din urmă n-a declarat nicăieri că vrea să federalizeze sau con-federalizeze republica, că în 1992 Republica Moldova agresivă a atacat Armata a 14-a paşnică, că va lichida unioniştii, că cei cu cetăţenie românească vor fi eliberaţi din serviciu, că nu se vrea şi nici nu ne vrea în Europa etc.

Acesta, poate, a furat şi el un miliard, cum ne spune zi de zi, oră de oră şi clipă de clipă „Jurnal TV”. Dar numele lui nu se conţine în Raportul Kroll. Acolo e prezent numele lui Ilan Şor, cu al cărui şef de partid, V. Klimenko – despre acest lucru ne-a anunţat publicaţia „Timpul” în luna septembrie –, s-a întâlnit înainte de alegeri cu Andrei Năstase.

Dacă Plahotniuc ne-a furat banii, cum afirmă Năstase, Dodon ne fură viitorul. Viitorul nostru şi al copiilor noştri. Pentru totdeauna. Sau – pentru secole înainte. Lucru mult mai grav.

Maia Sandu a căzut şi ea, ca şi noi, într-o cursă, împărtăşind ura personală a lui Victor Ţopa, ministrul lui V. Voronin şi autorul celebrei fraze „Avioanele noastre-s proaste, dar piloţii noştri-s foarte buni; urcaţi fără frică în ele”, cu ajutorul căreia a obţinut un credit de-un miliard (alt miliard!) care s-a volatilizat, ea împărtăşind întru totul credinţa lui Andrei Năstase că ura personală a clientului său trebuie să devină una a întregului nostru popor.

Participăm, cu alte cuvinte, şi aici trebuie să spunem lucrurilor pe nume, la o reglare de conturi între hoţi.

Iar noi, ca proştii, am nimerit între ei.

Aceştia sunt gata să arunce planeta în aer, poate odată cu ea va pieri şi Plahotniuc sau va dispărea şi Ţopa, iar noi… ce vină avem? Poate doar aceea că ne-am lăsat fraieriţi…

Care infractori sunt mai buni?

Nu-i cred pe cei care afirmă că Plahotniuc trebuie condamnat pentru că a furat un miliardoi, iar Victor Ţopa – urmează a fi compătimit, pentru că a delapidat colo doar un miliarduţ.

Iar Plahotniuc, diavolul, cum i se spune, se pare că nu e chiar atât de atotputernic dacă nu le-a deschis dosare jurnaliştilor de la „Jurnal TV”, dacă n-a închis acest post de televiziune, dacă n-a suspendat „Jurnal de Chişinău”, „Timpul”, „Literatura şi arta”, „Ziarul de Gardă”, care au publicat articole dure la adresa lui.

Maia Sandu a avut o echipă slabă, aceasta n-a ştiut să mobilizeze întreaga republică, n-au fost solicitaţi tineretul, intelectualii, scriitorii, membrii „Sfatului Ţării-2”, preoţii Mitropoliei Basarabiei, unioniştii, proeuropeniştii, ONG-urile etc., care i-au anunţat – prin numeroase declaraţii, conferinţe de presă, apeluri – susţinere totală.

S-au putut organiza grupuri de agitatori, care să se deplaseze în fiecare localitate? Desigur. Dar nu s-a vrut. Maia Sandu n-a ştiut – asta e impresia – să colaboreze, să consolideze.

A ieşit nepregătită la întâlniri şi dezbateri. Tocmai aici s-a vădit că are o echipă neputincioasă.

Cochetăria ei din perioada mitingurilor cu Dodon şi Usatâi i-a jucat altă festă. (Mai ales faptul că nu a deranjat-o pancarta „Unioniştii – afară din Moldova” – asta pentru ca să rămână aici doar ruşii, lucru care se va întâmpla – afişată de Dodon pe corturile sale.)

N-au fost contactate în niciun fel minorităţile naţionale. Găgăuzii – speriaţi de Dodon – erau gata să voteze cu 101% pentru el, aşa cum votaseră aceştia pentru I.V. Stalin la alegerile de după război. De astă dată doar 99,9% dintre ei au votat contra noastră. Ucrainenii, cărora Federaţia Rusă le distruge patria istorică, au preferat să voteze cu 99,9% pentru Federaţia Rusă. Şi bulgarii – cu 99,9% au fost contra UE, unde se află Bulgaria.

Pentru toţi aceştia Maia Sandu n-a avut niciun mesaj.

Ea a trebuit să adune toate voturile celelalte. Dar nu a comunicat în niciun fel cu perdanţii turului întâi: M. Ghimpu, A. Guţu, I. Leancă, V. Ghileţchi, S. Radu şi toţi ceilalţi.

Ba mai mult, atunci când Marian Lupu a declarat înainte de turul doi că se retrage în favoarea ei, Maia Sandu a dat dovadă de infantilism politic: a declarat imediat că Plahotniuc l-a pus la cale, ca s-o compromită, că acest gest e „un măr otrăvit”, că „voi câştiga alegerile şi fără ajutorul lui”. Care e logica? Omul îţi întinde mâna, îţi pune la dispoziţie un partid, tot sistemul administrativ, patru televiziuni, şi tu afirmi că n-ai „nevoie”? E un curaj prea mare pentru un politician care şi-a asumat să ne reprezinte pe noi toţi.

Şi a fost pedepsită. Nu atât ea, cât Republica Moldova, care odată cu venirea lui Dodon începe calea spre înglobarea ei definitivă în componenţa Federaţiei Ruse.

Maia Sandu era obligată, dacă admitem că Plahotniuc e însuşi diavolul pe pământ – cum a trâmbiţat „Jurnal TV” în ziua când Marian Lupu a făcut declaraţia de susţinere –, să se înfrăţească cu el până treceam puntea. Sau – dacă demnitatea nu i-ar fi permis să-i mulţumească, să aibă o atitudine neutră faţă de acele declaraţii până devenea preşedinte, când îl numea pe Andrei Năstase, cum îi promisese, procuror general, care-l aresta pe Plahotniuc, îi elibera pe cei doi Ţopa şi continua împreună cu noi cursul proeuropean al Republicii Moldova.

Sugestia unor politicieni din Platforma DA, a televiziunii finanţate din Germania, că această ţară merită să dispară doar ca să piară Plahotniuc, acesta fiind „mai periculos decât o bombă atomică”, a făcut, bănuiesc, PD-ul să se răzgândească a doua zi, când şefii au dat indicaţii membrilor pedişti: „Votaţi cu cine doriţi!”, celor mai mulţi şoptindu-li-se la ureche: „Votaţi cu Dodon!”.

Nu poţi câştiga o bătălie luptând de una singură pe mai multe fronturi odată: şi contra lui Dodon, şi contra lui Plahotniuc, şi contra lui Lupu, şi contra „guvernului criminal”, şi contra preşedintelui Timofti, care indirect, prin speranţa că parcursul proeuropean va fi continuat, i-a declarat susţinere.

Iar afirmaţia că cel mai mare defect al lui Dodon e acela că el e omul lui Plahotniuc n-a fost una de rezistenţă. Ura nu convinge. Nici crisparea. Maia Sandu, dacă venea cu un mesaj de pace, de bunătate, de împăcare, adresat tuturor, pe fundalul isteriilor lui Dodon, ar fi putut ajunge mai uşor la inimile oamenilor noştri, derutaţi şi obosiţi de ură şi sărăcie.

Mai sunt convins că dacă Filat n-ar fi fost arestat, Maia Sandu ar fi avut şanse mari să devină preşedinte. Ca şi atunci dacă în locul democratului Iurie Ciocanu n-ar fi fost instalată – la solicitarea străzii – în fruntea Comisiei Electorale Centrale comunista Alina Russu.

De multe dintre greşelile Maiei Sandu şi ale noastre s-a folosit Dodon.

Acum el şi-a propus să câştige alegerile parlamentare. Fără un parlament al lui, el nu-şi va putea duce la capăt tărăşeniile politice. A şi început campania („Fără un parlament socialist nu vă voi putea dubla salariile, tripla pensiile şi coborî preţurile la salam şi votcă”), sperând să obţină 80 la sută din sufragii, ca să facă modificări în Constituţie. Şi le va face dacă ne vom lăsa manipulaţi cu plăcere şi-n continuare.

Acum opoziţia are o singură şansă: să treacă peste orgolii, ranchiune, duşmănii personale, neînţelegeri etc. şi să se unească. Ca să putem supravieţui împreună. Ca peste ani nepoţii şi strănepoţii să nu ne condamne pentru că din cauza noastră s-au născut în sclavie.

Nicolae Dabija