dinu ciobotaru
1 ianuarie 2014 la 11:03 pm - Raspunde
Marele istoric Nicolaie Iorga atenţiona pe români asupra faptului că renaşterea naţională, se va face prin românii basarabeni.
Românii un mare şi vechi popor, au fost aşezaţi la răscrucea celor trei răutăţi; imperiul habzburgic, imperiul rus şi imperiul otoman, imperii care au asuprit, au oprit şi au împiedecat dezvoltarea firească a românilor într-un singur stat.
Alta ar fi fost configuraţia harţii Europei în partea locuită de români, dacă unirea celor trei principate române, sub Mihai Viteazul, nu ar fi fost împiedecată de împăratul habsburgic, Rudolf al II-lea, din ordinul căruia a fost înlăturat fizic domnitorul român, la data de 9/10 august 1601, pe câmpia de la 3 km sud de Turda.
Pe 18/28 octombrie 1806 a izbucnit războiul ruso-turc din 1806-1812. Ţarul Alexandru I a ordonat trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române.
Imperiul Țarist a cerut Imperiulu Otoman cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru.
Tratatul de pace semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei, avea 16 articole publice și două articole secrete(similar cu pactul Ribentrop-Molotov de la 23 august 1939).
Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate. Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată „Bessarabia „.
Totodată imperiul ţarist retroceda către imperiul otoman a orașelor Anapa, Poti și Akhalkalaki şi ocuparea de către Rusia a portului Suhumi și altor localități din Caucaz.
La București( hanul Manuc) s-au pus bazele independenței Serbiei, care a căpătat un grad sporit de autonomie, fapt care a dus la primele inițiative de sârbizare a românilor timoceni.
Actul de anexare a Basarabeiei de către imperiul ţarist a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment, întrucât principatul Moldova până atunci avea statut de suzeranitate în raport cu imperiul otoman, însemnând faptul că că Moldova nu fusese cucerită de către Poarta Otomană și turcii au fost nevoiți să încheie anumite tratate cu principatul Moldovei, formațiune statală medievală. Aceste tratate prevedeau mai multe clauze, începând cu secolul XVI și până în anul 1812. În aceste acte era menționat faptul că Țara Moldovei este un stat liber. Cu alte cuvinte, Poarta Otomană nu avea dreptul să anexeze sau să ocupe acest stat. Astfel, nici imperiul rus nu avea acest drept. De asemenea, imperiul rus nu avea dreptul să negocieze o clauză de anexare a unei părţi din principatul Moldova cu imperiul otoman. A fost un act criminal, o fraudă care este în contradicție cu practica internațională, cu toate normele de drept existente la acel moment. La acea dată toate normele de drept erau constituite din prevederile tratatelor bilaterale.
Chinurile românilor basarabeni au reînceput după încheierea pactului Ribentrop – Molotov, respectiv Hitler – Stalin când Germania şi Rusia Sovietică s-au înţeles la 23 august 1939, să împartă Polonia, Ţările Baltice(Letonia, Estonia, Lituania) şi România. Polonia a fost atacată la 01 septembrie 1939; la vest de către armata germană şi la 16.09.1939 la est de către armata rusiei sovietice. Vinovaţi de începerea celui de al doilea război mondial sunt: Rusia Sovietică şi Germania. Cum s-a comportat ocupantul sovietic, după ultimatul de cedare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord din data de 26 iunie 1940 se ştie azi inclusiv atitudinea unora dintre evreii basarabeni agenţi ai NKVD-ului. Apoi Hitler la somat pe regale Carol II la data de 15 iulie 1940, să înceapă tratativele cu Ungaria şi Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor âării.
Războiul de reîntregire a ţării împotriva Rusiei Sovietice după data de 22 iunie 1941, a fost un război de legitimă apărare al românilor, pentru recucerirea teritoriilor căzute sub stăpanirea rusească, război in care românii victime ale Germaniei lui Hitler si Rusiei Sovietice a lui Stalin, au trebuit să lupte alături de Germania lui Hitler impotriva Rusiei Sovietice a lui Stalin.
Bursele date de Statul Român pentru elevii şi studenţii basarabeni după anul 1989, contribuie la regăsirea în istorie a românilor din cele două state româneşti. Aceasta este cea mai bună investiţie în cultură, care va conduce la regăsirea în istorie a tuturor românilor.
Unirea celor două ţări româneşti, este datoria sfântă a românilor.
Fie ca generaţiile tinere să înfăptuiască acest ideal. În acelaşi timp trebuie să fim conştienţi că inamicii noştri vor face tot posibilul, ca unirea romînilor să nu se înfăptuiască. Totodată sperăm ca iudeo-bolşevicii cominternişti, care în trecut s-au opus unirii românilor, să nu mai existe azi.
Generaţia de la 1859 au realizat unirea prin alegerea unui singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Ar terbui ca noi cei de azi, să urmăm exemplul înaintaşilor, să începem cu alegere unui singur preşedinte, respectiv cu alegerea la preşedenţia României a lui Alexandru Timofte, actualul preşedinte al Republicii Moldova.
Dumnezeu să ne ajute.
Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.

LA MULTI ANI ! DOAMNE AJUTA !
Ti-e rau?