CDN
43 aprobate
carpathia_rex@yahoo.com
78.96.85.135

Banca Natională a României nu a avut prorietatea Tezaurului României, nefiind al ei, ci l-a depozitat.

Prin promovarea unei „istorii“ de factură propagandistică, profesorul C.L. susţine sistematic că după ce a trecut un timp de la ocupaţia sovietică și au expirat ceva tratate ori s-au plătit ceva datorii de război faţă de sovietici, ar fi fost bine de România comunistă căci „Uniunea Sovietică nu mai lua un ac din România fără să-l plătească“, de parcă România vindea pe vreo piaţă liberă acel „ac“ şi nu era tot captivă, în mare măsură, în blocul est-european din spatele „Cortinei de Fier“, bloc condus de la Moscova, de parcă România nu era captivă în CAER („Consiliul de Ajutor Economic Reciproc“m creat la inițiativa Uniunii Sovietice în 1949, ca „organizație economică a statelor comuniste europene“) şi era obligată ca în primul rând să îşi „integreze economia“ cu a celorlalte țări CAER, să vândă şi să cumpere în mod necompetitiv. Chiar era România o ţară liberă pentru că Ceauşescu mai avea sau mai schiţa gesturi de independenţă discutabilă, dar care atrăgeau ostilitatea fraţilor mai mari sovietici?
Poate că nu trebuia postat ca articol comentariul privat venit în replică la promovarea pe e-mail a materialelor propagandistice în favoarea unor puteri estice ale dlui Lupu, dar, din păcate, chiar este plin de mituri propagandistice articolul semnat de dl Corvin Lupu: „Ce mai reprezintă astăzi Tezaurul României de la Moscova?“.
Nici măcar nu a existat pretinsa discuţie dintre Ion Iliescu şi Boris Elţîn din ianuarie 1992, invocată în articol, discuţie ce ar evidenţia generozitatea şi favorurile din trecut ale Moscovei pentru noi. Este pur şi simplu încă o fabulaţie din colecţia „poveşti pentru adormit copiii“, ca multe altele, precum inventata vizită a lui Ion Iliescu în Israel din 2001-2002, pe care dl Corvin Lupu o invocă adesea în diverse emisiuni şi articole, de ani de zile, deşi este tot un fals (fapt asupra căruia i s-a atras atenţia, dar nu a verificat realitatea, deşi trebuia să fie foarte simplu pentru un profesionist), căci nici această vizită nu a existat. A existat doar o invitaţie de vizită pentru Iliescu în acei ani (2001-2002), pe care însă, după ce Iliescu a anunţat-o ca viitoare vizită, Israelul a retras-o cu scandal şi mare tam-tam, în condiţiile în care Iliescu nu voia să recunoască existenţa „Holocaustului în România“, făcându-o abia la finele lui 2004, la sfârşitul mandatului său de preşedinte (cum am detaliat în „Ofensiva iudaismului asupra României“), ca să îi taie sprijinul israelian acordat liderului PRM Corneliu Vadim Tudor în campania electorală, care promisese că dacă ajunge preşedinte urmare alegerilor de la finele anului 2004 va recunoaşte el vinovăţia României. Favoritul lui Iliescu în alegerile prezidenţiale din 2004 era, de voie de nevoie, Adrian Năstase, colegul şi şeful său formal de partid.
Oricum, Iliescu nu s-a (mai) dus în Israel (cum nu a fost nici la Moscova în 1992), deşi dl Lupu mai înfloreşte povestea şi cu faptul (fals) că Iliescu le-a promis acolo, în vizita care nu a avut loc vreodată în Israel la începutul anilor 2000, 10 miliarde de dolari „evreilor“ pentru a repara „vinovăţia României de Holocaust“. Succesorul lui Iliescu, Băsescu, a fost cel care s-a pupat cu israelienii şi a plâns de jale la „Muzeul Holocaustului“ din SUA, imediat după ce şi-a preluat mandatul, în 2005.
*
Doar ministrul de Externe Adrian Năstase a fost în Rusia în 1992, în februarie, unde a negociat, dar sub nivelul lui Boris Elţîn, nu cu acesta, un tratat de prietenie cu Rusia (negociat până în 1995), prin care România se supunea practic în politica externă Rusiei, dar care nu s-a mai semnat.
https://moscova.mae.ro/node/167
Nici discuţia (cum inventează multe asemenea dl Corvin Lupu), nici vreo întâlnire oficială între Iliescu si Elţîn nu au avut loc. Ion Iliescu a fost ca preşedinte la Moscova doar în aprilie 1991 (când Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov au semnat tratatul de prietenie româno-sovietic, dar Uniunea Sovietică avea să moară la foarte scurt timp, „înjunghiată“ chiar de Boris Elţîn) şi a mai fost în iulie 2003 (când Iliescu era în al doilea mandat), apoi a fost Traian Băsescu, ca preşedinte, în mai 2005, la Moscova, unde mai mult l-a dus consilierul său de atunci Cozmin Guşă. Iar Elţîn nu a venit niciodată în România.
Autorul textului „Ce mai reprezintă astăzi Tezaurul României de la Moscova?“ (de unde aflăm că nu mai reprezintă mare lucru şi nu prea ne trebuie), dl Corvin Lupu, se dovedeşte deci încă o dată un narator mitico-fantezist, cum face cu o mare parte din „istoria” pe care o reinterpretează în cheie personală şi pe care vrea să o inoculeze astfel românilor, acum ca propagandă pro ruso-sovietică, cum făceau „istoricii“ înregimentaţi din epoca dictaturii comuniste, care nu mai erau oameni ai adevărului (istoric), ci propagandişti. Scopurile mai noi sunt propagandiste, în favoarea unor puteri străine estice, pe care vrea să le promoveze folosind dezgustul just al românilor, generat de exploatarea cinică economică a Occidentului asupra ţării lor, unde autorul Lupu vede obsesiv „evrei” şi unde nu sunt, fel de fel de ne-evrei fiind foarte „generos“ încadraţi la „evrei“ de către dl Corvin Lupu, doar pentru că sunt personaje negative (culmea e că pe „evreii buni“, precum îl vede peginerele lui Donald Trump, îi declară „creştini“, susţinând textual în emisiunea „Despre masonerie și rolul acesteia…“ că ginerele Jared Kushner ar fie creştin ortodox, deşi acesta aparţine iudaismului „ortodox“, care nu e deloc creştinism, în aceeaşi emisiune spunând despre clanul Rockefeller că sunt „evrei“ aflaţi în război cu Trump, deşi aceia sunt anglo-saxoni, iar Trump habar nu are de vreun război al său cu aceştia, căci ar fi spus-o).
Susţine tot neîntemeiat de vreun an de zile (uneori direct, alteori plasând vorbele imaginar în gura lui Boris Elțîn, ca în acest articol) că Moscova comunistă, „generoasă“ fiind, a ajutat România permiţându-i să se dezvolte şi apărând astfel România de Occident.
Dar prostănacul de Boris Elţîn nu putea avea asemenea vorbe, căci era, spre deosebire de succesorul său Vladimir Putin, un pro-occidental care nu ar fi blamat în 1992 Occidentul, către care chiar el a deschis Rusia, ci ar fi blamat Uniunea Sovietică, la dărâmarea căreia a şi contribuit cu mai puţin de un an înainte.
Cum să-i fi spus Boris Elțîn lui Ion Iliescu că „acum va veni Occidentul și o să vă ia tot!“ (cum susţine dl Corvin Lupu), când Elţîn era chiar cel care atunci începea să dea posesiile Rusiei către Occident, abia succesorul său (Vladimir Putin) îndreptând această stare?
Şi cum să spui că România s-ar fi dezvoltat datorită Uniunii Sovietice, cum tot insistă de ceva vreme dl Corvin Lupu? România a fost mult mai dezvoltată economic decât Uniunea Sovietică în anii 1940 şi nu s-ar fi dezvoltat şi mai bine România sub o conducere naţionalistă veritabilă dacă în 1944 nu era ocupată de sovietici?
+
Nota Bene: Tot felul de uşurei invocă faptul că în timpul Primului Război Mondial, Banca Naţională era privată şi deci, vezi Doamne!, nu aparţinea României tezaurul. Câtă ignoranţă agresivă anti-românească!
Dacă ar citi despre istoria reală a BNR, oricine ar afla că ea păstra („depozita“, „tezauriza“) valorile, nu le poseda. Iar dl. Radu Golban, care este incocat în această susţinere, vorbeşte despre BNR cea veche, de dinainte de anii 1948. Dar şi faptul că acea Bancă Naţională veche era proprietate privată nu înseamnă că tot ceea ce ea depozita/tezauriza ea îi şi aparţinea. BANCA TEZAURIZA sau PĂSTRA, NU DEŢINEA tot ce era în seifurile ei, oameni buni! Între atribuţiile legale ale Băncii Naţionale, conform Statutelor BNR promulgate de regele Carol I (regulile de organizare, funcționare și administrare ale băncii) era şi „depozitarea valorilor“, dar asta nu însemna că acestea îi şi aparţineau. Tezaurul României nu îi aparţinea Băncii Naţionale, deşi îl „depozita“.
https://www.bnr.ro/Istoria-BNR-13680-Mobile.aspx