Bădia SIMION GHINEA

· Credeți în vise? Au vreo noimă? Vreo menire?

Az-noapte am avut un vis, literar, cu mai mulți scriitori. Dimineața mi-am adus aminte numai de Eugen Simion, tînăr și frumos, cu o coamă bogată care-l făcea aproape de nerecunoscut. Mi-a reproșat cele ce am scris despre domnia sa și a pronunțat și un nume, al unui necunoscut, pe care nu înțelegea de ce l-am pomenit în textele mele: SIMION GHINEA. A fost rândul meu să mă mir: Simion Ghinea este cel care l-a debutat pe Marin Preda, în revista „Veghea” sau „Vremea”, nu mai știu exact…
Acum, când m-am trezit, deduc că aș avea de îndeplinit o datorie, un text cât mai cuprinzător despre cel care a fost SIMION GHINEA… Așa cum l-am cunoscut. Nu se va supăra nimeni! Visul n-a fost întâmplător!

Pe domnul Simion Ghinea l-am cunoscut la a doua sa a treia mea întâlnire cu Petre Țuțea. Erau deseori împreună, Nea Petrache vorbăreț și sclipitor, Simion Ghinea mai mult tăcut, punctând din când în discuția cu completări adânci, lămuritoare. Petre Țuțea performase cu vreo 13 ani de temniță politică, Simion Ghinea cu mai mulți: 17. Îi priveam pe rând și mă tot minunam în gând cum e să petreci atât amar de ani în hrubele de la Jilava sau Aiud și să ieși de acolo teafăr la minte și la simțire! Erau amândoi modele de înțelepciune, de informații revelatoare, de raționamente neașteptate și teribil de juste! Se completau unul pe altul, alcătuiau un veritabil tandem. Am dedus că așa fuseseră și în anii de detenție petrecuți împreună.

Târziu, după 1990, Simion Ghinea mi-a povestit impresia pe care eu i-am făcut-o lui Petre Țuțea la prima noastră întâlnire, undeva după 1966. Chiar fusese impresionat bătrânul legionar de interesul meu pentru a afla adevărul despre Căpitan și camarazii săi! Și-a dat seama de sinceritatea și buna mea credință, de fundamentul naționalist al formației mele intelectuale, sufletești! Cică l-ar fi sunat pe camaradul Simion și l-a invitat la o discuție despre subsemnatul, Petre Țuțea ghicise în mine un potențial de care eu nu prea aveam habar. Într-o oarecare măsură cred că am confirmat apoi! Mai mult, toată noaptea respectivă domn profesor se gândise cu satisfacție la discuția din ajun, discuție din care eu îmi amintesc numai momentul când l-am întrebat ca un nerod „ați fost legionar, domnule profesor?”, iar domnul profesor mi-a răspuns cât a putut de sonor, de s-a auzit la toate mesele din holul Athenee Palace-ului: „Sunt legionar!”

Simion Ghinea fusese piesă importantă în Legiune. După lovitura nedreaptă primită de legionari de la regimul Antonescu în ianuarie 1941, Simion Ghinea a fost comandantul legionarilor rămași în țară și aflați în libertate. În această calitate a organizat evadarea din detenție a părintelui Vasile Boldeanu, cel care avea să organizeze cuibul legionar de la Paris. Când eu am obținut pașaport în 1984, m-am dus la Biserica română cu un mesaj din partea lui Simion Ghinea. Am fost primit cu multă căldură, am cunoscut persoane importante, în frunte cu Dumitru Bacu, românul din exil care m-a impresionat cel mai mult. Am cunoscut și grupul de la Versailles, organizat de Demostene Nacu. Cel mai mult m-am apropiat de Grigore Malcasian, armeanul legionar, care mi-a deschis ochii asupra așa zisei Revoluții franceze. M-a plimbat pe Valea Loirei spre edificare. Am dat și o versiune literară a acestor întâlniri în volumul doi din „Șeitanii”. Când m-am întors în țară am deschis o carte de propagandă anti-legionară editată după ianuarie 1941, de acolo am aflat că Grigore Malcasian al meu era pe lista celor condamnați la moarte în contumacie pentru crimele de la Jilava din noiembrie 1940. L-am luat la rost pe domnul Ghinea: m-a trimis la un criminal condamnat la moarte?! Mi-a explicat Simion Ghinea cum au stat lucrurile: după execuțiile de la Jilava din noiembrie 1940, când un grup de tineri legionari i-au împușcat pe cei arestați pentru crimele săvârșite împotriva legionarilor pe vremea lui Carol al II-lea, în București s-a declanșat o spaimă cumplită printre ceilalți politicieni care erau în libertate, dar urmau să apară în procesul anunțat. Fiecare încerca să-și găsească un loc în care să se ascundă. Simion Ghinea și Grigore Malcasian au avut sarcina de la Horia Sima să-i avertizeze pe cei vizați să dispară câteva zile. Unul dintre respectivii suspecți s-a declarat incapabil să găsească un loc în care să se ascundă, nu-l primea nimeni, drept care cei doi legionari au decis să-l ascundă pe respectivul împricinat la Grigore Malcasian acasă. După rebeliune, cei care au organizat procesul, au interpretat gestul lui Grigore Malcasian ca o sechestrare de persoană… Acuzație care i se putea aduce și lui Simion Ghinea, dar n-a fost chemat în judecată căci se putea apăra, ceea ce Malcasian, fugit din țară, n-a putut-o face și s-a trezit condamnat la moarte, în contumacie! Așa mergea Justiția când era să-i judece pe legionari. Comuniștii nu au inventat nimic după 1946! Au continuat abuzurile anti-legionare! Chiar le-au diminuat, după aprecierea lui Simion Ghinea, care afirma că prigoana împotriva legionarilor a fost mai aspră în anii de dictatură carlistă sau antonesciană! Măcar că justiția comunistă îl ținuse 17 ani în temnită!…

Așadar, pe linie de ierarhie legionară Simion Ghinea era grad, ceea ce se simțea din când în când în raporturile dintre Ghinea și Țuțea. Sesizam un soi de subordonare subtilă a domnului profesor!

Din viața de legionar, Simion Ghinea mi-a povestit mai multe, dar pentru mine este memorabilă pedeapsa pe care Simion Ghinea a primit-o de la Căpitan pentru vina de a fi întârziat la o convocare. I s-a dat canon să meargă pe jos până la Cluj, iar pe drum să se gândească cât de importantă este punctualitatea, de care depinde nu doar reușita unei acțiuni, dar și soarta camarazilor. Era vară, cald, așa că Simion Ghinea a mers mai ales în timpul nopții, oprea în localitățile unde erau organizații de legionari, îl scula din somn pe camaradul care avea dreptul să consemneze în foaia de parcurs că Simion Ghinea trecuse prin localitate la data și ora respectivă. Mai stătea la o vorbă cu gazda și pleca mai departe, cu gândurile lui. Mi-a povesti că în nopțile de insomnie din temniță se gândea deseori la acel drum, propriu zis inițiatic, care l-a apropiat și mai mult de Legiune! De sine însuși!
Tot din temniță mi-a povestit de domnul profesor, cum l-a corectat la un moment dat. Petre Țuțea își admonesta mereu tovarășii de suferință pentru naivitatea de a spera că vor veni americanii să ne elibereze de sub jugul bolșevic! Nu vor veni! Au căzut la pace cu rușii!… L-a tras deoparte pe nea Petrache și l-a prelucrat, cum că bieții oameni aveau nevoie de un suport moral în care să spere. Bieții oameni aveau afară familia, copiii, se agățau de speranța în venirea americanilor, ceea ce îi ajuta să suporte mizeria închisori, a detenției pentru vinovății inventate de regimul comunist!… Îi ajuta să supraviețuiască. Nea Petrache a înțeles și s-a conformat.

Nu mai știu de la cine am aflat povestea cu țiganul lui Petre Țuțea: de la Simion Ghinea sau de la Marcel Petrișor?! Marcel a avut darul de a reține și întâmplări amuzante din închisoare, le povestea mai ales în prezența lui Raoul Volcinschi, trecut și el prin înaltele academii de la Aiud și Jilava. La un moment dat cică a fost adus în celula cu 80 de societari un țigan, țigan țigan. Țigan deținut politic?! Alături de sutele de legionari?! Le-a devenit tuturor simpatic când au aflat în ce consta dizidența gagiului: se îmbătase la o cârciumă unde cânta Maria Tănase și la un moment dat a strigat: „Vrem guvern Maria Tănase! Jos guvernul Ana Pauker!…” S-a aflat curând și că proaspătul deținut politic era analfabet, ceea ce l-a încântat pe Petre Țuțea: de câte ori putea îl trăgea deoparte pe magraon și îi ținea între patru ochi pledoarii înflăcărate! Ceea ce a stârnit mirarea camarazilor. La un moment dat Petre Pandrea, aflat la fața locului, stârnit de Simion Ghinea, s-a apropiat de cei doi și a tras cu urechea, să vadă la ce dădea mereu din cap țiganul, semn că pricepe și-i place. Când s-a întors din misiune, Simion Ghinea i-a spus lui Petre Pandrea: pun pariu că nea Petrache îi vorbește țiganului despre Platon! Lucrurile s-au lămurit curând: nea Petrache constatase că noul tovarăș de penitență avea calitățile intelectuale cu care ar putea să devină „primul analfabet specialist în filosofia lui Platon”!…
S-au petrecut în temnițele comuniste și asemenea întâmplări! Tehnici de supraviețuire, îmi vine să zic!

Simion Ghinea a fost în „sarcina” ofițerului de securitate Gheorghe Gavrilă. Colonel. Cunoștință veche de-a mea, din 1969, când a însoțit în Franța trupa studențească „Podul”. S-a ținut scai după mine, eu eram veriga slabă, suspect că aș avea intenții migraționiste. Nu s-au confirmat, iar domnul colonel m-a asigurat că-mi va face un raport favorabil! Atât de favorabil a fost că 15 ani n-am mai primit pașaport… După 1990 tovarășul Gavrilă mi s-a lăudat că a evitat arestarea lui Simion Ghinea, așa cum i se ceruse de superiori. I-a convins că Simion Ghinea nu reprezintă un pericol pentru cauza partidului, a avut mai multe discuții cu Bădia Simion, și s-a convins că nu este cazul să ia măsuri mai radicale. Nici măcar pentru Octavian Voinea, aflat și el în colimatorul Securității. Bănuiesc că din aceste discuții, poate că și dintr-o percheziție la domiciliul lui Simion Ghinea, domnul colonel Gavrilă Gheorghe s-a ales cu o amintire prețioasă de la Simion Ghinea: un obiect care i-a aparținut Căpitanului, plosca pe care Corneliu Zelea Codreanu a primit-o în dar la nunta sa și care l-a însoțit în peregrinările sale prin Țară! Nu știu cum a ajuns la Simion Ghinea!… Despre această ploscă domnul colonel mi-a vorbit prima oară pe la mijlocul anilor 90, când mi-a cerut să-i prezint acest artefact deosebit lui Gigi Becali, în ideea că marele milionar ar fi dispus să dea pe acest obiect legionar măcar câteva mii de euro, vreo zece, ca preț de pornire. L-am mințit pe domnul colonel comunicându-i refuzul machedonului și m-am arătat interesat eu de achiziționarea artefactului: Plosca Căpitanului! Trebuia salvată cu orice preț, să nu ajungă pe mâna oricui! În cele din urmă am obținut obiectul, la un preț accesibil buzunarului meu, și-l păstrez acum pentru a fi expus vreodată la un muzeu dedicat moștenirii legionare! Va veni și ziua aceea! Ziua adevărului despre Mișcarea legionară! Despre Simion Ghinea și camarazii săi!

După 1990 am scris un text intitulat Legionarii noștri, era primul text pozitiv despre legionari, l-am publicat la Adrian Păunescu. I-a plăcut mult lui Simion Ghinea. Mi-a povestit că a avut a se confrunta cu camarazi nemulțumiți că textul meu apăruse în publicația unui comunist… A trebuit să le explice a unor copii: când ai ceva important de spus, scrii și pe pereți!

Simion Ghinea, după rebeliunea antilegionară din ianuarie 1941, și-a continuat activitatea legionară în clandestinitate, dobândind un bun renume printre camarazi. A considerat că dacă Legiunea ar fi rămas la guvernare, legionarii ar fi pornit și ei la război, în Cruciada anti-bolșevică. Așa că s-a înscris voluntar și a plecat pe frontul anti-sovietic, luptând în trupele de elită și de mare risc al spărgătorilor de cazemate.

Simion Ghinea este autorul câtorva cărți publicate de-a lungul anilor. Neutre, din punct de vedere politic. Un text mai măricel a rămas în manuscris, mi-ar plăcea să i-l public eu, despre „trei români la Paris”, Eliade, Cioran și Ionescu.

Cu Simion Ghinea și Petre Țuțea am avut un schimb intens de idei, de informații. Iată câteva, din ce-mi mai aduc aminte acum:
– amândoi susțineau în linii mari politica lui Ceaușescu. Afirmau că în proiectele legionare România trebuia să ajungă în 1980 la o populație de 40 de milioane. Intens industrializată și suverană.
– problema evreiască a fost deseori discutată. Susțineau că legionarii nu au ucis niciun evreu! Cu excepția lui Constantin David, arestat pentru activitate comunistă și care a fost împușcat din greșeală! Constantin David se ocupase de procurarea din URSS a mii de cămeși verzi necesare diversiunii din ianuarie 1941.
– spre deosebire de alte popoare – maghiarii, de pildă, românii nu agreează căsătoriile mixte cu evreii, le consideră mezalianțe din perspectivă românească, ceea ce evreii nu pot să treacă cu vederea.
– legionarii au găsit antidotul monopolului instituit de evrei în comerțul și economia românească. În celelalte țări indigenii au contracarat acest monopol prin încercarea de a copia procedeele evreiești de „câștigare a pieței”. Legionarii au venit cu altă soluție: comportamentul corect, fără rabat de la regulile onoarei și cinstei negustorești, conform unei vechi tradiții românești, descurajată de invazia iudaică. Metoda legionară s-a dovedit infailibilă și a provocat ura iudaică, nedomolită nici azi, când o alimentează cu minciuni și crime inventate.
– revoluția franceză a declanșat decăderea Europei, a valorilor creștine.
– revoluția bolșevică a vizat distrugerea Bisericii Ortodoxe și a ultimei aristocrații ariene. De altfel acesta a fost și rezultatul Primului Război Mondial: înfrângerea statelor care susțineau celelalte două mari biserici creștine, Catolică și Reformată: Austria și Germania. Acesta a fost și scopul?

Pe SIMION GHINEA l-am făcut personaj în Șeitanii, alături de alți legionari. Consider că Mișcarea Legionară reprezintă un capitol de excelență românească prin care ne distingem de toate celelalte popoare! În modul cel mai onorabil! E fără pereche în istoria lumii ce au făcut legionarii!

Deunăzi am publicat „Circularele Căpitanului”, o antologie de documente care ilustrează viața de partid în interiorul Mișcării, ce directive transmitea Corneliu Zelea Codreanu camarazilor săi. E greu de crezut că a putut exista un partid organizat după reguli de un idealism total, care să facă din corectitudine și onoare criteriile de bază ale edificiului politic. Desigur, ca individ Căpitanul a fost un om de mare probitate morală, exigent cu sine însuși și cu cei care i s-au alăturat, dedicat până la sacrificiu ideii creștine și naționale. A imaginat un partid al celor însetați de adevăr și dreptate, dar lucrul minunat care s-a petrecut a fost răsunetul chemării sale în inima a milioane de români. Aderența românilor la principiile legionare este una din isprăvile cele mai deosebite din istoria noastră! Iar capacitatea de dăruire și de sacrificiu a legionarilor, loialitatea legionarilor față de angajamentul politic asumat, a fost fără pereche în clasa politică. În 1940 „jumătate din România era legionară”, nu prin presiunea Guvernării, ci prin puterea de convingere a modelului legionar. Căci a existat un model legionar de comportament, nivel de maximă altitudine morală și civică la care românii au ajuns în cel mai fast moment al istoriei lor. Cel mai înălțător!

Dixi et salvavi animam meam.

Ion Coja