Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoşani – d. 15/27 iunie 1889, Bucureşti)

STATORNICIE DE LOC ŞI DE SPIRIT.

Azi în spiritele noastre Eminescu este la fel de viu ca şi atunci când trăia. Într-un anume fel este şi mai viu pentru că trăieşte în milioane şi milioane de conştiinţe, pentru că în mod permanent şi înălţător adaugă şi rectifică sensibilitatea noastră cu sensibilitatea versurilor sale. În mod firesc spunem despre un anumit fel graţios de a fi al unei adolescente, că este eminescian; în mod natural spunem despre o anumită stare de visare, că este eminesciană; despre o privelişte lunară sau despre cărările de lună ale mării, că sunt eminesciene. Eminescu este viu astăzi în noi pentru că spiritualitatea lui şi talentul lui s-au ridicat de pe aceste plaiuri, lăsându-se iluminate de ele şi luminându-le, totodată; este viu pentru că versul lui s-a plămădit din cea mai pură vorbire, aceea a doinelor şi a baladelor de care s-a cuprins, dându-le un orizont cu mult mai larg decât cel al vederii ochiului. Azi Eminescu este mai al tuturor decât a fost vreodată şi mâine va fi încă mai al tuturor, pentru că, atâta timp cât va trăi dulcea limbă românească pe lume, Eminescu va constitui unul din pilonii ei. Aidoma Carpaţilor el reprezintă statornicia de loc şi de spirit a poporului nostru în timp.

Nichita Stănescu
FIZIOLOGIA POEZIEI
Proză şi Versuri
1957 – 1983
Editura Eminescu, Bucureşti 1990

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Literatura&optiune2=1850.01.15+-+Mihai+Eminescu