Austrieci căcăcioși

Cât sunt de căcăcioși austriecii – în comparație cu noi, românii, desigur – am priceput asta prima dată în 1986, când m-am aflat la Viena prima dată, iar gazdele m-au plimbat prin Beciul imperial până am ajuns în piața în al cărei mijloc trona statuia soldatului sovietic eliberator! Comentariul gazdelor: Vai, cât îi mai doare sufletul pe vienezi, pe toți austriecii, de existența acestui monument! Ce rușine le este că au așa ceva în inima Vienei! Ar da orice să-l vadă demolat!… Dar au avut mari probleme cu ceva timp în urmă când un necunoscut s-a găsit să mâzgălească soclul de piatră al statuii de bronz! Ce emoții pe toată suflarea austriacă când au luat cunoștință de comunicatul ambasadei sovietice: dacă autoritățile austriece nu sunt capabile să asigure buna stare de funcționare a monumentului, ne vom ocupa noi, urmașii soldatului eliberator al Austriei, de paza monumentului!… Așadar, o amenințare cu revenirea Armatei Roșii pe Ringul vienez! Au urmat zeci de emisiuni TV, articole de presă, interviuri luate în stradă etc, prin care opinia publică, poporul austriac de fapt, și-a prezentat regretele sincere pentru incidentul cu statuia, și-au cerut iertare de la eroicul popor sovietic! Jurăm că n-o să se mai repete!… O reacție scandalos, rușinos de umilitoare, de slugarnică…

Cam ăsta a fost comentariul gazdelor mele.

Discuția de la statuia soldatului rus din Viena a alunecat ușor la statuia din București a soldatului muscal geamăn! I-am lăsat cu gura căscată pe românașii mei deveniți imperiali când le-am dat informația că statuia respectivă nu mai există în peisajul emblematic din Piața Victoriei de la București! Nu le-a venit să creadă! A trebuit să insist, le-am promis că la întoarcerea în țară voi face o fotografie locului lăsat pustiu de soldatul eliberator și le-o voi trimite! Să se bucure și ei! Dar, spre mirarea mea, gazdele mele nu prea se bucurau!  Mai ales când le-am dat detalii:  Statuia fusese mutată într-un loc mărginaș, pe un soclu mult mai puțin impozant, din indicația „superioară” venită de la Nicolae Ceaușescu, care le-a explicat rușilor de la ambasadă că musai trebuie relocat monumentul din cauza metroului, a stației ce urma să se construiască sub monument! Inginerii au reclamat această soluție!… Eu cred, am continuat eu comentariul, că Nicolae Ceaușescu a făcut metroul din București de la început cu gândul la monumentul soldatului sovietic! Îi stătea pe suflet să treacă zilnic pe lângă el! Am auzit că schimbase și traseul oficial, ocolind piața Victoriei cât putea de des!… Deci la București monumentul soldatului sovietic a fost rezolvat de români! La Viena monumentul pereche tronează și azi neclintit de nimeni, austriecii au descoperit că nu ar avea nimic de câștigat dacă ar proceda ca românii!… Prea multă demnitate poate fi păgubitoare! Nu degeaba a pățit-o Ceaușescu!

Pe acest subiect, al ticăloșiei și micimii austriece în raport cu românii, îmi vine în minte un moment istoric extrem de semnificativ care consemnează datorii mari de recunoștință ale Austriei față de români! Datorii nici până azi onorate!.. N-am să invoc datoriile imperiale față de Avram Iancu și moții săi, ci am să vin mai aproape de noi, în 1918, când avântul revoluționar stârnit în Rusia s-a propagat în toată Europa, inclusiv în imperiul habsburgic, intrat în disoluție. Armata chezaro-crăiască a dezertat din cazărmi, lăsându-i pe ofițeri fără trupă, trupă plecată să facă revoluție în stradă. După modelul bolșevic! Debandada se instaurase în tot imperiul! Singura entitate care nu intrase în jocul periculos al „schimbării domnitorului”  erau regimentele alcătuite din militari români ardeleni! Rămăseseră loiale ofițerilor și jurământului militar. Drept care primarul Vienei s-a prezentat la comandanții regimentelor românești și le-au prezentat situația disperată în care se afla capitala fostului imperiu, ajunsă la discreția revoluției bolșevice. Și le-au cerut românilor să intervină să restabilească ordinea și respectul legilor. Și românii au intervenit la Viena și la Praga, potolind debandada revoluționară bolșevică, așa cum aveau să intervină anul următor și la Budapesta, ca singura forță anti-bolșevică care s-a pus stavilă în calea expansiunii modelului iudeo-boșevic.

Nici Budapesta, nici Viena, nici Praga nu au rostit până azi cuvinte de recunoștință pentru acțiunea românească salvatoare!…

Cu vreo trei-patru ani în urmă m-am întâlnit cu Liviu Petrina, cunoscutul politician țărănist! Întâmplător! Așa am aflat de pasul său inspirat pe care îl făcuse: scrisese un memoriu adresat primarului Vienei, în care îi amintea cele petrecute în 1918, propunându-i ca Austria să facă gestul cuvenit și să repare lipsa unei elementare recunoștințe publice și solemne pentru camarazii de arme ai lui Iuliu Maniu, aflat mobilizat în regimentul de români ardeleni care, la cererea, la rugămintea fierbinte a autorităților de atunci ale Austriei, au ieșit din cazărmi și au reintrodus ordinea și respectul legii în Viena, au salvat propriu zis Austria de la binefacerile unui regim bolșevic! În memoriul său Liviu Petrina sugera cam cum ar putea să arate gestul de recunoștință al primăriei vieneze!… La întâlnirea cu mine, domnul Liviu Petrina era mulțumit că tocmai primise un răspuns pozitiv din partea adresantului austriac!

…Nu mai știu care este situația în momentul de față. O să-l caut pe domnul Petrina și o să-i propun să facă public memoriul adresat autorităților austrieci, precum și alte informații legate de acest subiect. Așa, ca să ne mai treacă oful de după Schengen. Acest gest de un anti-românism golănesc, grobian, degradant, care va marca pentru vecie efigia zdrențuită a fostei împărății!

Dezgustat,

Ion Coja

Post scriptum – De la Austria, care nu știe unde se află mormîntul lui Wolfgang Amadeus Mozart, nu te mai poți mira de nicio ticăloșie!