Programul de guvernare AUR a fost prezentat de către specialiștii care au lucrat la el
Adrian Cimpoi Adrian

Specialiștii care au lucrat la programul de guvernare propus de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au prezentat vineri, 12 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat la Grand Hotel București, mai multe măsuri care apar în acesta.

AUR a ales să prezinte măsuri ale programului de guvernare prin specialiștii care au lucrat la implementarea acestuia, pentru că, de prea mult timp, de 34 de ani, politicienii au decis pentru români. A venit vremea ca acum să vorbească specialiștii, astfel încât românii să înțeleagă ceea ce vrea AUR să facă pe viitor prin programul de guvernare “Reconstruim România”.

Petrișor Peiu, coautor al programului de guvernare AUR, a explicat în discursul susținut o parte dintre măsurile la care a contribuit:

“Motivul pentru care cred eu că orice vorbă care se va spune aici va genera roade este acela că sunteți, și vă doresc să rămâneți, partidul cu cea mai mare susținere și cea mai mare vizibilitate în rândul tinerilor. Eu, sincer vorbind, mi-am cam pierdut speranța în generația mea, cea care a acceptat cu prea mare ușurință anumite lucruri. Principalul lucru care ar trebui să stea la baza acestei noi politici este viziunea și încrederea în națiunea noastră. Lipsa de viziune pe care conducătorii României au avut-o în anii ’90, mai ales în prima parte, ne-a adus un preț destul de mare pe care l-am plătit cu toții atunci când a venit prima criză pe care România a trebuit să o confrunte”, a spus Petrișor Peiu în deschiderea expunerii sale privind programul de guvernare AUR la care și-a adus contribuția.

Acesta a completat, despre programul de guvernare AUR, că “al doilea lucru care e extrem de important ține de faptul că România trăiește o dramă pe care nu o vedem spusă de nimeni, nu o vedem analizată de nimeni și care e unică în Europa de astăzi, și anume România este țara europeană cu cea mai mare creștere economică integrată de când a intrat în UE, dar în același timp cu cel mai ridicat procentaj al populației aflată în prag de sărăcie. Cum poți să ai o asemenea creștere economică, care să te ducă de pe locul 26 până pe 21 în UE, dar în același timp să ai 4 din 10 români aflați în prag de sărăcie? Este definiția eșecului celor care ne conduc! (…) A treia idee importantă pe care aș vrea să o subliniez este că mi-aș dori ca AUR să fie mai puternic, mai agresiv, în a menține discuțiile de astăzi în zona principalului eveniment pe care îl avem în față, alegerile europarlamentare. Să nu vă lăsați deturnați de discuțiile despre alte tipuri de alegeri”.

Petrișor Peiu a vorbit și despre politica energetică dezastruoasă. ”Un alt lucru reflectat în programul pe care AUR l-a definitivat este ideea că la baza scăderii competitivității întregii Europe stă politica energetică dezastruoasă. Și, una din ideile importante este că România poate, încă, este una dintre națiunile europene care pot să își corecteze excesele politicii energetice și poate încă să se repună pe picioare. Astăzi avem cel mai mare preț la energie electrică pentru firme din UE și cel mai mare preț pentru populație la energie electrică”.

Totodată, Petrișor Peiu s-a referit și la un alt punct din programul de guvernare la care expertiza sa a ajutat.

”Ultimul lucru la care aș vrea să mă refer și la care am contribuit în acest program este politica noastră identitară și nerenunțarea la subiectul reunirii României cu Republica Moldova. În ce sens văd acest lucru, în ce sens cred că trebuie subliniat? În sensul în care, astăzi, conducătorii oficiali ai României și ai Republicii Moldova spun că planul este de a integra Republica Moldova în UE, un proces lung și anevoios, care poate să coste românii din Republica Moldova ce ne-a costat și pe noi în lipsa unei viziuni și a unei înțelegeri și a unei politici luminate de care a avut parte Polonia. Eu spun că românii din Republica Moldova trebuie să aibă pe masă o ofertă care să sune foarte simplu: în locul integrării europene dureroase, lungi, complicate, vă oferim reunirea cu România, ceea ce înseamnă ocolirea acestui drum, acestui parcurs dureros”.

Sociologul Radu Baltasiu, candidat din partea Alianței AUR la alegerile europarlamentare din 9 iunie, a vorbit și el în cadrul evenimentului, explicând cât de important este învățământul pentru AUR și care este locul acestuia în programul de guvernare prezentat.

”AUR consideră învățământul o prioritate națională, iar acest lucru este o noutate, pentru că ”România Educată” a însemnat efectiv spălarea programatică a creierelor a cel puțin 4 generații de copii. Cred că avem cele mai slabe generații de absolvenți de liceu din istoria României. Specialiștii cooptați de AUR au elaborat un program de guvernare extins în domeniul educației și un program cadru în domeniul culturii. Cu privire la învățământ, AUR are în vedere un amplu complex de măsuri axat pe revalorizarea cadrului didactic și redarea prestigiului său. Așa cum arată astăzi școala va arăta mâine țara. În guvernarea AUR statutul profesorului va fi readus la rangul pe care îl merită, acela de făuritor de personalitate și clăditor de țară împreună cu familia. Avem în vedere ca școlile să fie primitoare și într-un număr suficient. În ultimii 30 de ani s-au construit mai puțin de 400 de școli, dar s-au închis, s-au comasat cel puțin de 10 ori mai multe. Inițiem un program, programul “Domnul Trandafir”, pentru că Domnul Trandafir este modelul de profesor-educator, este mentor al copilăriei. Școala de azi a distrus copilăria. “Domnul Trandafir” este sufletul școlii și pilon al societății. Extindem programul o masă caldă pentru elevi și totodată avem în vedere majorarea bursei sociale la o valoare de cel puțin o pătrime din salariul minim pe economie”, a spus acesta.

Mai mult, Radu Baltasiu a vorbit și despre măsura din programul de guvernare AUR ce are în vedere dezvoltarea vocațională – meseria brățară de aur.

”Aceasta este posibilă prin dezvoltarea liceelor pedagogice și vocaționale, dezvoltarea învățământului dual – adică cel profesional pus în legătură cu marile întreprinderi. România are nevoie urgentă de educatori și muncitori calificați.

Economistul Octavian Bădescu a reliefat, despre partea economică din programul de guvernare AUR, că aceasta este elaborată de specialiști din comisiile economice.

”Acest program reprezintă o viziune agregată a unor specialiști din diverse domenii. Se pot spune multe despre AUR, dar este primul partid care a avut curajul să lanseze, încă din urmă cu un an, principalele direcții ale programului de guvernare pe care le-a supus dezbaterii publice, le-a supus atacurilor adversarilor”

”România se află de peste 30 de ani într-o zodie nefastă. Partidele care s-au perindat pe la guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR, mai ales în ultimii 5 ani, au reprezentat nu o coaliție care să îmbunătățească nivelul de trai al românilor, ci o coaliție a sărăcirii românilor. În programul de guvernare AUR se pune accentul foarte mult pe valorificarea în interesul românilor a resurselor naturale și a resurselor umane din România. România are nevoie de o reformă profundă în plan monetar, fiscal, reglementativ și administrativ, iar obiectivul oricărui program de guvernare trebuie să fie îmbunătățirea, creșterea nivelului de trai, creșterea puterii de cumpărare a românilor și lui se circumscriu absolut toate tipurile de politici monetare, fiscale și reglementative”, a conchis acesta.

Eurocandidatul Alianței AUR pentru Parlamentul European, Georgiana Teodorescu, a spus despre programul de guvernare AUR că este cel mai performant pe care l-a avut România din 1990 încoace.

”Se impune să începem prin a evoca principiul egalității în fața legilor. Nimeni din țară nu este mai presus de lege, iar legile și sistemul coercitiv nu trebuie să încalce drepturile și libertățile fundamentale ale omului. AUR își declară atașamentul profund pentru statul de drept, în care legile sunt necesare pentru buna funcționare a ansamblului social și trebuie respectate de absolut toți cetățenii”, a spus avocata Georgiana Teodorescu.

Aceasta, care este și profesor universitar, a mai spus în cadrul discursului că AUR, ca partid politic, urmărește coagularea națională și socială a națiunii române, consideră că transparența decizională, consultarea publică și dezbaterea autentică sunt elemente fundamentale, atât în procesul de adoptare a cadrului legislativ, cât și în activitatea de exercitare a puterii executive.

”România trebuie să funcționeze ca un stat de drept, cu supremația legii în beneficiul cetățeanului. Spunem NU ferm actelor normative date noaptea ca hoții, fără consultări publice, fără transparență și NU tuturor ordonanțelor de urgență, de comasare sau de orice altă natură, date în această modalitate ca să nu poată fi contestate cu ușurință. AUR își propune să asigure instrumentele judiciare pentru o practică unitară și pentru celeritate în judecarea cauzelor. Problema răspunderii magistraților a născut în societatea civilă foarte multe dezbateri, însă niciun partid dintre cele care s-au aflat la conducerea țării nu și-a asumat un proiect legislativ în acest sens. De ce? Pentru că le-a fost frică să nu se pună rău cu magistrații. Cei care fac parte din partidele tradiționale, care au baroni locali, care au tot felul de obligații, s-au temut să supere cumva corpul magistraților și nu au îndrăznit să introducă un astfel de proiect de lege care este vital pentru buna funcționare a justiției. AUR susține în continuare că o societate democratică nu se poate construi în lipsa unui sistem de justiție consolidat care presupune, în primul rând, garantarea respectării independenței justiției și respectarea drepturilor omului”.

”AUR va acționa pentru limitarea influenței factorului politic prin alegerea direct de către populație a judecătorilor CCR și a procurorilor șefi. O justiție independentă, neaservită politic, este o justiție ale cărei organisme de conducere nu sunt numite de factorul politic, ci alese chiar de către cei pe care îi servesc”, a concluzionat Georgiana Teodorescu.