Radu
57 aprobate
radu.g@yahoo.com
149.102.242.167
.
MEARSHEIMER: INVADAREA UCRAINEI A FOST O DECIZIE RATIONALĂ
Călin Marchievici
.

Mearsheimer: Invadarea Ucrainei a fost o decizie ratională

Decizia președintelui Vladimir Putin de a invada Ucraina a fost caracterizată în Vest ca fiind una iraționala. A spus-o fostul premier britanic Boris Johnson, a spus-o senatorul american Mitt Romney, care a vorbit despre ”o decizie ilogică”. Alți critici au arătat că decizia lui Putin a fost irațională pentru că a violat normele internaționale fundamentale. Experta în afaceri ruse Nina Hrușciova (strănepoata lui Nikita Hrușciov) a spus că Putin a acționat la fel ca ”tiranii iraționali” și ”a căzut pradă obsesiei sale de a reface statutul Rusiei de mare putere, cu o sferă de influență clar definită”. Fostul ambasador britanic la Moscova Tony Brenton a spus că invazia rusă în Ucraina a fost decizia unui ”autocrat dezechilibrat” mai degrabă decât a unui ”actor rațional”.
Într-un articol publicat e UnHerd, profesorii John j. Mearsheimer și Sebastian Rosato scriu că teoriile de mai sus sunt plauzibile la nivel intuitiv, însă sunt eronate. ”Spre deosebire de ceea ce crede lumea, nu putem pune semnul egalității între raționalitate și succes sau între iraționalitate și eșec. Raționalitatea nu se leagă de rezultate. Dacă actorii raționali nu reușesc să-și atingă obiectivele, asta se întâmplă nu din cauza vreunei decizii nebunești, ci din cauza unor factori pe care nu îi pot anticipa sau nu îi pot controla. Există tendința a de a echivala raționalitatea cu moralitatea, însă și asta este greșit. Politicile raționale pot să violeze o mulțime de standarde acceptate, pot fi criminale și nedrepte.
Așadar, ce înseamnă „rațional” în politica internaționala? Surprinzător, literatura de specialitate nu oferă o definiție bună. Pentru noi, a fi rațional înseamnă să pricepi cum funcționează lumea și de ce, pentru a putea decide cum să atingi anumite obiective. Este vorba despre o dimensiune individuală, dar și colectivă. Decidenții raționali se bazează pe teorie, sunt niște homo theoreticus. Au teorii credibile despre cum funcționează sistemul internațional și se folosesc de ele pentru a pricepe o situație și a trece prin ea. Statele raționale se bazează pe viziunile acestor decidenți, în cadrul unu proces deliberativ, unul marcat de dezbateri deschise.
Aceasta înseamnă că decizia Rusiei de a ataca Ucraina a fost una rațională. Liderii ruși s-au bazat pe o teorie credibilă. Cei mai mulți comentatori spun că Putin a vrut să cucerească Ucraina și alte țări din Europa de Est pentru a reface imperiul rus, ceva ce ar fi satifăcut fibra nostalgică a rușilor, însă asta nu are sens în lumea modernă. Președintele Joe Biden susține că Putin vrea ”să fie liderul Rusiei care i-a unit pe toți rusofonii… Este irațional”.
Însă există dovezi clare că Putin și consilierii săi au gândit în termenii echilibrului puterii, văzând că Vestul acționează pentru a transforma Ucraina într-un bastion la granițele Rusiei, iar aceasta este o amenințare existențială. Președintele rus a prezentat această logică într-un discurs în care a explicat decizia de a porni războiul: ”Pe fondul extinderii NATO spre Est, situația Rusiei a devenit mai rea și mai periculoasă, an după an… Nu putem să stăm nepăsători și să ne uitam la aceste evoluții. Ar fi absolut iresponsabil din partea noastră. Nu doar că este o amenințare foarte reală pentru interesele noastre, este o amenințare și pentru existența statului nostru și pentru suveranitate. Este o linie roșie despre care am amintit în numeroase ocazii. Ei au trecut această linie roșie”.
Cu alte cuvinte, pentru Putin, războiul este unul de apărare, pentru a împiedica o modificare a echilibrului puterii. Nu a avut intenția să cucerească toată Ucraina și să o anexeze la Rusia. În eseul său despre relațiile istorice dintre Rusia și Ucraina, Putin spune că ”rușii și ucrainenii au fost același popor – un tot”. ”Îi respectăm pe ucraineni și dorința lor de a-și vedea țara liberă, sigură și prospera. Si așa va fi – cetățenii ei vor decide”. Asta nu înseamnă că obiectivele lui Putin nu s-au extins după ce a început războiul, însă este ceva obișnuit în vreme de război, când circumstanțele se schimbă.
Moscova a încercat să gestioneze amenințarea tot mai mare de la frontieră prin diplomație agresivă, însă SUA și aliații nu au vrut să răspundă la îngrijorările Rusiei legate de securitate. Pe 17 decembrie 2021, Rusia a propus o cale de a rezolva criza prin neutralitatea Ucrainei și retragerea forțelor NATO din Europa de Est, pe pozițiile din 1997. SUA au respins acest plan.
Putin a optat apoi pentru război, iar analiștii se așteptau ca Ucraina să fie cucerită. David Ignatius scria în The Washington Post că Rusia ”va câștiga repede faza inițială a acestui război. Armata numeroasă a Rusiei se află la granița Ucrainei și probabil va cuceri Kievul în câteva zile, iar apoi va prelua controlul țării în ceva mai mult de o săptămână”. Comunitatea de informații a transmis ”Casei Albe că Rusia va câștiga în câteva zile, copleșind armata ucraineană”. Aceste scenarii s-au dovedit greșite, însă se întâmplă ca decidenții raționali să mai și greșească, câtă vreme acționează într-o lume incertă.
Decizia invaziei a fost și rodul unor deliberări, nu a fost decizia unui lup singuratic. Din nou, mulți observatori spun că Putin a acționat fără informații de la consilierii civili și militari, care l-ar fi sfătuit să nu meargă pe calea refaceri imperiului. Senatorul Mark Warner, șeful Comisiei pentru Informații a Senatului SUA, a spus: ”Nu a avut informații de la cei din jurul său. Suntem îngrijorați că acest individ izolat a devenit megaloman și crede că este singurul personaj istoric care poate reface vechea Rusie sau poate recrea sfera de influență sovietică” Fostul ambasador american la Moscova Michael McFaul spunea că Putin este irațional pentru că este ”profund izolat, înconjurat doar de oameni care nu-i oferă informații corecte”.
Însă ceea ce știm despre grupul din jurul lui Putin și despre modul în care acești oameni văd Ucraina ne arată cu totul altceva: subordonații lui Putin au aceeași viziune despre natura amenințării cu care se confruntă Rusia și acești oameni au fost consultați de Putin înaintea invaziei. Consensul de la vârful Rusiei privind relația Ucrainei cu Vestul este reflectată clar într-un memorandum din 2008 al ambasadorului de atunci al SUA la Moscova, William Burns, care avertiza: ”Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai groasă dintre toate liniile roșii ale elitei ruse (nu doar Putin). După mai bine de doi ani de discuții cu personaje cheie din Rusia, inclusiv criticii liberali ai regimului, nu am întâlnit un om care să nu considere că aderarea Ucrainei la NATO este o amenințare directă la adresa intereselor Rusiei… Nu-mi pot da seama cum rușii ar putea să înghită liniștiți această pilulă”.
Putin nu a luat decizia invaziei de unul singur, așa cum vor să arate relatările despre izolarea sa în timpul pandemiei covid. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus că ”fiecare țară are un mecanism de luare a deciziilor. În acest caz, mecanismul existent în Rusia a fost folosit la maximum”. Firește, Putin s-a bazat doar pe o mână de oameni care îi împărtășeau opiniile, însă nu este ceva neobișnuit pentru liderii aflați în situații de criză. Prin urmare, decizia Rusiei de a invada a fost rolul unor deliberări – în cadrul unui grup de personalități care aveau aceleași îngrijorări și viziuni despre Ucraina.
Decizia Rusiei nu numai că a fost rațională, ci a fost și normală. Se spune că multe mari puteri acționează irațional, când, de fapt, ele acționează rațional. Lista include Germania în anii de dinaintea Primului Război Mondial și în timpul Crizei din Iulie, Japonia în anii 1930 și înaintea atacului de la Pearl Harbour. În ambele cazuri, decidenții s-au bazat pe teorii credibile ale politicii internaționale, au deliberat și au formulat strategii pentru a gestiona situația cu care se confruntau.
Nu înseamnă că aceste decizii sunt întotdeauna raționale. Decizia Marii Britanii de a nu se ridica împotriva Germaniei naziste în 1938 a fost influențată aversiunea emoțională a premierului Neville Chamberlain față de un nou război european și de faptul că a reușit să oprească deliberările legate de Germania. Decizia americană de a invada Irakul, în 2003, s-a bazat pe teorii necredibile și pe un proces de decizie care nu a inclus dezbatere. Însă aceste cazuri sunt excepțiile. Cel mai adesea, statele nu sunt neraționale, ci sunt raționale.
Argumentul acesta este foarte important în studiul și practica politicii internaționale. În lumea academică, ipoteza actorului rațional este fundamentul înțelegerii politicii internaționale, chiar dacă această ipoteză a fost criticată recent. Dacă norma ar fi ne-raționalitatea, atunci comportamentul statelor nu ar mai putea fi înțeles și nu ar mai putea fi prezis, iar studierea politici internaționale nu ar mai avea niciun rost. Poți să prevezi cum se vor comporta aliații și inamicii într-o anumită situație și poț să formulezi politici în beneficiul țării tale doar dacă statele se comportă rațional.
Așadar, decidenții occidentali ar face bine să nu presupună automat, așa cum o fac deseori, că Rusia sau orice alt adversar este un stat ne-rațional. Asta nu face decât să le submineze capacitatea de a înțelege ce gândesc celelalte state și capacitatea de a concepe politici inteligente pentru a gestiona situația. Având în vedere mizele uriașe din Ucraina, acest îndemn este cu atât mai important”.