denitsoc@gmail.com 149.102.242.180
CÎND VICTORIA ÎȚI IA PIUITUL Am fost întrebat ce dușmănie am cu Uniunea Scriitorilor, ce demon rău mă împinge să-i necăjesc, să-i împung, să le tulbur somnul, mai ales că aș avea toate motivele să fiu recunoscător. Nu am fost oare „descoperit“ de actualul președinte? Ce mai vreau? Cum să zic, dar are poporul o vorbă: „L-aș lăsa, dar nu mă lasă el pe mine“. Așa că am să încerc să fac o scurtă recapitulare, ca să nu avem vorbe. Înainte de a purcede la drum, țin să menționez că niciodată, niciunde, nu am pus în discuția valoarea, cărțile sau personalitatea artistică a adversarilor. Afacerile-s afaceri, dar cărțile-s cărți. Toată povestea a început acum opt ani, cînd unora dintre noi a început să ne pută folosirea banilor publici în instituție. Aveam vreo dovadă? Nu. De aceea, am cerut un raport financiar-contabil. Mare supărare s-a iscat. Dar a venit, în 2015, cel mai întunecat episod al Premiului Național „Mihai Eminescu“. Printr-o strategie excelentă, prin influență și manipulare, premiul a ajuns în posesia vicepreședintelui Uniunii, deși, în turul inițial, nu izbutise să obțină mai mult de un vot. Nu insist, era vizibil de pe Marte cum un premiu care avea fără îndoială un cîștigător clar și merituos (vezi cariera lui internațională strălucită) a sărit de pe șine, cu sprijinul unor țuțări locali, care și-au primit răsplata muncii. Nu ezit să afirm că văduvirea poetului Constantin Abăluță de același premiu, cîțiva ani mai tîrziu, a venit de la aceeași echipă sudată, care a înțeles că e liberă la orice abuz. O să mă întrebați: ce fel de răsplată? Simplu: indemnizația de merit e asigurătoare pînă la moarte. Spre deosebire de confrații mai puțin „merituoși“, un scriitor prietenos și docil are parte de o existență fără griji. Cine parcurge lista scriitorilor care au această recunoaștere națională va avea surpriza să nu cunoască numele a unui sfert dintre premianți. Ei au binemeritat politic sau de conjunctură (și am scris despre mulți dintre ei). Dacă turcul plătește, atunci nu-i bai. Tot atunci, cineva din ceata lui pițigoi (adică noi) a observat că în lege scrie ceva ciudat. Și anume că organizațiile și ONG-urile trebuie să aibă anual o adunare generală. „Trebuie“ e un cuvînt vag. Însă are consecințe. Conform legii, în cazul în care o astfel de instituție nu respectă legea, orice cetățean al țării poate cere dizolvarea ei. Mai mult, orice membru are dreptul, în termen și temei legal, să solicite o adunare generală. Ceea ce am și făcut. Ei bine, de acolo a pornit dezmățul. Dacă erau băieți deștepți, își trimiteau trupe loiale și, la alegeri, cîștigau detașat. De acolo a început războiul de nouă ani. (De ce nu zece? Păi, cred că anul ăsta încheiem socotelile.) În mod normal, Uniunea ar fi trebuit să ne strivească. Și chiar pornise pe drumul victorios. Primul lucru a fost să îi dea afară pe toți participanții la „puci“. Apoi, să le ia banii. Și chiar i-a ieșit, o vreme. Dar… Dar așa e cînd te culci pe lauri și nu bagi un ochi în acte. Căci ceata veselă a cerut în tribunal ca reprezentanții Uniunii să dovedească cine sînt. Ei, și aici i-a fost greu voinicului. Făt-Frumos nu depusese actele necesare de zece ani, de la înscăunare. Or, legea spune că e obligatoriu, altfel nu exiști. Ptiu, drace! Numai ce se savura victoria cu șampanie și multă ironie, că trăsnetul a lovit din senin. În lipsa actelor, instituția părea să nu existe, cu tot alaiul de necazuri: bani publici, semnătură în bancă… Și atunci a venit zîna bună, avocata Corina Popescu, care, în schimbul unei frumoase – da’ ce zic eu, superbe – sume, a venit cu soluția salvatoare: Uniunea nu se supune Ordonanței nr. 26/2000, ci se trage de la Decretul Marii Adunări Naționale, din 1949. Cum s-ar spune, redeschideți șampaniile! Încărcați iar carele cu caviar! Deci, din 2018 încoace, USR a declarat sus și tare că e deasupra legii. Conu’ Leonida ținea ca la ochii din cap la legea a veche. Și de aici i s-a și tras. Pentru că a început o serie nouă de procese, unul penal, prin care a cerut arestarea și anchetarea foștilor colegi. Ca să nu mai vorbesc de popririle ce zburau din pixul executorilor judecătorești ca puricii pe cîine. Și de aici a venit nenorocirea. Cum zice poporul: cînd Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, îi ia mințile. La ultimul proces penal, apărarea acuzaților a fost în principiu de acord cu reclamantul. Doar că a cerut, cu nevinovăție, ca acuzarea să dovedească cine pretinde că este, de vreme ce a fost păgubită. Ghinion, frate. Exact atunci a apărut legea prin care toate asociațiile și fundațiile care aparțineau de orice alte reguli erau somate să intre în legalitate. Iar judecătorul n-a făcut altceva decît să constate că Uniunea Scriitorilor nu poate dovedi că are reprezentanți aleși legal. E exact ce spuneam la sfîrșitul anului trecut, cînd USR a pierdut procesul cu Nistorescu. |
PRIN SITA RAȚIUNII NAȚIONALE…
23 decembrie 2023 Romică Adrian VLAD
Distribuie pe rețelele tale sociale:
În aceste zile de sărbătoare divină – Crăciunul – au fost debitate tot felul de inepții, aberații și tâmpenii cu referire la evenimentele tragice din decembrie 1989/ ianuarie 1990. Unii dintre politicieni ( cu studii dubioase, incomplete și ciudate…) au afirmat că „poporul român sărbătorește dramaticele evenimente și masacre din ’89” ( să fie clar, am citat din vorbirile savante ale aleșilor neamului), în loc să fie decenți și să înteleagă că potrivit era cuvântul comemorare …
Așadar, aceștia sărbătoresc… că au motive : avantaje cu duiumul indemnizații grase, pensii speciale, imunități și fente printre legi și coduri penale… etc…
În 34 de ani de la lovitura de Stat dată sistemului ceaușist – de forțe externe cu mic ajutor intern – nu s-a putut instaura o ordine a binelui și prosperității în România, pentru că antiromânii au preluat puterea statală sub nume de Ion, Roman, Gelu, Silviu, Nicolae, etc… ei neavând nicio coincidență cu interesele, dorințele și necesitățile poporului român.
Societatea a fost / și este și astăzi / infestată de paraziți… îmbâcsită de tot felul de „scame”, alogeni și venetici… care nu reprezintă interesele națiunii române. Aceste „scame”, impurități și mizerii trebuie trecute obligatoriu prin sita interesului național românesc… dar cum ?! , de cine ?!…
Planurile fabricate prin anii ’65, ’75, ’85, ’90÷’95 de către URSS în simbioză cu cancelarii occidentale au adus un jaf generalizat asupra României, o îndobitocire în plan sociologic asupra unei societăți credule care a acceptat inconștient un decalog criminal :
1) poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva, nu cu problemele lui adevărate ;
2) poporul trebuie să perceapă mereu conducătorii drept salvatori ai națiunii ;
3) poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău ;
4) poporul trebuie să creadă neapărat că ceea ce guvernele stabilesc este pentru binele și fericirea lui, chiar dacă evidențele sunt contrare ;
5) poporul trebuie manipulat astfel încât să nu perceapă/sesizeze legătura dintre cauză si efect ;
6) poporul trebuie dezobișnuit să problematizeze realitatea și să acționeze sub impulsul emoțiilor, nu al logicii ;
7) poporul trebuie obișnuit cu satisfacții ieftine, care să-i ocupe timpul – și să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare ;
8) poporul nu trebuie să cunoască adevărul, nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă, obiectivă ;
9) poporului trebuie să-i fie indus spiritul de turmă ;
10) poporul nu trebuie să creadă în existența strategiilor și mijloacelor oficiale de manipulare în masă.
Astăzi, Lumea se mișcă condusă de interese economice… militare și politice. România, după ce interese se mișcă ??… Are cumva România interese superioare ??… Interesele României sunt transferate prin perfuzii perfide din alte capitale… din alte cercuri de putere externe; noi, aici în țară nu mai avem conducere națională din cel putin două motive : incapacitatea intelectuală a clasei semipolitice și obediența cronică/vasalitatea față de străinătate a miticilor autohtoni… care nu pot vedea nici până la Bâstroe și cu atât mai puțin dincolo de orizont.
Speranțele și năzuințele legitime ale românilor au fost mistificate, topite și apoi furate și vândute acelorași asupritori de veacuri ai poporului român.
VOR FACE CU VREO DIFERENTĂ BOMBARDREA HOUTHI-LOR?
de James Holmes
Ce ar spune amiralul J. C. Wylie despre loviturile aeriene și cu rachete de ieri împotriva houthii-lor din Yemen?
După toate probabilitățile, autorul cărții “Military Strategy: A General Theory of Power Control”, un element fix în canonul strategic, ar fi un sceptic confirmat că loviturile vor realiza ceva decisiv împotriva rebelilor.
Pentru Wylie, scopul strategiei militare este controlul – în principal controlul spațiului fizic. Și susține că este nevoie de soldați sau de pușcașii marini la sol, nu de aviatori sau rachetisti de pe mare, pentru a prelua controlul spațiului fizic.
El proclamă că, în cele din urmă, „omul la fața locului cu o armă” este arbitrul victoriei. Soldatul cu putere de foc superioară determină cine câștigă.
Deci, rezultatele decisive împotriva houthiilor par fanteziste, cu excepția unei ofensive amfibie, o opțiune neatrăgătoare, dacă nu de neconceput pentru magnații coaliției. Prin urmare, probabilul scepticism al lui Wylie față de această afacere s-a numărat printre consideratele opinii de azi.
Ce a intenționat conducerea coaliției să realizeze cu bombardarile de ieri?
Potrivit secretarului Apărării Lloyd Austin, atacurile vor „perturba și degrada capacitățile Houthis-ului de a pune în pericol marinarii și a amenința comerțul global pe una dintre cele mai critice căi navigabile din lume. Acțiunea de astăzi a coaliției trimite un mesaj clar către Houthi că vor suporta alte costuri dacă nu își pun capăt atacurilor ilegale.” Expresiile cheie sunt perturbare și degradare, mesaj clar și costuri suplimentare.
Și ceea ce spune secretarul Austin are sens pe de’o parte. Înțeleptul marțial Carl von Clausewitz susține că există trei moduri de a învinge un antagonist pe câmpul de luptă. Impunerea unor costuri insuportabile este una dintre ele. Un dușman rațional ar trebui să capituleze dacă este convins că nu își poate permite să-și atingă obiectivele militare sau dacă nu îi pasă suficient de obiectivele sale pentru a plăti prețul necesar. Degradează suficient capacitatea de încălzire și conducerea sa ar trebui să cedeze. Austin pare să călătorească pe teren solid din punct de vedere clauusewitzian.
Cu toate acestea, amiralul Wylie ar fi probabil contestat cu această abordare. Acest lucru se datorează faptului că Wylie clasifică bombardamentul aerian drept o operațiune „cumulativă”, în contrast puternic cu operațiunile „secvențiale”.
Operațiile secvențiale sunt operații în sensul liniar convențional. O astfel de campanie este alcătuită din angajamente tactice întreprinse în succesiune. Fiecare lovitura depinde de ceea ce s-a întâmplat în ultima și modelează următoarea lovitura din serie. Și mai departe până când o forță își atinge scopul final sau inamicul confundă strategia. Puteți proiecta operațiuni secvențiale pe o hartă sau o hartă nautică folosind linii continue sau curbe îndreptate către obiectivul final.
Un vector este metafora potrivită pentru operațiile secvențiale.
Nu este așa cu operațiunile cumulate. Sunt alcătuite din multe angajamente individuale neconectate între ele în timp sau spațiu. Fiecare acțiune este independentă de celelalte. O strategie cumulativă macină un adversar, provocând daune la scară mică în multe locuri de pe hartă, mai degrabă decât să-l lovească în mod constant până când capitulează sau nu mai are mijloacele de a rezista.
Cu alte cuvinte, aceasta este o abordare dispersată a luptei. Trasează rezultatele pe o hartă sau grafic și vezi că ai împrăștiat vopseaua degeaba peste tot.
Vopseaua este metafora potrivită pentru operațiunile cumulate.
Războiul naval – operațiunile submarine și raidurile la suprafață în special – este de natură cumulativă pentru Wylie.
La fel este și războiul insurgenților și contrainsurgenților. La fel și războiul aerian și cu rachete. El îi sfătuiește pe bombardieri că abilitatea de a distruge lucrurile de pe sol din aer nu este același lucru cu a prelua controlul asupra lor. Și fără control nu există victorie militară. Exista si amara experienta a VietNamului, care parea bine controlat aerian.
Acum, Wylie nu condamnă operațiunile cumulate. Nici pe departe, el le descrie ca pe un adjuvant valoros – uneori de neprețuit – la o strategie militară generală bazată pe operațiuni secvențiale. Uzura unui adversar prin înțepături este un factor de diferență în luptă, sporind probabilitatea ca ofensivele secvențiale să-și atingă obiectivele împotriva unui inamic obosit.
Cu toate acestea, el o consideră intrinsec indecisă ca o strategie de sine stătătoare. Prin urmare, el s-ar îndoi de eficacitatea acțiunilor de ieri, cu excepția cazului în care coaliția de la Marea Roșie organizează o ofensivă amfibie – un mod secvenţial de operațiuni care ar putea da rezultate decisive dacă ar fi conceput și executat cu înțelepciune.
Acestea fiind spuse, dacă liderii coaliției doresc să-și sporească perspectivele de succes fără a merge la țărm, iată cum ar trebui să o facă. Ei ar trebui să meargă pe mare, aplicând violență maximă în multe locuri cheie de pe hartă în același timp și ar trebui să mențină presiunea pe o perioadă susținută de timp. Procedând astfel, ei pot amplifica efectul de șoc al unei ofensive aeriene și de rachete, ca să nu mai vorbim de distrugerea armelor inamice, a infrastructurii de sprijin și a logisticii.
Din nou, bombardarea de sus constituie o formă dispersată și, prin urmare, indecisă de război. Dar concentrarea multor atacuri la timp și menținerea presiunii constante ar putea descuraja liderii Houthi să lanseze noi atacuri asupra navelor din Marea Roșie.
Concentrarea forței intense în timp ce se dispersează în spațiu este cel mai aproape o strategie cumulativă de a se potrivi efectele materiale și psihologice produse de o ofensivă secvenţială. Din nou, totuși, șansele sunt stivuite împotriva succesului.
În ceea ce privește trimiterea unui mesaj către Houthi, ei par indiferenți la calculele raționale cost-beneficiu în modelul Clausewitzian. Nici nu par deterrabile, de altfel. Aceștia sunt ideologi, nu contabili lipsiți de pasiune ai costurilor, beneficiilor și riscurilor. Nici, evident, nu au singurul cuvânt de spus în ceea ce privește strategia față de Israel și susținătorii săi occidentali.
Republica Islamică Iran este patronul din culise al houthiilor, care transportă arme și alte sprijinuri pentru Yemen pe ascuns pe mare. Într-adevăr, este departe de a fi de neconceput că Teheranul a instigat atacul Houthi ca o modalitate de a lovi indirect Israelul și Occidentul, ca să nu mai vorbim de vecinii arabi care sfidează pretențiile sale de suzeranitate regională.
Așadar, viitorul deține posibilitatea unei escalade orizontale a luptei pe hartă, precum și o escaladare verticală la violență mai mare dacă Iranul ar veni în ajutorul clientului său. Situația este analizată cu atenție, nu e nevoie să spun. Proiectarea a ceea ce s-ar putea întâmpla reprezintă începutul unei contrastrategii înțelepte și al designului operațional.
Acum, ca întotdeauna în întreprinderile marțiale, previziunea este o primă, mai ales dacă este și evazivă.
Și, ar putea adăuga Wylie, supraveghetorii coaliției trebuie să înțeleagă, să accepte și să lucreze în jurul limitelor abordării la tarm.
Este improbabil ca o campanie din aer și mare menită să perturbe și să degradeze operațiunile Houthi îi va supune pe militanți.
Dar aceasta este singura opțiune fezabilă și acceptabilă înaintea coaliției.
Rămâneţi pe aproape.
AVIZ:
Dr. James Holmes este sef de catedră in materie de Strategie Maritimă la Colegiul de Război Naval și un membru distins la Centrul Brute Krulak pentru Inovație și Război Viitor, Universitatea Marine Corps.
Sursa: https://nationalinterest.org/blog/buzz/will-strikes-houthis-make-any-difference-208567
Traducerea: CD