Despre bomba atomică românească am câteva amintiri.

1. Mai întâi cele legate de prietenul meu Alecu Cuturicu, fizician de forță, care a lucrat la Măgurele mulți ani. Printre prieteni se glumea de seama lui că lucra la bomba atomică. O dată a abordat acest subiect relatând că persoana care era creierul echipei era un fizician tînăr, care era permanent păzit / însoțit de doi securiști. El însuși, Alecu, când un securist a vrut să-l ajute să capete pașaport, l-a refuzat, spunându-i că el nu poate pleca din țară pentru că deține secrete de mare importanță. Și a folosit ocazia ce se ivise pentru a primi pașaport Magda, soția sa.

2. În primăvara lui 1989 m-a sunat Petre Țuțea și mi-a cerut imperios să trec pe la dînsul. M-am executat imediat și m-am prezentat la garsoniera din Șipotul Fântânilor, etajul 8. De cum am intrat în casa omului, acesta m-a chestionat scurt, dacă sunt la curent că anunțul făcut cu o zi mai înainte la Europa Liberă, cum că România a reușit să obțină bomba atomică. Da, auzisem și eu anunțul, am confirmat eu. La care nea Petrache, mitropolitul de la Aiud, s-a ridicat din pat, a făcut câțiva pași până în mijlocul încăperii, după care cu toată solemnitatea a tras câteva cruci mari și a rostit fraza de neuitat: „Dacă Ceaușescu a reușit să obțină bomba atomică, îl bag în pizda mă-sii cine l-o mai înjura!”
La care eu am comentat sceptic: Ce mare ispravă e asta? Cu ce se schimbă datele problemei?
„Păi, domnule profesor, dacă avem bomba atomică, altfel stăm de vorbă cu Budapesta și cu Kievul!” a tunat cu voce sacerdotală marele Țuțea.
Țin bine minte mirarea mea. Mă așteptasem șă spună Budapesta și Moscova, ce legătură avea bomba cu Kievul? Abia după decembrie 1990 am descoperit că Ucraina era vecinul nostru cel mai periculos, cu care ne va fi cel mai greu s-o scoatem la capăt! Încă o dată Petre Țuțea se arăta a fi clar văzător în materie de destin românesc, de interese naționale românești…

3. După 1990 am fost senator între anii 1992 și 1996. Am cunoscut mulți parlamentari de mare ispravă, oameni serioși, în toate partidele: Valeriu Momanu, Gheorghe Dumitrașcu, Șerban Săndulescu, Nagy Benedek, Dan Amedeo Lăzăresu, Ion Predescu… Printre ei s-a numărat și Emil Tocaci, care la un moment dat a fost numit ministru (adjunct?) la cercetarea științifică. În această calitate a participat la operațiunea de dezasamblare a bombei atomice românești, la intervenția Comisiei Internaționale de la Viena. Aveam și noi un reprezentant la acea comisie, care s-a simțit obligat să informeze comisia de existența la Pitești a bombiței noastre. Drept care o delegație de la Viena a venit val-vârtej la București să constate cu ochii săi dezamorsarea și demontarea bombei, distrugerea acesteia. La sfârșitu operaținuii, șeful delegației i-a declarat lui Emil Tocaci că regretă ce a făcut și îi este rușine. Singura sa consolare este că pleacă în pensie și nu va mai fi nevoit să ia parte la acte atât de samvolnice!…
…Cele de mai sus mi le-a povestit Emil Tocaci, într-una din discuțiile cu care m-a onorat…

4. Cât privește miraculosul LASER, confirm că s-a vorbit despre el imediat după Praga 1968. În legătură cu reținerea rușilor de a invada România, așa cum făcuseră în Cehoslovacia, e de reținut și episodul „generalul Ioan Șerb”. Acesta a fost arestat pentru activități de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, printre altele oferise rușilor informații despre dispozitivul militar de apărare a României în cazul unui atac sovietic. S-a zvonit că în timpul anchetei generalul Șerb ar fi cerut să fie dus în fața lui Ceaușescu căruia i-a spus că documentele date de el rușilor i-au convins pe aceștia că România era pregătită și decisă să opună rezistență armată la orice încercare sovietică de invazie, că se va lăsa cu vărsare de sânge de ambele părți, ceea ce ușilor nu avea cum să le convină, convingându-i astfel pe ruși să renunțe la o soluție militară a diferendului dintre Moscova și București pe linie de doctrină comunistă.
Drept urmare generalul Șerb a primit domiciliu forțat în satul Malul cu Flori (?) unde a condus CAP-ul din localitate!… Acesta a fost zvonul care a ajuns la urechile mele. Nota bene: Zvon, nu informație!

Ion Coja