Argedava lui Burebista
Nr. 1158 , 20.03.2015 – 26.03.2015
Formula AS
Argedava lui Burebista
Dealul cetăţii Argedava
Buruienile de pe istoria neamului
Argedava… Un nume care îmi bântuie gândurile. O comoară imensă, părăsită în mijlocul câmpiei, la cheremul prădătorilor şi al uitării omeneşti. Cum nu face nimeni nimic? Am fost şi-am văzut: un dâmb, acoperit de mărăcini cât un stat de om, ţâşnind din întinderea Bărăganului. Cetatea unde s-a născut Burebista. Locul de unde i-a condus pe geţi, pe daci şi pe traci, cel mai numeros popor al Europei, în antichitate. „Nu s-a scos decât un sfert, maximum o treime, din ce e acolo, sub pământ”, îmi răsună în minte vorbele arheologului acad. dr. Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, cel ce s-a ocupat o viaţă de Argedava. Tezaure ce zac încă acolo, comori istorice, pe care le scoate pământul la lumină, din adâncuri, an după an. Un loc magic crescut în câmpie, ca o faleză înaltă, de mare, de unde se pot vedea hăt, departe, Bucureştiul şi Dunărea. Un deal parcă pus cu mâna de uriaşi, pentru capitala „celui dintâi şi cel mai mare dintre toţi regii Traciei”, cel care i-a unit pe geţi şi pe daci într-o putere uriaşă, descrisă cu uimire de istorici greci şi romani ai antichităţii. De aproape un veac, arheologii au scos tezaure fabuloase din promontoriul de la Argedava, multe dintre ele dispărute sau înstrăinate. Şi totuşi, n-a fost decât un sfert…
Gloria de sub gunoaie
Argedava lui Burebista
Un capitol al istoriei româneşti: BURUIENILE
Doar o biserică străveche şi un cimitir părăginit mai există, azi, pe culmea aceea de deal, cel mai lung şi mai înalt promontoriu din toată Câmpia Română; o biserică ridicată acolo, acum aproape trei veacuri jumătate, de Constantin Brâncoveanu, spre dăinuirea cetăţii strămoşilor. Astăzi, Argedava nu mai înseamnă nimic. Arheologii au abandonat-o de vreo 15 ani, declarând oficial că e mai bine să crească bălăriile peste ea, ca să nu afle curioşii ce se ascunde acolo. Nimeni nu mai ştie despre această capitală a lumii getice, la fel de importantă ca Sarmizegetusa dacă, şi cu peste un veac mai veche. E incredibil, îţi zici, stând pe locul acela semeţ, la răscrucea vânturilor, şi-ncerci să-ţi închipui. Un oraş milenar, îngropat sub picioarele tale, ca o mare capitală a lumii antice… Totul se află aici, dedesubt, palatul lui Burebista, sanctuarul, marile ateliere de olărit, locuinţele impunătoare ale vitejilor tarabostes… Despre toate acestea aveau să-mi vorbească arheologii. Iar dedesubt, o cetate şi mai veche, din epoca bronzului, care făcea comerţ până spre Mediterana şi Asia Mică. O rezervaţie arheologică ce-ar trebui să fie păzită, vizitată de zeci de mii de turişti. Pe malul abrupt al Argeşului, pe care în vremea aceea se naviga, acostau corăbii. Acum, în portul de odinioară sunt aruncate în devălmăşie gunoaiele din satul Popeşti. O groapă de gunoi a ajuns Argedava, cetatea lui Burebista, într-o margine pustie de sat, la numai 25-30 de kilometri de Bucureşti.
Bărbatul coboară din maşină, ia o lopată din portbagaj şi porneşte să urce pe creştetul Argedavei. E doar în cămaşă, deşi afară e frig. Se apleacă din loc în loc şi culege din pământ bucăţi mari de vase, pe care le pune de-a valma în rucsac. Stăruie doar într-un loc anumit, spre capătul promontoriului, unde începe să sape. Nu-i ia mult, vreo jumătate de oră, cât să scoată alte fragmente de ceramică – negre, lucioase, cu spirale incizate – pe care le aşează într-o sacoşă. Intru în vorbă, şi omul îmi zice c-a avut o treabă până aici, în Mihăileşti, şi s-a gândit să treacă puţin şi până la Argedava, fiindcă i-a zis un localnic că aici se găsesc risipite bucăţi de oale vechi de 10.000 de ani. E interesat de istorie, tocmai îşi face casă nouă şi s-a gândit s-o decoreze cu fragmente de antichităţi neolitice – „din astea, cultura pre-Basarabi”, ca să arate mai frumos. „Mai frumos, mai rustic”, zice şi pleacă, căci deja îi e frig.
Argedava lui Burebista
Arheologie cu vârful pantofului
Argedava lui Burebista
Relicve găsite după doar 5 minute de plimbare
Argedava lui Burebista
Un ciob de 5.000 de ani
Într-adevăr, rămăşiţe ceramice sunt peste tot. E suficient să scormoneşti puţin cu vârful bocancului, printre mărăcini. În doar zece minute de plimbare pe promontoriul răscolit de vânt, am adunat şi eu o traistă de cioburi, care mi se păreau mai „ochioase”. Ceramici încrustate cu meandre fine, albe şi rotunjite, toarte de ulcioare, o jumătate de vas cu picior, ba chiar şi o frumoasă mărgea, despre care localnicii aveau să-mi spună c-a aparţinut unei femei din nobilimea dacă, informaţii pe care le ştiu de când au săpat cu arheologii. Tot ei mi-au spus că în cimitirul medieval al bisericii, când se săpa un mormânt, groparii au scos, de la nici un metru jumătate, obiecte preţioase de ceramică neolitică. Cinci înmormântări au fost, în doar o săptămână, şi mereu s-au găsit asemenea vestigii. Şi biserica, şi cimitirul, stau azi deasupra marii dave a lui Burebista. Acum două sâmbete, venind la biserică, preotul Constantin Mihăiţă a văzut o mulţime de maşini de teren făcând „off-road” pe coama cetăţii, într-un zgomot asurzitor, răscolind cu roţile pământul jilav. Ministerul Culturii n-a auzit şi nu ştie de Argedava, ştiu, în schimb, aceşti braconieri amatori de arheologie, care vin după planuri bine ţintite. Dealul e plin de gropi şi de săpături. Nicolae Chiraş, un localnic pasionat de istorie, care-a stat mereu în preajma arheologilor la săpături, a văzut multe din tezaurele care-au fost găsite aici, în anii de dinainte de a se-nchide şantierul. Pălării pline de monede, statuete, podoabe, vase de cult pline de ornamente, un calendar solar de andezit, fibule, arme, unelte, oseminte, schelete de soldaţi îmbrăcaţi complet în armură, cu tot echipamentul pe ei.
„Avem tone de material scos de la Argedava, în depozitele noastre”, avea să-mi spună şi arheologul dr. Nona Palincaş, responsabila de astăzi a şantierului, deplângând starea precară a acestor depozite, mărturisind că a ajuns să dea bani din buzunarul ei, doar pentru a cumpăra rafturi pe care să fie puse obiectele, că n-a avut bani nici măcar să plătească nişte oameni care să coboare uriaşele lăzi stivuite, pentru a vedea ce mai este prin ele. „80% din totalul descoperirilor în domeniul olăriei făcute în Dacia aparţin sitului Popeşti”, scria marele arheolog Radu Vulpe, cel care a identificat prima dată Popeştiul cu Argedaon, aducând dovezi ferme că cetatea lui Burebista a fost aici. Sătenii îmi spun că în şcoala veche din satul Popeşti era altădată un muzeu mare, în care puteai vedea o mulţime de relicve din vremea lui Burebista. Astăzi, la Muzeul Naţional de Istorie, nu există mai mult de vreo douăzeci de exponate. Şi nici măcar un colţişor dedicat Argedavei.
Jaf şi indiferenţă
Argedava lui Burebista
Burebista (Foto: www.daciqum.files.wordpress.com)
Niciun indicator, pe vreun drum, asfaltat sau de ţară, nu-ţi arată calea spre Argedava. Nicăieri nu vezi un panou, nici măcar în faţa promontoriului, sau a bisericii, pe care să scrie măcar două vorbe, în care să fie pomenit numele lui Burebista. Altădată, îşi aminteşte Nicolae Chiraş, veneau copiii cu şcoala, îi făceau „pionieri” pe vârful cetăţii. Era un trotuar cu dale, ce urca dealul, era un muzeu… Acum, nu mai e decât o groapă de gunoi. Nimeni nu mai vine prin pustietăţile astea, în afară de unii inşi „dubioşi”, pe care-i recunoşti de departe că-s braconieri. „Cam la o săptămână, aşa, apar alţii”, zice cu năduf Nicolae Chiraş. „Îi văd cu detectoarele alea ale lor, cum merg pe aici, pe deasupra pământului. Uitaţi-vă câte gropi proaspete au făcut. Ce să le zici? Eu, ca sătean, n-am nicio autoritate. Sunt pe pământul nimănui. Chiar dacă zona e declarată rezervaţie arheologică, cui îi pasă? Poţi să mergi lângă ei, să-i vezi cum sapă, nu se sinchisesc. Odată i-am întrebat pe unii ce fac acolo şi-a venit spre mine un malac din Bucureşti, am crezut că mă ia la bătaie. Nimeni nu-i poate opri. Când au părăsit Popeştiul, arheologii ne-au spus să nu le zicem nimic străinilor, despre ce se află aici. Au zis că-i secret, de parcă voiau să ascundă totul. Dar ăştia-s oameni cu bani, lucrează cu arheologi plătiţi, cu hărţi, detectoare scumpe, ştiu exact ce să caute. Nu asta e soluţia, să laşi să crească buruiana peste istoria neamului. E strigător la cer!”
Argedava lui Burebista
Vasile Pârvan – geniul istoriei şi arheologiei româneşti
„Strigător la cer”, acestea sunt cuvintele pe care le folosesc şi Nicolae Chiraş, şi părintele Constantin, şi acei câţiva săteni care s-au dezmeticit, dându-şi seama ce tezaur au în satul lor. Acum câţiva ani, preotul a vrut să facă un complex muzeal mai amplu, prin fonduri europene. În felul ăsta, s-ar fi putut împrejmui c-un gard întreg promontoriul, s-ar fi putut pune un paznic… Într-adevăr, ai fi avut ce vedea: cetatea lui Burebista, alături de biserica lui Brîncoveanu, plus un muzeu cu piese găsite aici, toate pe locul ăsta cu o privelişte fabuloasă de deasupra câmpiei. Şi toate aici, la doi paşi de Bucureşti! Ar fi venit mii de turişti, s-ar fi ridicat şi satul. S-a întocmit proiect, a venit un arhitect, însă arheologii nu şi-au dat acordul, doamna Nona Palincaş refuzând să semneze, în ruptul capului. E adevărat, clădirea muzeului urma să fie ridicată în aria sitului, dar se puteau găsi şi alte soluţii. După multe strădanii de negociere, s-a hotărât să nu se mai facă deloc. Totul să rămână aşa cum a fost, că-i mai bine. „Să mă ierte Dumnezeu, dar parcă anumit se vrea să se pună într-un con de umbră istoria noastră veche, legată de daci”, se revoltă părintele Constantin. „S-ar fi putut pune măcar câteva planşe, cu ce s-a descoperit aici, să vadă lumea cum arăta cetatea. Chiar dacă azi nu mai e nimic, chiar dacă arheologii au turnat înapoi pământul în săpături, pentru a nu se mai vedea nicio fundaţie. Se putea face o copie în miniatură a cetăţii, un bust al lui Burebista, ceva!… Nu ştiu, zău, ce poate fi mai important, ca istorie, în ţara asta, decât cetatea lui Burebista?! Dovedită cu documente, că aici s-a născut, că aici a unit toate seminţiile dacice. De aici, înaintaşii noştri au stăpânit lumea! E prima mare fortificaţie de pe pământ românesc, un loc unde s-a trăit neîntrerupt, de vreo şapte milenii, pe când multe alte neamuri nici nu existau. Iar apoi a venit şi Brâncoveanu, alt mare mărturisitor al neamului, ca să statornicească această continuitate. Îl avem aici, pe zid, zugrăvit de marele pictor Pârvu Mutu, în biserica asta, care, ca printr-un miracol, rezistă din vremea lui, dar şi ea e ameninţată azi să se prăbuşească, slăbită de cutremure şi vânturi. Eu stau aici şi văd cu ochii mei, pe viu, cum se năruie şi ni se jefuieşte istoria. Asta mi se pare revoltător.”
Arheologia, sub ghilotină
Argedava lui Burebista
Ctitoria lui Brâncoveanu
Argedava lui Burebista
Tabloul votiv al lui Brâncoveanu
Institutul Naţional de Arheologie. Pe biroul său de lucru, doamna Nona Palincaş ţine două piese din epoca bronzului, descoperite la Popeşti. Un fel de pecetar din piatră pentru încrustat foiţe de aur şi-un alt obiect, din corn de cerb, c-un disc ornamental înăuntru. Aceste două simple obiecte dovedesc că relaţiile comerciale ale cetăţii de sub Argedava ajungeau până în ţinuturi îndepărtate, precum Asia Mică şi Mediterana. Pe locul de azi al Popeştiului a existat un oraş preistoric, cu mai multe faze de locuire, încă de acum 7000-8000 de ani. „Cea dintâi cetate din toată Muntenia, o cetate vestită, în toată puterea cuvântului, cu oameni mulţi şi locuinţe, în vremea căreia relaţiile comerciale au luat o amploare fără precedent, iradiind pe-un spaţiu imens, între Tisa Superioară şi Orientul Mijlociu, Marea Egee, estul Mediteranei şi până în Munţii Ural”. În ce priveşte cele două obiecte, ele n-au fost încă expuse în niciun muzeu. „Deocamdată, mai am eu treabă cu ele, că mă aşteaptă cu cartea, s-o tipăresc la Viena”, zice Nona Palincaş, unul din marii arheologi ai României, cu studii post-doctorale, cunoscută în toată Europa. De 15 ani e responsabilă de şantierul de la Argedava, de imaginea publică a sitului. Practic, nimic nu se poate face acolo fără semnătura ei. „Da, vina îmi aparţine în totalitate, că nu am popularizat cum se cuvine situl de la Popeşti”, recunoaşte. „Era obligaţia mea să mă ocup de percepţia lui publică, pentru că s-au şi scris multe neadevăruri. Ce să fac? Eu sunt cercetător, n-am timp de aşa ceva, problemele astea le are toată România arheologică. Nu sunt bani, nu avem destui specialişti, nu avem nişte fluxuri normale de muncă, care să se ocupe de toate aspectele în parte. Nu ştiu ce să mai fac, nu mai pot”. Se plânge că de multe ori a făcut tahicardie şi i-au dat lacrimile când a auzit de „curioşii” care umblă prin şantierul ei, de braconieri, de faptul că-n cimitir se sapă gropi în cetatea lui Burebista. Dar totodată susţine că e mai bine ca locul să fie lăsat aşa, acoperit de vegetaţie, pentru o mai bună conservare, decât să se deschidă o nouă săpătură, pentru care niciodată nu vor fi destui bani şi suficientă tehnologie…
Scurt interviu despre neputinţă
Argedava lui Burebista
Nona Palincaş
– Doamnă Nona Palincaş, cât de important este situl arheologic de la Argedava?
– Vă daţi seama, este foarte însemnat pentru istoria noastră. Pentru că, alături de Sarmizegetusa, aici îl avem pe celălalt mare conducător politic al culturii getice, Burebista. Există surse clare, acea inscripţie săpată în marmură de la Dionysopolis (Balcicul de azi), în care un cetăţean important al oraşului, Acornion, este trimis la Argedaon într-o misiune diplomatică, pentru a-l întâlni pe tatăl lui Burebista, după care ajunge şi la Burebista însuşi. Zice inscripţia, „cel mai mare şi cel dintâi dintre regii din Tracia, stăpânind tot pământul de dincoace de Dunăre şi de dincolo, în cea dintâi şi cea mai bună prietenie, atrăgându-şi bunăvoinţa regelui spre binele oraşului”. Apoi, este poziţia excepţională a Argedavei, pe promontoriul acela înalt, de unde se putea supraveghea militar şi comercial orice mişcare pe Argeş, pe ruta dintre sud-estul Transilvaniei, Dunăre şi mare. O fortificaţie formidabilă, cu trei şanţuri de apărare, cu templu lung de peste 20 de metri, clădiri mari, un centru de olărit grandios în epocă şi, totodată, unul comercial, cu cel mai mare număr de importuri elenistice cunoscute la vremea aceea. Nişte oameni extrem de conectaţi la lumea din jur, care aveau legături cu întreaga Europă. O davă, un centru economic, politico-militar şi spiritual, o capitală în adevăratul sens al cuvântului.
– De ce nu se mai sapă, de ce este lăsat de izbelişte un loc aşa de important pentru istorie, dacă nu s-a scos decât cel mult o treime din ce e îngropat acolo?
– Fiindcă nu sunt bani pentru o altă săpătură de proporţii, am hotărât că e mai bine să lăsăm locul aşa, pentru oamenii din viitor, când vor fi alte posibilităţi… Eu cred că acum problema principală este să ne ocupăm de ceea ce am scos deja, căci situaţia depozitelor de la Institut este catastrofală, statul nu ne dă bani pentru întreţinerea materialelor, restaurarea şi analiza lor, iar acestea stau în condiţii improprii, riscând să se deterioreze sau să se piardă. Materialul pe care-l avem scos deja – şi sunt tone – poate oferi, încă, informaţii istorice extraordinare. Şi apoi, nu se deschide o săpătură nouă decât dacă hotărăşte o comisie de specialişti la nivel naţional. Şi, de principiu, nu facem asta dacă locul «nu prezintă o ameninţare». De exemplu, o construcţie industrială, un baraj, o autostradă… Altfel, e mai bine să-l lăsăm în pace.
Argedava lui Burebista
Promontoriul, văzut dinspre Novaci
Argedava lui Burebista
Voluntari veniţi nu să sape, ci să strângă gunoaiele de pe Argedava
– Dar nu vi se pare că locul e ameninţat deja de braconierii şi „curioşii” care pot lua obiecte de acolo nesupravegheaţi de nimeni?
– Problema asta nu exista acum câţiva ani, când lumea încă nu ştia aşa de multe despre Argedava. Aceşti neaveniţi sunt o pacoste. Problema aceasta cu paza siturilor nu există doar la noi. O colegă arheoloagă de la Sarmizegetusa Regia a plătit ilegal un paznic, din bani personali… În general, nu se plăteşte oficial un om decât dacă există măcar nişte construcţii anexe, o gheretă, un şantier. Pe de altă parte, dacă situl ar fi înconjurat cu un gard, aşa cum vor unii, şi s-ar pune semn de „interzis”, oare asta nu ar fi o invitaţie implicită pentru cei ce caută comori să vină să sape pe acolo? Stăm şi ne gândim, şi aşa, şi aşa… cum ar fi mai bine. Nu ştiu ce să vă zic în legătură cu asta.
– Vecinii noştri bulgari, imediat ce descoperă o relicvă tracică, o pun în valoare, fac comunicări legate de ea. De ce la ei se poate şi la noi nu?
– Eu reprezint România, prin cărţile mele, prin articolele mele, prin conferinţele de cel mai înalt nivel la care particip. Ar trebui să ni se ia stresul ăsta de pe cap nouă, cercetătorilor. Eu trebuie să-mi păstrez energia pentru discuţii de nivel internaţional, unde colegii mei mă văd, mă aud, şi trebuie să mă pregătesc mereu, să nu fac de râs ţara asta. Ar trebui ca şi cei din Ministerul Culturii, autorităţile locale şi cele ale judeţului Giurgiu, oamenii din turism, să se implice şi să ne prezinte proiecte serioase legate de Argedava, iar apoi vom vedea…
– Credeţi că Argedava poate oferi surprize de proporţii, care să schimbe istoria României, dacă s-ar mai face săpături acolo?
– Categoric! Noi am săpat până acum doar o mică parte. Dar, dacă e să spun cinstit, problema principală este să prelucrăm ceea ce s-a scos deja, căci şi materialul acela poate oferi surprize la fel de mari.
Burebista, eliminat din manualele de liceu
Argedava lui Burebista
Statuia lui Burebista din Orăştie (Foto: ro.wikipedia.org)
În anul 1926, pe culmea Argedavei, cu puţin timp înainte de a muri, marele arheolog Vasile Pârvan exclama: „Am găsit capitala lui Burebista!…” Cu toate astea, azi se consideră oficial că cele dintâi săpături de la Popeşti au fost începute de acad. dr. Radu Vulpe, în 1954. O anume „şcoală” de a gândi istoria a luat naştere în jurul său. Un grup cu o singură voce, de cercetători puternici, cei care au hotărât istoria României în ultima jumătate de secol. La fel ca şi doctoranda sa, Nona Palincaş, directorul Institutului Naţional de Arheologie, Alexandru Vulpe, spune că e mai bine ca situl de la Popeşti să fie lăsat aşa, acoperit de vegetaţie. „Ar trebui prea mulţi bani, iar o săpătură mică nu şi-ar avea rostul… Da, ar trebui un paznic, dar cine îl plăteşte? Institutul nu are bani, iar pe paznicul acela cine l-ar putea controla?… Căutătorii aceia de comori au mai mulţi bani decât avem noi, Institutul. Noi nici în ziua de azi nu avem un detector de metale ca lumea. Acum, orice borfaş care are câteva mii de euro poate să-şi cumpere unul, noi nu putem”, spune distinsul arheolog, care sapă la Argedava de 60 de ani. „Nu s-a realizat încă o monografie a sitului Popeşti, eu nu cred c-o s-o mai apuc vreodată. S-au scris unele rapoarte, în reviste de specialitate, mai puţin informaţii pentru marele public. Deşi arată atât de jalnic, deşi astăzi nu se mai vede nimic, Popeştiul va mai rămâne încă mult timp un loc sub care se pot ascunde tezaure.”
Argedava lui Burebista
Alexandru Vulpe
Argedava lui Burebista
Gheorghe Iscru
Vorbind cu aceşti cercetători, simţi cumva că discuţia alunecă spre teme eterice, „relaţii comerciale”, „importuri elenistice”, „cucerirea romană”, evitându-se, parcă, importanţa acestui loc pentru istoria noastră naţională, mândria celor de azi, că suntem urmaşii unei civilizaţii reale, cu tot mai multe dovezi. „Trebuie să înţelegem că arheologia nu mai e de mult o ştiinţă naţională, cum era privită înainte de al doilea război, în vremea lui Pârvan şi a altora, ci ea încearcă să înţeleagă umanitatea în ansamblul ei. Când începi o săpătură, trebuie să spui mai întâi «ce urmăreşti acolo», care e importanţa obiectivului tău în contextul european şi mondial. Nu se mai sapă decât acolo unde este absolută nevoie, gândind din această perspectivă; într-acolo merg toate tendinţele ştiinţei moderne”, îmi subliniase repetat doamna Nona Palincaş. Poate că e adevărat, poate că într-acolo se-ndreaptă azi lumea, spre globalizare şi dispariţia graniţelor, chiar şi în ce priveşte istoria neamurilor. Din fericire, în România mai există şi un alt grup de cercetători, mult mai slab decât primul, împins în umbră de cei aflaţi la putere. Aţi ghicit, desigur, e vorba despre „dacişti”, pe care toată lumea îi condamnă astăzi drept conservatori şi anarhişti, care se încăpăţânează – chiar dacă şi ei cu multe exagerări – să redea strălucirea Daciei de odinioară. Istoricul conf. dr. Gheorghe Iscru, cel care i-a fost altădată profesor şi Nonei Palincaş, nu poate fi pus la îndoială: „Nu pot spune decât că există o «politică», la nivel naţional, prin care şantierele dacice sunt lăsate de izbelişte. O politică dictată de sus, să se ignore partea aceasta de istorie a Daciei. Oamenii ăştia, precum Alexandru Vulpe şi mulţi alţii ca el, şi-au clădit opera pe teza romanizării depline a strămoşilor noştri. Dacă e pusă în evidenţă memoria înaintaşilor, în adevărata ei strălucire, se alege praful de munca lor de o viaţă. Orice nouă descoperire poate compromite întregul lor eşafodaj de până acum, după care s-a învăţat istoria. De aceea, ne pun într-un con de umbră pe noi, cei de la dacologie, care avem atâtea dovezi limpezi că Burebista a fost un «împărat», după cum Strabon însuşi o spune, conducător peste o naţiune unitară – nu o uniune de «triburi», ci o naţiune, cum sublinia Pârvan – care ameninţa direct Imperiul Roman. Dacă l-au eliminat pe Burebista până şi din manualul de liceu de clasa a XII-a… Ce să mai zic?… Politica de globalizare care se practică azi merge pe ideea tăierii rădăcinilor istorice ale naţiunilor etnice. Aceşti istorici au influenţat şi factorul politic, iar politicul e bucuros că nu mai alocă bani pentru şantierele arheologice şi toată lumea-i mulţumită. Ei sunt tari, puternici, iar cei care sunt angajaţi în cercetare, în aparatul de stat, dacă se-ncumetă să aducă critici acestei politici, riscă să fie daţi afară din serviciu.
Argedava lui Burebista
Casă veche, menită muzeului refuzat de arheologi
Niciodată n-a fost, ca acum, o asemenea înverşunare, o asemenea conspiraţie împotriva acestui simbol, care este Dacia! Dar cât va mai fi?”
Mutate din muzee în realitate, luptele de gladiatori dintre „romanişti” şi „dacişti” se consumă în războaie între surzi, isprăvindu-se mereu cu înfrângerea celor slabi de către cei puternici, aşa cum s-a întâmplat mereu. Dacă se mai continuă aşa, tracii, dacii şi geţii vor aparţine Bulgariei, Serbiei şi Ucrainei, unde munca de revendicare arheologică este în toi. Ei de unde au bani? În România, patriotismul „pute” de la o vreme. Bine ar fi, totuşi, ca jena istorică să nu ne lase fără trecut.
Bogdan Lupescu
Formula AS, Nr. 1158
.
Primu lucru ar fi ca Argedava
a fost clădită pe o terasă, dominând valea Argeșului.
Exista o legatura intre numele cetatii Arge-daua de numele raului
Arge-ssos. Atestari ale raului Arges in autori antici sub forma „Argessos”,si „ Ordessos”
O parere ar fi ca numele corect in limba daca
si proto-romana ar fi fost Arget-aua, sau Arget-oaia. Posibil ca litera D sa fi
trecut in litera T, sau chiar ca grecii antici sa fi inteles asa sunetul T.
Dar ce inseamna radacina cuvantului ARGET.
Arget in proto-indo-europeana inseamna
ARGI-NT si e posibil ca Argesul sa fi insemnat raul ARGINTIU.
De la numele cetatii ARGETAUA avem si
locuitorii ei si din imprejurimi care se numeau: ARGETI din ARGETAUA.
Grecii au intalnit acesti locuitori si i-au denumit GETI sau AR-
GETI.
Dacu dd si sper sa-mi fie recunoscuta intaietatea ca DAVA nu este CETATE ci terminatia cuvantului mai corect participiul trecut al verbului. De catva timp am gasit aceesi lege de formare a verbului la baltici si goti. Latinii au transformat finalul cuvantului DAVA in TA.
Protoromanii aveau TA-UA, si au ramas si ei ca in limba latina cu TA,
Decretul
din Dionysopolis a fost scris în jurul anului 48 î.Hr. de către cetățenii
din Dionysopolis
orașul Balcic de azi pe coasta Mării Negre in Bulgaria. în onoarea lui Acornion, care a călătorit departe într-o
misiune diplomatică la Argedauon. Inscripția
se referă de asemenea la regele dac Burebista și ca Acornion a fost sfetnicul său în greaca veche: πρῶτοσφίλος,
literal „primul prieten” din Dionysopolis.(wilki)
Romania a devenit o terra deserta in ceea ce priveste vestigiile istorice indiferent de perioada istorica. Ca sa nu mai spun de bataia de joc care se face cu refacerea anumitor monumente istorice dupa ureche.
Citeam de pericolele la care s- au expus niste arheologi sirieni sa refaca niste artefacte distruse de fanaticii de la ISIS.
Noi nu avem ISIS dar avem de 25 de ani niste institutii similare numite parlament, presedentie si guvern care nu sunt interesate de Istoria noastra.
Scurt si cam atat…Arcidava este locul ce are legatura cu Burebista, Varadia azi, judetul Caras- Severin. Punctum.
„Romanii sunt un popor fara istorie , destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale.Ei sunt suporterii fantici ai contrarevolutiei si vor ramane astfel pana la extirpare sau pierderea caracterului lor national , la fel cum propria lor existenta , in general , reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice.Disparitia lor de pe fata pamantului va fi un pas inainte”. K.Marx si Fr . ENGELS OPERE VOL.8 PAG 229
Circulă acest citat. V-aș fi îndatorat dacă ați verifica autenticitatea lui. Adică v-aș propune să căutați la pagina și volumul repectiv dacă chiar există.Am eu o bânuială…
Sunt de acord cu dvs. si aveti perfecta dreptate! Karl Marx a fost interesat de romani si a scris elogios la adresa lor.La Institutul International de Istorie Sociala din Amsterdam se gasesc cele 4 manuscrise referitoare la romani. Acestea au aparut intr- un volum „Insemnari despre romani”sub coordonarea acad.Otetea in 1964, vol. a fost rapid epuizat .Marx a descris inclusiv jafurile rusilor ( aviz amicului prorus A.) si in termeni elogiosi pe Avram Iancu pe care il considera un mare comandant care a neutralizat toate victoriile lui Bem fara nicio gratitudine din partea austriecilor.
Nu cred ca Marx putea sa o schimbe la 360 de grade si sa scrie altfel despre romani.
Vă mulțumesc. Dacă aveți timp, ar fi important să verificați dacă citatul dat mai sus de dna Smaranda se află la locul indicat.
ARCI-DAVA sau ARCI-DAUA inseamna altceva dect ARGE-DAUA.
ARCA inseamna ARUNCA.
Dacii probabil pronuntau ARCITAUA, ARCITOAIA, ARCITA.
Cetatea insemna ARUNCATA.
In aromana avem si azi ARCATA=Aruncata.
Daca gresesc sa ma corecteze vre-un aroman si sa se convinga ca dacii erau si stramosii lor.