De ce au fost asasinați Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Piky Vasiliu și George Alexianu? Care a fost vina lor?

2020-06-02T14:30:53+03:001 iunie 2020|Doctrină naţionalistă, Textele altora|

De ce au fost asasinați Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Piky Vasiliu și George Alexianu? Care a fost vina lor?

Ipoteza Gheorghe Mateievici

.

.

(……………………………………………………)

Al doilea război mondial a fost pus la cale de către marele kahal în America, în loja masonică B’nai B’rith de la New York, din care făceau parte numai evreii şi sioniştii. Nimic nu mişcă în lume fără ştiinţa lor. Acolo s-a hotărât ca o bună parte din evreii din Europa, în general Eskenazi, să fie sacrificaţi pentru gloria sionismului mondial. Pentru a şti cum vor fi sacrificaţi evreii Eskenazi din Polonia, era prezent la Varșovia unul din cei 7 care făcea parte din marele kahal. Eve­ni­mentele din Polonia s-au succedat rapid, pe de o parte trupele S.S. au început vânătoarea evreilor, pe de altă parte, N.K.V.D. deporta şi asasina pe evreii care aveau apartenenţă la sionism. Lucru ce s-a petrecut şi în provinciile luate prin rapt de către sovietici la 28 iunie 1940, când mulţi evrei au fost deportaţi  de N.K.V.D. ca sionişti şi bogătaşi.

După 28 iunie 1940, Marele Kahal a dispus ca cel de-al 7-lea înţelept al Sionului să fie scos din Polonia cu orice preţ. Singura lui şansă de salvare era să treacă prin zona ocupată de nemţi şi să ajungă în Transnistria, apoi în România, unde ar fi fost în siguranţă deplină. În plin război, Anglia şi America au cerut Mareşalului Ion Antonescu, prin Mihai Antonescu, de a-l primi pe acel rabin (unul din cei 7) care era urmărit de Gestapo spre a fi prins de viu şi supus la torturi, el fiind trădat de un evreu dintr-un batalion S.S. compus numai din evrei. (s.n.) În 1942 rabinul este adus în Transnistria însoţit de un grup de jandarmi care erau trimişi de Constantin (Piki) Vasiliu, comandantul Jan­darmeriei Române, spre a fi adus la Odessa şi de acolo la Bucureşti, unde a fost cazat la Cimitirul Evreiesc din Bdul Filantropia. Cu această ocazie, el a fost cunoscut de către Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu. Intervenţia de a-l salva pe rabin nu a fost făcută numai de Roosevelt şi Churchill, ci şi de doamna Kollontay care era în gra­ţiile lui Stalin.

Aducerea la Bucureşti a rabinului, de fapt haham (înţelept), era cunoscută de W. Filderman şi Alexandru David Şafran, rabinul şef al Cultului Mozaic din România şi era vizitat deseori de cei doi la Cimitirul Filantropia. Aceste întâlniri se petreceau fie noaptea, fie di­mineaţa, când circulaţia era animată. Cimitirul era în permanenţă supravegheat de poliţie. Mareşalul I. Antonescu îşi respectase cuvântul dat în faţa celor care îl rugaseră să aibă grijă de Haham şi de evreii care nu au avut de ce cârti împotriva tratamentului la care erau supuşi în acea grea perioadă neagră a Europei, când ei erau vânaţi şi duşi în lagăre de exterminare.

Sute de mii de evrei, atât din ţară cât şi cei deportaţi în Trans­nistria, au fost salvaţi de la moarte, iar Mareşalul Ion Antonescu şi cei fideli lui au căpătat un duşman: Germania hitleristă. Cum au fost „răsplătiţi“ Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu de către marele kahal şi cauzele care au dus la asasinarea lor, au fost următoarele:

  1. Nimeni nu trebuie să cunoască pe cei care fac parte din cei 7 înţelepţi ai Sionului, mai ales goi, dar nici evrei, ducând la exterminarea acestora;
  2. Celor patru martiri ai poporului român li s-au aplicat cuvintele lui Rabbi Sahmun: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun creştin ucide-l.
  3. Sionismul creat pentru Stăpânirea Mondială nu va accepta niciodată ca un goi să fie mai înţelept sau mai bun faţă de un evreu. Aceasta este o crimă de neiertat.

Aplicându-le celor 4 aceste principii, s-au respectat prevederile Talmudice şi ale Sionismului Mondial.

Dintre cei ce i-au judecat, majoritatea erau inculţi, comunişti, sionişti şi francmasoni. Apărarea din oficiu a fost făcută de C. Paraschivescu Bălăceanu, mare mason, care avea tot interesul să-i condamne, deoarece în urma demascării francmasoneriei din 1940, aceasta a trebuit să intre în adormire. Toate lojile masonice erau înţesate de evrei care erau şi sionişti.

Al. Voitinovici, om obscur, dar ambiţios, dorind să ajungă cineva în P.C.R., află mai târziu că aceste manevre erau ale sioniştilor.

Avram Bunaciu, evreu, era cel care îi instiga pe acuzatorii publici şi juriu împotriva celor 4. Evenimentele de la 23 August 1944 s-au petrecut contrar celor prezentate de unii istorici ai noştri. Regele Mihai I a fost înconjurat şi manipulat de masoni care l-au intoxicat cu zvonuri, fără să ştie că aceştia erau în slujba sioniştilor.

Asasinarea celor 4, abdicarea Regelui Mihai I, soarta României la Yalta au fost dirijate de sionişti.

(…………………………………………)

Gheorghe Mateevici, 10 august 2001

Un comentariu

  1. nicu cohen 2 iunie 2020 la 3:23 am - Raspunde

    Ajunşi la Moscova, Ion Antonescu, Mihai Antonescu, C.Z. Vasiliu, Constantin Pantazi şi Mircea Elefterescu au fost transportaţi la Galiţin, la aproximativ o oră distanţă cu maşina de Moscova, unde au avut domiciliu forţat într-o casă de vînătoare „încăpătoare şi aşezată în mijlocul unui superb parc cu brazi şi mesteceni”, lung de 1,5 km şi lat de 400-500 de metri „unde arestaţii stăteau în parc, se plimbau şi citeau” [45]. Conform memoriilor generalului Pantazi din 1946, viaţa celor cinci arestaţi la Galiţin, care a continuat pînă la 13 iunie 1945, era „un simpatic «domiciliu obligatoriu», un repaos de vacanţă plăcut. Viaţa materială se organizase în cele mai bune condiţii, printr-o cazare bună, o foarte bună hrană şi o completă echipare” [46]. Generalul Pantazi mai menţionează în memoriile sale, în legătură cu hrana arestaţilor de la Galiţin, că icrele negre formau „meniul obişnuit”, că „şampania […] se servea foarte des” şi că „în orice caz, vodca şi vinul negru dulce erau nelipsite” [47]
    Ion Antonescu a avut o discuţie cu Victor Abakumov care, conform relatărilor făcute de Constantin Pantazi, „deşi foarte politicos, i-a spus Mareşalului în faţă, pe un ton care nu admitea replica, faptul că nu înţelege de ce Mareşalul nu vrea să spună adevărul. «Da, domnule Mareşal, ai făcut război agresiv şi de jaf şi eşti hitlerist, fiindcă la Odessa ai întrebuinţat metodele pe care le-au întrebuinţat hitleriştii»”
    Conform generalului Pantazi, memoriul nega caracterul „hitlerist” (fascist) al regimului Antonescu şi facea complimente lui Stalin, caracterizat ca unul dintre „…cei mai mari căpitani ai omenirii” [59]. În acest memoriu, Ion Antonescu a „luat asupra sa omorurile cauzate de represiunea de la Odessa şi dezlegarea [rezolvarea] problemei evreieşti…”, insistînd asupra faptului că restul arestaţilor nu puteau fi învinovăţiţi de aceste fapte, fiind doar executanţi [60]. Această linie de apărare a fost urmată de majoritatea inculpaţilor din viitorul proces Antonescu atît în timpul interogatoriilor din URSS, cît şi în timpul celor din România.
    Pe baza articolului 14 din Convenţia de Armistiţiu şi pe baza Legii 50 din 21 ianuarie 1945, la data de „29 ianuarie 1945 Consiliul de miniştri ordona arestarea a 29 de persoane bănuite de a fi comis crime de război spre a fi deferite acuzatorilor publici […] Din demnitarii de pînă la 23 august 1944, lista cuprindea pe: mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, general Constantin Pantazi, Eugen Cristescu, colonel Mircea Elefterescu, Radu Lecca, generalii Costantin Z. Vasiliu, Constantin Tobescu, Cornel Calotescu, Constantin Voiculescu… Alte 37 de persoane erau urmărite pentru funcţiile deţinute în timpul administraţiei româneşti în Transnistria. Lista începea cu profesorul Gh[eorghe] Alexianu, fost guvernator al provinciei. Urmau comisari de poliţie, comandanţi de legiuni de
    jandarmi şi posturi de jandarmi, prefecţi ai judeţelor în Transnistria, personal al serviciilor de siguranţă… în aceeaşi şedinţă din 29 ianuarie 1945, Consiliul de miniştri ordonă şi arestarea a 65 de persoane bănuite a fi responsabile de dezastrul ţării…”, listă care cuprindea pe membrii legionari şi ne-legionari ai guvernelor Antonescu, pe unii membri ai guvernelor lui Carol al Il-lea ca Mihail Manoilescu şi Ion Gigurtu, precum şi pe Gheorghe A.C. Cuza, Maria Antonescu, Veturia Goga etc. [66În România, încă la 19 septembrie 1944, ministrul de interne, generalul Aldea, emisese ordinul de arestare a colaboratorilor Gestapoului, a „autorilor morali şi materiali ai crimelor politice săvîrşite la Bucureşti, Iaşi, în Basarabia, Transnistria şi Odessa, a personalului de conducere de la Guvemămîntul Transnistriei, a Subsecretariatului de Stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului şi a Centrului Naţional al Românizării” [61]. Au avut loc şi o serie de modificări ale legislaţiei care aveau să permită urmărirea şi condamnarea celor acuzaţi de crime de război şi de dezastrul ţării. Conform articolului 14 al Convenţiei de Armistiţiu, semnată de guvernul Sănătescu în septembrie 1944, „înaltul Comandament Român şi guvernul român aveau obligaţia de a colabora cu înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război . Chiar şi în această situație, dovezile documentare produse de Curte privind ordonarea sau desăvîrșirea de acte de teroare, de cruzime sau de suprimare a populaţiei pe teritoriile unde s-a purtat războiul, ordonarea sau săvîrşirea de represiuni colective sau individuale din motive rasiale asupra populaţiei civile şi ordonarea sau săvîrşirea de munci excesive sau de deplasări şi transporturi de persoane în scopul exterminării acestora (Legea 50 din 20 ianuarie 1945) au fost ample şi amănunţite.

    Supravieţuirea evreilor din Muntenia, Moldova (fără Basarabia) şi din Transilvania de Sud se datorează deciziei lui Ion Antonescu de a amina deportările evreilor români în Polonia, din toamna lui 1942. Totuşi, responsabilitatea lui Ion Antonescu şi a regimului său este zdrobitoare în ceea ce priveşte moartea evreilor din Basarabia şi din Bucovina, moartea evreilor localnici din Transnistria şi regimul evreilor din Regat. Tratamentul la care Ion Antonescu şi regimul său i-au supus pe evrei „a subminat în mod serios poziţia României ca victimă a războiului şi a privat pe Ion Antonescu de o reputaţie onorabilă asemănătoare cu cea a Mareşalului Mannerheim al Finlandei” [92].

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top