Am cunoscut și mă bucur și azi de norocul ce l-am avut, o mulțime de români din Basarabia și Bucovina, încă dinainte de 1990, și mai ales după. Cei mai mulți sunt figuri de seamă ale vieții publice, oameni cu greutate în balanța isprăvilor Neamului nostru. Fiecare, în felul său și cu ale sale, m-a fascinat, m-a întărit în credința mea că „românul nu piere”, deși sunt tot mai mulți cei care ne-o doresc… Dintre acești mari români dacă ar fi să aleg unul despre care să spun că mi-a fost norocul cel mai mare că l-am cunoscut, nu-l voi numi nici pe vreun prieten fost prim-ministru sau ministru, nici pe vreun academician sau parlamentar de peste Prut ori intrepid om de afaceri, ci mă voi opri la domnul ANDREI SOFONEA, despre care, probabil, nu a auzit nici unul dintre posibilii cititori ai acestor rânduri. L-am cunoscut cu ani buni în urmă, dar nu mi-a fost ușor să-mi dau seama cu ce comoară de om mă întâlneam săptămânal, la ședințele de marți, orele 15, de la Vatra Românească, ședințe la care, în ultimii zece ani, domnul ANDREI SOFONEA era propriu zis amfitrionul nostru. Gazdă, mai pe românește!
O precizare: de la înființarea sa în februarie 1990, la Vatra Românească din București, cel puțin o dată pe săptămână, ne-am întâlnit să dezbatem probleme românești, de actualitate sau din trecutul de-acum istorie… Joia, la orele 17, când sediul nostru se afla în strada Moliere, iar aceste întâlniri le gospodărea inimosul Valentin Borda, fie-i țărâna ușoară, și marțea după ce am fost mutați cu forța publică a guvernului Adrian Năstase în Brezoianu… Ce va fi de acum încolo, unde anume vom mai ține aceste întâlniri, rămâne de văzut!… Dumnezeu cu mila!
Până atunci, să consemnez, ca martor principal, că principalul câștig al acestor discuții l-a adus domnul ANDREI SOFONEA, pe care mulți belferi nu ar fi dat nici două parale. Nici subsemnatul, la drept vorbind, când mă gândesc la primele întâlniri. Când disponibilitatea noastră de a sări în întâmpinarea oricărui basarabean ne determina să-l îngăduim în preajmă și pe individul cu aspect hirsut ce se pripășise în Bucureștiul iubit, fără niciun act de identitate asupra sa! Dumneavoastră cine sunteți? Sunt ANDREI SOFONEA! Sunteți basarabean? Sunt român din Basarabia. Veniți de la Chișinău? Nu, eu vin de la Moscova!… Cam așa a decurs momentul când am luat cunoștință cu frumosul bărbat, cu barba colilie, care vorbea fără cea mai mică ezitare o română literară impecabilă.
Nu e timpul, adică momentul, să vorbesc prea mult despre persoana în cauză. O voi face cât de curând. (La prima vedere un clochard. Cu licență în filogie și teologie…) În rândurile ce urmează vreau să fac numai un succint și parțial inventar al ideilor și informațiilor cu care a venit ANDREI SOFONEA la București, via Moscova. Moscova și Petersburgul, ale căror biblioteci și mânăstiri domnul A.S. le-a cercetat cu de-amănuntul. Le voi enumera:
1 – Principala idee a dlui ANDREI SOFONEA, pe care a argumentat-o în mai multe feluri, privește rolul, important, jucat în istoria Rusiei de diverși români, la date felurite. În general, la Vatra Românească am discutat deseori acest subiect: românii făuritori de cultură, civilizație și istorie pe meleaguri străine, în primul rând megieșe: la unguri, la sârbi, la bulgari, la greci etc. Chiar și la turci sau peste ocean. A venit ANDREI SOFONEA cu date și interpretări inedite despre cantemirești, în primul rând, dar a venit și cu nume pe care le auzeam de la dînsul prima oară. Îmi mărturisesc ignoranța. Din păcate, nu e numai a mea!… Bunăoară, iată câteva nume:
2 – Vladimir Purișchevici, personaj de prim plan al vieții publice rusești la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul celui următor. Unul dintre cei mai autoritari și combativi adversari ai bolșevicilor, emergenți – dacă pot spune așa, în societatea rusă a vremii. Filolog, poet, publicist, dramaturg, deputat în Duma rusească, orator de forță, cu funcții importante în strucura ministerului de interne, Vladimir Purișchevici, descendent din familia vestită a aprodului Purice – avea proprietăți în zona Iașilor, a fost unul dintre cei mai vajnici apărători ai țarismului, intrând astfel în conflict cu Lenin și tovarășii acestuia. Intervențiile sale în Parlament se pare că au fost extrem de clar văzătoare în privința pericolului bolșevic. A scris chiar și piese de teatru, comedii, cu subiect politic, anti-bolșevice, împotriva așa zișilor democrați care pregăteau abolirea țarismului, a principiului monarhic. (Sugestie pentru marele om de teatru Ion Ungureanu: nu s-ar putea monta una dintre aceste piese? Eventual și la București, tradusă în românește?)
După venirea la putere a comuniștilor s-a implicat, împreună cu alt român, colonelul Hartular, în organizarea rezistenței anti-bolșevice. Trădat și arestat, Vladimir Purișchevici a fost primul căruia i s-a făcut onoarea de a fi acuzat și condamnat ca dușman al puterii sovietice, contra-revoluționar!
Ieșit din închisoare în urma unei amnistii, își oferă serviciile trupelor angajate în războiul civil împotriva uzurpatorilor. Nu reușește să colaboreze propriu zis cu Denikin și Winawer, care nu împărtășeau naționalismul lui Purișchevici. Nota bene: în Duma rusească a fost activă o fracție naționalistă basarabeană, susținătoare a țarului. Tot din Basarabia au provenit o serie de deputați evrei, aflați pe pozițiile comuniste, bolșevice. O parte dintre acești deputați evrei, după 1918 au ajuns deputați în Parlamentul României Mari, aducând cu ei vechea adversitate față de spiritul naționalist.
Purișchevici a fost etichetat ca anti-semit, dar se pare că și-a precizat net orientarea: anti-bolșevic, și implicit adversar al iudeo-bolșevicilor, nu anti-semit. Exemplară intervenția sa în Duma, atunci când un parlamentar de dreapta a atacat dur și pe nedrept evreimea din Rusia. Purișchevici a intervenit și a demontat acuzațiile incorecte ale colegului de partid, în aplauzele deputaților evrei! Apoi s-a întors spre aceștia și a avertizat că a vorbit în apărarea evreilor, ca popor, ca comunitate, nu a evreilor trădători de țară, ajunși deputați și aflați în sală! Nu le-a primit aplauzele!… A rămas celebru cu afirmația „mai la dreapta decât mine nu este decât peretele ista”. Opera sa, apreciază dl SOFONEA, este pătrunsă de spirit contrarevoluționar, conservator, anti-bolșevic, dar și anticlerical(!)…
Soljenițîn, pentru vehemența intervențiilor parlamentare ale lui Purișchevici, l-a gratulat pe acesta cu atributul „isteric”. Lenin, în schimb, deși adversar, mereu atacat de Purișchevici, a făcut aprecieri mai generoase la adresa românului. Se spunea că numele său făcea să tremure toată Rusia. (!!!) A fost un critic aspru al guvernării lui Stolâpin, prim ministru al Rusiei după revolta din 1905.
A fost implicat într-un răsunător proces, pricinuit de alt român basarabean, studentul Osmotescu, care denunțase activitatea frauduloasă a unor colegi cu vederi comuniste, de pe poziția aceluiași crez contra-revoluționar, lucid, rezistent la formulele demagogiei de stânga, aflate la modă, la mare trecere printre tinerii ruși naivi și generoși…
După moartea lui Purișchevici – suspectată de asasinat, Simion Liuboș i-a dedicat în 1925 o carte, o monografie, cu titlul Ruskii fașist Purișchevici. În cuprinsul acestei cărți autorul face două aprecieri surprinzătoare: anume că Basarabia este patria a ceea ce mai târziu se va numi fascism, că aici, în Basarabia, a apărut prima oară o ideologie fascistă, ilustrată mai ales de acest Purișchevici. A doua afirmație: ultimii ani din existența imperiului țarist rus pot fi considerați „perioada românească din istoria Rusiei”! (Sic!) Uitând că nici el nu era rus, acest Simion Liuboș, de pe poziția cominternistului se întreabă, indignat: Ce căutau acești români în Duma de stat a Rusiei?!…
Țarismul se pare că a avut cei mai aprigi apărători într-o elită de intelectuali basarabeni. E drept, au fost câteva nume de români basarabeni și în Armata Roșie. Unii cu grade și funcții militare importante… Precum celebrul Frunze.
Acești români din Basarabia și-au afirmat întotdeauna naționalitatea românească. Erau convinși și împăcați cu gândul că Basarabia nu se va putea niciodată smulge din încleștarea imperială. Să nu uităm că înainte de 1916 puțini gândeau altfel. Însuși viitorul mareșal Averescu, născut în Basarabia, nu trăgea nădejde la îndreptarea lucrurilor… Acești basarabeni erau însă deciși să-și salveze și cultive naționalitatea românească în condițiile societății ruse…
Când împotriva țarismului a apărut însă adversitatea cercurilor socialiste, iar mai apoi amenințarea comunistă, bolșevică, acești români au simțit că este în primejdie nu numai Rusia, nu numai rușii, ci însuși principiul naționalist, al respectului pentru identitatea și diversitatea etnică. Este un paradox care merită cercetat cu toate datele aflate în joc: la cumpăna dintre cele două veacuri, 19 și 20, românii din Basarabia, deși mari naționaliști români, au acționat ca naționaliști ruși, în apărarea instituțiilor în care au văzut o pavăza a etnicității ruse. Personal nu am informații suficiente ca să apreciez cât este de adevărat, de real acest paradox pe care ni l-a prezentat domnul ANDREI SOFONEA. Îl pun în discuția celor capabili propriu zis să-l confirme și să-l adâncească. În primul rând a istoricilor din Basarabia.
De la același domn am aflat de existența unui mare naționalist rus, aristocratul Durnovo, filo-român, adept pe față al revenirii Basarabiei acolo unde îi este locul, între hotarele românești. A scris pagini documentate depre spiritul de sacrificiu al multor români din Basarabia pentru o Rusie creștină și imperială, succesoare a Romei, „cea de-a treia Romă”. A prezis că pretențiile neîntemeiate ale Rusiei asupra Basarabiei vor avea urmări fatale pentru Rusia.(!!)
3 – Contemporan cu acest magnific Purișchevici a fost Pavel Crușevan, boier din aceeași Basarabie (despre care Șalom Alehem scria că acolo este raiul pe pământ!), publicist, romancier, autor al cărții Ce este Rusia? A fost persoana care s-a încumetat să publice, pe banii și pe răspunderea sa, în 1903, Protocoalele Sionului. Putem numi aceasta o prioritate românească?!… E de bine, e de rău?… La acest Pavel Crușevan se va fi gândit Hanna Arendt când ne-a dat așa de mare importanță în ierarhia anti-semitismului?… Pentru mine, implicarea acestui Crușevan în publicarea Protocoalelor devine un argument că, din păcate, nu avem de-a face cu o diversiune a Ohranei țariste… Dar n-aș putea justifica de ce! Cert este că Pavel Crușevan a avut parte, ca răsplată, de o moarte violentă, cu elemente de omor ritual! Mormîntul i-a fost profanat etc…
4 – În această ordine de idei și fapte, este bine să știm, ca români, că în armata rusească a existat o formațiune de elită, regimentul Probrajenskii (Schimbarea la față), garda militară a țarului, înființat de Petru cel Mare. După anexarea abuzivă a Basarabiei, recruții basarabeni erau cei mai căutați pentru acest regiment. Principala condiție pentru cei selecționați: să arate falnici! Ca brazii!… Și să se poată conta pe loialitatea lor. Și-au meritat faima: Când țarul Nicolae al II-lea a fost detronat și, practic, arestat la domiciliu, acest regiment s-a dezintegrat, s-a desființat. Cu excepția soldaților basarabeni, care au rămas mai departe, de capul lor, în serviciul țarului… Este vorba aici de un gest de mare demnitate și noblețe, care a fost pe nedrept uitat. Numai prin strămutarea țarului în altă localitate acești basarabeni au putut fi despărțiți de țar.
Nota bene: țarul a sfârșit împușcat, împreună cu toată familia, cum bine se știe. Ceea ce nu prea se știe este că executanții sinistrului ordin au fost soldați din Armata Roșie de naționalitate ungară și letonă. Printre criminali s-a aflat și Imre Nagy, viitor prim ministru al Ungariei…
Adaug aici o informație primită de la dl Petre Burlacu, doctor în biologie, cu stagiu militar sovietic: când se prezentau la regiment noile efective de recruți, comandantul regimentului sovietic începea de obicei trierea și repartizarea recruților prin întrebarea Care sunteți moldoveni? …Ofițerii sovietici preferând mai ales pe moldoveni să-i aibă în subordine! În războiul din Afganistan, Armata Roșie s-a bazat cel mai mult pe moldoveni, se pare: disciplinați, inteligenți, cu spirit de inițiativă, numărul moldovenilor a fost disproporționat de mare printre combatanții din Afganistan… Ceea ce, din fericire, n-a fost suficient pentru a asigura succesul militar sovietic! (Unii apreciază că prezența în număt mare moldovenilor în războiul din Afganistan era conformă politicii Moscovei de a diminua cifra demografică a românilor…)
5 – Generalul Turcu. Figură interesantă. În 1917 a plecat de pe frontul din România cu un grup de ofițeri ruși de origine basarabeni pentru a lupta împotriva bolșevicilor. A emigrat apoi în Occident, activ militant anti-sovietic în perioada interbelică. În al II-lea Război Mondial s-a alăturat armatei lui Andrei Vlasov. (Notă: numele Vlasov desemnează pe rusește un român, un vlah…)
Dacă se confirmă datele prezentate de domnul ANDREI SOFONEA – ceea ce nu m-ar mira deloc și m-ar bucura nespus, s-ar confirma un vechi sentiment al meu, devenit în timp convingere: noi, românii, suntem poporul care am opus cea mai mare rezistență la răspândirea în lume a cancerului bolșevic. Noi, românii, am adus cele mai grele lovituri și deservicii cominternismului bolșevic. Nu întâmplător la București, în România și nu în altă țară, s-a produs pentru prima oară demolarea unei statui a lui Lenin… Moment astral, peste care, cu ajutorul cominterniștilor instalați fraudulos la putere în decembrie 1989, s-a trecut prea ușor cu vederea.
Dacă se va scrie un „raport” corect asupra relației românilor cu bolșevismul, acesta va consemna o sumedenie de priorități și excelențe românești. Începutul l-ar putea face însuși Mihai Eminescu, cu al său poem Împărat și proletar, atât de lucid vizionar… Ar urma acest capitol, scris de românii basarabeni, de a căror opoziție la bolșevism încă din perioada leninistă n-am știut aproape nimic. Un capitol care, prevăd, atunci când îl vom cerceta cu amănuntul ne va oferi mari surprize și satisfacții.
Alt capitol glorios, comentat cu mare entuziasm de Petre Țuțea, l-ar constitui refuzul soldatului român, în Marele Război, de a pleca urechea la propaganda bolșevică și de a uita rațiunea prezenței sale în tranșee! Când în jurul său, de-o parte și de alta a frontului, toți soldații se aliniau la debandada abil manevrată de bolșevici, întorcând armele împotriva propriilor ofițeri, a țarului rus, a împăratului german sau austriac, soldatul român, adică țăranul român nu s-a pierdut cu firea și nu s-a lăsat amăgit de lozinci mincinoase. Vechi în istoria lumii, țăranul român știa că schimbarea domnitorilor este bucuria nebunilor… Știa cât este de amăgitoare. Rău cu rău, dar mai rău e fără rău… Anarhia și dezbrăcinarea cuprinsese toate armatele de pe frontul de Est. Mai puțin armia română! Numai trupele românești au rămas în cazărmi și nu s-au dedat la acte de vandalism, de nesupunere militară și civică. În aceste condiții autoritățile chezaro-crăiești au apelat la Iuliu Maniu, lider spiritual al acestor batalioane de feciori din Ardeal și Bucovina, și astfel s-a salvat Viena de la debandadă și vandalism. Aceiași români ardeleni au făcut ordine și la Praga. Iar oltenii, cum bine se știe, s-au ilustrat ca factor civilizator și de ordine la Budapesta, salvând Ungaria din îmbrățișarea cominternistă a banditului Bela Kuhn… Dacă Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, în ciuda eforturilor făcute de toată marea finanța mondială, nu a reușit să treacă de granițele Rusiei, aceasta se datorează clarviziunii politicienilor români, cu Brătienii în frunte, dar mai ales instinctului național, naționalist propriu zis, al poporului român.
Curând după încheierea războiului, România este țara în care apare prima mișcare și primul partid politic cu orientare doctrinar anti-bolșevică, anti-comintern: legionarii. Moment de mare demnitate românească: acțiunea de la Atelierele CFR Nicolina, când o mână de oameni au intrat peste sutele de greviști și au dat jos stindardul bolșevic, repunând în drepturi tricolorul românesc. Gest care i-a readus cu picioarele pe pământ pe bieții muncitori, amăgiți de vorbele mincinoase ale propagandei bolșevice…
În același sens, pentru perioada interbelică, vom înregistra și prestația lui Panait Istrati, unul dintre puținii și autenticii disidenți, care, primul, din interiorul intelectualității occidentale pro-sovietice, se va dezmetici și va dezvălui minciuna, demagogia și impostura bolșevică. Restul stângii occidentale va rămâne în slujba Moscovei, fiind generos stipendiată de aceasta – cum se va dovedi ulterior. Alde Henri Barbusse ori Romain Rolland sau Louis Aragon, aflați pe lista de plată a Cominternului!… Numai românul Panait Istrati, autentic idealist, din internaționalist înfocat devenind naționalist, adică redobândindu-și starea de normalitate intelectuală și spirituală…
Un caracter politic, ideologic, anti-bolșevic și naționalist a avut și războiul în care Ion Antonescu a decis să angajeze Țara. Nu a fost război, ci o cruciadă creștină anti-bolșevică!
Mai menționez rezistența din munți, de după 1944, unică în contextul est-european! A fost prima gherilă anti-bolșevică la nivel planetar!!! Un subiect care de doupzeci de ani incomodează autoritățile cominterniste de după 1990!
Un capitol nou și cu totul neașteptat se prefigurează: rezistența la cominternism, la bolșevism, în interiorul …partidului comunist român! Fac astfel trimitere la un eveniment deloc mediatizat, ascuns cu grijă de mass media obedientă față de guvernanții de azi: apariția lucrării Ferește-mă, Doamne, de prieteni, a istoricului și politologului american Larry Wats. Principala revelație pe care o aduce acest destoinic cercetător: Nicolae Ceaușescu a dus într-adevăr și în mod indubitabil o politică independentă față de Moscova și de așa zișii aliați din Pactul de la Varșovia, o politică pe care aceștia au apreciat-o ca fiind contrară ideologiei pe care ei o deserveau, pe Ceaușescu considerându-l un trădător al ideii bolșevice. Se pare că chiar așa au stat lucrurile și că Ion Iliescu, dacă a spus vreodată un adevăr, apoi atunci l-a spus când l-a acuzat pe Ceaușescu în fața întregii Țări, a întregii planete, „că a întinat idealurile comuniste”. Aferim! Chiar asta a făcut Ceaușescu, în cea mai autentică tradiție românească, precum se vede din cele de mai sus: a dus o politică anti-bolșevică, anti-cominternistă!… Dar despre asta cu altă ocazie, cât de curând…
Până atunci să ne aducem aminte de bancul care circula în urmă cu 30-40 de ani: Brejnev, Nixon și Ceaușescu în aceeași mașină. La un moment dat șoseaua se bifurcă. Șoferul întreabă încotro o luăm, luminățiile voastre? La stânga!, ordonă Brejnev. La dreapta!, zice Nixon. Iar Ceaușescu: Semnalizează stânga și ia-o la dreapta!… Astfel era intuit la acea vreme Ceaușescu de mentalul românesc colectiv, comunitar.
Revin la domnul ANDREI SOFONEA. Ne-a deschis, tot dînsul, o perspectivă neașteptată asupra lui Dimitrie Cantemir, pe care prea ne-am obișnuit să-l judecăm pentru greșeala de a se fi aliat cu muscalul împotriva turcului… Se pare că nu am luat în calcul toate datele problemei. Eșecul de la Stănilești a fost pricinuit de trădarea unor aliați, prea puțin pomeniți în istorii… Rolul cantemirilor în Rusia se pare că este un capitol încă nescris, oricum incomplet, din istoria comună a popoarelor noastre.
Ne-a semnalat domnul ANDREI și opera lui Alexandru Hâjdeu, tatăl lui Bogdan Petriceicu, operă scrisă în limba rusă, e drept, limbă în care a rostit la gimnaziul din Hotin cuvîntarea Slavă Moldovei. A tradus-o cineva în românește? Se pare că nu!
Contemporan cu Hâjdeu a fost Bantâș-Kamenskii, istoric și publicist.
Tot în limba rusă a scris și Alexandru Sturdza, teolog, autorul unei merituoase lucrări În apărarea ortodoxiei.
Ar trebui să ne intereseze și opera slavistului Polihronie Sârcu, autor în 1914 al volumului Din viața românilor basarabeni.
În sfârșit, tot de la domnul SOFONEA a căpătat viață, pentru noi, pentru mine, figura fiicei lui Ștefan cel Mare, Elena, măritată cu moștenitorul tronului rus. A rămas în amintirea rușilor ca Elena Goloșanca. A fost ținta unor intrigi țesute de Sofia Paleolog, urmașa ultimului împărat bizantin, Constantin. Iată un destin care ar merita să intre în conștiința publicului cititor de istorii…. Atingem astfel un subiect pe care dl ANDREI SOFONEA deseori l-a adus în discuție: rolul nefast jucat de grecii refugiați în Rusia după căderea Constantinopolului, ale căror intrigi au adus pe tronul imperiului rus mulți țari păguboși pentru poporul rus, țari de origine ne-rusă. Ca și camarila aciuată în jurul acestora.
Îi mulțumesc domnului SOFONEA care, în ciuda suferințelor și vexațiilor – care au mers până la tortură!, îndurate de la autoritățile sovietice, iată, este capabil să poarte în lume și pe meleagurile noastre o justă judecată asupra poporului rus, popor care – să nu uităm nicio clipă, ne îndeamnă domnul SOFONEA, a dat cele mai grele jertfe pe altarul bolșevismului atotbiruitor…
Pentru mine ANDREI SOFONEA este încă un caz, alături de românii din temnițele cominterniste românești, de ins pe care suferințele și nedreptățile îndurate l-au făcut să înțeleagă mai bine resorturile istoriei și ale comportamentului uman. Să înțeleagă și să iubească mai mult ce e de iubit pe lumea asta.
Rezumând, pot spune că de ani de zile domnul ANDREI SFONEA bântuie Bucureștiul ca purtător al unui mesaj surprinzător pentru noi, care suntem obișnuiți să ne gândim numai la suferințele Basarabiei, îndeosebi din anii bolșevismului, ai internaționalismului proletar. Însuși domnul Andrei Sofonea a fost ținta persecuțiilor, a torturii chiar, printre altele fiind supus unor șocuri cu insulină care i-au dereglat grav sănătatea, cea trupească, dar nu și pe cea spirituală sufletească… Anume, din „basmele” domnului SOFONEA rezultă că românii din Basarabia, ca cetățeni ai Imperiului rus, în ciuda ponderei lor numerice neînsemnate, au pus o amprentă puternică asupra vieții din Rusia, în diverse chipuri, făcând cinste și onoare numelui de român, nume de care nu s-au lepădat nici când au avut de plătit cu viața pentru acest titlu de noblețe!
Nota bene: pe cât am putut, am evitat termenul comunism, apelând, pentru exactitate, la cuvintele bolșevism sau cominternism, mult mai potrivite pentru a denumi experimentul criminal în care a fost târîtă Rusia și țările „surori”.
Ion Coja
București, 25 mai 2011
[…] Ion Coja […]
cu tot regretul,la ceausescu nu ma pot gandi decat ca la un iresponsabil:in primul rand,cultul criminal al personalitatii,cum numai la satrapii orientali se intalnea.E adevarat ca si cezarii romei pretindeau sa li se faca temple in care sa li se aduca jertfe ca unor zei.Stim care a fost replica crestinilor la aceasta monstruozitate.Nu ma mir ca Dumnezeu a permis ca acest ateu nerusinat sa cada in mainile dusmanilor lui.A fost patriot?halal patriot,sa-ti tii poporul in foame si frig,voievozii si barbatii de stat ai romanilor nu si-au permis niciodata sa-si trateze poporul ca pe niste robi.A facut flota ceausescu, combinate si conturi in banca cu care impreuna cu iranul si libia voia sa concureze FMI in timp ce poporul suferea de foame si frig?Iata ca au venit dusmanii si s-au imbogatit de pe urma flotei si combinatelor in timp ce poporul a ajuns sluga la straini.Frumos articolul de mai sus mai putin laudele aduse criminalului ateu-comunist ceausescu.Va rog daca e posibil,mai slabiti-ne cu laudele la adresa individului,laudati neamul romanesc si eroii autentici,nu impostorii comunisti fie ei mai mult sau mai putini anti-moscoviti. ideea insasi de a-l vedea pe ceausescu pus langa Maresal sau langa Capitan imi provoaca un stres puternic.
[…] Ion Coja, București, 25 mai 2011 […]
[…] Ion Coja […]
Aurel Baranga (ba-ranga)
„(…) Partidul comuniştilor conducea lupta întregului popor cu bărbăţie, calm şi înţelepciune. La îndemnul comuniştilor plugurile ţăranilor intrau în ogoarele boierilor şi, în condiţii dramatice, în hale cu geamuri sparte, în ateliere fără acoperişuri, muncitorii puneau în funcţiune maşinile.
Întregul popor făcea trup cu Partidul. Trăiesc zilele de încordare de dinaintea lui 6 martie, când nimeni şi nimic nu putea stăvili cuvântul de luptă al mulţimilor conduse de Partid” (Aurel Baranga, „Istoria în inimile noastre”, „Gazeta Literară”, anul VII, nr. 11, joi 11 martie 1963, p. 1-6).
„(…) Lenin a dat neamului nostru chemat la luptă şi la libertate, demnitate, grandoare, sensurile majore ale existenţei. (…) Ilici nu a murit, el trăieşte prin tot ce are epoca noastră mai demn.
(…) Ţineţi minte: sîntem contemporanii lui Ilici. Sîntem aceia despre care, peste secole, se va spune: cum vor fi arătat oamenii care l-au cunoscut, l-au auzit, l-au văzut pe Ilici? Însăşi această contemporaneitate implică grave răspunderi” (Aurel Baranga, „Legendarul Ilici”, „Gazeta Literară”, anul VII, joi 21 aprilie 1960, p. 1).
Accesari: 527
Publicat Luni, 06 iunie 2011
D-lui Croitoru i se zaresc perciunii ideologici si-i duhneste usturoiul antiromanismului !
Statul naţional unitar român – singurul obstacol existent în faţa neorevizionismului ungar
Neorevizionismul ungar constituie unul dintre cele mai mari pericole la adresa siguranţei naţionale a României. Acesta reprezintă o ameninţare constantă la stabilitatea şi securitatea României, dar şi a altor state din acestă zonă a Europei pe teritoriul cărora există minorităţi maghiare. Similar perioadelor de timp anterioare, statul naţional unitar român este ameninţat, în mod direct şi deschis, prin metodele neorevizionismului care vizează ruperea Transilvaniei de România. În prezent, aceste metode nu se mai referă la modificarea frontierelor, ci au luat forma autonomiei şi separatismului în varii domenii de activitate : administraţie, economie, educaţie-învăţământ, cultură etc. Prin aceste metode se intenţionează scoaterea zonelor în care etnicii maghiari sunt majoritari de sub jurisdicţia României şi, ulterior, intrarea lor în orbita Ungariei de care să depindă economic sau politic! Este exact ceea ce se urmăreşte, în zilele noastre, prin obţinerea autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc!
Pentru că în ţara noastră problematica neorevizionismului este deosebit de actuală, redăm câteva fragmente pe care le considerăm relevante în a evidenţia periculozitatea, pentru România, a acestui fenomen, din lucrarea lui Mihai Stratulat Revizionismul şi neorevizionismul ungar, „ Ed. Globus”, Bucureşti, 1994. Este una dintre cele mai complexe, documentate şi foarte bine elaborate lucrări din domeniu.
«Neorevizionismul ungar constituie o realitate incontestabilă a zilelor noastre. El s-a făcut remarcat, cu precădere, în anii ’80 şi a cunoscut forme virulente de manifestare după 1989. Prăbuşirea regimurilor comuniste, greutăţile şi convulsiile sociale inerente tranziţiei, ignoranţa – reală sau prefăcută – a Occidentului cu privire la realităţile zonei noastre geografice, jocul de interese al marilor puteri, preocupate să-şi impună dominaţia ori controlul în acest spaţiu, precum şi recrudescenţa mişcărilor naţionaliste în Europa Central-Răsăriteană au fost considerate de revanşarzii unguri drept momentul potrivit pentru revenirea la stări de lucruri condamnate de istorie. Fosta „baracă veselă”a defunctului lagăr socialist, pescuind, ca de obicei, în ape tulburi, flutură, din nou, steagul revizionismului, agită minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei. Fapt inexplicabil, deoarece, de peste 70 de ani, de la o generaţie la alta, în Ungaria, printre minoritarii maghiari din România, în rândurile emigraţiei ungare din Apus au continuat să existe cercuri care trăiesc nostalgia situaţiilor anterioare zilei de 1 Decembrie 1918. Fantasma „Ungariei Mari”, mitul „Coroanei lui Stefan” şi al Regatului „apostolic”, mai nou tendinţa de a transforma Ungaria în stat hegemon al Bazinului Dunării, eventual, chiar prin reconstruirea nefastului bloc austro-ungar, au stat şi stau la originea tuturor acţiunilor naţionalist-şovinilor, extremiştilor, revizioniştilor şi neorevizioniştilor unguri, indiferent de perioada istorică ori de coloratura politică a acestora. Horthyşti, comunişti sau „democraţi europeni”, unii factori responsabili ai Ungariei şi revanşarzi unguri au urmărit şi urmăresc, cu înverşunare demnă de o cauză mai bună, destabilizarea statelor vecine în vederea împlinirii programului lor expansionist, vizând ocuparea sau controlul unor teritorii străine Ungariei, aflate odinioară, accidental, sub dominaţia regatului feudal al Ungariei. Horthyşi, comunişti ori „democraţi europeni”, naţionalist-şovinii şi extremiştii unguri, prin tot ceea ce au întreprins şi întreprind, rămân, ca şi năvălitorii lui Arpad, cauza nelinişti şi nesiguranţei în această zonă a continentului european.…Antiromânismul, naţionalism-şovinismul, revizionismul, direcţii tradiţionale ale politicii budapestane, sunt exacerbate şi în zilele noastre de cercurile extremiste din Ungaria, din emigraţia ungară din Occident şi de unii lideri ai minorităţii maghiare din România. Cercuri conştiente de o realitate a zilelor noastre: după dezmembrarea Jugoslaviei, numai statul naţional unitar român a rămas singurul obstacol în calea expansionismului şi neorevizionismului budapestan. În consecinţă, şi azi, ca şi ieri, Ungaria contestă drepturile imprescriptibile ale Romăniei asupra Transilvaniei, falsifică istoria şi datele demografice, etnografice, statistice etc., pune sub semnul îndoielii valabilitatea Tratatelor de Pace de la Trianon (1920) şi Paris (1947), atentează, prin varii forme, la integritatea şi suveranitatea statului român. Minciuna, dezinformarea, mistificarea, învrăjbirea, nu o dată diversiunea şi actele de terorism au constituit, mai constituie şi în prezent, metodele predilecte ale acelora care-şi închipuie c-ar fi avut aici „misiuni civilizatoare”!…Obsesiile naţionalist-şovinilor neorevizionişti unguri, nepotolitele lor apetituri imperialiste, propaganda lor deşănţată, clamările nesfârşite în legătură cu inventata „lipsă de drepturi” pentru minorităţile maghiare din România – dar şi din noua Jugoslavie ori Slovacia -, precum şi falsurile de toate genurile, la care ei recurg în mod curent, găsesc, uneori, o mai mult decât dubioasă „înţelegere” la anumite cercuri ale mass-media apuseană şi la unele cancelarii occidentale. Solicitudinea arătată de câte o mare putere faţă de manoperele neorevizioniştilor unguri nu trebuie să ne mire. În prezent, o dată cu dispariţia deosebirilor şi confruntărilor ideologice, principalul pretext de imixtiune în treburile interne ale ţărilor mici şi mijlocii, calea sigură de impunere a dictatului şi dominaţiei marilor puteri au rămas „apărarea” minorităţilor şi „protejarea” drepturilor omului. Ca atare, pe plan internaţional, revanşarzii şi neorevizioniştii unguri duc împotriva României o vastă operaţiune propagandistică ţintind denigrarea şi izolarea Statului român. Cu insolenţa cunoscută, ei acuză România de o închipuită încălcare a drepturilor minorităţii maghiare, străduindu-se să acrediteze ideea existenţei unei inventate „probleme naţionale” în ţara noastră. Promotorii neorevizionismului nu s-au sfiit şi nu se sfiesc să vorbească de: „asimilarea” ori „deznaţionalizarea” maghiarilor, de „etnocid” (!?!), de „genocid cultural” şi de alte enormităţi de acest gen. De aici, „obligaţia” Ungariei – dar şi a marilor puteri ori a organismelor internaţionale – de „ a proteja” pe maghiarii „asupriţi”, chipurile, de Statul român ( ori de Jugoslavia sau Slovacia). „Protecţie” neavenită în situaţia în care minoritatea maghiară din România se bucură de toate drepturile şi libertăţile politico-cetăţeneşti. „Protecţie” ducând la încălcarea gravă a suveranităţii României, ţară ce a respectat în trecut, respectă şi azi, drepturile cetăţenilor săi de altă etnie. „Protecţie” urmârind – în strategia pe termen lung a Budapestei – dezmembrarea statului naţional unitar român…».
Deosebit de importantă, prin confirmarea sa în timp şi în prezent, este descrierea făcută de Raoul Şorban doctrinei ungarismului, în fapt a naţionalism-revizionismului : „doctrina ungarismului este o realitate a ţelurilor ungare de-a lungul vremii. Indiferent de marile evenimente prin care a trecut poporul maghiar, indiferent de prefacerile la care a fost supusă viaţa societăţii şi a statului maghiar, ungarismul a rămas acelaşi în conţiunut şi în expresie… ungarismul are ca reper central al doctrinei sale statul lui Ştefan cel Sfânt, acesta ar fi Ungaria Mare, către care încearcă să năzuiască perpetuu acţiunea de stat ungară. Fantasma imperiului ungar străbate şi azi toate proiectele de lucru ale politicii ungare”
Recomandăm cartea menţionată membrilor comisiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, control al SRI şi control al SIE, din Parlamentul României, dar şi celorlalţi parlamentari, pentru a descifra pericolul real şi cel mai apropiat care pândeşte România : dezmembrarea statului naţional unitar român !
material de Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu
Citez :
(Unii apreciază că prezența în număt mare moldovenilor în războiul din Afganistan era conformă politicii Moscovei de a diminua cifra demografică a românilor…)
Bine zis. Daca as fi zis eu asa ceva mi s-ar fi reprosat ca bat campii.
Extrapoland afirmatia din citatul de mai sus afirm cu deplina convingere ca nu numai rusii dar si „altii” de pe plaiurile mioritice au procedat in trecutul nu prea indepartat cu flacaii nostri in acelasi scop, de a diminua cifra demografica a etnicilor rom^ni de pe teritoriul Rom^niei pretextand lupta anticomunista, antibolsevica, antimaghiara, antimusulmana, anticatolica, etc. Dupa 1989 au schimbat tactica si ne-au distrus locurile de munca, ne-au lasat pe drumuri si ne-au fortat pe multi dintre noi, mai ales tineri, sa luam drumul pribegiei, in tari straine. Ceausescu(nu stiu daca era etnic tzigan sau evreu) dar n-ar fi permis umilirea etnicilor rom^ni in propria lor tara. A platit cu viata pentru aceasta, spre bucuria Domnului Florin Croitoru si a altora, se stiu ei care.
Câteva notițe din NICHITA SMOCHINA, autor transnistrean
1. Oraşul Ciorna, căruia ruşii îi spun Grigoriopol – Ecaterina a II-a l-a numit aşa în cinstea amantului ei, Grigorii Potempkin.
2. Tiraspolul este ridicat pe locul vechiului sat moldovenesc Tucmigiu, azi devenit periferie, unde a fost legiunea romană a IX-a – o informaţie din “Însemnări istorice” – Odessa – 1840-1845.
3. Casele sunt aşezate cu faţa spre Nistru, de unde se trag moldovenii. Icoanele din casă la fel, sunt aşezate tot spre ţara veche. Acesta este un simbol al nostru, al neamului românesc care arată că ne tragem din Moldova.
4. Moş Ion Prilipceanu: Măi oameni buni, nu vă şadi ghini sî agiungiţi la giudicată, că azi dreptatea stă cu mâinile în buzunar şi voi păn îţi câşliga giţâca, îţi cheltui vaca.
5. Zemski nacialnic – un georgian cu numele de Gabaev, care convoca toţi primarii din sectorul lui, în număr de 45, şi dădea fiecăruia câte 25 de ouă de gâscă, obligându-i ca în toamnă, fiecare primar să-i aducă câte 25 de boboci graşi.
6. Trecutul nostru românesc va fi atât de şters încât riscăm să nu se mai cunoască nimic la ce a servit şi de unde provine.
7. Adevărul rusesc este minciună.
8. Moldovenii au servit drept carne de tun pentru interese străine de neamul moldovenesc:
“Of, împărate Nicolai,
Parte să nu ai
În priiomu-mpărătesc
Mulţi voinici se prăpădesc…”
9. Colonelul Caitanovici: “băgaţi de seamă, domnilor iunkeri, curând veţi intra în război şi veţi avea multe surprise; unii dintre dumneavoastră, cei mai fricoşi, când veţi vedea că bomba explodează alături, vă veţi câca în izmene de frică, aşa cum făceau unii dintre colegii mei ofiţeri în războiul ruso-japonez, dacă nu erau bravele regimente de moldoveni care ne-au salvat onoarea şi i-au salvat pe ofiţerii ruşi să nu mai umple izmenele.”
10. Primul Război Mondial – o doamnă Breşcovskaia, numită bunicuţa Revoluţiei Ruseşti, care, pentru a încuraja pe soldaţi, a format un regiment de tinere femei şi domnişoare cu care a vrut să facă pe eroina Jeana d’Arc. A plecat cu regimentul pe frontul german, dar într-o jumătate de oră toate acestea u fost făcute prizoniere şi ajunse pradă plăcerilor armatei germane.
11. Ţăranul din Butur, Toma Jalbă, a spus basarabeanului Pan Halippa, vicepreşedintele Sfatului Ţării şi lui Onisifor Ghimpu, care era de faţă că, dacă basarabenii se leapădă de transnistreni, atunci “ne vom săpa Nistru pe la spatele nostru ca să nu ne mai despartă, şi a încheiat cuvântarea sa prin exclamaţia: DAR VOI, FRAŢILOR, CUI NE LĂSAŢI?” Vox clamantis in deserto
12. Take Ionescu – Este mai bine ca Rusia să fie cum era pe timpul ţarilor şi să-i aibă în spate pe ucraineni, veşnic turbulenţi, decât să ai ca vecin un stat cu aceleaşi tendinţe slave împotriva României. Sazona, premierul rus, înainte de Primul Război Mondial, despre Take Ionescu – Este uimitor cum o ţară atât de mică a putut să dea un ticălos atât de mare.
13. Profesorul Cheltuială era român din Chişinău, dar toţi studenţii de la toate cele 11 universităţi învăţau istoria literaturii ruse după manualele sale.
14. Generalul Denichin: Atunci când bolşevicii erau în retragere din sudul Rusiei, el a cerut guvernului român ca ofiţerii ruşi care se aflau găzduiţi în lagăr la Tulcea să treacă peste Nistru la Birzula şi Razdelnaia, să le taie drumul comuniştilor şi să le împartă frontul în două. Ionel Brătianu i-a cerut să dea o declaraţie oficială în schimbul acestei solicitări, de a recunoaşte Basarabia. La această pretenţie a lui Brătianu, generalul Denichin a spus: “Această propunere eu am respins-o pentru motivul că nu sunt politician, ci conducător de armată şi nu pot semna în numele meu ştirbirea de tertorii ruseşti cum este Basarabia. Atunci Brătianu mi-a spus să scriu măcar pe o bucăţică de ziar, că el se mulţumeşte şi cu atâta, dar eu am refuzat aceasta categoric, socotind că este o capcană.”
15. În limbajul moldovenesc de azi (din Transnistria) se găsesc cuvinte latine ca: de ante, cururbita sau craniul capului, Redi şi alte câteva cuvinte care în limba română, chiar în Ţara Românească, au dispărut din uz. În obiceiuri s-au păstrat multe rămăşiţe: – când un tânăr fură o fată, o bagă în casă luând-o în braţe, ca să nu atingă pragul cu picioarele; – la masa cea mare, nunul nu joacă niciun rol. Totul este nuna, cazeiţa romanilor, ocrotitoare a tinerei perechi; – a doua zi, tinerei căsătorite îi lega capul cu captur de la latinescul capitus deminutis. – la cununie, tânăra pereche îşi alegea un sfânt al casei, după obiceiul roman: fiecare cămin are zeul său. Trecutul nostru ne desparte diametral de ruşi. Moldovenii se conduc după jus valachium, iar azi sunt îngenunchiaţi de un popor inferior în cultură, după însăşi expresia lui Lenin.
16. Gicu Stere, fiul lui Constantin Stere, după 23 august 1944, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie. După aceea, procuror general al României şi se ocupa cu deportarea forţată a studenţilor basarabeni în Rusia sovietică.
17. Odată cu ocuparea Basarabiei, într-un sat din judeţul Cetatea Albă a sosit calare fostul caporal Timoşenco, ministrul de război sovietic ridicat de “corifeul” Stalin la rangul de general. Sosit în satul lui natal, a socotit de datoria lui să se îmbete ca un porc, apoi s-a culcat în paie şi voma în faţa ţăranilor, ca să arate gradul de civilizaţie sovietică.
18. Maresalul Antonescu: Domnule Smochină, am parcurs Transnistria dumitale şi am întâlnit o populaţie cu o limbă atât de frumoasă la vorbă şi curată la suflet, încât parcă erai în mijlocul Moldovei, mai ales bătrânii cei mai în vârstă. Pe când în Basarabia armata română era întâmpinată cu gloanţe, în Transnistria era întâmpinată cu pâine şi sare.
„noi, românii, suntem poporul care am opus cea mai mare rezistență la răspândirea în lume a cancerului bolșevic. Noi, românii, am adus cele mai grele lovituri și deservicii cominternismului bolșevic. Nu întâmplător la București, în România și nu în altă țară, s-a produs pentru prima oară demolarea unei statui a lui Lenin… Moment astral, peste care, cu ajutorul cominterniștilor instalați fraudulos la putere în decembrie 1989, s-a trecut prea ușor cu vederea.”(incheiat citat)
Omul acesta bate cîmpii. Noi romînii am fi dat lovituri cominternismului bolşevic. Cine a dat? Cum de nu am auzit eu pina in 1990 de aceştia care au dat lovituri grele?
Numiţii cominternişti care….s-ar fi instalat frauduls au cîştigat la trap alegerile din 1990.Nu am uitat.Au fost deci aleşi, aşa că lăsaţi minciuna sfruntată, d-le Sofonea.Ei erau la putere cînd a fost dărîmată statuia lui Lenin.
Greşiţi: fără Moscova şi comintern socialismul nu ar fi rezistat deloc în afara URSS.Daca Brejnev ar fi spus americanilor sa faca ce vor ei in Rominia pt ca tara este total independenta, Ceausescu si impreuna cu el socialismul ar fi picat de atunci din 1965.
Este ceea ce a facut tradatorul Gorbaciov: a retras trupele si a lasat….libertate. Stia desigur ca americanii au scenarii pt trintirea socialismului, ba i-a mai si ajutat.
= APRECIERI pentru CHINTESENTA / „Ceea ce este esenţial, de bază într-un lucru, într-o concepţie, [‘stanga’/’inainte’/’dreapta’], implicita in NOTA FINALA a autorului:
=”””Nota bene: pe cât am putut, am evitat termenul comunism, apelând, pentru exactitate, la cuvintele bolșevism sau cominternism, mult mai potrivite pentru a denumi experimentul criminal în care a fost târîtă Rusia și țările „surori”.”””
Andrei Sofonea: ce sfint ! Ce om-sfint adevarat !
De data aceasta nu am decit comentariul :
D-le Coja, nu am cuvinte pentru acest articol de o inestimabila valoare.
Oare Romania si Basarabia mai au o sansa in fata acestei noi Internationale a fascism-bolsevismului evreiesc din ziua de azi !???In fata acestei cleptocratii criminale in care tari si popoare sunt vindute la taraba ca simple carpe second -hand.
Eu personal am plins – parintii fiind de acolo, si de la ei am auzit multe si toate la unison cu cele scrise in acest articol -si nu-mi este rusine sa-mi recunosc aceasta slabiciunea a celui pribeag din cauza acestor monstrii ai istoriei.
Sa ne traiti domnule profesor!!!Ne-ati mai bucurat cu o ghiulea sanatoasa, purtatoare de adevar romanesc!
M-ati racorit cu asemenea bogatie de informatii inedite!Romania inca are vlaga si are si potentialul acelei forte spirituale necesare unei noi eruptii.Dusmanul inca se teme de noi: d-aia se ascunde!Spunea Stalin ca:” neamul romanesc este singurul care nu poate si nu va putea fi disciplinat niciodata si de catre nimeni si ca singura solutie ar fi exterminarea lui completa!!!” Nu ne va lasa pe noi bunul Dumezeu tocmai acum sa pierim!Cum li s-a adresat Hristos apostolilor la final:nu printr-un raport ca de la Stapan la sluga ,ci, de la egal la egal, ca unor camarazi de lupta dimpreuna lucratori, ca unor adevarati prieteni!S-o coace ea acea „plinire a vremii”, timpul viitoarei epopeei romanesti”.Romania va fi singura autoritate morala, sanatoasa si indreptatita pe merit de catre isorie, fiindca a trecut cu onoare grelele examene la care a fost supusa ,ca sa revendice initiativa unei redresari spirituale din hatisurile actualului colaps mondial.Are o metoda de succes ce asteapta sa fie din nou apicata!Are oameni plamaditi dintr-o vita nobila!Trebuie insistat mai atent la credinta si… vom vedea si acea minune …
Va multumim siva mai rugam de alte asemenea ghiulele. Trebuie sa ne prezentam cu un arsenal cat mai complet!?
Sa va dea Dumnezeu sanatate!
ar trebui republicate si Notele despre Transilvania ale lui Marx, cu care s-a facut pentru prima data dupa razboi cunoscut in Europa, adevaratele realitati etnice din Transilvania si Bucovina.
D-le profesor, dv scrieţi despre prea multe aşa încît o critocă ar fi la fel de lungă.Un articol trebuie să aibă un subiect, nu şapte.
1) Nicolae Ceauşescu a întinat într-adevăr idealurile comuniste. A zis bine Iliescu.Nu intră cultul personalităţii în acele idealuri nici conducerea de unul singur sau cu soţia. N C a făcut o politică proastă independentă. Dacă ar fi făcut-o pe aceea spusă de Moscova ar fi foast mai bine pt ţară.Pînă şi aceea ar fi fost mai bună decît a lui.Nu am fi avut combinate mari ci mai multe dar mici. Nu ar fi fost nevoie să plătim materii prime în cantităţi uriaşe cu cereale sau carne.La ce a folosit o flotă aşa de mare, dacă poporul strîngea cureaua?
Mai trebuiesc amintiţi românii din regimentele de ardeleni care au luptat în Siberia cu bolşevicii. Au ajuns în ţară, via Japonia, abia în 1923.
„Independenţa” lui Ceauşescu a fost rodul manevrelor „vulpei din Carpaţi”, aşa cum era cunoscut Ghoerghiu-Dej. Ceauşescu şi-a arogat toate meritele iar despre Dej nu s-a mai pomenit nimic.
Admirabil domnule Profesor. Mare incurajare. Avem treaba. Multa si frumoasa. (treaba: de la a trebui, adica nu sunt optiuni, doar necesitate imperativa)
Despre Jus Antiqua Valachorum putem sti in detaliu?
De bine.