Andrei Pleșu fără menajamente
L-am menajat cât am putut pe Andrei Pleșu. Nu mi-e clar de ce! Poate pentru că pezevenchiul știe să scrie, are umor, un umor personal, de calitate, chiar și atunci când răzbate din text ciocoiul autor, funciar incapabil să perceapă dimensiunea autohtonismului nostru, profunzimea și justețea acestuia. Și-a pierdut timpul pe lângă Noica, nu s-a lipit nimic de Pleșu, ceea ce te face să crezi că l-a curtat pe bietul Noica din obligații de servici! Cu misiune! Au spus-o mai mulți analiști.
Dar unul ca Pleșu face bine uneori la corectarea exceselor, mai vizibile la o cercetare critică din afara lumii „noastre”, a unuia incapabil să sară să ne apere sărăcia și nevoile noastre… Ne vede mai ușor defectele, „derapajele”, dezicerile, dezertările… În plus, omul este tobă de carte sau știe ca puțini alții să lase această impresie. Am avut totdeauna respect pentru erudiția altora, eu ducând lipsă de așa ceva.
M-a pus prima oară în gardă poziția publică a lui Raoul Șorban față de individ, cu acuzații clare și dovezi privind precaritatea morală a numitului Andrei Pleșu, Raoul Șorban fiind un om de mare caracter. Îl detesta cu mărinimie pe Andrei Pleșu și cu adresă exactă. Ce să mai adaugi?!
Dar a contat pentru mine mai mult frate-meu, coleg la spitalul din Tulcea cu tatăl lui Andrei Pleșu, iar frate-meu avea o părere foarte bună despre amândoi, Pleșu tatăl și fiul. O părere bună aveam să aud și de la Florin Pucă, pe al cărui fler am contat întotdeauna.
M-a pus pe gânduri apoi cam toată prestația post-decembristă a lui Pleșu, culminând cu prezența sa printre tartorii de la CNSAS. Ce să caute un subtil metafizician în arhiva Securității? Apoi s-a aflat că avea legături de familie cu vestita Secure. Iar după ce fratele meu și-a văzut dosarele de la CNSAS și a încercat să-i identifice pe colegii medici care l-au turnat, bănuiala sa cea mai puternică s-a oprit asupra bătrânului Pleșu. Bănuiala am zis, ca să nu vorbesc cu păcat! Dar prezența lui Pleșu, alături de Dinescu, în activul CNSAS e greu să fie interpretată în termeni onorabili. Nu poate avea o explicație acceptabilă. Lamentabilă învârteală! Au scociorît prin haznaua Securității ca să-și șteargă urmele. Puturoasă îndeletnicire.
Sub aceeași etichetă am înregistrat și informația, primită de la un lider PCR din Tulcea, cum că mama lui Andrei Pleșu a beneficiat zeci de ani de pensia de ilegalistă, membră PCR dinainte de 23 august 1944! Eroină a clasei muncitoare așadar! Așa a ajuns Andrei cel mic ca, fraged pionier, să reprezinte puștimea comunistă din România în tabăra de vară organizată în Crimeea, la Artek! Vag, parcă mi-aduc aminte din copilărie că a existat o asemenea tabăra pentru pionierii funtași din țările socialiste… Dacă Andrei Pleșu a primit o asemenea recunoaștere și răsplată sunt sigur că era meritată. Sigur sunt că Andrei Pleșu a fost un elev silitor și disciplinat, și-a onorat obârșia… Iar recunoștința sa pentru orânduirea comunistă nu ar trebui nici să surprindă, nici să supere pe cineva, eventual pe mine.
Oricum, s-a publicat după 1990 lista pensionarilor comuniști ilegaliști? Parcă nu! Sunt curios să vedem cum stăm statistic cu alogenii de pe listă, căci nu toți alogenii au fost ușă de biserică și binefăcători ai Țării! S-a numărat oare printre alogenii de pe lista de ilegaliști și mama hăplăului?
Nu i-aș face un pomelnic al păcatelor lui Pleșu, dar mai menționez o situație deseori povestită, când nu uit să pomenesc și numele individului: pe la sfârșitul anilor 1980, un tînăr ofițer de securitate care, probabil, mai făcea rapoarte despre discuțiile avute cu mine, mi-a dat un sfat prietenesc, bine intenționat: să mai răresc întâlnirile mele cu Petre Țuțea, întâlniri prin care îmi atârnam „tinichele la dosar”, fără niciun beneficiu! Ce am de câștigat din aceste întâlniri? s-a mirat tînărul ofițer. I-am răspuns: „Mai aflu o mulțime de lucruri de care nu aveam habar!” S-a mirat junele securist: ce pot să învăț eu, ditamai profesorul la Universitate, de la un fals profesor, care n-a ținut în viața lui un catalog în mână? Multe, i-am răspuns, și i-am dat un exemplu: adevărul despre moartea lui I G Duca. În versiunea legionară, a lui Petre Țuțea, este mult diferit de varianta oficială! Și i-am prezentat varianta legionară. „Și dumneavoastră l-ați crezut?” s-a mirat imberbul. „Nu-l cred, dar am reținut ce mi-a spus și cu prima ocazie voi verifica dacă a avut sau nu dreptate!” După care a venit replica, pentru mine memorabilă: „Îmi dați voie să verific eu care este adevărul despre moartea lui George Duca? Am un coleg care și-a dat doctoratul în istorie cu Mișcarea Legionară și o să-l întreb cum a fost! Suntem buni prieteni!” Am fost de acord, desigur. Iar după câteva zile omul mă sună și-mi spune la telefon cuvinte pe care iarăși nu le-am uitat: „Știți, Țuțea al dumneavoastră a avut dreptate!”
Țuțea al dumneavoastră…
Mi s-a părut exemplară atitudinea junelui securist! Și n-am pierdut nicio ocazie de a o aminti ca atare! În beneficiul Securității! La rubrica „Așa, da!”
Întâmplarea face ca după câțiva ani, Andrei Pleșu să-mi reproșeze exact acest detaliu: că-i dau crezare lui Petre Țuțea când bate câmpii pe tema asasinării lui Duca și a altor isprăvi legionare! Situația mi se pare din nou exemplară, ca-ntr-o fabulă: un tînăr securist, cu studii aproximative, dar cu ceva curat în sufletul său, are o atitudine principial corectă față de cauza adevărului, în vreme ce un mare intelectual, tobă de carte, cu pretenții academice, nu este capabil să arate același respect pentru adevăr, pentru dreptul de a fi audiată și partea adversă! Securistul ăla nenorocit, agramat și incult, s-a arătat superior din punct de vedere etic, moral, cu un cap deasupra marelui Andrei Pleșu!… Nu auzise de audiatur et altera pars, dar îl respecta dintr-un instinct comun oamenilor de omenie…
În revista „Dilema” m-am înțeles cu Zigu Ornea, redactorul șef, să pornim o dezbatere despre mișcarea legionară. După două intervenții, a mea și a lui Zigu Ornea, în contradictoriu unul față de celălalt, a intervenit directorul revistei, numitul Pleșu, oprind dezbaterea, apreciind că este o dezbatere fără obiect, despre legionari fiind stabilit definitiv adevărul, iar afirmațiile lui Petre Țuțea pe acest subiect fiind lipsite de orice valoare!
Apărător al minciunilor oficiale care asigură corectitudinea politică, de la care Andrei Pleșu instinctiv nu se abate! Instinctul lingușitorului, al omului fără rușine, fără nimic sfînt, amușinând fără odihnă oportunități de pricopseală! A refuzat continuarea în Dilema a unui dialog despre „crimele” legionare, nu l-a interesat dreptul la expresie pe care îl are dintotdeauna și altera pars. Atitudine tipic bolșevică, ca să nu zic ilegalistă!…
L-am menajat până acum pe Andrei Pleșu! Dar nu credeam că se va coborî până la înscrierea sa în gașca nemernicilor care îl susțin pe numitul Johanis! Cum de ți-a trecut prin pleșuvul cap să-l pui pe infractorul Johanis pe lista alogenilor care au făcut mari servici României?! Un omagiu mai înalt nu i se putea imagina hăndrălăului! Cu ce te-au plătit, nesătulule? Ce favoruri noi vânezi?!
Rămâne cum spuneam ieri: Andrei Pleșu este singurul publicist, lider de opinie etc, doctor honoris causa a nenumărate universități, favoritul televiziunilor etc., care a avut opinii favorabile despre toți cei cinci președinți ai României pe care i-a prins în funcție! La tus cinci și-a oferit acordul admirativ, plin de grație intelectuală, academică, în văzul și auzul și disprețul a tot natul!
Performanța sa în materie de lingușeală se pare că este fără egal, fără pereche în peisajul scabros al publicisticii noastre. Cu ultima ieșire în public și-a depășit limitele ticăloșiei. Să-i cânți osanale unui prostănac penal rău la suflet nu credeam că i se poate întâmpla unui ins cât de cât de profesie înțeleptul urbei! Elanul său lingușitor e nestăvilit de spiritul critic al vârstei! Nu se simte acumularea anilor! Nevoia de a-și mărturisi obediența este neadormită, ține de exercițiul respirației, aparține naturii sale intime, nu are niciun merit și nici nu i se poate ceva reproșa, dacă îl prețăluiești cu oareșicâtă înțelegere! Majoritatea ticăloșilor se nasc să fie ceea ce ajung! Nu merită să-i iei de ureche, ci doar să-i compătimești, să-i căinezi! Natura își spune cuvîntul! Gena! Năravul din fire!…
Rebuturi! Handicapați la caracter! Născuți fără! Și nici acasă n-au avut de unde învăța! De la cine! Orfani!… Ce pretenții să avem, în definitiv!?
Ion Coja
PS Repet întrebrea: poate fi consultată lista membrilor ilegaliști ai PCR?
Mută sănătate Domnule Profesor Ion Coja ! Mulțumesc lui Dumnezeu că existați și că îi apărați pe români. Am avut o discuție cu un coleg de facultate, evreu de cultură românească trăitor în SUA, discuție pe tema relațiilor dintre români și evrei. Când i-am spus că vă urmăresc și vă apreciez postările D-voastră, a cam fost surprins. I-am replicat că sunteți una dintre persoanele de prestigiu din cultura română care cunoaște cel mai bine acest domeniu, mai cu seamă că ați fost asistentul Profesorului Alexandru Graur și că o persoană reprezentativă a culturii române, trebuie să îi apere pe români de toate neadevărurile pe tema relațiilor dintre români și evrei. I-am spus că indivizi de tipul lui Florian și alții, sunt cei care „bagă bățul în gard”.