Țara mea. Țara mea?

2 februarie 2015, 09:24

.
> Ştiu.
> Ţara „ta“ e ţara naşterii şi a destinului tău,
> ţara istoriei tale, ţara limbii în care vorbeşti şi
> scrii, ţara culturii tale şi a co-naţionalilor tăi. Dar
> este – sau ar trebui să fie – şi ţara prezentului tău,
> ţara în care îţi trăieşti zilele, în care îţi alegi
> conducătorii, în care ai drepturi şi obligaţii
> cetăţeneşti. Ţara, în sfîrşit, care te protejează,
> în care ai încredere şi pe care o asumi ca pe o marcă
> identitară de
> neocolit.
> De la o vreme însă, toate aceste
> subînţelesuri au intrat în derivă. Trăiesc într-un
> loc pe care nu-l mai pot resimţi ca fiind „al meu”.
> Ceea ce se petrece în instituţiile fundamentale ale
> ţării, ceea ce văd pe toate canalele de televiziune, ceea
> ce aflu din ziare, toate mă fac să cred că ţara
> mea nu mai are mare legătură cu mine. E ţara altora: a
> unei reţele de indivizi care au ajuns la vîrf prin
> grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă.
> Faţă de ţara „lor” mă simt nu numai străin, ci pur
> şi simplu ameninţat. Sunt şocat cînd le văd
> portretele, cînd îi aud vorbind şi cînd mă gîndesc că
> ei îmi hotărăsc viaţa. Singura consolare, singura
> speranţă e că încă sunt informat asupra
> malversaţiunilor lor şi că încă se încearcă
> stăvilirea juridică a nesăţioasei lor
> ”eficienţe”.
> Mi
> se va spune că ilegalităţi şi tîlhari există peste
> tot. Cu siguranţă. Dar să ne uităm puţin în jur.
> „Dozajul”, tupeul, identificarea cu „puterea” şi
> anvergura trans-partinică a „caracatiţei” autohtone nu
> se pot compara cu nimic din geografia contemporană a
> civilizaţiei. Se fură lacom, se fură obraznic, se fură
> iresponsabil, pînă la pierderea instinctului de
> conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili,
> nemuritori. Dacă
> sunt prinşi, se declară victimele unor manevre politice.
> Încearcă, eventual, să scape, turnîndu-se între
> ei.
> Pînă la urmă, diferenţele dintre făptaşi şi
> instituţiile menite să-i pedepsească se tulbură. Şefa
> DIICOT (adică a organizaţiei care se ocupă de
> criminalitatea organizată) se transformă din acuzator în
> acuzat, şefi de poliţie sunt arestaţi pentru afaceri
> dubioase, „mascaţi” sunt luaţi pe sus de alţi
> mascaţi, la ANAF (adică acolo unde se controlează
> rigoarea fiscală a cetăţeanului) se fac percheziţii
> pentru depistarea unor fraude fiscale, preşedintele
> Autorităţii pentru Supraveghere Financiară e arestat
> pentru corupţie, preşedinţi şi membri ai consiliilor
> judeţene din toată ţara şi din toate partidele sunt
> anchetaţi şi reţinuţi pentru tot soiul de golănii, la
> grămadă cu primari, parlamentari, miniştri, membri
> proeminenţi ai diverselor partide politice.
>
> Primul
> ministru fură titluri academice şi minte vesel şi
> suveran, fostul preşedinte dansează electoral cu şefi de
> clan din lumea interlopă, capii serviciilor secrete sunt
> denunţaţi pentru trafic de bani şi influenţă,
> vice-prim-ministrul e în cercetări pentru fraudă
> electorală. Peste tot, dai peste soţi, soţii, fini,
> naşi, cumnaţi, amici, veri, progenituri, mercenari şi
> pile. Reţele de distribuţie a unor medicamente vitale
> distribuie apă chioară în loc de citostatice, prin
> spitale mor oameni cu zile, milioane de români preferă să
> muncească în afara ţării, gazetari dedicaţi, pînă mai
> ieri, cîte unui patron solvabil, schimbă brusc macazul şi
> se mută la „ăilalţi”, Biserica, prin unii
> reprezentanţi ai ei, face propagandă electorală, critici
> literari obosiţi devin, peste noapte, „analişti
> politici”, publicişti încă nealcătuiţi explică,
> seară de seară, poporului cum e cu dreptatea şi
> adevărul, inşi fără meserie şi fără nicio ispravă
> în spate sunt abonaţi pe termen nelimitat, ca
> „experţi”, la dezbateri televizate mono-maniacale.
> Emisiunile de divertisment sunt un fel de bordeluri de
> mahala, vieţile private ale unor semi-anonimi devin
> „breaking news”, jumătate din adolescenţii ţării (ne
> spun statisticile) sunt analfabeţi! Ţara mea? Ţara
> „noastră”? Nu seamănă toate astea mai curînd a
> „condamnare pe viaţă”?
> Nu riscăm să aflăm că „a fi român” a devenit
> sinonim cu „a fi prins” într-o capcană fără ieşire,
> ca o insectă fragilă în ghearele unui prădător
> dement?
>
> Cine e de vină? Răspunsul e pe
> buzele tuturor: clasa politică. Partidele sunt simple
> trambuline pentru afaceri, promovările interne se fac pe
> bază de relaţii şi interese, competenţa şi
> onestitatea au încetat de mult să mai fie criterii
> credibile. Dar asta se întîmplă şi pentru că pe
> scena publică a apărut un nou tip uman: avem, în
> sfîrşit, „omul nou”, pentru care sensul vieţii este
> achiziţia, consumul, parada. Confundă – ar fi spus Petre
> Ţuţea – idealurile cu scopurile. A dori să ai o casă,
> o maşină şi o poziţie profesională onorabilă e normal.
> Toate sunt „scopuri” plauzibile. Dar a le lua drept
> idealuri, a crede că rostul tau pe lume e să-ţi
> multiplici, la infinit, averea, să faci baie în Dubai, să
> ai colecţie de ceasuri scumpe şi poşetuţe de firmă e a
> avea conturul mintal şi sufletesc al unui cocălar…Or
> tocmai asemenea oameni au ajuns „să facă jocurile”.
> Trăim sub ocupaţia unor ţoape! Şi, ceea ce e mai grav,
> nu prea ne pasă. Ne uităm la catastrofă ca la un
> spectacol. Bombănim, votăm năuc, ne certăm între
> noi.
> Tu vorbeşti? – vor zice o
> mulţime de forumişti care mă iubesc… Tu nu bombăni de
> pe margine? De ce nu te implici? Sau, mai rău: tu ce mare
> brînză ai făcut cînd erai „la butoane”. Răspunsul
> meu e simplu: m-am implicat destul (cu rezultatul că am
> fost socotit ”profitorul” tuturor regimurilor) şi am
> făcut ce m-am priceput şi ce am putut. N-am făcut,
> totuşi, nefăcute. Dar apropo de vină: una dintre cauzele
> dezastrului e că băgătorii de seamă şi cei care se
> implică îşi dau, reciproc, capete în gură şi cred că,
> astfel, îşi fac datoria faţă de ţară. Am mai
> spus-o: pentru mulţi români, vina e, întotdeauna, vina
> celorlalţi. A altuia. Adică a
> nimănui.

ANDREI PLEȘU
>
> http://adevarul.ro/news/societate/Tara-mea-Tara-meae-1_54cf25a0448e03c0fd32b24f/index.html
>