Da, a fost de mirare lucru că un intelectual ca Andrei Pleșu s-a înghesuit să prindă un loc printre cei ce aveau acces nelimitat la arhivele Securității. Sordidele arhive ale suferinței românești. Întrebare legitimă: care a fost interesul lui Pleșu?

Explicația era simplă: în arhivele Securității se aflau dosarele care îl priveau pe Andrei Pleșu și persoane din familia sa. O astfel de persoană a fost și tatăl său, chirurg la spitalul din Tulcea, spital în care o vreme a funcționat ca medic și fratele meu Aurel Coja. Când fratele meu a cerut să-și vadă dosarul de la Securitate, a găsit acolo și câteva turnătorii făcute din ce se întâmpla în viața spitalului, unde Aurel Coja se remarca deseori prin diverse „ieșiri” neprincipiale, rebele. Cine dintre medicii de la Tulcea putea fi informatorul Securității? Dată fiind insistența lui Pleșu de a cotrobăi prin dosarele Securității, cea mai plauzibilă ipoteză este că notele informative date despre Aurel Coja au provenit de la medicul Pleșu, tatăl lui Andrei Pleșu. Când i-am spus fratelui meu de această ipoteză, a respins-o, pe motiv că s-a aflat într-o bună relație cu medicul Pleșu! Fratele meu a fost mult mai naiv decât mine și mult mai credul! A avut un cult pentru prietenie.

Și pe linie maternă Andrei Pleșu are motive să păstreze cea mai mare discreție: din spusele unui inginer, Constantin, din Tulcea, prieten bun cu fratele meu, mama lui Andrei Pleșu a fost beneficiara unor privilegii asigurate de statutul dînsei de „membru al PCR cu stadiu în ilegalitate”! Această informație inginerul Constantin o avea din actele de partid la care a avut acces ca secretar PCR, în activul PCR din Tulcea. Se poate verifica. Inclusiv naționalitatea persoanei, importantă și ea când este vorba de un lider ca Andrei Pleșu.

O informație despre care nu mai știu cum a ajuns la mine, mi se pare că de la Florin Pucă, ceea ce ar fi totuși de mirare: prin anii 1950, în Crimeea, la Artek, se organizau tabere internaționale pe pionieri, la care ajungeau și delegații de pionieri români. Selecționați după criterii de origine „sănătoasă” în primul rând. Într-o astfel de vacanță a fost și junele Andrei Pleșu cu care eu sunt leat. Repet: nu mai știu de unde am primit această informație, înainte de 1990…

Am și o amintire personală și tare neplăcută cu numitul Andrei Pleșu. La „Dilema” al cărei director era, îl avea ca secretar de redacție pe Zigu Ornea, vecinul meu de scară a blocului nr 8. M-am prezentat la acesta cu o recenzie critică la cartea sa despre Mișcare legionară, carte ce tocmai fusese publicată cerându-i s-o publice în Dilema. Ceea ce s-a și întâmplat, reacția lui Zigu Ornea fiind corectă, așa cum mă și așteptasem. Recenzia mea a stârnit reacții de protest, afirmația mea că nu prea există texte doctrinare legionare anti-semite fiind taxată ca aberantă de Lya Benjamin, bunăoară. Eu făcusem observația că Zigu Ornea nu reușea în 400 de pagini să dea niciun citat din literatura legionară anti-semită. Insistam să le aducă în discuția publică. Am scris o replică în acest sens și i-am dat-o spre publicare lui Zigu Ornea.
Și acum urmează măgăria lui Pleșu: nu i-a permis lui Zigu Ornea să publice replica mea, în schimb a făcu el un răspuns la replica mea! Un gest aberant ca practică publicistică, lipsit de orice respect pentru deontologia profesiei de gazetar. L-am comentat într-un text publicat de Adrian Păunescu. O să-l caut să văd pe unde o mai fi și-l voi pune pe site.

În rest, Andrei Pleșu rămâne cum l-au catalogat toți cei în cunoștință de subiect: science sans conscience... Mai pe românește, brânză bună în burduf de câine…

 

Ion Coja