Amintiri octogenare, așa se intitulează manuscrisul din care publică fragmentul de mai jos. Autorul este un legionar aromân, Spiru Zechiu. Vom reveni cu amănunte privind persoana autorului. De o valoare deosbită sunt consemnările pe care le face autorul referitoare la Corneliu Zelea Codreanu…

I.C.

*

*

“Cuibul adunat este o biserica. Intrand in cuib te dezbraci de toate chestiunile marunte si inchini o ora gandurile tale curate Patriei Legionare” spunea Corneliu Codreanu.

Dumbraveni 1935. Se infiinteaza prima Fratie de Cruce   -F.D.C.- a carei sefie a fost incredintata lui Stilu Tefa, consateanul si colegul meu de clasa, care tocmai se transferase de la liceul “Durostor”. Din acest cuib au facut parte : Papamihali Gh., Barsan Vasile, Teohari Mihadas, Popovici Ion, Popa Florian, Stroe Petre si autorul acestor amintiri ramase pentru a marturisi urmasilor frumusetea bucuriilor si a suferintelor -pentru ca si suferintele isi au frumusetea lor cand le porti pentru binele Tarii si a idealurilor pe care ti le-ai fixat si in care crezi. Sedintele se tineau dupa un anumit grafic, iar cotizatiile lunar. Recrutarea in FDC se facea dupa anumite criterii care tineau de : invatatura, moralitate, seriozitate, cinste, conduita, spirit de sacrificiu. Dupa o perioada in care se verificau toate aceste conditii si altele, tanarul depunea juramantul.

Noi, cei din liceu, am depus juramantul intr-o zi din octombrie. Palisera pomii, din livezi si artarii de pe alei si liziere.

Porniseram din scoala, spre seara, in taina pe un drum pe care-l mai parcursesem. Am marsaluit o vreme, dupa care ne-am abatut din drum intrand in padurea de stejar ce se intindea intre Sighisoara si Dumbraveni. Ne-am oprit intr-o poiana strajuita concentric de stejari svelti si inalti, care lasau deasupra capetelor noastre, ca o cupola, un petic de cer senin si inca luminos. Am incins focul. Aici, in fata unui legionar imbracat in camasa verde cu diagonala, tanar inalt, cu voce sobra dar calda, am depus juramantul. Deveniseram “Frati de Cruce” si pe umerii nostri cadeau de acum obligatii si mai mari la invatatura, disciplina, conduita, credinta. . .

Desi in Dumbraveni exista o organizatie legionara, nici un profesor nu era incadrat in ea. Cativa simpatizanti : prof. de Istorie, Leonte Opris, prof. de Romana, Dumitru Scurtu si Domnariu Ion. Ultimul mai cocheta cu prof. Cuza -cuzistii.

Intr-una din zile apare politia la cancelarie. Zarva printre noi. Am aflat de la profesorul Leonte Opris, care ma simpatiza pentru ca infiintasem Asociatia Timoceano-Macedoneana -STIMA -cuvant cu care ne salutam noi, membrii, la intalniri sau in trecere unul pe langa altul pe coridor sau in curte. Profesorul ma cheama si, putin agitat, imi spune pe un ton parintesc :

-“Ia vezi, si vorbeste repede cu colegii tai -ii stii care- si ascundeti draciile alea de carti ale voastre. Politia e in cancelarie si purtam discutii cu ea referitor la niste curente din liceu care iau amploare. Urmeaza sa se faca perchezitie in clase si la internat.”, incheie in graba profesorul. Internatul era in curtea liceului, aproape.

In cateva clipe totul era bine pus la punct si gata de perchezitie. Am ascuns materialele socotite subversive, unde nu banuia nimeni ca ar putea fi gasite, iar altele, tot in graba, la niste colegi unguri, Sompetery, Kurt Ludovic si altii in care aveam si noi si organele de politie incredere. Noi, pentru ca ii cunosteam si eram siguri ca nu ne tradeaza, iar politia pentru ca nu puteau sa-i banuiasca de politica nationalista romaneasca. Asa s-a si intamplat : perchezitia ne-a vizat pe noi, cei strict implicati si alti romani care aveau legatura cu noi, iar pe maghiari i-au ocolit.

  1. La sfarsit de an scolar, in tara evenimente politice neinsemnate. La guvernare liberalul Gh. (Guta) Tatarascu, omul politic fara coloana vertebrala, care a pactizat cu oricine i-a intins mana sau si-a intins-o oricui, indiferent de consecinte. A oferit-o si comunistilor dupa 1945, tarand dupa sine si o aripa din PNL. A intrat, alaturi de Anton Alexandrescu, lider fractionist din partidul socialist traditional, condus de Titel Petrescu, in guvernul format de comunisti, care le-au oferit posturi neinsemnate pentru a da culoare, celui ce s-a numit “guvern de larga concentrare democratica” si satisfactie naivilor democrati occidentali. L-au tinut “la san” pana cand noii democrati de tip comunist, asigurandu-si puterea, l-au “expediat” in celulele de la Sighet, alaturi de fostii colegi de partid pe care-i tradase.

Unii au sustinut ca cele doua fractiuni politice au intrat in coalitia guvernamentala pentru a pastra un echilibru in politica si in deciziile executivului. Ca a fost sau nu asa, nu se stie. Istoria a consemnat altceva.

Pentru prima oara organizatiile FDC din tara au primit invitatia de a-si trimite cati mai multi membri in Tabara de Munca de la Carmen Sylva (Eforie de astazi) -in luna iulie. Primisem toate detaliile, cum, cand si pe unde vom ajunge la destinatie fara sa fim stingheriti sau sa stingherim cumva oficialitatile. Seful Fratiilor pe tara era atunci badia Gh. Istrate, care avea sa impartaseasca aceeasi soarta cu alti camarazi in noaptea macelului din 21-22 septembrie 1939, din ordinul lui Carol II.

Din sat de la noi am fost nominalizati : Gaci Nic.(Coli) care urma cursurile liceului din Odorhei “Stefan O. Iosif” si subsemnatul. Intr-o dupa-amiaza torida, cu rucsacurile in spate, am trecut prin satul Regina Maria -sat nou, zidit din temelii de aromani in apropiere de Silistra- pe la colegul nostru Tefa Stilu, seful FDC-ului din liceul “Timotei Cipariu”. Am innoptat la el. A doua zi in zori ne-am imbarcat pe vas cu destinatia Calarasi. De aici la Ciulnita. Apoi prin Cernavoda si Medgidia la Constanta. Ni se spusese ca la aceasta tabara si capetenii legionare in frunte cu Capitanul. La micul nostru grup aderase si Reli (Aurel) Ciufecu si Chiciu (Hristu) Nastu din comuna Aidemir, mai mici ca noi, incadrati “fratiori de cruce”. Eram 5. In tren insa, ne-am marit efectivul cu FDC-isti de la liceul din Silistra. Am ocupat un compartiment, noi toti elevi de liceu, mandri ca participam la o tabara unde vom pune si noi crezul nostru la temelia tarii spre renasterea ei.

In ranita fiecaruia, in afara de merinde, luasem si camasa verde, simbolul implinirii unui legionar. Am aflat mai tarziu la intoarcere cum a fost vazuta plecarea noastra cu tenta politica. Mama lui Coli Gaci a venit intr-un suflet, agitata la noi acasa.

-“Caterina, cate igli dadesi cameasa veardi al Spiru s-o poarta tu ranita Coli a meu ?(De ce ai dat camasa verde a lui Spiru, lui Coli al meu?)

-“Stai, soro, putan ! Stai !” Si dupa un timp, dumirita de aranjamentele noastre, raspunde : “Nu-i tiva ca si cameasa al Coli a tau iasti tu ranita al Piru a meu”, si a inceput sarmana mama sa zambeasca, gandindu-se la sotiile noastre. Cand insa a auzit tata, care tocmai intrase in casa, s-a cam zburlit la ele.

-“Aha ! Mai si zambiti aici la taifas. Bineee ! Auziti voi, muieri, ma intalnesc cu ei pe camp, eram cu oile, si dupa ce      le-am urat drum bun la tabara -ce stiam eu ce-i tabara ?- le-am dat si cate 20 de lei. Asa ? Bineee, Pirule, bineee, Coli ! O sa vedeti voi ! camasa verde, da?”

Saracu’ tata, la intoarcere noi n-am mai vazut nimic ! Dimpotriva, m-a si imbratisat si-a zis : “au iesit si copiii astia cuminti si buni la o manifestare de amploare unde s-au intalnit, si au vazut oameni mari cu care au lucrat alaturi.”

La Ciulnita, pe peron -agitatie ! Lume multa, imbracata lejer, astepta nerabdatoare, cu urechile ciulite sa apara naravasul. Si de-odata, un suier prelung, fum alb-cenusiu serpuind peste vagoane, pierzandu-se apoi in campia in care au incremenit pentru totdeauna ciulinii Baraganului. Unele vagoane de clasa III-a  erau arhipline cu tineri ce isi impletisera aceleasi visuri ca si noi.  La ferestre, disciplinati, ne invitau in compartimentele lor sa ne cunoastem. Aveam aceleasi ganduri, idealuri… si am urcat.

Dupa cateva ore de mers, -pe care nu le-am simtit-, am ajuns in gara din Constanta, infipta in inima ei si la o aruncatura de bat de Pontul Euxin.

Un tanar svelt, -cu o voce sonora, imperioasa-, ne-a anuntat sa ne prezentam la capatul peronului, la un camarad imbracat in camasa verde, care va face apelul si ne va indruma sa ne grupeze intr-un loc anume.

In gara Constanta -lunga, scunda si cenusie- ceasul arata ora 15.

La ora 16, ordonat incolonati pe judete, am pornit pe soseaua Mangaliei, pe langa abatorul care mai dainuie si azi, apoi am coborat in coloana pe malul marii, intr-o vaioaga linistita, fara tipenie de om. Majoritatea vedeau pentru prima oara marea. Se cunosteau, caci isi pironeau ochii pe panza apei incremenite de un albastru neverosimil.

-“Cei care n-au facut cunostinta pana acum cu marea pot intra doar aici la mal sa-si ude fluierele picioarelor. Nu se dezbraca nimeni. Dupa care ne vom retrage la locurile noastre. Vom innopta aici. Odihniti-va, pentru ca in zori vom porni in mars spre tabara. Si nu este aproape. Noapte buna !” ne-a spus pe scurt un tanar care s-a prezentat : “sunt studentul . . . de la facultatea de medicina din Bucuresti”. Numele nu l-am retinut. Dar sigur, apare pe undeva in cataloagele unor camarazi in care raspunde :    “Prezent !”

Si dupa ce majoritatea a calcat limpezimea apei de la mal, inviorandu-se dupa atata drum, s-a dat stingerea. Cobora noaptea instelata, peste frumusetea gandurilor si visului nostru. Eram cu tamplele langa marea care a ingropat  aici -se pare- pentru totdeauna lana de aur a Argonautilor legendari.

A doua zi, 400 de elevi FDC-isti, dupa un program scurt, la aceeasi comanda, ne-am incolonat in ordinea alfabetica a judetelor, cu directia Carmen Sylva. Trecand prin cele doua Eforii de astazi, in mars, am cantat in cadenta tinereasca “Stefan Voda al Moldovei” si “Urla dusmanii-n carare”. La stanga si dreapta noastra, pe trotuare, se oprea lumea uimita de aceasta aparitie in premiera pe strazile linistite ale statiunii dobrogene. Unii ne admirau, fluturau batiste, aplaudandu-ne ; altii isi puneau mana la gura uimiti, intrebatori poate, spunandu-si : “Cum de    le-au permis parintii acestor copii sa apara in aceasta     uniforma ?”. “Ce vor ?” -“Binele tarii” le va fi raspuns cineva care stia ce vor copiii.

Pana la destinatie am facut trei halte, cu inviorari si noi cunostinte.

La ora 16 intram in tabara. S-a repartizat spatiul de cazare sub cerul liber pentru fiecare judet. Totul in ordine – asa cum am fost invatati. Intram in viata tarii, participam la ea cu elanul anilor nostri.

Seara, emotii mari. Sosise Capitanul si toata suflarea s-a incolonat intr-o anumita ordine : in frunte, Senatul Legiunii, apoi cetatuile de fete si femei, iar noi incheiam plutonul.

Nu retin cine a fost in seara aceea, memorabila pentru mine, ofiter de serviciu, care a dat raportul Capitanului. Retin raspunsul scurt, cu vocea ce m-a urmarit timp indelungat : “Buna seara, legionari !” si apoi la unison raspunsul tuturor: “Traiasca Legiunea si Capitanul !”.

-“Capitane, 500 de FDC-isti au sosit astazi din toata tara in tabara” a fost raportul badiei Gh. Istrate, seful F.D.C.-ului pe tara.

-“De maine vor intra in programul taberei.”, a incheiat Seful Legiunii.

A doua zi ne-am incadrat in program. Desteptarea la ora 6. Dupa programul normal al diminetii, primeam cate un bot de mamaliga cu branza. La ora 8 urcam dealul, in terenul generalului Cantacuzino-Granicerul -seful onorific al Miscarii-  la cules de spice de grau. Era lupta impotriva risipei, care se desfasura in cantece pe grupele stabilite la intrarea pe miriste.

Intre orele 10,30 – 11, ordinul de serviciu: “Toata lumea in mare !. Cine nu stie sa inoate, sa invete sa bata mai intai apa de la mal. Nu avem nevoie de inecati. Catalogul trebuie sa fie acelasi ca la sosire !”.

Am observat de cateva ori, atunci cand se canta “Urla dusmanii-n carare” si se ajungea la versurile :

-“Tinde spada, Capitane,

inimi de viteji asteapta

sa porneasca milioane

pentru lupta ta cea dreapta”

Capitanul se oprea din cantec si isi arunca privirile in zari -zarile viitorului -.

Despre el nu puteam spune atunci, la varsta aceea, decat ca era un barbat inalt, cu trasaturi distincte si frumusete clasica, ochi verzi, parul ondulat si o tinuta impecabila.

Aveam sa citesc mai tarziu in “Glasul stramosesc”, ce aparea la Sibiu, nr. 10, anul VI, din 25 dec.1940, daca nu ma insel, sub condeiul lui Emil Cioran:

“Inainte de Corneliu Codreanu Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant n-aveau nici un continent decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina…

“Cu Corneliu Codreanu am avut cateva convorbiri. Prezenta lui era tulburatoare si n-am plecat niciodata de la el fara sa simt un suflu iremediabil de rascruce Capitanul a dat romanului un rost… Dupa moartea lui ne-am simtit fiecare mai singur, dar peste singuratatea noastra se ridica singuratatea Romaniei. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii.”

 

Dupa amiaza -masa de pranz, o masa modesta- intre orele 16 si 18 se facea educatie pe cuiburi. Sefii de cuib erau instruiti de badia Istrate. Obiectivul taberei -in afara celui educativ- era sa construim un drum pietruit, care incepea de la marginea plajei, serpuia pe deal si apoi cobora pana se unea cu drumul principal ce ducea spre nord, la Carmen Sylva. Era un drum de care cei din partile locului aveau absoluta nevoie, pentru ca facea legatura intre mare si soseaua principala Mangalia-Constanta.

Pe plaja, tabara a deschis un bufet amenajat special pentru turistii sositi de pretutindeni. De aici puteam sa cumparam si noi cate o limonada sau biscuiti, fructe. Dupa, doar doua-trei zile de cand am deschis bufetul, am avut un aflux de turisti la care nu ne asteptam, pentru ca produsele noastre se vindeau la preturile de productie, iar serviciile –toate- le faceam noi, prin rotatie.

Decontarea sumelor din vanzare se facea seara la cantina. Am asistat si la un “accident” neplacut cu un FDC-ist, cred ca nu m-as insela daca as spune ca il chema Sasa Bogdanovici, din Chisinau, in varsta de 15-16 ani. Din documentele de la decontare reiesea o lipsa de 20 de lei. Era neglijenta sau altceva ?  Fapta a fost adusa la cunostinta Capitanului, care a ordonat ofiterului de serviciu -in in ziua respectiva era Nicoleta Nicolescu- avocat, legionara de elita in Miscare :

-“Nicoleta, pedeapsa pentru cel care a comis lipsa-indiferent daca e neglijenta sau… altceva. Cine fura azi 20 de lei, maine va fura milioane. Iar sefului FDC i se va lua comanda timp de trei zile.”

Nicoleta Nicolescu -in timpul lui Armand Calinescu a fost anchetata, maltratata,  (pentru ca nu-si divulga camarazii) si aruncata de vie si arsa in crematoriu.

Un alt fapt iesit din comun in tabara s-a consumat pe plaja. Perimetrul taberei noastre era delimitat ca spatiu si aici intrau: corturile, cantina, bufetul si alte obiective marunte. Intr-una din zile, dupa cateva ore de munca, Capitanul a    ordonat:

-“Toata lumea in mare!”

Tineretea a coborat de pe deal, furtunos spre mare, in chiote de bucurie. Numai ca, un domn in costum de baie, prezentabil, intrat in zona noastra, a ridicat mainile in sus, iritat pana la culme, si a tipat:

-“Oho ! hoardelor ! ce navaliti asa ca niste barbari!”

Capitanul, care era in apropiere, s-a oprit din mers si ordona:

-“Domnul acesta merita doua palme. Sa le primeasca!” In preajma era Tefa Stilu care a si executat comanda.

-“Cine esti dumneata care dai asemenea ordin?”, intreaba tafnos cetateanul.

-“Eu sunt Corneliu Codreanu”, i-a raspuns scurt Capitanul.

-“Domnule Codreanu, sunt colonel in armata romana      si…”

-“Domnule colonel, va cer iertare, aici pe plaja nu avem grade pe umeri ca sa ne cunoastem, dar dvs. nu aveti voie sa jigniti o tabara intreaga de tineri cu flacari in piept. Si nu uitati ca sunteti in perimetrul nostru.”

Doua doamne, care asistasera la aceasta disputa, ne spuneau, parca satisfacute de felul cum a decurs dialogul intre Capitan si colonel:

-“Bine i-a facut seful dvs. acestui colonel increzut. De cand si-a instalat cortul langa noi, nu ne da pace. Mereu ne tachineaza…”

Si dupa ce am ascultat oful doamnelor, am dat fuga in marea calda, stravezie si curata, sa ne lepadam de praful miristei,  adevarata raie, in timp ce Capitanul si colonelul mai discutau.

A doua zi am aflat ca ofiterul isi ceruse scuze pentru iesirea necontrolata. Ba, in final, a avut aprecieri favorabile taberei.

In fiecare seara avea loc analiza activitatii zilei, dupa care se discutau diferite probleme legate de viata noastra, de viata tarii. Asa, de pilda, intr-una din seri s-a dezbatut rolul femeii in societatea romaneasca sau in general in lume.

-“Capitane, cum vedeti femeia romanca?”, l-a intrebat Nicoleta.

-“De ea sunt legate multe si complexe probleme. In primul rand femeia noastra trebuie sa aduca multi copii in aceasta tara amarata. Si atunci va fi o eroina. Iar comportamentul nostru fata de femeia noastra? Ganditi-va la senatorii romani, care lasau femeile sa treaca primele pe trotuar, indiferent cine erau. Dar cel mai mare respect il avem pentru femeile insarcinate. Si daca pornim de la respect, ne intrerbam de ce? Sa nu uitam ca femeia este patrunsa de o dragoste profunda, are sensibilitate si simt al anticipatiei deosebit. Are meniri   complexe: mama, gospodina, educatoare si, mai nou, un rol in viata sociala a Tarii.”

Alteori se analizau personalitatile politice ale vremii si rolul omului politic in viata Tarii. Am dedus din aceste discutii ca avea consideratie deosebita pentru Iuliu Maniu si George Bratianu, cu care de fapt avea sa faca pact de intelegere la alegerile din 1937. Despre A.C.Cuza, profesor si presedinte de partid ne-a sintetizat: “Este un bec care lumineaza, dar nu incalzeste…”. Am mai remarcat in multe discutii si ocazii, o  intuitie si anticipatie extraordinara. Stia sa localizeze fenomenul acolo unde ii era locul. Ne-a vorbit in principal despre cavalerism, cinste, ordine, caracter sau tradare. Ei bine, cand venea vorba despre tradare isi schimba fizionomia, devenea autoritar cu nuanta severa. L-a afectat tradarea lui Stelescu, care ajunsese cel mai tanar deputat in parlamentul Romaniei, din partea Miscarii. Tanar inteligent, bun orator, a incercat sa-l asasineze pe Capitan, cel care il propusese pe listele eligibile.

Am fost martor la un eveniment care a zguduit tabara. Era 17 iulie 1936. La orele 5 dimineata ne-am pomenit cu Spiru Popescu, fiul preotului aroman din Frasari. Era transfigurat, fata crispata, ochii rosii.

-“S-a intamplat ceva pe acasa, de vii asa cu noaptea in cap in tabara?”, l-am intrebat eu si Tefa, speriati.

-“Aveti rabdare si veti afla. Nu-i vorba de acasa.”, ne-a raspuns enigmatic, dupa care a intrat in cortul Capitanului.

Desteptarea si programul de dimineata, normal. La ora 7 s-a ordonat adunarea taberei. Intr-o tacere profunda ne-a vorbit, abatut, Capitanul.

-“Azi noapte caraulele noastre nu si-au facut pe deplin datoria. Persoane straine de noi au dat tarcoale taberei, dar n-au avut curajul sa intre in perimetrul nostru. Nu stim -dar trebuie sa aflam- cine au fost incursionistii.”,  si continua :

-“Mi s-a adus vestea, acum trei ore, ca ieri la pranz Stelescu a fost impuscat de catre 10 camarazi pentru tradare. In asemenea imprejurari, domnul profesor A.C.Cuza ar fi spus : ”Nu aprob, nu dezaprob, ci constat.”. Eu, camarazi, aprob si-mi iau raspunderea faptelor. Sunteti liberi !”.

Atunci m-am lamurit ca cel care adusese vestea era Spiru Popescu, iar necunoscutii calari care au dat tarcoale taberei erau jandarmii care au vrut sa-l aresteze pe Capitan, dar n-au indraznit. Mult timp m-am gandit la acea dimineata si m-am intrebat daca a stiut sau nu Capitanul despre acest asasinat, daca l-a ordonat sau nu. Din datele de mai tarziu, de la procesele care au urmat si in care autoritatile au incercat sa-l implice si in acest caz, am dedus ca nu a stiut. L-am vazut cateva zile ingandurat si trist.

In grupul celor 10 legionari care au participat la asasinarea lui Stelescu facea parte si Caratanase a carei mama era cea care dirija bucataria taberei. Nu pot descrie momentul in care i s-a adus la cunostinta ca fiul ei…

De atunci masa ni se parea amara, precum sufletul ei. Exista la chioscul nostru de ziare si o brosura intitulata “Mateo Falcone”. O schita tradusa din limba spaniola. Ne-a   recomandat-o Capitanul, si era vorba de un fapt care se petrecea in timpul razboiului civil din Spania, 1936-1939. Era vorba despre tradare.

Politia republicana –comunista- urmarea un revolutionar falangist care, fugarit, a intrat intr-o curte unde gaseste un copil de 12 ani, caruia ii cere sa-l ascunda. Si l-a ascuns intr-o capita de fan. Peste putin timp a aparut politia in curte.

-“N-ai vazut un fugar trecand pe aici?”, au intrebat jandarmii.

-“Nu, nu. N-am vazut.”, s-a balbait copilul. Ofiterul a sesizat si pleaca. Dupa un timp se intoarce cu doua pungi cu bomboane.

-“Hai, spune, ca tu stii unde s-a ascuns hotul.”. Cu ochii la bomboane, copilul le arata capita de fan. Tocmai atunci soseste si tatal lui Sergio, care aude cuvintele spuse cu ura ale fugarului scos din ascunzis: “blestemat sa fii, tu, fiu de tradator”.

Tatal, dupa ce afla ce si cum s-a intamplat, le-a spus             jandarmilor :

-“Lasati-mi copilul. Voi l-ati determinat sa tradeze si eu sunt acela care trebuie  sa-l pedepsesc. Voi pedepsiti-l pe fugar, daca v-a facut rau. Dar mie copilul mi-a facut.  Si nu pot suporta tradarea, comisa chiar si de un copil.”. Si l-a pedepsit exemplar !

Am inteles si eu si toti cei care am citit ca aceasta schita recomandata de Capitan facea aluzie la tradarea lui Stelescu.

-“In orice imprejurare ajutati omul la nevoie. Nu tineti seama cine este, ce gandeste. Dusman sa-ti fie.”, ne-a spus intr-o seara Capitanul.

Legat de aceasta recomandare ne-a povestit o intamplare din viata sa: “Eram in Vaslui cu barca pe rau. Incepuse o ploaie ce intunecase tot orizontul. Am auzit in apropiere pe cineva care cerea ajutor. Intr-o clipa am ajuns la strigatele disperate. Am intrat in apa, l-am luat in brate si l-am dus pe mal. Tremurand ca varga, a ingaimat: “Va multumesc, domnule. Ma numesc Lotzi Leibovici”. Era un tanar evreu din Vaslui. “Tinere, am facut o fapta crestineasca. Am salvat un om. Eu sunt impotriva neamului tau care imi exploateaza poporul. Nu doresc sa ne mai intalnim, pentru ca nu avem de ce”. Am auzit mai tarziu prin camarazi ca acest tanar ne-a facut propaganda favorabila, iar la vot, probabil am avut unul in plus, daca nu si mai multe, cine stie !?!”.

“Vreau sa va atrag atentia asupra raporturilor dintre legionari. Nu admit ca un tanar sa se adreseze cu “camarade” unuia pe care il vede ca este mai in varsta. Se va adresa cu “domnule”.

“L-am admirat pe George Beza cand l-a ranit simbolic pe fostul subsecretar de stat Angelescu de la Ministerul Agriculturii. Atunci acest minister emanase niste legi care defavorizau situatia economica a aromanilor din Dobrogea, proaspat adusi din Macedonia, inclusiv stoparea sosirii acestora in tara. In schimb, legile respective avantajau elementul bulgaresc, reprezentat in Parlament de catre deputatii Pencoff si Toneff. Aceasta se intampla in 1930 si l-am admirat –repet- atunci pe George Beza.  Acum insa il atentionez si ii fac mustrare pentru felul in care se adreseaza celor din Senatul Legiunii. Eu sunt Seful Legiunii si niciodata nu i-am spus “camarade general” domnului general Cantacuzino, ci “domnule general”. Ne-am inteles, George   Beza?” Asa si-a incheiat dizertatia Capitanul.

Pe atunci circula o butada prin tabara. De multe ori ministri sau intelectuali de marca intrebau in legatura cu pozitia Generalului in Miscarea Legionara :

-“Tu, eroul de la Oituz, ditamai general in armata romana, asculti de un “capitan” si executi ordinele lui ?”

-“Mai prostilor”, le-a raspuns generalul, “eu sunt general facut, iar el este capitan nascut !”.

In tabara de la Carmen Sylva, in afara de legionari, erau si alte grupuri care intrasera in programul nostru. Astfel, Ionel Mota, una din figurile cele mai proeminente ale miscarii, a sosit cu 15 nationalisti francezi. Ni se alaturase, deasemeni, un grup numeros de polonezi, din care si doua contese. Un grup de arabi foarte sudat si disciplinat s-a incadrat perfect in modul nostru de viata si va forma mai tarziu partidul national BAAS.

Zilele s-au scurs pe nesimtite, parca in taina, si ne-am trezit intr-o dimineata cand s-a citit ordinul : “Pregatirea pentru incheierea si plecarea din tabara”. Trecusera doua saptamani. Si din careul in care ma aflam am observat ca din partea stanga se apropie un grup strain. Erau 20 de cercetasi incolonati, in randuri de cate cinci, in mers cadentat. S-au asezat in front. Si-au scos palariile de pe cap si camasile gri-bleu cu care fusesera imbracati. In pozitia de drepti, cu capul descoperit si ramasi in camasi verzi, au dat raportul prin seful de grup -un profesor de la liceul din Arad, de unde veneau -badiei Istrate: “Domnule comandant, va raportez : un grup de FDC-isti din licee ardelene a sosit cu dragoste camaradereasca si dorinta de a se incadra in activitatea taberei.”.

-“Sunteti bineveniti. Va salut in numele celor prezenti.”, le-a raspuns badia Istrate, strangandu-le mana.

Noi plecam. Au venit altii sa continue munca inceputa de noi. “Ce zile frumoase am petrecut in tabara”. Atat am putut sa spun in timp ce ma pregateam de intoarcerea pe care as fi vrut-o sa fie cat mai departe.

In ziua respectiva noi, cei cinci aromani din Durostor,  ne-am prezentat la Capitan, raportandu-i cine suntem, cu ce ganduri am venit si cu ce ganduri plecam. Ne-a felicitat,    dandu-ne un autograf pe niste vederi reprezentand statiunea Carmen Sylva. Si a incheiat zambind: “Spuneti fratilor macedoneni sa ne trimita ceva din produsele lor specifice. Si eu stiu ca branza nu le lipseste.”.

Am ajuns cu bine acasa. Nu am avut reprosuri din partea parintilor asa cum ne asteptam. Asa ca am reluat activitatile pe care ni le-au trasat parintii fara sa uitam sa transmitem celor 3 sefi ai organizatiilor de plasa rugamintea Capitanului. Au trimis indata 15 putini cu branza colectata din tot judetul. Cei trei: Costa Manganita, Memu Dionisie si Cola Nastu -pentru crezul si idealul lor inchinat tarii- vor fi impuscati in aceeasi noapte de 21-22 septembrie 1939 si expusi 3 zile la intrarea dinspre Turtucaia spre Silistra cu aceeasi inscriptie afisata in toata tara: “Asa vor pati toti tradatorii de tara!”. Si m-am intrebat atunci: “Oare si dragostea de tara poate fi considerata tradare?”.