Amestecate de prin 2005…

# Bâlciul din Camera Deputaţilor, declanşat imediat după alegerile din 2004, pentru desemnarea unui preşedinte, a luat sfârşit cu un rezultat cum nu se putea mai nefericit, după regula totdeauna este loc pentru mai rău. La un moment dat se contura varianta Mona Muscă, deloc rea, ca variantă opozabilă unui Adrian Năstase care de multă vreme se afla în funcţii şi răspunderi care îl depăşeau. Îşi depăşise pragul de competenţă, astfel că prestaţia sa începuse să producă evenimente prin care se apropia tot mai mult de o iminentă prăbuşire. Ce-şi face omul cu mâna lui… Dar nu ne-am închipuit nici o clipită că vom avea a-l regreta, a-i duce dorul… A fost ales noul preşedinte al Camerei Deputaţilor în persoana necunoscutului BOGDAN OLTEANU. Anunţată fiindu-i candidatura, nimeni nu s-a ostenit să ni-l prezinte decât sub aspectul vârstei: foarte tînăr, sub 35 de ani. A mai adăugat Tăriceanu un detaliu reconfortant: este primul preşedinte de cameră care nu a fost membru al PCR. Drept care, în prima sa declaraţie, noul numărul 3 din ierarhia statului român, a declarat că va susţine o lege a lustraţiei, care să scoată din funcţii vechii nomenclaturişti ai PCR. După câteva zile aflăm dureroasa noutate: tovarăşul Bogdan Olteanu este nepotul, prin mamă-sa, al vestitei cominterniste Gisela Vass, ani de zile, de prin anii 50 până în 1989, responsabilă cu relaţiile externe al PCR. Nomenclaturistă, deci. În casa ei şi pe leafa ei de lider comunist s-a născut şi a crescut, fără să aibă habar de celebrul salam de soia, nepotul Bogdan, fiu al fiică-sii. Mă întreb ce i-ar fi hărăzit viitorul nepotului Giselei Vass dacă nu s-ar fi produs „deranjul” din decembrie 1989. Cred că nici în cele mai optimiste scenarii imaginate de o bunică grijulie ca Gisela Vass nu intra eventualitatea ca la 34 de ani nepotul să-i ajungă al treilea om din stat. Şi iată că a ajuns!…

# Desemnarea „pe blat” a nepotului Giselei Vass ca preşedinte al Camerei Deputaţilor nu are nici o justificare în sine. Individul nu s-a remarcat absolut prin nimic în viaţa publică. Total lipsit de carieră profesională, are în schimb cea mai mare vechime posibilă în PNL. S-a înscris în acest partid anti-comunist încă din 1990, încă elev fiind. Aproape că s-ar putea zice că este membru PNL din ilegalitate, aşa cum fusese bunică-sa ilegalistă PCR. La vremea aceea, starea sănătăţii Giselei Vass îi permitea să îndrepte primii paşi în politică ai nepotului. Greu de crezut că n-a făcut-o. De ce nu l-o fi îndrumat să i se alăture lui Ion Iliescu? Sau şi mai exact potrivindu-i-se, în UDMR. Doar se ştie că Gisela Vass a reprezentat în PCR aripa cominternistă a evreilor unguri din PCR, gruparea cea mai greu de dislocat, nucleul dur moscovit,cu care Nicolae Ceauşescu s-a aflat într-un conflict surd permanent, conflict soldat prin câştigarea disputei de către vechii cominternişti anti-naţionalişti. Coroborând candidatura lui Bogdan Olteanu, başca alegerea sa propriu-zisă, coroborând-o cu ascensiunea tot din neant a lui Petre Roman şi a altor utecişti din organizaţia de tineret a PCR din cartierul Primăverii, ajungi să pricepi cine şi pentru ce au furat revoluţia din Decembrie transformând-o într-o cacialma, una dintre cele mai sinistre din istorie. Ceauşescu şi regimul instituit de acesta devenise de nesuportat pentru activiştii PCR cu rang înalt în măsura în care acel regim nu concepuse nici un sistem prin care puterea politică deţinută să fie transmisibilă în familie, fiului sau nepotului. Oricât de mult ne plângeam noi de „nepotisme”, nici un secretar PCR de judeţ nu avea vreo garanţie că feciorul său îi va urma în funcţie. Funcţia de partid nu se putea lăsa moştenire prin testament sau prin acte notariale. De bine, de rău, societatea românească, în aspiraţia ei de a deveni „multilateral dezvoltată”, începuse să dea preţ meritului personal. Mult mai mult decât azi… Dacă Gisela Vass şi regimul comunist rămâneau în funcţie până azi este lucru absolut sigur că nici Petre Roman nu ajungea prim ministru, şi nici Bogdan Olteanu nu ar fi ajuns măcar deputat, în ciuda dosarului „beton”. Începuse în PCR să conteze tot mai mult nu dosarul, cu răspunsuri excelente la întrebarea „Ce-a fost mama, ce-a fost tata?”, ci performanţa proprie, personală şi profesională. Iar alături de cei doi mai pot fi numiţi câteva zeci de odrasle din familii comuniste, cominterniste îndeosebi, care au avut de câştigat nu numai la instalarea comunismului, ci şi la prăbuşirea acestuia. Repet, pentru cine nu ştie să facă diferenţa esenţială dintre comunişti şi cominternişti: cominterniştii sunt acei comunişti care acţionează în beneficiul internaţionalismului proletar, al intenţiilor de hegemonie mondială nutrite la Moscova de faimosul Comintern = Internaţionala Comunistă. Spre cinstea lor, mulţi comunişti au înţeles să nu pună interesele Moscovei şi ale altor organisme internaţionale, mai mult sau mai puţin oculte, subversive, deasupra intereselor naţionale, ale propriului popor, ale propriei „clase muncitoare”… Valter Roman, Gisella Vass şi alţii ca ei, bine cunoscuţi de Ceauşescu ca cominternişti străini de năzuinţele românilor, inclusiv ale comuniştilor români, erau trecuţi pe linia moartă de cei care au descoperit „comunism-naţionalismul”, care adică au conştientizat neputinţa unui om normal de a sări peste propria sa umbră, de a se lepăda de statutul şi identitatea sa de membru al unui organism etnic, naţional. Complotul ordinar şi ticălos, care s-a lipit ca o căpuşă pe Revoluţia română din 16-22 Decembrie 1989, denaturând-o cu totul, a fost un complot al comuniştilor cominternişti, majoritatea alogeni, şi a militarilor trădători care s-au băgat slugi la vechii stăpâni, cei instalaţi la putere de Armata Roşie după 1944. Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au încercat din răsputeri să-i îndepărteze de la putere ori măcar să le-o diminueze. Au reuşit întrucâtva, dar nu complet, astfel că au plătit cu viaţa încercarea de a strica jocul ticălos al cominterniştilor…

# Cu puţin înainte de a fi ales, Bogdan Olteanu s-a făcut cunoscut colegilor de Cameră prin insistenţa cu care s-a angajat în „munca de la om la om” pentru a-i convinge pe deputaţi să voteze pentru înstrăinarea moştenirii Gojdu… De altfel, într-o declaraţie de ultimă oră, noul preşedinte al deputaţilor s-a angajat să sprijine necondiţionat proiectul UDMR intitulat Statutul Minorităţilor din România… Dacă fuziunea PD-PNL se va face abia la Paşte, al cailor Paşte, prin Bogdan Olteanu credem că se va realiza fuziunea de facto dintre PNL şi UDMR! Atare întâmplare, în sine de necrezut, nu poate fi trecută cu vederea, nu ne putem preface că nu s-a întâmplat nimic anormal. Mai întâi: ce anume i-a putut determina pe aşa zişii noştri liberali să-l propună la înalta funcţie pe un ins a cărui biografie mai curând îi compromite pe liberali? Altă întrebare: a contat aşa de mult faptul că Bogdan Olteanu este finul de căsătorie al primului ministru Tăriceanu?! Până aşa departe merge la liberali „nepotismul”? Mai are şi alţi fini dl Tăriceanu? Alta: în insistenţa lui Bogdan Olteanu de a impune interesele şi proiectele legislative udemeriste este cazul să vedem aderenţa determinată genetic, prin naşterea din Gisela Vass, a nepotului la idealurile vestitei bunici? Căci, întrebarea întrebărilor, de ce ne este ascunsă originea etnică şi socială a dlui Bogdan Olteanu? De ce presa nu comentează nicicum acest detaliu deloc detaliu?

# Ni se pare curată neobrăzare să fii nepotul cominternului şi să ceri o lege a lustraţiei! Dacă ar fi sincer câtuşi de puţin, dl Bogdan Olteanu ar trebui ca prin aplicarea legii lustraţiei, lege care va scoate din viaţa politică pe toţi nomenclaturiştii, să cedeze locuinţa de la Şosea pe care a obţinut-o ca nepot al cominternistei Gisela Vass. Asta dacă nu cumva vom afla că nomenclaturiştii noştri sunt de două feluri: nomenclaturişti agreaţi de Comintern, agreaţi de Moscova&Budapesta, şi nomenclaturişti autohtoni, pe care nici o „oficină” străină nu pune nici o nădejde, nici un sprijin… În altă ordine de idei, numirea lui Bogdan Olteanu confirmă că Tăriceanu a mai punctat o dată în meciul său cu Băsescu. O ultimă întrebare: ce caută PRM în acest meci, de partea UDMRului?

# Nu ne putem reprima tentaţia de a mărturisi o impresie, anume că pentru promovarea junelui cominternist s-a pus la punct o strategie în care a fost inclusă chiar şi debarcarea lui Adrian Năstase, fără de care nu am fi aflat niciodată de existenţa junelui nomenclaturist. Scenarita, ca boală mentală, a mentalului colectiv, este reflexul celeilalte boli, de care suferă marii politicieni şi strategi la scară planetară, continentală, naţională sau regională ori chiar şi mai redusă(mă gândesc la ultima noastră şedinţă de bloc, de scară de bloc, mai exact! Şi la manevrele preşedintelui de scară…), care nu se pot abţine nici ei şi ei în primul rând să nu aranjeze dinainte orice, mai ales de când s-a fost introdus sistemul de vot universal, egal şi secret.. Adică democraţia. Sistemul politic cel mai expus tehnicilor de manipulare şi de denaturare a voinţei populare. Aceeaşi impresie, de meci aranjat, ne-a lăsat-o şi jocul lui Dinamo la Constanţa. Am şi martori că, prin minutul 60, plictisit de jocul fără orizont şi vlagă al celor două echipe, am spus: Dinamo va marca în minutele de prelungire… Au fost patru minute de prelungire. De ce aşa multe? Iar la faza de gol, s-a văzut clar cum toţi trei fundaşii Farului s-au repezit în faţă ca să-l lase singur pe Zicu… În cel mai rău caz, Dinamo iese campioană şi ocupă loc în Liga Campionilor oferit de FIFA fotbalului românesc mulţumită prestaţiei Rapidului şi a Stelei. Ce-i drept, nici Dinamo nu merita să fie eliminată în pofida unui gol perfect valabil, cel al lui Chihaia, din meciul cu Marseille… I-a bătut Dumnezeu, dacă nu pentru alte păcate, măcar pentru declaraţiile imbecile ale acelui lider dinamovist care declară că are insomnii când Rapid sau Steaua câştigă vreun meci internaţional. Pentru aşa vorbe ticăloase ar trebui ca clubul Dinamo în primul rând să-l sancţioneze pe nemernic. Că de la presă nici o nădejde…

# A revenit Neagu Djuvara la TV, pe postul naţional, ca să ţină hangul UDMR-ului. Şi să afirme că au dreptate ungurii să se plângă de români, şi să ne acuze că nu ne-am respectat cuvîntul, promisiunile făcute la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Însuşi Iuliu Maniu cicătelea le-ar fi promis ungurilor că în România de după Unirea cea Mare va curge lapte şi miere pentru minorităţi, inclusiv şcoală şi justiţie în limba maternă, autonomie culturală şi câte şi mai câte! Nimic mai adevărat decât acest tablou idilic promis, dar şi propus de români la Alba Iulia. Promis noilor cetăţeni români, din provinciile care se uneau acum cu Ţara Mamă, şi propus celorlalte ţări europene, îndeosebi celor învecinate, unde trăiau ca minoritari români de-ai noştri. Înţelesul declaraţiei-program de la Alba Iulia acesta este, să se instituie în România un regim ideal pentru minoritari, regim de care să aibă parte, prin reciprocitate, şi românii din Ungaria! Uită dl Djuvara că România s-a angajat în război, jertfind peste un milion de tinere vieţi româneşti, având promisiunea puterilor Aliate că la sfârşitul conflagraţiei hotarul de vest va fi aşezat pe Tisa! Uită dl Djuvara cât de mulţi erau la Alba Iulia românii veniţi din acele părţi la care aveam niscai drepturi, ignorate mai apoi de marile puteri ale lumii! Existau în Ungaria de după Trianon câteva sute de mii de români, după unii vreo trei, după alţii vreo cinci. Cu gândul la ei, la salvarea lor ca români, Declaraţia de la Alba Iulia a imaginat un regim generos pentru toţi minoritarii din Europa, dintr-o Europă a concordiei între neamuri, o Europă a dreptăţii şi a libertăţii. Mult stimate domnule Neagu Djuvara, mare istoric şi înţelept al neamului ce sunteţi, spuneţi-ne, vă rog, cine a avut parte de acea Europă, românii minoritari din Ungaria sau maghiarii minoritari din România? Căci din câteva sute de mii, azi români în Ungaria mai sunt doar câteva zeci de mii… De cel puţin zece ori a scăzut „cifra” românilor noştri. Nu vă simţiţi de-un neam cu ei, domnule Djuvara? Nu ştiţi că din 1918 până azi „cifra” maghiarilor din România a crescut binişor, în orice caz nu a dat înapoi! Şi atunci, despre ce „promisiuni neonorate de români” vorbeşte fără de sine gura dumneavoastră? Credeţi că veţi trăi cât Matusalem ca să aveţi timp să vă dregeţi vorbele şi ieşirile publice atât de des păgubitoare pentru români? Pe nedrept păgubitoare! Aţi vorbit numai prostii despre foştii dumneavoastră camarazi, legionarii, v-aţi dezis de propria tinereţe, iar de când aţi venit în Ţară faceţi pe europeanul senin şi obiectiv, lovind în interese româneşti justificate dinaintea istoriei şi a lui Dumnezeu. Dinaintea adevărului. V-aţi înhăitat cu inimicii neamului de dragul de a vi se da importanţă. Căci nu m-aş mira deloc să aflu că altceva nu vi se mai dă! Trădaţi pe gratis şi pe degeaba, nici măcar pentru îndătinaţii treizeci de arginţi… Mascara!

# Noroc că mai sunt şi alţi machedoni în România. Şi în primul rând Gheorghe Hagi, a cărui pledoarie, mai împiedicată stilistic decât a Neagului de Djuvara, a mişcat sufletele adevăraţilor microbişti din România, stelişti sau rapidişti, cerându-le să transforme meciurile de calificare în semifinala europeană într-o sărbătoare a excelenţei româneşti, a nădejdii noastre că integrarea noastră în Europa şi în lume poate să însemne şi certificarea unui potenţial de creativitate mai mult intuit decât dovedit. Intuit numai de cei capabili să iubească şi pe alţii, pe „ceilalţi”, nu numai pe sine, pe cel din faţa ta, care nu-şi mai încape în nici o oglindă.

Ioan DelaBran

.

Nota redacției: Amestecate... Acesta a fost titlul unei rubrici pe care am semnat-o în publicația „Săptămâna românească” unde am fost invitat să scriu cât pot și tot ce vreau. Rubrica amintită am semnat-o cu pseudonimul Ioan DelaBran, cred că era prin 2004. În arhiva personală am mai păstrat câteva texte din pură întâmplare. Așa am dat și de textul de mai sus, a cărui re-publicare nu este lipsită de interes. Sper.