Aviaţia strategică a fost concepută pentru a distruge industria militară a statului inamic şi, în a doua conflagraţie mondială, rafinăriile româneşti au fost o ţintă importantă în vizorul bombardierelor americane.

Escortele de vânătoare erau numeroase şi au reuşit să copleşească vânătoarea româno-germană şi atunci trenurile au devenit ţinte importante pentru dereglarea sistemului de transport militar.

România era departe de imaginea războiului industrial şi trenurile civile pufuiau liniştite printre lanuri şi păduri. Trenul personal 1001 venea încet spre Piteşti de la Bucureşti, dar a fost surprins în ziua de 4 iulie 1944 de o alarmă aeriană şi a stopat în gara Pătroaia din judeţul Dâmboviţa. Oamenii s-au pitulat printre tufişuri, dar periculoasele avioanele nu s-au arătat. Plictisiţi de aşteptare, călătorii au revenit în vagoane. Credeau că duşmanul era prea ocupat cu rafinăriile şi nu avea timp de o gară mică. Nu se învăţase nimic din lecţia raidului din 6 mai când piteştenii nu s-au aşteptat la nimic rău, dar a ieşit un adevărat măcel.

Opt avioane americane erau plecate însă la vânătoare liberă şi rechinii văzduhului au observat prada ideală: un tren staţionat şi fără apărare antiaeriană. Rar te întâlneşti cu o astfel de ocazie. Se ştia că România are o apărare antiaeriană deficitară în afara zonei Ploieşti şi că singura baterie din regiune se afla tocmai la podul de peste Argeş din apropiere de Piteşti. Piloţii nu şi-au pus întrebări dacă au în faţă o ţintă civilă. Războiul mecanizat nu oferă timp pentru a gândi. În plus, aveau ordine clare să întrerupă traficul din ţările Axei. Echipajele americane mai mitraliau populaţia civilă şi în alte ocazii. Aparatele P-51 Mustang erau înarmate cu patru sau şase arme automate grele. S-a declanşat un carusel al morţii, mitralierele grele, concepute să distrugă blindaje din oţel, împroşcând fără milă gara. Doar epuizarea stocului de cartuşe a dus la întreruperea măcelului. Ar fi interesant de descoperit în arhivele de peste ocean ce au raportat piloţii despre atacul efectuat. Au consemnat în stilul eficienţei militare că au distrus un tren militar. Nici nu se discuta atunci despre pierderi colaterale.
Bilanţul a fost cutremurător. Cărţile de istorie amintesc de 77 de morţi şi sute de răniţi. Documentele ce au fost prezentate mareşalului Ion Antonescu amintesc de 147 de decedaţi şi de 63 de răniţi aflaţi încă în spital la 21 iulie. Plăgile produse de gloanţele de calibrul 12,7 mm trebuie să fi fost cumplite. Reamintesc faptul că erau concepute pentru a străpunge blindajele avioanelor sau ale tehnicii militare uşoare. Un astfel de glonţ avea 48,5 grame şi se învârtea în rană. Dacă ne referim la pierderile produse de atacurile aeriene în rândurile populaţiei României, atacul criminal de la Pătroaia a fost cel mai eficient din perioada 1941 – 1945. Contribuţia a fost de 1,79% din numărul total al decedaţilor, foarte mult pentru o singură acţiune cu opt avioane. Nici raidurile cu sute de bombardiere strategice n-au fost rentabile. Au fost complet inutile, ceea ce analiştii militari americani subliniaseră încă din 1938. Aviaţia  de asalt rămâne periculoasă prin precizia tirului apropiat şi marile puteri au rămas interesate de astfel de arme. Mai nou, au apărut avioane-robot capabile să omoare tot ceea ce pare inamic unui operator uman, dar sunt perfect capabile să primească ordine de la un simplu calculator.

Aliaţii şi-au luat măsuri de prevedere şi prin tratatul de pace de la Paris (februarie 1947) România a fost silită să renunţe la cererea de pedepsire a criminalilor de război. Reciproca nu era valabilă. Aliaţii se simţeau vinovaţi de multe atrocităţi şi credeau că doar câteva cuvinte dintr-un document pot şterge din faţa judecăţii istoriei o baie de sânge nevinovat.

Prof. Ionel-Claudiu Dumitrescu