Stimaţi participanți la colocviul Limba română – mijloc de comunicare radiofonică,

Îmi face o mare placere să mă adresez domniilor voastre, care aţi făcut ca limba română să răsune pe undele radio în întreaga lume, acoperind astfel cu sunetul inconfundabil al graiului românesc întreaga suprafaţă a planetei. Activitatea dumneavoastră se bucură de o preţuire deosebită din partea românilor, indiferent de ţara în care fiecare locuim, drept care dumneavoavoastră binemeritaţi recunoştinţa noastră vie şi sinceră. Mă alătur compatrioţilor mei spre a vă exprima gratitudinea mea deplină, în primul rând ca român. Ca preşedinte al României, mi-am asumat şi îmi revine în chip legiuit o răspundere deosebită privind răspâdirea în lume a adevărului despre România şi neamul nostru românesc. Ştiu că şi dumeavoastră vă străduiţi, cu success, în acelaşi scop, de aceea recunoştinţa pe care o port nobilei dumneavoastre activităţi este sporită de conştiinţa faptului că instituţia prezidenţială din România va avea în domniile voastre întotdeauna un sprijin de nădejde. Chiar şi atunci – sau mai ales atunci când emisiunile dumneavoastră nu vor ezita să scruteze cu atenţie activităţile preşedintelui, ale guvernanţilor. Sunt sincer convins că avem mare trebuinţă de ochiul dumneavoastră lucid şi intransigent, devotat cauzei adevărului despre România şi lumea în care trăim.

De aceea – şi nu vă spun o noutate – în România e multă lume care vă ascultă, fireşte, în măsura în care emisiunile dumneavoastră bat până la noi. Asemenea emisiuni au avut, cu ani în urmă, un rol deosebit în informarea corectă a populaţiei româneşti asupra evenimentelor ce se petreceau în ţară sau în lumea largă. Consider că azi, când în România a fost înlăturată orice cenzură asupra informației, importanţa emisiunilor dumneavoastră nu scade cu nimic, ci, dimpotrivă, creşte. Încărcate de prestigiul adunat prin timp, emisiunile dumneavoastră se adaugă celorlalte, în evantaiul multicolor sub aspect politic şi ştiinţific pe care îl reprezintă azi oferta informaţiei radio către populaţia României.

Apreciem în chip deosebit emisiunile radio adresate românilor din străinătate, celor din diaspora sau celor din ţările învecinate. Aceste emisiuni, elaborate în România sau în studiourile locale, au menirea extrem de importantă de a menţine vie candela simțirii româneşti în inimile acelor români în care noi ne punem mari nădejdi, convinşi fiind că vom găsi împreună cele mai bune căi de urmat pentru a stabili relațiile cele mai fireşti şi mai productive între noi, ca români, precum şi între ţările în care locuiesc acești fraţi ai noștri şi România.

Cândva, poetul sublim care a fost Nichita Stănescu spunea că limba română este patria noastră a tuturor. Vorbind româneşte, indiferent de distanța la care vă aflaţi de statul român, dumneavoastră şi ascultătorii dumneavoastră rămâneţi în interiorul acestei patrii, rămâneţi compatrioţii nostri dragi. Îi numesc astfel, compatrioţi iubiţi, şi pe cei care au învăţat româna ca pe o limbă străină şi care şi-au făcut o pasiune şi o nobilă profesie din exerciţiul limbii române pe unde radiofonice. Le suntem recunoscători cu atât mai mult.

Vă mărturisesc că a intrat în obişnuinţele vieţii mele să ascult emisiunile radio în limba română, indifferent de locul din care sunt transmise. Îngăduiţi-mi ca acestor emisiuni, extrem de variate şi de diverse, să le găsesc totuşi un numitor comun: grija exemplară pentru o exprimare cât mai corectă şi mai frumoasă. Pe scurt : cultul limbii române! Răzbate în emisiunile dumneavoastră – mai mult decât la TV sau în presa scrisă – disponibilitatea dumneavoastră pentru ceea ce Ienăchiţă Văcărescu numea ˮ creşterea limbii româneşti şi-a Patriei cinstire ˮ. Iată de ce, în numele întregului nostru popor, al românilor de pretutindeni, eu îmi fac datoria, plăcuta datorie de a vă felicita şi de a vă asigura de tot concursul pe care autorităţile românești îl pot oferi activităţii dumneavoastre atât de rodnice pentru interesele legitime ale neamului românesc, pentru o lume mai bună !

Să ne trăiţi căci ne trebuiţi !

*

Text scris pentru Ion Iliescu şi semnat de acesta ca autor.

*

Nota redacției: Pe la începutul anilor 1990, am fost invitat de actrița Agatha Nicolau, deputat FSN, să scriu câteva texte care să apară în public semnate de Ion Iliescu. Procedeu cunoscut în toată lumea. Am acceptat. Am scris trei texte, dacă-mi aduc bine aminte: cel de mai sus, citit la Sinaia, unde a avut loc o întâlnire a celor care pe unde radio țineau în străinătate emisiuni în limba română. Un altul a fost la aniversarea lui Grigore Vieru și altul la un Paște, adresat tuturor românilor. Ultimul text a fost publicat și în „România liberă”, cu un comentariu care m-a amuzat: se întrebau cine a fost teologul care i-a scris lui Iliescu textul, un text care era exclus să fie conceput de mintea ideologului marxist liber cugetător.

A urmat invitația mea la o întâlnire cu unul dintre consilierii cei mai apropiați ai lui Iliescu, la un mare restaurant din București. Mi s-a dat de înțeles că urmează să fiu răsplătit pentru efortul făcut. Am refuzat ambele oferte spunând că pentru mine a fost o onoare să scriu texte semnate de președintele statului și că mă simt destul de răsplătit.

Cu Ion Iliescu nu am stat de vorbă decât o singură dată, în urmă cu câțiva ani, când am solicitat o audiență personală la biroul său din strada Primăverii. Subiectul audienței a fost rugămintea mea de a-i da un telefon lui Radu Mazăre, pentru a-i cere să înceteze intervențiile sale în justiția constănțeană unde eu și frații mei aveam un proces de restituire a unor terenuri abuziv luate de persoane care nu aveau nicio legătură cu acele terenuri, nici un drept. Am stat câteva zeci de minute, timp în care secretara a încercat să-l prindă la telefon pe primarul Constanței. Tot încerca și nu reușea. Am dat să plec, dar Iliescu nu a zis o vorbă că va încerca să vorbească mai târziu cu Mazăre, cum ar fi fost notmal. În plus, am avut și impresia că secretara s-a făcut că-l caută pe primar… Mă judec în continuare și azi pentru acele terenuri, luate cu japca de favoriții justiției din Constanța și protejați de Radu Mazăre, favoritul lui Ion Iliescu.

Zilele trecute am dat peste copia întâmplător păstrată în arhiva personală. O public, face parte din „opera” mea. Nu-i mai aparține lui Iliescu. Nu a meritat-o! I-o retrag.

Ion Coja