Râsul la mormânt
de Mircea Cărtărescu
Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit.
Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.
Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după.
Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie. Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină.
E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei.
Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e „răul cel mai mic”. Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amărâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român.
Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.
Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?
Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul „haiduciei” fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.
Nu cer confiscarea, ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oameni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedreptăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.
Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.
Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.
Comentariul meu
Am primit acest text de la o fostă studentă, dna Irina A. Pe acest site a mai fost publicat un text al lui Mircea Cărtărescu. Tot așa, însoțit de comentariul meu. Un comentariu care la vremea aceea impunea, cerea, reclama chiar, o replică din partea dlui Cărtărescu. N-a venit!… De data aceasta nu mai aștept niciun răspuns, căci nu este cazul. Public textul deoarece mi se pare exemplar pentru gândirea confuză a multora dintre noi. Sper ca, prin scurtul meu comentariu, să fiu cuiva de folos. Nu mă gândesc la cititorii acestui site, ale căror comentarii nu lasă de bănuit că ar gândi și ei la fel de simpluț. Dimpotrivă, acestora le cer să pună în circulație comentariul meu, într-atâta sunt de convins că am dreptate. Și că de adevărul celor ce urmează au nevoie toți iubiții mei compatrioți. Deci și numitul Mircea Cărtărescu.
Care, în textul reprodus face o confuzie extrem de răspândită la nivelul publicului ignar, de neacceptat însă la un scriitor, ba încă unul de talia respectivului. Scriitorul este un specialist în vorbe și cuvinte, pe care le mânuiește și se folosește de ele cum vrea el. Iar nu invers! Cum e cazul în cazul autorului citat…
Căci, în textul reprodus întocmai cum mi-a fost trimis, autorul se oferă cititorilor săi ca un caz tipic de ființă vorbitoare pe care exercițiul limbii îl împiedică să gândească corect. Regula fiind că limbajul este instrumentul gândirii. Toate manualele așa declară, la unison. Că fără limbaj nu ar exista gândire. Dar nu trebuie uitat că și prostul gândește, numai că gândește greșit, gândește prost! De multe ori greșeala vine de la cuvinte pe care le folosește convins că știe ce înseamnă, că știe să le folosească corect. Aceleași manuale atrag atenția că deseori cuvintele sunt sursa erorilor, adică izvorul prostiei. Vai de cel care gândește numai în cuvinte și nu trece de ele cu gândul mereu chitit la realitatea transfigurată (și deformată!) prin limbaj!
În textul lui M.C. revine de mai multe ori cuvîntul stat, acesta este cuvîntul care îl face de rușine pe autor! Cine nu știe ce este statul?!… Știe și Mircea Cărtărescu.
Ce nu știe Mircea Cărtărescu este să se ferească de capcana pe care i-o întinde limba, modul de organizare al limbii: în limba română, precum și în toate limbile de care am habar cât de cât, statul este, ca cuvînt, un substantiv. Alături de alte substantive precum om, profesor, copac, măgar, ministru, scriitor etc. Principala calitate a unui substantiv este să fie parte de propoziție, și mai ales subiect. Ce face subiectul unei propoziții? Păi face și drege ce vrea mușchii săi!… Asta este și greșeala pe care o fac majoritatea celor care critică și atacă statul: și-l imaginează ca subiect al tuturor propoziții. Citez: „statul român uită să-mi explice cum se face că…” Și așa mai departe. Bietul stat, ce uituc mai e!…
Statul, domnilor, nu poate fi subiect decât în foarte puține propoziții, pe lângă foarte puține predicate! Statul este o abstracție, o construcție social-politică lipsită de materialitate, este o țesătură de relații și dependențe, de interdependențe al naibii de complexă. Desigur, faci o personificare, o metaforă(!), și poți să-i pretinzi statului să-ți facă chiar și ghetele cu cremă!… Ba poți, cum se întâmplă zilnic, să-l înjuri și de mamă! Dar degeaba, nimeni n-o cunoaște pe coana mă-sa! N-are așa ceva! Are cel mult tată, mai mulți: Decebal, Cuza, Brătienii…
Dar când vorbești serios, pătruns de gravitatea și grozăvia temei: mizeria în care trăim!, lași metafora și dai jos din pod exactitatea, rigoarea!
Ce tot dai vina pe stat, domnule Cărtărescu? Ce te oprește să spui lucrurilor pe nume?!…
Un bun cunoscător al problemei a spus-o clar: Statul sunt eu! Dacă lucrurile merg bine într-un stat acesta nu este meritul statului, că ar avea nu mai știu ce atribute, ce calități! Meritul este al unor oameni! La fel, când lucrurile merg pot, tot oamenii sunt de vină, nu statul!
E ca și când atunci când afli că te înșeală consoarta ai da vina tot pe stat, pe instituția căsătoriei!…
Nici să dai vina pe clasa politică nu este corect! Ci trebuie spus clar, scurt și cuprinzător, numele celor care fac de ocară ideea de stat românesc! Începând cu președinții, primii miniștri, șefii de partide etc, toată drojdia mafiei instalată la guvernarea României cu sprijinul „oficinelor” din străinătate! Nici despre astea nu sufli o vorbă! O ții ca gaia mațul cu statul român! Auzi la el, om serios, cum îi bate obrazul statutului: „este monstruos și nedrept să-i pedepsești pe săraci, să te prefaci(sic!) mai departe că nu-i vezi pe cei vinovați de sărăcia lor! Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum.” Încă puțin și va spune că statului îi put picioarele!…
Măi, băiete, de cine ți-e teamă ție de dai vina pe o fantomă?! Ia re-scrie tu textu-ți, trage aer în piept, închide ochii, uită-te în oglindă, zi Fie ce-o fi!, și pune în locul cuvîntului stat numele potrivit: Ludovic al nu știu câtelea sau, păstrând cu grijă proporțiile, Băsescu sau Iliescu sau Constantinescu, Boc, Năstase sau Tăriceanu, și așa mai departe?! Ai vreo obligație la vreunul dintre nemernicii ăștia de îi menajezi pe toți și ne prostești pe noi cu statul tău sluj în fața lor?!
Fă-te, Mircea, că ești bărbat, măcar câteva minute, când scrii la ziar, și spune lucrurilor pe numele lor din buletin! Ce atâta metaforlîc?!
ION COJA
Sarac, ce pana lui, tacsu redactor la Agricultura Socialista, masa filatoare, dar nu lk Securitate, masina cu numar mic la scara, a stat la cozi my ass, minte de ingheata apele aprovizionare de la fermele partidului, crescut la bloc in Colentina, mai are o sora. Stagiul militar la truepele de Securitate, ofiter in rezerva, absova scoala de la Baneasa, ofiter acoperit, si candidat din partea Romaniei la premiul Nobel pentru literatura, inventat de Manolescu, Crohmalniceanu. Martin, Ion Pop si alti sceuristi care beau de stingeau cu el pe terasa de la resturantul Berlin. Saracul Mirciulica!
CACARTARESCU, alt tigan nenorocit!
@NICU
Sa-l tinem sub observatie….poate are nevoie de aer proaspat sau de un dop nou….
Sunt unii care nu si-au mai revenit de ani de zile…..au ramas sarmanii cu aceiasi bilbaiala…
Norocul lor este ca-i cunoastem si ca le-am invatat semnele de disperare. Numai de n-ar abuza de omenia noastra…
@Nae
Iar la examinare, medicii au constatat ca de la cadere nu-i lipseste nicio doaga, numa ca rasufla pe langa dop.
@Concetatean
De la cazatura ai ramas cu bilbaiala asta ?
http://tiraspol66-news.blogspot.com/
HORIA SIMA PRISONER OF ADOLF HITLER NAZI REGIM,AGAINST FASCISM
HORIA SIMA was prisoned in BUCHENWALD and DACHAU,near romanians prisoners were some of them DIED.
HORIA SIMA was arrested by GESTAPO because of acts against nazi Germany.Horia Sima was an anti-fascist leader from Romania.
19. LA SEDIUL GESTAPO-ULUI DIN ALEXANDERPLATZ
Dupa scurta întrevedere cu Generalul Müller, am fost condus într-un birou amenajat sa-mi serveasca si de dormitor provizoriu. Într-un colt era un pat. În camera mai era o masa si mai multe scaune. Ferestre largi, care dadeau spre interiorul cladirii. Strada nu se vedea.
Personalul de paza era format din echipe de agenti care se schimbau din 8 în 8 ore.
Generalul Müller venea din când în când ca sa ma întrebe de sanatate. Ma îndemna sa manânc si sa dorm.
Într-o zi, îndata dupa Boboteaza, sunt chemat în biroul Generalului Müller. Erau mai multi domni adunati. Am remarcat prezenta unei dactilografe. Mi s-a comunicat ca Reichsfufirerul Himmler a ordonat o ancheta în legatura cu evadarea mea în Italia, pentru a servi ca baza informativa Führerului, în vederea deciziei ce o va lua. Era prezent si un Volksdeutsche, care servea de Dolmetscher. Între cei prezenti, se afla si un reprezentant al Ministerului de Externe, un domn brunet, bine îmbracat, dar prea putin atent la interogatoriul ce se desfasura. Parea plictisit si la un moment dat l-am surprins atipind.
Generalul Müller punea întrebarile, care se refereau precumpanitor la motivele fugii mele în Italia. Am evitat sa amestec numele lui Mussolini, pentru a-mi usura soarta, determinându-i sa fie mai indulgenti. M-am referit exclusiv la complotul de la Rostock, la nesiguranta în care traiam si la pericolul de a cadea victima unui atentat. Nu am crutat nici Ministerul de Externe german, explicându-le ca am suferit nenumarate presiuni directe si indirecte pentru a renunta la conducerea Legiunii. Având în vedere ca guvernul german nu mai avea încredere în mine, considerându-ma „personna non grata” în politica lui externa, iar, de alta parte, simtindu-ma amenintat de agentii Sigurantei Române, m-am decis sa-mi asum acest risc, plecând în Italia. Nu credeam ca disparitia mea din Germania va provoca o reactie de aceste proportii. Dimpotriva, socoteam ca trecerea mea peste frontiera, într-o tara amica, va aduce o usurare în relatiile cu Antonescu. În acest scop, am si lasat conducerea Miscarii lui Iasinschi, pentru a ma conforma si dorintei Ministerului de Externe german, care, de nenumarate ori, mi-a cerut sa ma retrag de la sefie.
3. DE LA BUCHENWALD LA DACHAU
Se pare ca superiorii de la Berlin facusera planuri sa-i tina pe legionari nu numai în lagar, dar si separati în mai multe grupe.
Un numar însemnat de legionari au ramas sa lucreze mai departe la Rostock, în timp ce altii au fost internati la Buchenwald. Fruntasii legionari de la Berkenbrück au poposit la Buchenwald, dar n-au fost amestecati cu cei adusi de la Rostock. Contactul între ei era interzis. S-a aflat totusi de catre conducerea grupului mare ca sunt si ei undeva pe aproape. Mile Lefter a comunicat aceasta veste în fata frontului, în 27 Decembrie 1942.
„Toti comandantii de la Berkenbrück sunt aici în lagar. Locuiesc în alta parte si n-au voie sa ia contact cu noi”.
@Mos Darie,
Sunt un vechi prieten al lui Ion si coleg de scoala de la primar la bacalaureat .
Era de fapt Ion Niculescu , fratele lui asa se numeste C. Niculescu, dar el si-a zis ca poet Nicolescu. Poate o fi fost o perioada cand isi spunea Ioan, dar cartile sale sunt poblicate cu Ion . Desigur ii placea sa-i spui Ioane, asa ii spuneam si tot asa imi spunea si el, dar amandoi suntem Ioni.
Te rog sa ma scuzi dar referitor la asa ceva exactitudinea conteza, chiar daca Noica spunea pe buna dreptate, ca nu intotdeauna este si Adevarul :)
,,Rasul la mormant” de M. Cartarescu …..!?
Mai corect ar fi ,,Plansul la mormant …strain”, cum se spune prin popor.
Pentru ca ai inceput sa plangi la mormant strain d-le Cartarescu.
La mormantul statului pe care l-a prabusit cel care doarme cu ,,operele” dumitale sub perna, eram tentat sa zic …sub cap, dar nu-i cazul. Statul pe care-l invoci, e …statul pe care vrea sa-l reformeze. De unde s-o inspira ca nu doarme cu Biblia sau Constitutia sub …perna ( nu cap …).
Pentru unii asta-i utilitatea cartii.
Eu, citindu-i articolele, am inteles ca acest ciudat, acest pseudointelectual, este un complexat rasial, un rasist dedicat etniei din care se trage ! Nu este roman ! Poti sa nu fi roman, insa n-ai dreptul sa-i urasti pe romani. Saracia lui si a familiei lui se datoreaza carentelor etniei din care se trage, nu celorlalti.
Nu îmi place mircea cărtărescu (cu litere mici, eu că este un om mic)!
De când a metaforizat ŢARA sau CĂCATUL, punându-le în acelaşi plan, şocând prin limpezimea de expresie a dialogului dintre tatăl şi fiul său, viermele (am forţat puţin semantica), nu mai vreau să aud de acest individ scriicios.
Faptul că îi lipsesc bucăţi mari de cultură din aparenţa de personalitate este scuzabil, maestrul Pleşu îl întrece prin incultura generală, dar bunul simţ şi degringolada axiologică a licenţelor sale le consider inacceptabile pentru un scriitor recunoscut de colegii de breaslă.
Adevărat, eu sunt un neavenit, un amator, un consumator de literatură, dar tocmai de aceea, în calitate de client, am dreptul de a alege.
cărtărescu? mulţumesc nu!
@ Ion Adrian
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Era genul de om fata de care simpla prezenta pe langa el era un privilegiu! Cu conditia sa ai mintea permanent la panda…
Si, din respect pentru memoria lui, tin sa precizez ca tinea in mod deosebit ca numele sau sa fie pronuntat Ioan, nu Ion.
Erata: aici
Corect dle Coja, fiecare raspunde aii cu nume si prenume si dincolo asa cum a fost botezat.
Sper sa nu rada si la mormantul lui Ion Nicolescu .
Rostogolesc aici ca e mai bine:
Cred ca aici intre postarile mai recente merita sa fac anuntul ce urmeaza Ion Nicolescu fiind un patriot roman:
Un anunt pentru cei interesati de lumea poeziei:
Anuntam de ieri( 17 Februarie 2012, 05:52 pm) la EU Blog unde am si scris despre el, ca un poet ,Ion Nicolescu, mare poet in opinia mea dar nu numai, a murit ieri in Buzau , stiam circumstantele dar dintro anume discretie nu am scris mai mult.
Intrucat si obstea poetilor s-a sezizat de eveniment, voi indica aici un link unde se vorbeste de poet si voi posta aici o poezie care de cand am citit-o am considerat-o epitaful pe care ca si alti poeti, Ion Nicolescu l-a scris pentru el.
I se potriveste perfect:
Elegia
mă cunoaşteţi lume
ăla-s care scrie
ăla ce-ndulceşte
lemnul de sicrie
ăla ca deşertul
şi ca arabescu
suflet de cămilă
ionnicolescu
fac negoţ cu moartea
ochii mei sunt hoţii
care fură fluturi
din neantul nopţii
ăla spânzuratul
teatrul de paiaţe
de-un simbol de paie
gata să se-agaţe
ăla cu iluzii
trist antropofag
sunt sătul de oameni
şi mă cam retrag
mi-am trăit mumia
şi cred că-i firesc
cu o crizantemă
să vă mulţumesc
am iubit odată
marea şi mareea
m-am ales cu sarea
şi cu de aceea
scriu aceste rânduri
şi vă las cu bine
nu ştiu ce-o să faceţi
însă fără mine
fără ca deşertul
şi ca arabescu
suflet de cămilă
ionnicolescu
Liviu Ioan Stoiciu la moartea lui:
· http://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/02/ … cat-traim/
madalina_florea intrun ziar vrancean:
· http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura … a_poe.html
PS
Si in ciuda tuturor necazurilor, pe care trebuie sa recunosc ca le atragea ca un magnet, fiind cel mai liber om cunoscut de mine, era un optimist
TEORIA CONFLICTULUI MONDIAL PERSONAL:
“Fiecare are un conflict mondial personal. Vom invinge”
Si pentru asta de mai jos, formal in joaca , dar absolut serios in spiritul meu, i-am dat titlul de doctor in stiintele logice-matematice:
Axioma numerelor rationabile:
“Unul din numere este in mod obligatoriu zero “
Dumnezeu sa-l odihneasca
PS Liviu Ioan Stoiciu greseste cand incearca sa transmita din vina pe puterea actuala. De fapt nu exista nicio vina. Ion Nicolescu era un inadaptabil si ca si Eminescu oricat de multi bani ar fi avut pe mana i-ar fi facut praf si el tot in mizerie ar fi murit(Acest aspect despre Eminescu, tot de la Ion l-am auzit )