G
175 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152
.
Am o ipoteză mai curioasă privind Mlava și Viminacium. Știm că scaunul lui Trăian din care a ”demândat” (=ordonat) cucerirea Daciei se afla la Viminacium, lângă loc.Caștelu (Costolaț), în primul război între Daci și Romani (101-102). Urbea (Viminacium) a fost întemeiată în sec.I de către Traian, dar exista cu siguranță și înainte de această dată pentru că denumirea este una dacică. Vezi Εἰμινάκιον în Dalmația, la acei Daci emigrați cu câteva secole înainte. Dacă Viminacium și Εἰμινάκιον sunt localitățile aceluiași neam, nu știu, nici dacă au emigrat din Viminacium spre Εἰμινάκιον, păstrând denumirea printr-o tradiție multimilenară păstrată și la români ori condițiile locale (mlăștinoase) au inspirat reproducerea denumirii, dar bănuiesc că același mare trib dacic al Saldensilor se întindea din sud-vestul mlăștinos al Olteniei (cu Amutria/Αμούτριον și Drubētís/Δρουβητίς) peste Tribalia și până în Panonia Inferioară, în Bacea medievală. Foarte probabil s-au întins pe canalul navigabil al Dunării și Savei încă din preistorie, (re)întemeind o localitate pe râul Sava, numită Saldis (var.Salda, Lat.Saldum, Gr.Σαλδη) în Panonia Inferioară, mai sus de Sirmium, unde era stabilită cultura Bosut (moeso-dacică), înrudită cu Basarabi (geto-dacică). Tot lor le aparține Altina, localitate din sudul Belgradului.
http://www.cimec.ro/biblioteca-digitala/parvan/parvangetica/getica.htm
Aici este analizat răd.*sald- https://web.archive.org/web/20150222063846/http://soltdm.com/langtdm/thes/s/Saldo.htm
În sud-vestul Olteniei mai exista o localitate Σάλδη cu tribul Σαλδήνσιοι la Ptolemeu.
Intuiția îmi spune că în Timoc până spre Saldokela/Saldocaput (izvorul râului Zlatna Panega) și în sudul Dalmației erau același trib dacic, poate al Saldensilor amestecați cu Sardii (Sardica/Serdica), atestați ca Σαρδιώται (Sardiṓtai) la Ptolemeu și Sardiā́tēs la Pliniu.
Curioasă asemănarea între Saldum și Sardica (var.Serdica).
Numele unui zeu adulat la Saldokela era numit Σαλδοκεληνός (Saldokelēnós), fie Heros, fie Asclepios tracic. Interesantă desinență! Să fie Dac.*-ānas (Moess. *-ēnos) sau chiar *ēnós? Grecii au prostul obicei de a greciza vocala asta lungă după dialectul attico-ionic (vezi tr. Mețāmbria cu dor. Mesāmbria și ionicul Mesēmbria).
Σαλδηνος (Saldēnos) https://www.webcitation.org/5vSjj8iYr?url=http://soltdm.com/geo/arts/categs/categs.htm
E un izvor numit Saldobyssa (Σαλδοβύσσα)/Saldocaput/Saldokela (gr.Σαλδοκέλη) al râului Zlatna Panega, analizat dpdv etimologic de către S.Olteanu. Izvorul era numit în trei feluri, probabil după limitele a trei limbi vorbite local (dacică, latină și sud-tracică )
Cultura moesso-dacică Bosut din Voievodina este continuată de una romanică (străromânească) mult până în evul mediu. Întinderea mlăștinoasă din Voievodina (ca și cea din Banat) a păstrat cultura și limba străromânească mult după invaziile slavice. Kekaumenos atestă prezența românilor pe Sava, de unde sunt forțați să emigreze spre sud și sud-vest în Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia și Grecia. Ce n-au reușit Slavii, Avarii și alți migratori, să desțăreze pe bieții Români, au reușit blestemații de Unguri.
Divaghez. Ce voiam să întreb aici este dacă Mlava ar putea fi o denumire dacică metatezată de către slavi. Încă nu a fost găsită Malva, denumire cu sens necunoscut și locație incertă, după care va fi denumită Dacia Maluēnsis (sin.Dacia Rīpēnsis, după 283 d.Hr., la sud de Dunăre). Deși se crede că ar fi la nord de Dunăre, numindu-se după ea și Dacia Maluēnsis, eu cred că erau două localități și probabil hidronime Malua. Nu sunt sigur că rom.mal(u) este acel Malua, iar Mlava are aspect slavic și probabil etimologie slavică (metateza silabelor deschise), cred că ar trebui legat și de slavo-rom. mâl (var.mul, moală, mal, ucr мул), cf. Lit. mólis „lut” (der.mólinas „lutărie”) și Let. mâls „id.” conectat, zic unii, cu hidronimul Moldova.
https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1529
https://etimologija.baltnexus.lt/?w=molis
https://starlingdb.org/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=2201&root=config
[ó] și [â] sunt vocale lungi, ambele reconstruite printr-un mai vechi /ā/.
Nu știm dacă Malua avea vocală lungă *ā, ceea ce l-ar face coradical cu Sl.*mělъ ~ *mělь (vezi alb.mellë) și nu provenit din acesta. Var.”mul” (mulit) e din Maramureș, ”mal” din munții Olteniei, iar ”moală” … nu știu.
Dacă este sufixul IE *-wós, *-wā cere o variantă de gradație zero a radicalului, oricare ar fi el, și de multe ori *ml̥-wā devine *mǝlwā și Dac.*malua când accentul era sau trece pe prima silabă.
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/-w%C3%B3s
Alb.mellë f ‘clay, loess’. Borrowed from Slav *měl-ъ ~ *měl-ь ‘chalk, loess’, cf. Bulg mel, SCr mel
Mlava îmi amintesc de slavismele mlacă și mlăștinos (< mlaština < PSl. *molka) din română: Sb. mlaka, bg. mlaká, ”mlaștină”, din mlac, ”tepid, căldicel”, adică „loc de unde izvorăște apă căldicică”. În Apuseni am întâlnit seria asta de cuvinte toponimizate în Mlaca, Mlăci (posibil Borumlaca) și altele, acolo unde au existat izvoare termale și probabil că unele vor numi și Deusara (=apă caldă, căldicică sau fierbinte). Circula prin Banat, Oltenia și Apuseni. Alte coradicale: Lit.málka („lemne de foc, așchie, buștean”), sl.smoală?, v.irl.molc (=foc) https://en.wiktionary.org/wiki/malka#Lithuanian
Dacă mlacă și mlăștinos sunt etimologizate corect, atunci tema dacică *sald- ar putea fi conectată cu lat.caleō, calēre (rom.încări) prin rad. *ḱelh₁-, adică o variantă apofonică de gradație zero, plus afixul de lărgire verbală *-dh (vezi gard). Dar nu-i nevoie să fie atât de complicat când avem *salw-, *sal- (“murdărie, murdar”), cf. lat.salīva, v.eng.salu (‘dark, dasky’/întunecat), v.irl.sail (murdărie, zgură, impurități), salach (murdar; PCelt.*salākos), v.ind.sāla-, sāra- (cenușiu) și altele. Ar ajuta totuși dacă albaneza ar oferi un coradical *gjal-, gjald-
Cele două slavisme mai sunt explicate printr-o răd.*melk-, *melk’-(“to cloud, overcast”) cf. rus.mólostʹ, “vreme rea” și Got. 𐌼𐌹𐌻𐌷𐌼𐌰 (milhma, “nour”), adică o lărgire din *melh₂- „închis la culoare (negru, roșcat, albăstrui), murdar” cf. gr.μέλας (mélas, “negru”), Sanskrit मल (mála, adj. “murdar; sn. ”murdărie, praf”), Latvian melns (negru) și v.Prus. melne (vânătaie), Alb.mëllenjë (Turdus merula; capră neagră), mëllugë (cicatrice), mëllak (Quercus cerris), rom.margă (=marnă; vezi și hidron.Margus).
P.Sl.*molka, *molkyta sunt reconstruite pe baza unui *malkā́ (IE *molkā́ ?) și putea exista și în limbile tracice, la fel ca *Malva/Malua, coradicale probabil cu lat.mulleus „roșiatic” (*molweyos sau *molneyos), Let. mul̃vas („reddish, yellowish”) din *ml̥h₂-ṷó- (“dark, red, dirty”), care putea fi un sinonim pentru una *saldā́.
Foarte probabil se confundă cu derivatele din *melh₂-os (“moale”) din vb.omonim cu sensul „a freca, a zdrobi, a morări”: v.irl. malcad (“putrefacție”), vb.malcaid (a putrezi), Proto-Germanic *malh-skaz (moale), Gr. malakós, malthakós (moale), v.ind. mūrkha, “stupid, foolish, silly, dull” – Lit. mùlkis (naiv, neghiob), alb.mallth „pernuță (sub gheara animalelor), rom.mălced (?), mălcoz (Trans., o anumită boală a turmei), molc, molcum/mălcum (tăcut) contaminate fonetic și semantic cu P.Sl. *mьlkъ m. quietness, *mьlčati (“to be silent/a fi tăcut”), arom.mălţeadză (vărsat) și multe altele.
Unele sunt reconstruite *ml̥h₂ekos, altele *ml̥h₂dʰ-, dar se văd rezultatele acestei rezonante silabice l̥ în fiecare grup lingvistic.
Paralele dintre slavisme și dacisme ar trebui studiate mai atent. Ceea ce le desparte sunt fine deosebiri fonetice uneori, nu neapărat semantice, fiindcă tracii au fost în legătură directă cu grupul balto-slavic (satem) și cu unul kentum la nord de Carpați (cultura lusatiană) din care s-au împrumutat cuvinte cu fonetism kentum.
Străinii ne dau nouă etimologia cuvintelor slavice, prin traci sau prin latină, iar noi stăm nepăsători în timp ce lingviștii slavofoni emit prostii cum ar fi împrumuturi lexicale direct de la Romani sau neagă contribuția tracică, oricât de infimă ar fi fost ea.
Recent citesc trei cărți de Ilija Čašule despre dialectele Burușaski din nordul Pakistanului, care odinioară aveau o limbă liturgică (pierdută) pentru o ramură a budismului pe care au primit-o de la indieni și o întindere mai mare. Paralele pe care le face sunt absolut fantastice. Demonstrează niște legături cu grupurile paleo-balcanice kentum, care prin prisma vecinătății cu tracii (sau Thraco-Illyrii) argumentează originea autohtonă a unor cuvinte. De exemplu, termenul pentru cal:
„kabút ‘white horse’ (T-M 33), and Bur kabulék ‘roof-posts’ and Phrygian kubela, Thracian *kabūla ‘horse’, OSl kobyla ‘mare’ > kobylŭka ‘pole for carrying loads’, kobylica ‘scaffolding, supporting beams etc.’, Lat caballus ‘horse, gelding, work horse’, words which Buck (168) considers of Anatolian or Balkan ethnic origin.”
Altele: (din BURUSHASKI SHEPHERD VOCABULARY)
Bur. buḍóko ‘(very young) foal; small horse, pony’ – Dac.budathla „limba vacii”
Bur. buá, bujá ‘vacă’, buáṭar ‘young cow, heifer’ cf. ON (viking) baula ‘cow’, Russ bykŭ ‘taur’, Lat būbalus ‘buffalo’
Bur. ḍágar ‘berbec’ – fryg.attagos – Alb.dak (big ram/berbec mare) – top. Dakibyza (Bithynia)
Bur. Bur duró, daro ‘work, affair’, duroó -ć-, duróoyas ‘to work’ (*dṛh2- ‘to work’)- Arom adar ‘to do; to put’, Rom (a)darari ‘to make; to construct; to give life’. (citat din carte)
Bur. hargín ‘dragon’ – Phrygian argwitas ‘dragon’ < *h₂erĝ-ṇt-om ‘silver’ from *h₂erĝ- ‘white’ (ar putea indica că balaur trebuie să fie reconstruit *balwa cf. *bhel- „alb, a luci” contaminat cu un omonim *balwa din *belwo- „evil” Got.balwa)
Bur. tark ‘byre, hut for animals’, tarka ‘stable’, tháark ‘walled enclosure (constructed around a shrine)’ – Alb.thark/Rom.țarc (nu sunt coradicale!)
Dă și Lit.tverti, tvarka ”attitude, composure, order”, Sl.tvora, care sunt cu adevărat coradicale prin *twer- ”to grab, enclose”. Cine știe, poate vom argumenta transformarea lui *tw într-o africată ț după exemplul grecesc, care scoate un s din *tw). Thaark ar putea fi un împrumut din proto-albaneză.
Bur.dur to sleep – rom.a durni?
Bur burúm ‘white’, burí (argint) – Rom.reg. bur (”galben”)?
Bur buṭar (also būtar) ‘male kid (under one year old)’ – Alb.(G.) butuk (”one-year-old he-goat”). I-a scăpat această paralelă lui Čašule.
Bur. war ‘full-grown ram (entire)’ – Alb.berr ”capră, oaie”, bari „oier” (din nou, nu-i în lista lui Čašule)
Bur uriín ‘male young sheep, castrated’ – Alb.rrunë (ewe-lamb, female yearling lamb, hogget) < IE *ṷrh₁ḗn- ‘lamb’ sau *wr̥h₁nós (albaneza metatezează ur din r̥ într-un anumit context, dialectele Burușaski nu)
Bur ḍák ‘driving animals’, ḍák ótas hír ‘shepherd/cioban’; – lat.dūcō, dūcere (< *douko; Dakibyza?)
Bur śópan ‘sheep’s meat’, śópan bóin ‘a shepherd festival’ – rom.cioban/alb. çoban
Bur meénis ‘female sheep over one year old which has not had young’ – rom.mânzare, mânzată, mânz
Bur puréelo ‘a (type of) flute’ and pururúro ‘flute player’, ‘flute made of reeds’, Bur phurúu, phurúuy ‘reeds, rushes’ – Rum fluier ‘flute’, Arum fluer, fuleru, Alb flojére, floére, floér ‘flute’,
phulġúuy :phurġúuy ‘feather’ – Rom.fulg ?
Ar mai fi mai multe de spus, dar nu există interes pentru astea, deci închei aici. Ar ajuta foarte mult tracologia dacă s-ar studia foarte atent aceste dialecte. Burușaski este o limbă care a emigrat din Balcani odată cu Frygienii (Brygii), apoi alături de Macedoneni și Greci spre Asia Centrală după cuceririle lui Alexandru cel Mare (dar mic ca statură), cu tot bagajul de cuvinte unice, particularități neobișnuite și restul. De exemplu, aceștia au alternanța b/m (bélis,bélis ”miel” Bur. ph (uneori), fonem care apare și-n Dacă, betacizarea, rezonantele silabice dau același cumul de foneme, alternanța l/r înainte de ocluzive și așa mai departe.
Moală și mal(ă) ‘lut’ comparat cu slavicul mâl/mul sunt grăitoare privind diferențele de fonetism ale dacismelor moștenite, comparate cu slavismele ”cognate”. Probabil și hidronimul Moldova avea o vocală lungă *ā (*māld-) > ‘o’ și nu erau *Muldua, *Mulduva.
Unui proto-daco-albanez *ā îi corespunde un proto-balto-slavic *ē ( < IE *ē), fiindcă în cele două limbi de sorginte traco-iliră, ē și ā fuzionează în ā, ceea ce, printre altele, le pun într-un grup nordic comun. În schimb Proto-Sl. *ē și diftongul 'ai' evoluează mai departe în 'Yat' ě, care are o poveste interesantă. De multe ori, în pen.Balcani, în antichitate, unui gr. -ēs din nom.sigmatic tracic, care alterna cu -as, îi corespundea acest sunet [æ] deschis, între e și a (vezi eng.cat, bat), cf. lui S.Olteanu. Yat-ul bulgăresc din răsăritul Bulgariei are iar o poveste de spus despre acest fonem tracic, care zic lingviștii lor că s-a păstrat în bulgară. Din nou, greu de crezut în lipsa unor dovezi și argumente solide. Mai degrabă resimt influența românei balcanice a Vlahiei Albe, adică acei Megleni care erau mai numeroși în munți înainte de invazia ottomană.
https://en.wikipedia.org/wiki/Yat
Nu știu cine a propus originea Albanezilor din aria culturală central balcanică, dar îmi imaginez că cel puțin până la anul 1200 a.Hr. când trec prin pasurile Carpaților (Europa Centrală), aceștia erau în legătură strânsă cu tracii nordici. Pîrvan crede că încă înainte de anul 1000 a.Hr, Cimerienii sunt afectați de atacurile Sciților, care pornesc o migrație din Asia Centrală încă din 1600 a.Hr. spre sud-vest mai întâi, în Mesopotamia, Siria și Anatolia (1500) și spre vest în Europa mai târziu.
Când operau invaziile lor asiatice (Anatolia și Semiluna Fertilă) în jurul anului 1076, Cimmerienii aveau o conducere iranofonă. Aceștia (traci răsăriteni, cf. lui Pîrvan) sunt împinși de triburile iranice spre vest peste Nistru și pe deasupra Carpaților și spre sud prin Caucaz cu mult înainte de anul 1000. Eu cred că forțează și emigrarea proto-Illyrilor în masă în 1200 a.Hr., din nordul Carpaților spre Balcani, împingând la rândul lor o pleiadă de triburi tracice spre sudul peninsulei și în Anatolia (Moessii de exemplu). Probabil și ultimii italici se mută în peninsulă cu ocazia acestor lovituri și distrugeri, iar războiul troian este probabil un efect al acestor mutații prin carambol.
Curios este că în jurul anului 1000 se cristalizează un grup tracic nordic din care se vor afirma mai târziu Carpii și Coisstobōcii, cf. istoricilor și arheologilor slavi. Să fie ca urmare a invaziilor Cimmeriene? Pot fi aceștia progenitorii sau conducătorii vremelnici ai acestor puternice confederații dacice de mai târziu? Hajdeu avea ipoteza că Albanezii sunt urmașii acelora care au produs o mare invazie sarmato-coisstobōcă (170), iar cei înfrânți ar fi colonizați în Epir. Greu de crezut, dar o evoluție separată a unor traci nordici peste Carpați timp de o mie de ani, ar putea explica caracterul albanezei de azi cu consoanele lor fricative în loc de africate, cu micul lexic comun cu al iranicilor (ossetini) și numeroasele metateze fonetice, de care e împânzită și osetina.
E posibil ca transformarea Dac. *ā → o → u din hidronime să nu se fi dus până la capăt fără influența directă a Goților și Slavilor. În nord, hidronimul din cântece și poezii, Moriș, cred că era chiar Mureșul. Sunt povești despre o emigrație veche dinspre cursul Mureșului, de sub Apuseni, înspre Maramureș. Nu cred că se poate spune dacă era din timpul războaielor daco-romane sau din timpul invaziilor bozgorești. În mai toate timpurile, Maramureșul și comitatele de până la Zemplen, cel puțin, au fost ocupate de retrageri ale tracilor și românilor din fața unor invazii. După ce pericolul trecea, oamenii coboară (dipnesc) și împlu spațiul, retracizând sau reromânizând centrul Transilvaniei și împrejurimile României de azi.
M-a iritat un RusIn mai ieri spunând că până au fost chemați de către unguri să ocupe Zakarpatia „aproape pustie”, ei și românii erau colonizatori, și prin asta se explică lexicul ce ține de ciobănie, cântecele identice și cultura materială. Nici vorbă de așa ceva. Când sunt atestați românii în comitatele Ung, Bereg și Ugocea, aproape că nu era picior de Rusin la poalele sau în creierii munților. Tot ce au românesc Rusinii, se datorează Românilor asimilați.
Încă un cuvânt care ar putea fi dacic sau cel puțin se putea face o legătură cu un termen dacic presupus (*skalbā): scaibă, zgaibă. E un alb.halbë (‘scab on the bark’) analizat în felul următor la V.Orel:
halbë f ‘scab on the bark’. From PAlb *skalbã close to Latv skalbs ‘sharp, shrill’ with a further link to IE *skel- ‘to split’, see hale. POKORNY I 923-926 ; ÇABEJ Sr. I 233 (to hale and helm); OREL Orpheus VI 65
hale f. pi. hala ‘fish bone, splinter; pine’. From PAlb *skalā
https://kupdf.net/search/albanian+dictionary
Cel puțin este curioasă apropierea semantică și fonetică. M-am întrebat în trecut de ce b intervocalic se păstrează în cuib, roib, scaibă, îmbuiba și altele. Lingviștii au încercat să le explice prin metateza iotului, iar b, trecând pe ultima poziție (la fel ca b inițial) nu se mai transformă într-o fricativă v. Dar b rămâne intervocalic în primul mileniu, nominativul sigmatic masculin nu se elimină pur și simplu (complet), ci rămâne un -u (similar cu it. -o, sp. -o).
Cuib a mai fost atribuit unui lat.*cubium prin vb.cubō, cubāre, „a sta culcat (pentru a se odihni)”, iar îmbuiba din vb. imbuō, imbuere. Dacă așa stau lucrurile, atunci reg.cubic (baltă rezultată din revărsarea apei în lunca unui râu) e un alt coradical.
Roib din robeus ar fi avut iar șansa de a se păstra prin concursul unui dac.*raibas ”picat” cf. alb.rrebull ‘thrush (illness)’/ ”bălțat”, rebë ”erupție cutantă”, (IE *rey-b- “spotted, streaked”: irl.riabh ‘stripe, streak’, Latvian ràibs ‘spotted’, Russian рябо́й (rjabój, “mottled fur”).
rrebull m ‘thrush (illness)’. From *raiba ‘multicolored’ attested in rrebe. (V.Orel)
https://sq.wiktionary.org/wiki/rrebull
Doar limbile slavice au un neetimologic ‘lj’ în loc de un mai vechi i̭ (zemlja < zemja), deci cuib ar putea fi romanic și modificat prin intermediar slavonic.
https://en.wiktionary.org/wiki/zemlja#Etymology_2