Articol al lui Gabriel Liiceanu, intitulat „Manifest pentru Monica Macovei”
http://www.contributors.ro/cultura/manifest-pentru-monica-macovei-sa-credem-in-basmul-democra%C8%9Biei/
Fac parte dintre cei care votează și atunci când, aparent, nu au cu cine. Și asta, pentru că nu vreau să las nefolosit glonțul pașnic al democrației, care e votul. Am votat, așadar, și când a trebuit să mă ghidez după principiul „răului mai mic”. În mod sigur am făcut-o în anul 2000 când, stângând din dinți și ținându-mă de nas, l-am preferat pe Iliescu lui Vadim Tudor. Umilit de istorie, dar ținând strâns în brațe dreptul de a alege liber, am intrat în cabina de vot. Și am făcut-o pentru că știam de la un deținut politic „povestea tinetei sau a hârdăului”. Ea sună așa: „Tot ce se putea inventa spre a face un iad din viața celor încarcerați în celula noastră fusese făcut. Nimic, ne-am spus, nu se mai putea inventa spre a ne fi mai rău. Până într-o zi, când un gardian a avut ideea de a ne pune să mutăm tineta de la picioare la capul patului. Altfel spus, să dormim cu urina și fecalele la nas. Și-atunci am înțeles: se poate oricând mai rău”. În anul 2000, noi, cei care n-aveam cu cine vota, am votat, cred, pentru cel care părea că va lăsa tineta la picioarele patului.
Fac parte, iarăși, dintre cei care, când au cu cine vota, votează fără să se substituie cântăritorilor specializați de șanse. Există momente în care instalarea în dilemă și în calcul pot fi catastrofale. Ea trădează și o enormă trufie: „Nimeni nu merită de fapt votul meu. Căci la o privire mai atentă nici un candidat nu e în regulă!” Așa se face că alegătorul subtil nu e pe gustul meu. Peste noapte, iată-l transformat în analist care-mi explică de ce votând așa și nu altfel (adică așa cum vrea el) sunt „nerealist” și cum, prin votul meu neinspirat, îi iau șansele potentului X, pentru a le da visătorului – și sigur perdantului – Y. Iată un mod sigur, îmi explică el, de a-mi irosi votul și de a spori șansele contra-candidatului! Și ce ciudat! Am prieteni care, deși între alegeri lasă loc în viața lor speranței și judecăților inimii, în preajma alegerilor devin „lucizi”: scriu articole „inteligente”, cheamă la rațiune și previn asupra pericolelor sentimentalismului amestecat în politică.
Ei bine, refuzând hotărât această chemare, eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. Și care, omenește, mă convinge că, nemințind, are totodată forța interioară, experiența și competeța pentru a-și realiza programul. Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară.
Și cu asta ajungem la „cestiune”, adică la Monica Macovei.
Mi-a fost și mie silă în acești ani, una crescândă și în valuri, de clasa politică de la noi. Care ne-a făcut în mod cinic, și având o stranie expertiză a răului, prizoniera ei. Am visat de multe ori s-o văd pedepsită ca-n filmele americane cu batmani, supermeni, oameni-păianjeni și femei-pisici. Am visat justițiari cu ochii acoperiți de o mască neagră de catifea și Feți Frumoși care eliberează o țară furată la drumul mare, înrobită de taxe și hrănită cu minciuni. Am visat să-l văd dat pe față pe Spânul zilelor nostre, cel cu haciendele, bazinele de înot și terenurile de tenis câștigate prin învârteli, prin fraudă, prin nesimțire, impudoare și neiubire de semeni.
Dar cel mai frică îmi e de anarhie. Așa că am încercat să reintegrez basmul în teritoriul democrației, acolo unde minusculele buzdugane aruncate în același timp de câteva milioane de oameni pot să năruie fortăreața Smeului. Și, în felul acesta, am dat de Monica Macovei.
Am descoperit-o mai întâi în apele limpezi ale unei biografii politice lineare. Nu s-a bâlbâit, nu s-a bălăcit, nu s-a plimbat între partide, n-a avut gândiri suspecte și răzgândiri greu de explicat mai târziu. E printre puținii care, pășind pe teritoriul politicii, nu a schimbat ținuta dreaptă cu volutele contorsionistului de profesie. A fost printre rarele personaje din clasa politică care și-au pus în acord cu un aer firesc comportamentul politic și valorile după care au spus că se ghidează.
Am descoperit-o apoi în ura nediferențiată la adresa ei a întregii clase politice. Dacă toți care îmi produceau silă o detestau, nu era acesta supremul certificat de bună purtare pe care îl putea ea primi? Când galeria Răului te huiduie nu e oare acesta indiciul că ești așezat unde trebuie? Ura dezlănțuită la adresa ta din partea lichelelor nu este oare, în țara asta, semnul supremei reușite? Nu înseamnă că mergi în direcția cea bună când te târăsc prin noroi PSD-ul, Tăriceanu, Voiculescu sau Antena 3?
Am descoperit-o apoi pe Monica Macovei într-o idee nespus de simplă, de care, din primele luni ale lui 1990, m-am agățat ca de un program de viață publică: nu poți construi democrația, după patru decenii de comunism, cu un popor de analfabeți politic. Tot ce am putut face, cu mijloacele mele modeste, în tot acest răstimp, a mers spre repararea acestei situații. Mi-am regăsit obsesia în primul punct al actualului program politic al Monicăi Macovei. E singurul om politic de după 1990 care a înțeles că un „proiect pentru România” nu are sens în absența unui program vast (și a unui buget pe măsură) destinat educației. Un popor în care oamenii sunt incapabili să judece cu mintea lor va fi incontinuu victima demagogiei, minciunii și populismului. Nu vom putea scăpa niciodată de clasa politică pe care o avem, dacă mințile ne vor fi în continuare fezandate pentru cele mai grosolane manipulări.
În sfârșit, am descoperit-o pe Monica Macovei în nevoia mea, și a atâtora, de dreptate: e firesc să-i judecăm pe cei care ne-au făcut să trăim ceea ce am trăit și care, în continuare, ne fac să trăim ceea ce trăim. După atrocitățile din al doilea război mondial, oamenii nu s-au dat înapoi de la a judeca potrivit justiției oamenilor. După 1990, au uitat – s-au n-au mai vrut – s-o facă. La noi, în umbra unui creștinism prost înțeles („dar cine sunt eu să judec?” și „cel dintâi să arunce piatra cel fără de păcat”) s-a ajuns la „toți am fost de vină”. Lăsând în seama lui Dumnezeu dreptul la judecată care era obligația oamenilor, aceste silogisme păcătoase au deschis calea celui mai cras imoralism social. Ce bine le-au căzut activiștilor și securiștilor noștri, deveniți apoi infractori calificați, „acest toți suntem de vină”, aceste tipuri de sofisme drapate în haine pioase! Creștin fiind, poate nu ești chemat să judeci. Dar ca om politic, ca ministru al justiției, ca procuror, ca intelectual umanist ești obligat să judeci și să aperi dreptatea. Un sfânt, vorba lui Steinhardt, trebuie să se retragă din lume și să nu încurce treburile pământești. În schimb, păstorul politic e iubit de turmă pentru că o păzește și-și angajează viața pentru ea.
Iar Monica Macovei, care prin inspirata alegere a ultimului președinte de țară a făcut ca în 2005 să repornească mecanismul justiției, ruginit vreme de 15 ani, a devenit repede ținta predilectă a celor care nu voiau să despartă legea de politic. Ei știau prea bine că de roadele infracțiunii nu te poți bucura fără garanția impunității. Era firesc ca aceștia să se teamă de ea și s-o elimine din joc. Uimitor este că, recent, un distins intelectual umanist, vrând să păstreze față de cei trei candidați ai dreptei o echidistanță de bun gust, a simțit nevoia să o asocieze pe Monica Macovei (fără să o numească) cu „feminitatea de tip sabie, halucinată de radicalități nemiloase”. Ca literatură sună bine. În realitate, avem de-a face cu o metaforă-n vânt. Sabia Monicăi Macovei nu este sabia care taie capetele nevinovaților în fața unei camere de filmat, ci sabia legii care la noi a ruginit prea multă vreme în teacă. Și de ce mă rog ar trebui să fie legea miloasă cu câteva mii de indivizi care au adus în sapă de lemn douăzeci de milioane de oameni?
Acestea sunt întâlnirile mele cu Monica Macovei. Cu ele în minte, în noiembrie, mă voi duce voios la vot.
PS Am un răspuns pentru „realiștii” care vor să ne convingă că batem câmpii cu candidații noștri handicapați de lipsa unui partid care să-i sprijine. OK, poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului. Dacă nu acesta, atunci acela va fi noul început de care avem atâta nevoie.
*
*
Nota redacției: Rămân la părerea că doamna MONA MUSCĂ putea fi femeia cea mai prezidențiabilă din peisajul nostru politic. Înainte de a o susține pe doamna Monica Macovei, Liiceanu ar trebui să-și ceară scuze de la dna Mona Muscă pentru sprijinul pe care i l-a dat lui Băsescu să „scape” de distinsa sa colegă de coaliție. Coaliție de haite politice!
Intr-un singur loc spune Liiceanu adevarul: natia asta are nevoie de educatie altfel…se vede cu ochiul liber mergind pe strada.
Daca Macovei iese presedinte eu o sa intru iar in depresie(prima data am patit-o dupa ce am intrat in Neculce…. asta va fi a 2-a oara).
„Nimeni nu merită de fapt votul meu. Căci la o privire mai atentă nici un candidat nu e în regulă!” mie asta nu mi se pare trufie absolut deloc. Cred ca este in regula sa criticam candidatii ,care pretind voturi, la sange pentru ca nu mi se pare corect sa intre toti neispravitii in politica, toate carpele,caprele, vacoii, toti prostii, coruptii, prostanacii, incultii, mincinosii etc etc. Eu nu vreau sa fie nici Ponta presedinte, nici Udrea, nici Macovei, nici Tariceanu, nici Iohannis, nici Ghise(cu tot cu ochisorii lui scipitori si plini de inocenta unui copi de 3 anisori) nici nimeni nimeni nimeni!( nu garantez ca le-am scris tuturor numele corect- nu prea imi place sa retin asemnea detalii )Mai bine am lasa tara de izbeliste pana cand s-o gasi un caracter care sa fie capabil sa spuna NU Occidentului, sa iesim odata din UE, sa se faca unirea cu Moldova, sa repuna industria pe picioare, sa se puna in genunchi in fata celor ce l-au les, sa fie pragmatic. Macar nu mai aruncam bani degeaba pentru institutia prezidentiala. Ar fi mai bine sa nu mai fie nici parlament nici guvern (oricum cele 2 institutii – chipurile ale statului, adica ale noastre- nu s-au facut prezente in vietile noastre prin nimic) De cand am inceput sa fiu interesata de politica nu am vazut altceva decat circ, aceeasi mascarada obositoare. Pe scena politica se afla niste tate ale caror indatorire este sa se tiganeasca in fiecare zi la televizor. Ba Basalau il face pe Ponta (da chiar ma intreb, oare cand nenea Viorel era la liceu, asa ca mine,intamplator in acelasi liceu, se gandea ca o sa ajunga un nemernic? Mi se pare rusinos avand in vedere ca – daca nu ma insel- tatal sau a fost preot) pisic, bou, capra, girafa, refuza a ii numeasca ministri, le face dosare, Ponta il numeste la randul sau ” cuc”. Daca as fi avut copii mici i-as fi lasat sa se uite la declaratiile lor pentru a invata animalele. E GROAZNIC SI IMI E SCARBA … FOARTE MULTA SCARBA DE CEEA CE SUNT CAPABILI SA FACA OAMENII MARI. Oricum… nu numai in politica se intampla asta. Peste tot e la fel de multa sminteala, coruptie, oboseala, oameni incapabili de a face ceva, orice si prostii de care sunt satula. Toti cei ce si-au anuntat deja candidaturile, dar nu numai, sunt niste retarzi. „Si nu e vorba de trufie… e vorba de luciditate!” Mda…. Mavovei…. :)) Macovei*
Oricum ar fi, le multumesc tuturor celor ce au varsta necesara de a se putea numi parintii mei, pentru tara subreda pe care mi-au dat-o in primire mie si generatiei mele.
De pe acest site, dacă cauți, vei putea afla în ce măsură sunt vinovați părinții dumitale pentru „țara șubredă” pe care ți-o lasă moștenire. Nu ceda la impresia cea mai ușor de confecționat! Prima datorie pe care o ai: înainte de a te pronunța informează-te. După aceea meditează la ce ai aflat! Încearcă să stai de vorbă cât mai mult cu persoane care au altă percepție asupra acestei lumi!
Si eu in ce masura sunt vinovata? Daca nu generatiile de dinaintea mea atunci cine raspunde de tot acest balamuc( in care nu eu am decis sa ma nasc)? Cred ca sunt destul de informata iar asta nu este impresia „cea mai usor de confectionat” ci inevitabil de format. Stiu f f bine ce vorbesc. Dar problema cu oamenii mari nu este numai aceea ca se lasa foare usor manipulati-in ciuda faptului ca unii au te miri cate facultati-( ma uit la unchiul meu de 50 de ani care priveste aproape cu balele la gura la televizor, la Antena 3, visand la o Romanie cu Ponta presedinte, cu ponei, zane si floricele) dar nici nu accepta atat de usor obiectii din partea tinerilor. Consider ca este numai vina lor pentru ca nu au fost in stare sa ne ofere niste exemple demne de urmat, atentie, afectiune si… in mare… un mediu care sa nu ne fie chiar ostil( am foarte multi colegi de clasa, ai caror parinti sunt divortati sau au diverse probleme foarte grave in familie, se vede pe ei ca nu sunt cei mai fericiti copii… dar cu toate acestea diriga are grija sa ne arate la scoala „dragostea sa fata de odraslele ce i-au picat prin repartizarea coputerizata in clasa”, adresandu-ne laudele de rigoare : ” Lenesilor! Nu invatati nimic! Dau cu voi de pamant…Nu faceti nimic toata ziua si stati de pomana. Nu va e rusine??”). In fine.. aici deja am facut o parantza cam lunga si m-am indepartat prea mult de subiect.Tin totusi sa se inteleaga ca simt cum nimeni nu pune pret pe noi, pe viitorul acestei tari.Majoritatea „oamenilor mari” tin sa se laude cat de gea era scoala pe vremea lor si cat de constiinciosi erau ei si cat de mult invatau ei in comparatie cu noi care nu facem nimic. Pai daca parintii, bunicii si strabunicii nostri au fost atat de supra-dotati pe cat se cred ei, la ora asta ar fi trebuit sa fim o tara numai de medici, ingineri, arhitecti, avocati, super civilizati, sa nu existe maturatori de strada ci sa se fi creat tehnologi prin care sa se curete pana si potecile singure. Serios?? Chiar atat de destepti sa fi fost d-lor?? Mai presus de toate ar trebui sa fie pus interesul superior al copilului, lucru care vad ca nu se intampla.
Revenind la dragul meu unchi: pur si simplu nu accepta atunci cand ii pun sub nas adevarul cu probe, nici macar nu accepta sa se uite si se mira ca vin tocmai de la mine aceste lucruri (eu fiind cam de 4 ani la Fundatia de excelenta ” Dan Voiculescu”).
Si nu inteleg de ce ar exista persoane cu ” o alta perceptie asupra acestei lumi”. Ce e de vazut si n-am observat?
In clipa de fata incep sa devin din ce in ce mai constienta de faptul ca in scurt timp si eu voi deveni raspnzatoare de fericirea copiilor mei si de faptul ca ramane pe umerii nostri sa indreptam ceea ce altii au lasat sa fie daramat, sa fie furat, mascat.
Conflictul între generațiii este de când lumea. Țara asta trebuia să arate altfel. Dar pe lumea asta unii, destul de puternici și de lași, nu au agreat ținta spre care se îndrepta România „lui Ceaușescu”! Și au găsit trădătorii care să organizeze așa zisa „revoluție” din decembrie 1089. A urmat așa zisa privatizare, adică de distrugere a României în toate aspectele. Maimult nu vă spun, încercați să aflați singură. Nu cred că Fundația de excelență Dan Voiculescu este locul celmai potrivit pentru a afla adevărul. Dan Voiculescu este unul dintre profitorii dezasrtrului! Ce căutați alături de el?
Sunt convins că Dan Voiculescu nu vă face instructaj pentru a deveni niște practicanți ai metodelor sale de îmbogățire și de comportament politic laș și oportunist. Rămâneți în Fundație și înceercați, alături de ceilalți tineri, să luați partea frumoasă și pozitivă a ce se întâ,plă pe acolo.
Eu am motive și personale să fiu împotriva lui Dan Voiculescu, de aceea nu prea am găzduit pe site texte împotriva lui. Dar acum, când nu mai contează ce spui despre individ, vă spun sincer: merită să fie acolo unde este.
Că mai sunt și alții care merită să-i țină de urît, asta e adevărat, dar asta nu-i scade din vinovăție!
Îmi dau seama că nu vă este deloc ușor! La vârsta dvs mi-am promis să nu mă fac mai înțelept și să accept lumea așa cum e. Încerc să mățin de această promisiune. Este o cale pe care am mers și nu-mi pare rău. Dar nu trebuie să fii rigid și exclusivist, să vezi toate în absolut!
Și nu uitați care este sfatul cel mai bun: să nu asculți de sfaturi!
Și totuși…
Denisa, aceasta aparenta lupta intre generatii ar fi usor depasita daca ai incerca sa vezi mai adanc lucrurile, cum ar fi cauzele ce au dus la degradarea lucrurilor. De ceva vreme incepem sa aflam ca lucrurile se degradeaza planificat, iar a-i cunoaste pe „planificatori” e esential. Acest blog are suficiente lucruri bune de stiut.
La 20 de ani puteam să schimb lumea, la acea etate toți pot, sau mai degrabă s-o aduc unde a fost odată. Nu-i înțelegeam pe cei mari cum stau cu mâinile-n sîn.
Dacă mă uit în urmă…m-am lăsat scopit de sistem. Vlaga mi-am risipit-o pe la școli iar mai apoi „făcîndu-mi o carieră”.
Școala nu-i pentru a deschide mintea oamenilor, dac-a fost vreodată în timpurile „moderne”. Mai norocoși cei ce-au ieșit precum au intrat, adică nestricați.
Un sfat, daca imi permiti: fii foarte atenta care sunt adevaratii parinti. In Romania activeaza mai multi parinti, fiecare dorind sa lase tara catre urmasii lor!
Daca doresti sa intelegi mai mult iti recomand unul dintre parintii pereni: Mircea Eliade! Cauta tot ce a scris si vorbit, citeste totul de mai multe ori, mediteaza la tot!
Iti recomand chiar si o prejudecata in ce-l priveste: daca nu ai inteles ceva de la Mircea Eliade inseamna ca nu cunosti acea parte din lume! Acolo sa cauti!
Sa-ti dea Domnul sa traiesti toata cunoasterea lui Mircea Eliade!
Inteleg spre ce tindeti sa spuneti( sau cel putin asta cred). Sunt copii, care vor primi si ei ceva din aceeasi tara, mostenire, ai caror parinti sunt adepti ai „marelui arhitect”. Poate nu am facut tocmai bine ca am generalizat( sunt oameni si oameni si destul de multi dezaxati, de ce sa mintim?)… dar acesta este rezultatul dezastruos din urma a tot ce s-a intamplat. Si da… stiu ca mai am multe de invatat si de citit, sper ca nu am dat impresia ca am vrut sa par ca le stiu pe toate… inclusiv pe oamenii care trebuie sa fie pusi la colt. Poate ca totusi parintii bine intentonati nu au luptat destul… poate si cei de acum ar trebui sa o faca, nu doar cei de pe vremea regelui Carol al IIlea… poate ca n-ar mai trebui sa caste gura la tot, sa creada totul orbeste. Poate ar trebui sa isi aminteasca faptul ca de pe urma noastra vor avea pensie. poate…
Suntem victimele unei strategii perfide care ne împiedică să acționăm în modul cel mai legal cu putință. Vrei să faci ceva și nu te lasă cadrul legal!
„Vrei să faci ceva și nu te lasă cadrul legal!”
…și mai mergem la vot…ba mai și candidăm.
Pentru completarea portretului „frumoasei” catindate prezidentiale Monica Macovei, cititi si aici:
http://ro.altermedia.info/romania/2012/11/06/s-o-s-stopati-evacuarea-institutului-de-etnografie-si-folcor/.
De acord, mai ales cu nota redacției!!!!
Cred ca gresiti! In afara de o aparenta de Ana Ipatescu, Mona Musca era nula din punct de vedere politic, cu o popularitate falsa. Era aratoasa, avea un glas ce simula fermitatea, dar nula atat politic cat si intelectual, desi lucra sau lucrase la Institutul de Lingvistica. Un om de drept, cum e Monica Macovei, cunoaste mai bine atat legea, cat si mizeria umana ce se ascunde in spatele formelor sociale. Nu vreau sa-mi impun punctul de vedere, dar cred ca asa-zisii intelectuali n-au nici o treaba cu politica, Lenin avea dreptate!
Când „B-Unul DuMNeZău” vrea să distrugă lumea o dă pe mâna muierilor.
Domnul Liiceanu a mai scris si un „Apel catre lichele” dar a uitat sa ne spuna ca este o scriere autobiografica! Tot ceea ce ramine este ca domnul mai sus pomenit este un pupincurist de marca.